vineri, 22 iulie 2011

pentru un zambet larg...

Pentru un zambet...

Ce este rabdarea?
Rabdarea este ceva ce admiri la soferul din spatele tau si dispretuiesti la cel din fata ta.

Un enorias ii zice alarmat predicatorului:
- In timpul predicii de azi mi-au furat portofelul si ceasul!
- Aleluia! In sfarsit ii atragem pe pacatosi!

Un tip aflat intr-un taxi il bate pe umar pe sofer, ca sa-l intrebe ceva. Soferul striga ca din gura de sarpe, pierde controlul masinii, de-abia reuseste sa evite un autobuz care vine din directia opusa, intra pe trotuar, si in sfarsit opreste cu cativa centrimetri inaintea unei vitrine! Pentru cateva secunde e liniste totala, apoi so…ferul urla:
- Sa nu mai faceti asta niciodata! M-ati speriat de moarte!
Pasagerul ramane masca si se scuza cum poate:
- Nu puteam sti ca va speriati asa tare datorita unei atingeri pe umar…
- E si greseala mea, spuse soferul ceva mai linistit. Azi a fost prima mea zi ca sofer de taxi. Ultimii 25 de ani am fost soferul unei masini de pompe funebre!

- Mi-au furat pasaportul.
- La politie ai fost?
- Am fost. Nu sunt ei.

Sotia e plecata in interes de serviciu. Sotul il scoala pe copilas de dimineata, ii face masa de dimineata si il ia de mana sa il duca la gradinita. La gradinita educatoarea ii spune ca acest copil ii este necunoscut. Il duce la o a doua gradinita si la a treia. Cand ies de la a patra gradinita copilul ii spune:
- Taticule, inca o gradinita, si eu astazi chiar ca intarzii la scoala!

- De ce ai fugit din sala de operaţie înainte de a fi operat?
- Pentru că infirmiera spunea tot timpul:
- Curaj, nu vă fie teamă, e o operaţie uşoară!
- Păi şi? asta nu te-a liniştit?
- Nu… pentru că vorbea cu chirurgul!!!

joi, 21 iulie 2011

O alta viziune despre moda

O viziune diferita despre moda, despre cum ne imbracam si ne expunem pe noi si copiii nostri, despre cum ne lasam priviti mai ales acum, in plina vara.
Sper sa va placa si sa va fie de folos:

“Voi incerca sa atentionez asupra a ceea ce ne lipseste, asupra acelei „cumintenii” pe care nu o vom avea, oricate haine am pune pe noi, oricat de modern sau de in pas cu moda am dori sa fim.

Omul este singura fiinta care isi poate intelege frumusetea si care poate dori in mod constient sa fie si mai frumos. De fapt, fiinta aceasta numita „om” este singura cu adevarat frumoasa. Nimic nu ii lipseste si nimic nu ii mai trebuie adaugat. Orice schimbare, fie ea cat de mica, il transforma, il ridica sau il coboara intr-o ordine care nu ii mai apartine.

Frumusetea nu se cumpara, nu se negociaza: pur si simplu o ai sau nu. Orice incercare de a o imita incepe sa semene cu o simpla caricatura pe care o aduci propriului tau chip. A-ti modifica chipul incepe sa semene cu acel bal mascat la care iti pui o masca de circumstanta, cu care iesi in lume fara a fi tu insuti, fara a vrea sa fii tu insuti. Caci a te ascunde in spatele unei masti asezate dimineata de dimineata pe chipul tau, obligatoriu te va invata sa folosesti si acea dubla personalitate care caracterizeaza pe prea multi dintre noi. Fardul este un nou chip cu care vrei sa te prezinti in fata lumii; este o incercare de a fi „altfel”, de a schimba raportul tau cu ceilalti. Adica o stare de minciuna…

Mereu cautam sa placem celorlalti, mereu simtim nevoia sa iesim in evidenta. Nu are importanta cu ce risc. Trebuie ca mereu sa vedem ochii celorlalti atintiti asupra noastra, sa ne vedem mereu poftiti si invidiati chiar de ceilalti. Nu mai avem puterea sa ne cautam si sa ne judecam fiecare pe sine insusi, ci ochiul celuilalt a devenit masura vietii mele. Acelasi etalon josnic al celor multi, care obliga la o anumita talie, la o anumita inaltime, la o anumita lipsa a hainelor, care sa ascunda mai mult decat minimul necesar bunului simt. Poate ca nici macar atat.

