joi, 31 octombrie 2013

Traditionalul dovlecel felinar!

         Ca în fiecare an, anul acesta nu putea fi fără tradiţionala sculptură a dovlecilor. De data asta nu la noi acasă am organizat, ci am fost in vizită, unde ne-am jucat şi ne-am lăsat imaginaţia să zburde liberă.
          Rezultatul nu a fost foarte înspăimântător, ci mai mult amuzant şi jucăuş.
           Ca o chestie inedită, l-am jupuit de coajă, adică i-am decupat-o cu delicateţe pentru cei mai sensibili dintre voi,  iar pe interior l-am subţiat cu ajutorul unei linguri. A căpătat aspect de lampion. Pe alocuri i-am lăsat şi nişte fire curgătoare cu sâmburi, pentru un aspect cavernos. Numai ochii nasul şi gura au fost decupaţi total. Lumânarea i-am pus-o printr-o gaură făcută dedesuptul lui. Pe acolo l-am şi curăţat.

          Nu putea lipsi portocala-zombi, care a fost ideea Georgiei.
         Boo!
        Galeria dovlecilor o puteti vedea aici, aici, aici şi aici.
  Spor la treabă şi vouă!

luni, 28 octombrie 2013

Oameni şi vise

         Nu am avut niciodată un caiet de vise. Acu câţiva ani,  o prietenă chiar s-a ţinut de mine să îmi fac, dar tot nu l-am făcut, pe principiul: doar îmi cunosc eu dorinţele, ce rost mai are să le înşir pe hârtie, că oricum le ştiu. La începutul anului acesta, când toată lumea îşi făcea planuri peste planuri, promisiuni peste promisiuni, pentru prima dată mi-am făcut şi eu caietul meu de vise/planuri/dorinţe/aspiraţii. Pentru fiecare lună în parte am scris ce îmi doream să fac. Unele lucruri simple, comune, fireşti, altele mai îndrăzneţe, altele  cu adevărat din sfera visurilor. Le-am coborât din lumea gândurilor şi le-am aşezat pe toate pe hârtie.
           În seara aceasta, tot răsfoind şi rătăcind pe net, am dat peste această poză

şi atunci mi-am dat seama: asta a fost singura dorinţă pe anul acesta care nu s-a împlinit (bine, ar mai fi una legată de kilograme, dar n-am de gând să-mi stric acum buna dispoziţie). Cu toate că, deşi nu am făcut nimic în sensul acesta, acum câteva săptămâni era cât pe ce să se împlinească. Nu aia cu kilogramele, acolo chiar nu merge cu nefăcutul nimic, ci asta cu excursia. Nu chiar exact în locul cu pricina, dar pe aproape. Sper ca la anul să fac totuşi ceva şi să nu mai rămână doar un vis. Să se împlinească. Ba mai mult, sper să ajung acolo cu două fete tare dragi inimii mele, alături de care am clădit visul la începutul anului.
          Şi ieri şi astăzi am fost la câte o înmormântare, iar în clipele astea, ştiţi voi bine, simţi mai mult ca oricând că nu e timp de amânat visele. Dar ele există acolo în noi, gata oricând să ne facă se ne depăşim starea de inerţie şi latenţă. 
           Şi ştiţi ce e ciudat? Uitându-mă în caiet, mi-am dat seama că dacă nu aş fi scris atunci, la momentul aceala, aceste dorinţe importante, îndrăzneţe, ciudate, dacă nu aş fi revenit în fiecare lună asupra caietului sau nu aş fi alimentat lista şi cu alte dorinţe-nevoi-mofturi-speranţe, probabil că majoritatea dintre ele ar fi fost trecute cu vederea, umbrite de zeci de alte mărunţişuri zilnice, lăsate pentru o viitoare listă...
          Spuneţi şi voi: nu-i ăsta un loc demn de a consuma un vis pe el?