De cum face primii pasi in viata, omul trebuie sa imite. Incepe cu papusa Barbie, care, pe an ce trece, este tot mai dezbracata si tot mai senzuala. Deci, primul etalon, primul model pentru fete; cat despre baieti, ei sunt ajutati sa isi dezvolte gustul pentru placere, pentru fetite cu fitze! Si nefericita sa fie fetita care are „blestemul” de a fi un pic mai plina, un pic mai bine facuta. Dar calvarul ei abia a inceput!

Cataloage tot mai pretentioase o invata cum sa se imbrace pentru a fi, de fapt, tot mai dezbracata. O invata ca haina nu trebuie sa ne faca, in ultima instanta, mai frumosi, ci trebuie sa „strige” dupa privirile celorlalti. Ceea ce trebuie sa se vada este corpul, trupul omenesc, care are enorma nevoie de placere. Iar haina este un adjuvant, un ajutor nepretuit. „Turma” impune copiilor nostri niste reguli prin tot felul de cataloage de moda; iar ei se supun mai mult inconstient, fiind chiar fericiti sa li se dicteze cum sa se imbrace… pentru a fi pe gustul lumii.

Vara este anotimpul in care moda scoate „carnea” pe piata; fiecare scoate la „taraba” ceea ce are mai bun. insa cine refuza acest joc risca sa fie scos din catalogul placerilor acestei lumi.

Am devenit nu oameni frumosi, ci picioare frumoase, sexy, care iti taie respiratia si demnitatea. Am devenit abdomene umblatoare, talii cu miscari provocatoare, care pur si simplu cheama pe cei doritori la placere. De mult timp fetele noastre au uitat ca ceea ce are omul unic si de neinlocuit este chipul si nicidecum picioarele. Am uitat sa privim ochii celuilalt si sa vedem chipul lui Dumnezeu in fiecare dintre noi. Dar vedem un chip care spune tot, un chip cu niste ochi din care de multa vreme a disparut Lumina lui Dumnezeu. Din nefericire ne-a intrat in reflex sa privim pe celalalt incepand cu mijlocul lui, cu talia lui.

Daca o fata a picat acest examen, nu mai are nicio sansa in randul prea modernei noastre lumi. Ne dezbracam inainte de a fi „nevoie” sa fim dezbracati. Ne aruncam inconstienti in valtoarea unor patimi rusinoase, fara a calcula consecintele acestui fapt. Ne lasam pradati de privirile celorlalti, fara a gandi ca pacatul incepe mai intai de toate cu gandul, este facut mai intai de toate in inima. Nu intelegem ca majoritatea zdrobitoare a celorlalti nu va putea sa vada eul nostru, ceea ce suntem noi de fapt, privind goliciunea noastra, ci ne va transforma in simple obiecte de placere, in „actori” ale visurilor si ale imaginatiei lor bolnave, murdare si obscene.

Dar, din pacate, majoritatea tinerelor asta doresc de fapt. Isi doresc sa fie dorite.

In acest caz nu mai putem vorbi nici macar de acea superioritate pe care ar mai avea-o omul in fata unui animal. Atata timp cat iti transformi trupul in „poligon de tragere” prin patimi de tot felul, nu va trebui sa astepti decat clipa mortii. O clipa in care acest trup va sfarsi in mod jalnic, deplorabil, intr-o frumusete apreciata doar de viermi si de un pamant care ne niveleaza pe toti, fara diferentiere.

Apoi iti voi spune in mod direct ca machiajul este o revolta la adresa lui Dumnezeu, pe Care, poate, il mai accepti ca pe Creatorul vietii tale. Nu iti place chipul pe care ti l-a daruit; consideri ca stii ceva mai mult decat El si incepi sa retusezi. Dar in mod artificial, caci omul nu poate schimba in mod natural creatia lui Dumnezeu. Si o donare o face tot din ceea ce exista deja, dintr-un dat pe care oricum nu si-l poate explica.

Maica Domnului nu a consultat niciun catalog de „frumusete”, nu a folosit machiaje mult prea costisitoare si mult prea false, nu si-a dezgolit nici macar parul inaintea oamenilor, dar a ramas cea mai frumoasa femeie din lume, cea mai cunoscuta frumusete a neamului omenesc. Daca sufletul tau nu este curat si frumos, atunci, oricat ai incerca, nici trupul tau nu va fi frumos. Cel mult va fi atractiv, sexy, dorit de cei ce nu mai vad decat trupuri si nu mai doresc decat trupuri. Ma gandesc si la un exemplu strict omenesc: actritele anilor ’40 aveau ceva aparte, care lipseste celor de azi… Aveau o frumusete aparte, o lumina in toata fiinta lor. Fara a se dezgoli si fara a provoca, iti „furau” atentia si simteai ca intr-adevar sunt deosebite.

Acest „ceva” lipseste astazi nu doar de pe ecrane, ci mai de peste tot! Goliciunea nu ne mai arata femeia, ci doar trupul ei. Nu ne mai pasa de lumina ochilor ei, de frumusetea chipului, ci dorim orbeste doar vederea sau posedarea trupului ei, goliciunea ei, care in zadar va incerca sa umple goliciunea trupului si a sufletului nostru. Dar ce facem daca femeia vrea ca toate acestea sa se intample? Ce facem daca ea isi doreste sa fie redusa la abjectul stadiu animalic? Ce facem daca pana si machiajul „netezeste” acest drum al atragerii barbatului in cursa mizera in care el sa doreasca trupul ei?

Sa ne gandim iar la Maica Domnului… imi vei replica ca altele erau vremurile si alta a fost cultura acelor vremuri… Va trebui sa intelegi ca nici eu nu iti propun sa umbli in pelerine kilometrice, acoperita cu valuri mult prea negre. Te invit la decenta, la modestie si la demnitate. Te invit sa nu te cobori la stadiul de „momeala” publica; stiu ca iti doresti recunoasterea frumusetii si a supletei corporale. Dar daca Cineva ti-a daruit un astfel de corp, atunci nu-l darui tuturor, oriunde si oricand.

Un mare sfant egiptean, Moise Arapul, s-a luptat zeci de ani cu o mare, cu o enorma ispita. In adolescenta lui, pe cand inca mai era la casa parintilor lui, inainte de a se retrage in pustiul Saharei, a vazut o fata. Erau impreuna la arat. Era o fata extrem de frumoasa, bine facuta, care, pentru ca era foarte cald, lasase cam mult la vedere. Insa nu s-a intamplat absolut nimic intre ei. Poate ca a si uitat-o in scurt timp. Dupa ce s-a calugarit, deja fiind la o varsta inaintata, au inceput niste ispite groaznice, la prima vedere incredibile. In fiecare zi i se arata diavolul sub chipul acelei fete, i se aseza in brate si incepea sa-l mangaie, sa-l cheme la pacat, la desfrau.

Iar Sfantul Moise, cu lacrimi in ochi, se ruga lui Dumnezeu sa ridice de la el aceasta ispita, pentru ca de multe ori era la marginea disperarii. Doisprezece ani s-a luptat zi de zi cu aceasta vedenie demonica, cu aceasta invitatie la desfrau. El nu trebuia decat sa accepte in inima sa acest pacat si era de ajuns, pentru ca pacatul trupesc nu ar fi putut avea loc. Doisprezece ani a asteptat ca o simpla privire si un simplu gand pacatos sa-l paraseasca si sa nu-i mai chinuie trupul imbatranit.

Tu de cate ori te-ai pus in locul acelei fete nepasatoare sau te-ai gandit la urmarile unei simple fapte tineresti? De cate ori nu ne expunem desfraului intelectual si moral al celorlalti, al privitorilor, al unor oameni pe care oricum nu-i cunoastem? Iti reamintesc ca Hristos a stat gol pe Cruce, dar nu putem sa-l reprezentam asa pentru ca mintea si inima fiecaruia dintre noi sunt prea imbolnavite de pacat, prea mult obisnuite cu dezgolirea celuilalt, cu folosirea celuilalt pentru placerea proprie. Ochii nostri au uitat sa priveasca ca si ochii unui copil: acesta va umbla gol fara nicio problema si nu-si va imagina nimic pacatos in sufletul lui ce sta mereu asezat in bratele unui inger.