luni, 21 octombrie 2013

Vivaldi Şi Gala Timaf

          Săptămâna trecută a fost, pentru mine şi familiuţa, una culturală, prin excelenţă.
          Duminica trecută, adică un pic mai trecută decât ieri :), ne-am pornit la pădure, să facem  o grămadă uriaşă din frunze şi să sărim în ea. Când eram încă în oraş, la un semafor, absolut întâmplător ne-am întâlnit cu un prieten şi cumătru în acelaşi timp care ne-a spus că seara, la 18.30, băiatul lui joacă în ceva piesă, într-o finală. Nu am promis nimic, dar am zis că dacă ne permite timpul poate trecem.
         La pădure a fost superb, o feerie de toamnă. La întoarcere, deja se făcuse 6 seara, soţul a vrut să mă lase direct la Casa de cultură a studenţilor, dar am insistat să mergem întâi acasă, cu riscul de a întârzia. 
          Bineînţeles, până ce m-am modit eu şi fiica mea mai mare, că doar noi două am mers (mezina adormise între timp), trecuse de mult ora indicată. Era 19.15 când am ajuns noi acolo. Când colo ce să vezi: covor roşu, fete frumoase la intare, oaspeţi unul şi unul, poze la panou, ce mai, nebunie în toată regula.  Vă daţi seama că printre toţi oamenii aceia, fotografii, personalităţile (domnul Boc şi domnul Uioreanu), vedetele (Robert Turcescu), tot ce lipsea eram eu cu frunze-n păr. Norocul meu că am fost inspirată să merg acasă, altfel, mai mult ca sigur, ajungeam prin ceva ziar.
           Iniţial am crezut că am întârziat atât de mult încât s-a terminat evenimentul pentru care am venit şi a început un altul, dar am păşit totuşi surâzătoare pe covorul roşu. Aveam să aflu că era Gala Timaf, că participau  în finală mai multe trupe şi că noi, cei prezenţi, aveam datoria să ii votăm. Ceea ce am şi făcut, normal, iar băiatul cu pricina a fost în trupa căştigătoare.
         Iar dacă am început săptămâna la gală, luni am fost cu copiii la bibliotecă, am zis că n-ar fi rău să o terminăm la fel, aşa că vineri seara am fost la o seară magică de balet, Anotimpurile de Vivaldi în cadrul Festivalului cetăţii.  În partea I: miniaturi coregrafice pe muzică de Karl Maria von Weber, Cesare Pugni, Frederich Chopin, Aram Haciaturian; Dumitru Fărcaş, iar în partea a II-a: Anotimpurile de Antonio Vivaldi. Spectacolul a fost cu adevărat superb. Am venit acasă plutind...
         Cam aşa  a fost pentru noi săptămâna trecută. 
         Şi tot din domeniul artelor, vreau să vă arăt două fotografii, pe care le-am furat de pe pagina domnului primar, să vedeţi şi voi cât e de minunată toamna la Cluj.
 

       O săptămână uşoară să aveţi!


vineri, 18 octombrie 2013

despre Zana Maseluta

Mă gândesc că Zâna Măseluţă a îmbătrânit.
Astă noapte a venit.
A pus bănuţii sub pernă, dar a uitat să ia dinţişorul. Tocmai primul dinţişor căzut de bună voie, după spusele ex-proprietarei.
 Bineînţeles că i-am găsit o scuză: o fi auzit un zgomot şi a plecat repede-repede.
Dar eu tot cred că îmbătrâneşte...

Orice boală are leacul ei!

Ieri Georgia s-a îmbolnăvit. Grav.
O doare cotul. 
Nu râdeţi! Chiar o doare. La propriu.
Ca urmare a unui asemenea fapt, a venit medicul (a se citi surioara mai mare) să o consulte.
Diagnosticul: Gripă de grifon.
Avem şi indicaţia medicală cu remediul potrivit: Medicul recomandă odihnă şi un norofen de două ori pe zi şi, neapărat, trebuie să facă mama brioşe adevărate.
Bineînţeles, am ascultat-respectat-aplicat sfatul medicului.
Acum avem două fete sănătoase. Ceea ce vă dorim şi vouă.
Şi, nu uitaţi: staţi departe de gripa de grifon-sezon-de orice fel de gripă!

sâmbătă, 12 octombrie 2013

De ce imi plac sarbatorile altora?