Prea multi dintre noi au apucat pe demonicul drum pe care se afla cea care isi permite sa se numeasca “Madonna”. (In limba latina, ca si in cea italiana, inseamna “Maica Domnului”, “Doamna noastra”). Aceasta a afirmat ca Hristos este sexy pe Cruce si ca i-ar face o mare placere sa-l aiba. Poate ca nu ar fi trebuit sa ma manjesc cu o astfel de afirmatie, dar am vrut sa atentionez ca foarte multi tineri au apucat exact pe aceeasi directie. Nu-l vor batjocori pe Hristos in mod direct, asa cum a facut aceasta blestemata fiinta, dar Il ranesc prin viata lor, prin comportamentul lor, prin limbajul lor. Daca inima ta este curata, atunci si imbracamintea ta va fi demna, netransformandu-se intr-un obiect al patimilor acestei lumi.

Stiu prea bine ca majoritatea zdrobitoare a tinerilor au o anumita moda, care mult prea des ii lasa “imbracati” cu cate un cercel in ureche doar.

Vreau sa-ti redau aici una dintre minunile lui Hristos. Exista atunci un om demonizat, care nu putea locui in cetate pentru violenta si chiar ferocitatea lui. Deseori era legat in lanturi si inchis in cimitirul acelei cetati. Dar acesta, la fel de des, rupea lanturile si fie ca se intorcea in cetate, fie ca traia in mijlocul unei turme de porci. Dar omul, fie el si demonizat, de Dumnezeu tot are nevoie. Astfel ca, la apropierea lui Hristos de acea cetate, diavolii din acel om, l-au aruncat pe acest om la picioarele Domnului si L-au intrebat: “Ce ai cu noi, Iisuse? De ce ai venit sa ne chinui mai inainte de vreme?” (Luca 8, 28). Hristos le cere sa paraseasca trupul acelui nefericit om, permitandu-le sa intre in turma de porci ce apartinea locuitorilor acelei cetati. Diavolii au intrat in porci, care s-au aruncat cu totii in mare, inecandu-se. Iar omul acela s-a vindecat si a dorit sa ramana pentru toata viata lui impreuna cu Hristos.

Nu ma voi intreba cat mai poate accepta ca veridic acest fapt tanara noastra generatie. Dar te voi invita sa te diferentiezi de turma de porci a acestei lumi. Mai simplu zis: daca turma de porci se arunca in mare, tu nu ai nevoie sa faci acest lucru; aceeasi invitatie la diferentiere, la unicitate. Nu privi in jurul tau pentru ca nu Il vei gasi si nu Il vei vedea pe Hristos. El nu sta printre porci si nici nu accepta pe demonizati in jurul Sau. Pe porci ii indraceste, lasandu-i sa-si faca singuri felul, aruncandu-se in mare; pe demonizati ii vindeca, ii umple de putere si demnitate, ii face pur si simplu oameni. La fel a procedat in toti cei peste trei ani de propovaduire: a vindecat, a iertat sau a judecat, a inviat sau a mustrat. Daca exista un dram de credinta in inima ta, daca Dumnezeu reprezinta realmente ceva pentru tine, atunci alege: Hristos sau porcii. Este o alegere deseori imposibila, vecina cu nebunia, dar trebuie facuta, voluntar sau involuntar.

Gasesc normal ca atunci cand intri in biserica sa nu poti sa iti acoperi capul, ca tanara. Trecerea de la fusta incredibil de mica si de la un decolteu vizibil si din avion, la o imbracaminte decenta si la capul acoperit este realmente dificila. Aici ar fi in joc virtutea smereniei, adica acea renuntare la mandria mea, la frumusetea mea, la opinia mea. Totul pus inaintea acestui smerit Iisus, totul trecut prin catalogul frumusetilor raiului, care nu inseamna mai nimic pentru aceasta lume, pentru modul in care intelege ea frumusetea.

Imi amintesc ca, intr-o anumita ocazie, primisem o icoana a Sfantului Ioan Botezatorul. Fiind o icoana din hartie, am dorit sa o plastifiez. Nu mare mi-a fost mirarea cand m-am lovit de indignarea celei ce se ocupa cu aceasta clasica plastifiere. Dar ce se intamplase? Icoana nu reprezenta un Sfant musculos, aratos si pe un nor impresionant de alb. Era, de fapt, un Botezator negricios, tras la fata, slab, imbracat intr-o piele de camila – o imagine dezolanta, care respinge ochiul iubitor de “frumos” al zilelor noastre. “Dar ma sperie acest chip, este infricosator!” a afirmat cu patos persoana cu plastifierile.

Recunosc ca atunci mi-am cam pierdut cumpatul! Cum ar fi vrut sa arate o persoana care nu manca decat miere si lacuste, care postea zile, saptamani in sir? O persoana care nu folosea creme infiorator de scumpe, ci era lovita zi de zi de acelasi necrutator soare. O persoana care din copilarie a locuit in pustiu, cautand un Dumnezeu ce trebuia sa vina in pustiul acestei creatii. Un Ioan care se revolta in fata rautatilor si mortii acestei lumi…

Pe cand vom cauta si o frumusete a sufletului? Cat vom mai ignora exact ceea ce este cu adevarat important? Nu zic sa va ignorati trupul sau sa il supuneti unor posturi dure, pe care majoritatea, nici in forma lor usoara, nu vrem sa le incercam. Nu va invit sa faceti minuni, pentru ca am zis deja ca pe acestea le face Dumnezeu”.

(Monahul Paulin, “Rugaciuni catre tineri”, Editura Egumenita, 2008)

miercuri, 20 iulie 2011

marți, 19 iulie 2011

Cel caruia ii pasa

Urmatorul text este o povestioara draguta ce ii apartine lui Paulo Coelho.

Scriitorul Leo Buscaglia a fost odată invitat să fie in juriul unui concurs şcolar pentru a găsi "copilul care are cea mai multa grija pentru alţii".
Castigatorul a fost un băiat al cărui vecin, un domn de peste optzeci de ani, tocmai ramasese văduv.
Când a văzut pe omul cel batran plangand in grădina lui, băiatul a sărit peste gard, s-a aşezat în poala lui şi a rămas acolo pentru o lungă perioadă de timp.
Când s-a întors acasă, mama sa l-a întrebat ce-a spus bietul om.
"Nimic", a spus băiatul. "El şi-a pierdut soţia şi trebuie să fie într-adevăr rănit. Am fost la el să-l ajut să plângă."

Cati dintre noi mai mergem azi la cineva doar ca sa il "ajutam" sa planga si nu sa ii dam motive sa planga.

P.S.: iar azi e, din pacate, o zi cu suficiente motive de plans.
Tocmai am aflat ca parintele Arsenie Papacoic ne-a parasit si s-a mutat intr-o lume mai dreapta. Dumnezeu sa-l odihneasca!

luni, 18 iulie 2011

Program profesionist de slabire.

Daca tot am vorbit zilele astea de silueta, bat-o vina, vin si cu un program de slabire, spre descretirea fruntilor acu la inceput de saptamana.

Un tip destul de grasut se hotaraste sa slabeasca. Cauta pe internet un program de slabire si solicita on-line de la o companie planul lor de pierdere in greutate 5kg in 5 zile, zicandu-si s-o ia mai usor.
A doua zi ii bate la usa o tipa la vreo 19 ani, superba, atletica si doar incaltata in niste adidasi roz si avand un semn atarnat de gat.
Se prezinta ca un reprezentant al companiei online de pierdere in greutate si ii arata ce scrie pe semnul de la gatul sau: "Daca ma poti prinde, poti sa ma ai."
Fara niciun alt cuvant tipa se apuca sa fuga. Tipul dupa ea. Cativa kilometri mai tarziu, transpirat si obosit fleasca, el renunta la urmarire.
Aceeasi fata se prezinta la usa tipului in urmatoarele zile si acelasi lucru se intampla de fiecare data.
In a sasea zi, el se cantareste si constata incantat ca a pierdut 5 kg cum i s-a promis.
Se gandeste ca ar putea sa continue si sa piarda si mai mult din greutate si solicita programul de pierdere in greutate 10 kg in 5 zile de la aceeasi companie.
A doua zi ii bate la usa cea mai frumoasa femeie vazuta in viata lui.
Ea nu poarta nimic, doar adidasi roz si un semn atarnat de gat pe care scria: "Daca ma poti prinde, poti sa ma ai."
Si alergatura reincepe, ea in fata, el dupa ea. Femeia era atat de frumoasa incat omul nostru alearga dupa ea de ii iesea sufletul.
In urmatoarele patru zile, acelasi lucru se intampla.
A sasea zi, tipul se cantareste si constata super multumit ca a mai pierdut 10 kg cum i s-a promis.
Decide sa scape odata pentru totdeauna de kg care le mai avea in plus si solicita programul de pierdere in greutate 20 kg/ 7 zile.
"Esti sigur?" i se trimite un email. "Acesta este cel mai riguros program al nostru."
"Absolut", raspunde el, "nu m-am simtit atat de bine in viata mea. Si de data asta sunt sigur ca o prind."
A doua zi aude o bataie in usa, alearga fericit sa deschida, gandindu-se ce minunatie de femeie o sa vada, deschide usa si inlemneste.
In fata usii statea un ditamai masculul, incaltat doar cu o pereche de adidasi roz si cu un semn atarnat de gat pe care scria:
"Daca te voi prinde, al meu esti!
"