De la începutul şi până la sfârşitul anului avem o mulţime de sărbători mai noi sau mai vechi care să ne asalteze zilele, gândurile, buzunarele... Ca şi când nu aveam şi noi ale noastre suficiente zile de sărbă(u)torit, de câţiva ani încoace importăm pe bandă rulantă tot soiul de sărbători, îm marea lor parte venind de peste ocean, dar nu ne dăm în lături nici de la sărbătorile venind de pe bătrânul nostru continent sau de la chinezi, indieni, japonezi, orice... Dacă e chef, chef să fie...
Recunosc, eu sunt din fire mai tradiţionalistă şi mai conservatoare, dar îmi place să admir sincer şi sărbătorile celorlalţi, în limitele decenţei şi ale bunului gust şi simţ.
Dintre toate perioadele anului, cea de la sfârşit e mai plină de sărbători şi evenimente frumoase. Unele ale noastre, cu hramuri şi sărbători, altele, cum spuneam, importate. Observ, că mai ales din punct de vedere comercial, celor importate li se dă o pondere mai amplă. Acum, în octombrie, e nebunie mare cu Halloween-ul.
Ca şi creştin nu ai cum să sărbătoreşti aşa ceva, iese din orice discuţie, deşi cei mici, dar şi cei mari, sunt deseori ataşi de recuzita de care se înconjoară.
Întotdeauna am crezut că în orice sărbătoare, om sau loc, poţi să găseşti şi părţile bune, frumoase, folositoare... Mie personal îmi place la Halloween frenezia asta a dovlecilor. La noi în familie aşa o vedem sau vrem să o vedem, doar o sărbătoare a dovlecilor.
De mic copil, încă de acu 30 de ani, când nu se ştia la noi nici de picior de Halloween, toamna venea, printre foarte multe altele, cu bucuria de face felinare din bostan (aşa îi spuneam, că felinarele se fac din dovleac din ăla furajer, care se dă de mâncare la animale), de a decora casa cu tărtăcuţe (dovlecei din aceia mici decorativi) şi de a mânca plăcintă cu dovleac, preferata mea.  De atunci şi până acum nu cred că a fost vreo toamnă în care să nu facem plăcintă cu dovleac sau să nu facem din dovleac regele neîncoronat al bucătăriei autumnale. 
De aceea, sunt oarecum fascinată de bucătăria altor popoare, care de acum şi până la ziua recunoştinţei,  ne asaltează cu tot felul de bunătăţi, care de care mai fanteziste, mai delicioase şi mai apetisante.
Îmi place să admir fantezia şi imaginaţia culinară a altora, chiar dacă nu sunt sărbătorile noastre. 
Şi, trebuie să recunoaştem, când e vorba de răsfăţ (şi dezmăţ) în bucătărie, avem ce admira:
 
 

 
 
 
 
 

Şi nu doar admira, ci şi inspira, proba, încerca, fascina propriile familii...
                                                   (sursa foto: google)
O toamnă delicioasă şi plină de arome vă doresc!

vineri, 11 octombrie 2013

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi (data/ora)... 11 octombrie, dimineaţa.
Afară ... e rece şi ceaţă. Tocmai am condus-o pe Paula la şcoală, iar la întoarcere m-am întâlnit cu o doamnă care avea părul negru abanos, aşa ca Albă ca Zăpada, şi cum a stat probabil mai mult afară, i se vedeau fire de promoroacă prinse în păr. Mi-a plăcut imaginea asta.
Mă gândesc ... că nu ar strica să fim mai buni unii cu alţii.
Din locurile de unde învăţăm ... unii de la alţii, în fiecare zi câte puţin.
Sunt recunoscătoare pentru ...  dragostea şi iubirea celor din jurul meu...
Din bucătărie ...  borş cu fasolele.
Cu ce sunt îmbrăcată ...  o fustă lungă cu trandafiri mari şi roşii.
Citesc ...  cărţi, reviste, bloguri....
Ceea ce aştept (sper) ... să trecem cu bine peste toate hopurile şi să fim sănătoşi cu toţii.
Ce mai meşteresc ... nu prea multe zilele astea, că nici nu ştiu când trec orele cu viteză, mai nimic nu apuc să fac.
Ascult ... un post de radio la care tocmai se aude Voltaj cu Sunt un pic pic îndrăgostit...
În casa ... e linişte, toată lumea e plecată.
Unul dintre lucrurile mele preferate ... să mă plimb cât mai mult, dar pe vreme plăcută.
Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... încă nedefinitivate, poate o aniversare, mai vedem.
Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc: să vă veseliţi şi voi de dimineaţă.
  
şi altele de aici, într-o notă ceva mai tomnatică.
Idee preluată de la Corcodusa
Mai participă la acest proiect:
Un weekend frumos să aveţi!

marți, 8 octombrie 2013

O zi cu soare


"Dragostea adevărată este ca o fereastră deschisă în noaptea întunecată.
 Dragostea adevărată este liniște intensă". Giuseppe Ungaretti


        Astăzi am avut o zi tare plăcută. Poate mi s-a tras şi de la soarele care a făcut să fie o zi călduţă şi luminoasă de octombrie, nu ştiu, dar sunt într-o dispoziţie tare iubitoare.
         Ăsta e octombrie pe care l-am aşteptat şi mă bucur că a venit, că mai aveam un pic şi scoteam geaca de iarnă.
        La voi cum e? Aveţi soarele dorit sau a dat deja zăpada peste voi?
       

sâmbătă, 5 octombrie 2013

La lecţie

          În fiecare an, pe 5 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educaţiei sau Ziua Internaţională a Profesorilor.
         Absolut întâmplător (sau poate nu), astăzi am găsit într-un sertar o poezie scrisă de o elevă de-a mea, Ana (ce nume simplu!), ca temă, când era în clasa a IX-a. Acum ea e studentă în ultimul an. Poezia mi-a plăcut atunci când am primit-o şi am păstrat-o, pentru că ea e una din acele mici bucurii zilnice ale vieţii de dascăl.