Sa aveti o saptamana frumoasa, indiferent daca sunteti sau nu la dieta sau de sunteti sau nu prinsi intr-un program de slabire!

duminică, 17 iulie 2011

Raspunsul ghicitorii noastre

Unele dintre voi, mai romantice si mai visatoare din fire, ne-ati vazut deja unde ne doream sa fim si noi. La mare nu am ajuns inca. Avem in obiectiv sa mergem, daca totul este bine, abia luna viitoare. Pana atunci ne-am balacit cu multa voie buna in apele raului Moldovita, dupa cum ati intuit. Peisajul e mirific iar caldura nu e coplesitoare, apa e calda, doar nisipul fin lipsind.




Va pupam dulce pe toti!

DILEMA ESTIVALA!

DILEMA ESTIVALA!

IN VARA ACEASTA CE VREI SA FII: "SIRENA" sau "BALENA"?

Acum câteva zile, intr-un oraş din Franţa, pe un afiş cu o tanara spectaculoasa la intrarea intr-o sala de gimnastica, scria:
"În vara aceasta ce vrei să fii: sirena sau balena?"
Se spune că o femeie tanara, ale cărei caracteristici fizice nu contează, a
răspuns la întrebarea de publicitate în aceşti termeni:
"Dragă domnilor:
Balenele sunt mereu înconjurate de prieteni (delfinii, leii de mare,oamenii curiosi). Acestea au o viaţa sexuală foarte activă, rămân gravide şi au balenute micute dragalase, pe care le alapteaza.
Se distreaza de minune cu delfinii, umplandu-si burta cu creveti. Se joaca si inoata, cutereira mările, cunoscand astfel de locuri minunate ca Patagonia, marea Barens sau recifii de corali din Polinezia.
Balenele cântă foarte bine şi chiar inregistreaza CD-uri. Sunt impresionante şi, practic, nu au nici un dusman care sa le vaneze, in afara de om. Ele sunt iubite, apărate şi admirate de toata lumea.
Sirenele nu există. Şi dacă ar exista, ar sta la coadă la cabinetele de sihoterapie, deoarece acestea ar avea o problemă serioasă de personalitate: "femeie sau peşte?".
Nu au viata sexuala, pentru că-i omoara pe bărbaţii care se apropie de ele, si pe langa acest aspect, pe unde si cum ar putea? Deci, din aceasta cauza, nu au copii. Ele sunt frumoase, adevărat, dar singure şi triste. Oricum, cine ar vrea sa apropie de o tipa care miroase ca un peste?
Pentru mine este clar, doresc sa fiu o balena.
PS: In vremurile astea, in care toata mass-media ne baga in cap ideea ca doar femeile slabe sunt frumoase, eu prefer sa ma delectez cu o inghetata impreuna cu copii mei, cu o cina buna cu un barbat care ma face sa vibrez sau cu o cafea si prajiturele impreuna cu prietenele mele.
Cu timpul câştigam în greutate, pentru ca acumulam multe cunostinte si informatii si cand nu mai au loc in cap sunt distribuite in restul corpului. Aşa că nu suntem grase, suntem teribil de culte. De astăzi, când o sa ma uit la fundul meu în oglindă, o sa ma gândesc:"Dumnezeule, ce inteligenta sunt..!
"

Imi place mult povestea asta, mai ales pentru ca in vara asta nu sunt o sirena.
Nu sunt nici o balenuta, ci doar un delfinas ceva mai implinit...

PS: mai astept raspunsuri la ghicitoarea de mai jos.

vineri, 15 iulie 2011

Ce credem că ştie mama?

La 4 ani - Mama ştie tot!

La 8 ani - Mama ştie multe!

La 12 ani - Mama nu ştie tot!

La 14 ani - Mama mea nu ştie nimic!
La 16 ani - Mama mea ? Ce ştie ea ?...

La 18 ani - Bătrâna asta a copilărit cu dinozaurii...

La 25 de ani - Posibil ca Mama să ştie ceva despre asta...

La 35 de ani - Înainte de a decide, vreau să mă sfătuiesc cu Mama!

La 45 de ani - Precis ca Mama poate să mă îndrume...

La 55 de ani - Ce-ar fi făcut Mama în acest caz ?

La 65 de ani - De-aş fi putut să vorbesc despre asta cu Mama...

Dedicat tuturor mamelor din lume.

joi, 14 iulie 2011

Intoarcerea broscutei ratacitoare.

Vara trecuta va povesteam despre broscuta nostra si despre cat de minunat se simte ea in familia noastra.
Ei bine, la doua saptamani dupa povestea de mai sus, a inceput adevarata aventura a broscutei.
Pentru ca am plecat toata familia la munte, am decis sa luam si broscuta cu noi, sa nu stea in casa si sa se usuce pe canicula de dorul apei. La munte s-a acomodat destul de bine, isi sapase galerie sub un copac si statea toata ziua la umbra, evident, sub stricta noastra supraveghere. Asta pana intr-o zi cand a venit o ploaie rapida de vara si toti am intrat cu viteza in casa si, in repezeala evenimentelor, am lasat broscuta afara. Iar broscuta a disparut. Nu are rost sa va spun cate trupe am mobilizat in cautarea ei, desi initial nu prea voiau sa se mobilizeze, o cautau toti pe o arie restransa, ca doar cat de repede poate merge o broscuta testoasa. Foarte repede, credeti-ne. Important e ca toate cautarile au fost zadarnice si s-au lasat cu jale si cu dor si cu o multime de povesti despre broscuta care a luat taxiul broscutelor si a plecat inapoi in tara broscutelor.
Dar povestea nu s-a incheiat aici. La inceput de septembrie am plecat din nou la munte. Si ne-a venit o alta idee, ca suntem destul de "idioti" de felul nostru si nu ducem lipsa de idei. Am luat o alta broscuta si am dus-o cu noi fara sa o vada cine trebuia sa nu o vada si am pus-o intre flori sa o gaseasca ea acolo si toata lumea sa se minuneze ca am gasit broscuta. Zis si facut. A fost o bucurie mare ca am gasit broscuta, bucurie urmata, bineinteles, de alte povesti cu si despre broscuta noastra aventuriera. Desi am luat masuri sporite de "securitate", i-am pus si un stegulet pe carapace, in cazul in care totusi, prin metoda reducerii la absurd s-ar rataci, sa o vedem cu usurinta. Culmea tuturor culmilor e ca a evadat cu tot cu stegulet si plecata a fost.
Intre timp am aflat ca prima broscuta a iesit atunci in strada unde a luat-o cineva si a dus-o in satul vecin. Am plecat pana acolo, dar am aflat ca fugise si de la ei. Vazand ca e o fire libera si nestatornica am lasat-o in pace, desi am fost destul de ingrijorati cum se va descurca ea peste iarna.
Saptamana trecuta am fost din nou la munte si am fost sunati de o vecina sa venim, ca o femeie dintr-un sat din josul raului a gasit broscuta in rau, a luat-o, dar nestiind ce sa-i dea de mancare i-a adus-o ei, ca intre timp, broscutele noastre devenise adevarate legende locale, toata lumea stia povestea lor.
Asa ca, dupa un an si o saptamana, ne-an reintalnit cu broscuta.
Cand am vazut-o am stiut ca e prima broscuta, ca are un semn distinctiv pe carapace. A mai ramas neelucidat cazul celei de-a doua broscute, pe care la fel am recunoaste-o daca am gasi-o, ca are un semn la ochi.
Intre timp am descoperit modalitatile de evadare ale "fugarei" si cum poate ea escalada gardul de 70 de cm cu o viteza uluitore.
Acum broscuta e la Cluj, ca nu am riscat sa o lasam singura la munte.
Despre urmatoarele aventuri va vom tine la curent.