La lecţie
Pe mâine la română am ca temă
O poezie de compus... ciudat
Să văd dacă găsesc vreo rimă
Ei, nu-i aşa de complicat.

Despre română pare mai uşor,
Căci versul face parte din decor,
Dar despre mate, cu module şi cu fracţii,
E greu să pui un vers în ecuaţii.

La desen, durere frate,
Parc-am fi studenţi la Arte,
Fără pensule, acuarele,
Ne bazăm pe referate.

Despre bio, ce să spun?
E altfel... e nu ştiu cum,
Cromozomi, zigoţi, celule,
E interesant, pe bune!

Mă tot întreb de ce această temă?
Probabil are dumneaei o strategie,
Deşi eu nu m-am prins încă de schemă
Am izbutit să scriu o poezie.

          La mulţi ani tuturor celor ce au fost, sunt sau vor fi dascăli, profesori, îndrumători! Nu uitaţi să vă urmaţi "strategia", chiar dacă nu întotdeauna protagoniştii se prind "de schemă". Ceea ce contează la final este ca rezultatul muncii să dea rod.
          O seară frumoasă să aveţi!

vineri, 4 octombrie 2013

Povestea unghiilor mele triste

           Cred că unele femei sunt născute să fie Doamne. Ştiţi la ce mă refer, la femei frumoase, elegante, desăvârşite, cu un şarm special. Altele, doar încearcă... se străduiesc ele din toate puterile, dar dacă nu-i să fie, apoi nu-i.... şi pace bună.
       Astăzi, într-unul din acele momente de răsfăţ personal, am fost la manichiură şi preţ de câteva ore am avut şi eu unghiile ca o adevărată lady. Atât. Preţ de câteva ore...
          Apoi am venit acasă şi, într-un exces de febră gospogărească (care habar n-am cum de a dat năvală peste mine), m-am apucat să frec nişte oale cu spălătorul de sârmă.
         Mai are rost să vă spun cum arată oja de pe minunatele mele unghii?
         Aşa că din lady am (re)devenit goodwife. Mai rămâne să mă apuce disperarea... :)))))

Lampioanele - partea a II-a

Încă un filmuleţ drăguţ de la înălţarea lampioanelor



Un weekend frumos sa aveţi!

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi (data/ora)... 4 octombrie, dimineaţa.
Afară ... e rece, deşi e şi un soare dulce de toamnă, cu o lumină mierie. Soţul m-a sunat să îmi spună că dimineaşă, la 7, când a ieşit cu Georgia din casă, erau 0 grade.
Mă gândesc ... că trebuie să grăbesc postarea, să nu întârzii la muncă :)))
Din locurile de unde învaţăm ... în fiecare zi învăţăm de undeva, fără îndoială.
Sunt recunoscătoare pentru ...  că am un loc de muncă unde merg cu plăcere.
Din bucătărie ...  acum avem un cozonăcel tare bun. Săptămâna asta ne-am delectat cu peşte, dar şi cu multe dulciuri.
Cu ce sunt îmbracată ...  o fustiţă gri şi o bluză neagră.
Citesc ...  cărţi, reviste, bloguri....
Ceea ce astept (sper) ... să trecem cu bine peste toate hopurile şi să fim sănătoşi cu toţii.
Ce mai meşteresc ... am făcut tot felul de tablouaşe din seminţe, sper să apucăm să le punem şi pe blog.
Ascult ... un post de radio cu muzică destul de bună.
În casa ... e linişte, toată lumea e plecată.
Unul dintre lucrurile mele preferate ... să mă plimb cât mai mult, dar pe vreme plăcută.
Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... încă nedefinitivate.
Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:
  pentru că e în ton cu anotimpul 
şi altele de aici, în aceeaşi notă tomnatică.
Idee preluată de la Corcodusa
Mai participă la acest proiect:
Un weekend frumos să aveţi!

joi, 3 octombrie 2013

miercuri, 2 octombrie 2013

Miercurea fără cuvinte

Nu chiar de tot fără cuvinte, ci doar cu unele mai importante.
Eu şi ea:
Eu: Te iubesc mult-mult!
Ea: Eu te iubesc mai încetuu!
Ea  - 3 ani, 5 luni şi-un zâmbet larg.
O zi fără cuvinte care să vă împovăreze! Doar zâmbete :)))


Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.