marți, 5 iulie 2011

Un bacalaureat de tot rasul

Cateva din celebrele perle ale actualilor absolventi de liceu:
*Caragiale era un adevarat mistocar al secolului 17.
*Zaharia Trahanache avea acest nume pus de Caragiale, deoarece se ocupa cu traficul de zahar. In mod similar, Farfuridi desfasura afaceri cu farfurii, iar Iordache Branzovenescu rula afaceri cu branza.
*Dupa numele lui Branzovenescu ne putem da seama ca acesta era de la tara si avea radacini stravechi in cultivarea branzei.
*O scrisoare pierduta are un subiect buclucas.
*Tema operei O scrisoare pierduta are in vedere coruperea care are loc inaintea alegerilor electorale pentru alegerea de deputati.
*Acasa la Tipatescu intr-o anticamera se afla gazeta Racnetul Carpatilor impreuna cu Ghita Pristanda.
*In O scrisoare pierduta este vorba despre o scrisoare pierduta de postasul din sat.
*Zoe Trahanache este personajul principal. El trimite o scrisoare la iubita lui, dar nu ajunge la ea, o gaseste Tipatescu.
*Conflictul este unul de natura politica, la care Zoe participa cu multa desavarsire.
*Intr-un final, Stefan Tipatescu pleaca in lume si la un moment dat ii trimite o scrisoare adresata Zoei.

Si cateva bancuri de sezon
:
* Un elev de BAC 2011 intră într-un aprozar:
- Îmi daţi şi mie nişte cartofi?
- De cât?
- Decât cartofi, da!

*Contestaţie la bacalaureat.
Elevul: Domnule profesor, de ce mi-aţi dat 4?
Profesorul: Două puncte sunt din oficiu, un punct ţi-am dat pentru că ai venit la examen, iar ultimul pentru că ai încercat să scrii ceva.
Elevul: Şi nu mai îmi puteţi da un punct ca să plec de la examen?

*Mama către fiică, înainte de examen: Azi, la bac, să citeşti cu atenţie subiectele, că doar ai învăţat, şi să le rezolvi pe rând: partea întâi, partea a doua şi partea a treia. Apoi, îţi mai rămâne timp să zâmbeşti şi la camera de filmat din clasă că aşa e frumos.
Mama către fiică, după examen: Cum a fost?
Fata: Am făcut cum mi-ai spus. Am citit cu atenţie. La primul subiect nu am ştiut ce să scriu, la al doilea nu am ştiut, iar la al treilea nu am ştiut. Iar în timpul rămas am zâmbit la cameră.

*Ce a picat la bac?
Tot liceul…

*Mama către fiică: M-a sunat doamna profesoară de română şi mi-a spus că e foarte dezamăgită de tine pentru nota pe care ai obţinut-o la bac.
Fiica: Lasă, că nici doamna profesoară nu ştie atâta română cât vrea să pară. Ne-a mai învăţat şi pe noi greşit.
Mama: De unde ştii tu?
Fiica: Păi o tot corectează Ministrul educaţiei la televizor. Nu se spune “clasa întâi”, ci “întâia”, nu se spune “problemele sunt”, ci “problemele este”, iar “coleg” este de genul neutru.

*Traian Basescu:
- Boc, ai idee de ce pentru Funeriu “coleg” e de gen neutru?
Emil Boc:
- Nu, sefu’. De ce?
Traian Basescu:
- Pentru ca nicio colega nu a vrut sa stea cu el in banca, cand era la scoala.

*- Cat ai luat la BAC?
- Am luat 2.
- Si atunci de ce razi?
- Rad de supraveghetori. Ei n-au putut sa ia nimic, nici macar de-o cafea.

*In fata liceului inainte de examenul de bac un taran cu un vitel legat
de sfoara. Un profesor care trecea pe acolo se opreste si-l intreaba
mirat:
- Ce faci cu dobitocu asta la liceu, bade?
- Apai, dom’profesor, dobitocu-i la examen, asta-i numa pila!

luni, 4 iulie 2011

un gand

mi-e dor de o vacanta lunga si fascinanta, in care sa simt relaxarea prin fiecare por...
mi-e dor de o vacanta lunga...
mi-e dor de o vacanta...
mi-e dor...

duminică, 3 iulie 2011

Moștenire de familie

Aseară eram în parc când o fetiță a venit și mi-a spus: ”Sunteti tare drăguță!”.
I-am răspuns: ”Și tu ești frumosă, iubito!
Paula, care se dădea în acel moment pe carusel, a adăugat: ”Pe mine ar trebui să mă feliciți, de la mine a moștenit mama frumusețea!”
De aseră mă tot gândesc ce mă făceam eu dacă nu-mi făceam o fată așa frumoasă, de la cine mai moșteneam eu frumusețea sau tatăl ei ochii albaștri?
Abia aștept să văd ce voi moșteni și de la Georgia...
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.