vineri, 26 iunie 2015

A venit vacanta...

A venit vacanta
Cu trenul de Franta,
Hai, copii, la joc,
Cartile pe foc.
A venit vacanta, dar nu cu trenul de Franta, ci cu avionul de Germania.  :)
Daca anul trecut operatia mea a anulat orice vis de concediu, anul acesta am recuperat din plin.
Prin urmare am pornit la drum cu totii, familia extinsa: copii, parinti, bunici.
Pentru fete, dar si pentru mine, a fost prima calatorie cu avionul, asa ca am avut cateva emotii, nu neaparat legate de zbor, cat mai ales cum vom dramui bagajele sa ne incadram in standardul impus. Noroc ca Lufthansa are un barem destul de generos.
Dimineata, la aeroportul din Cluj, am avut un incident, care ar fi fost chiar haios, daca nu avea un protagonist cu capsa pusa. Georgia, scapand-o pentru o clipa pe Paula din ochi si vazandu-se singura, s-a lipit de un bagaj care semana perfect cu al nostru si a pus mana pe el, moment in care, posesorul gentii, un tip cam de varsta noastra, a inceput sa strige la ea sa ia mana de acolo,  ca nu ii e rusine ca vrea sa-i fure geanta. Prima data am crezut ca face cu ea o gluma, nicio clipa nu mi-a trecut prin cap ca un ditamai omul putea sa creada ca o coditata de 5 ani putea sa-i fure bagajul lui de cala de 5 ori mai greu decat ea. I-am spus cu tot calmul din lume ca la 5 dimineata  (nici nu cred ca era 5, cred ca era 4 si ceva) e firesc ca un copil mic sa confunde bagajele si ca ea s-a lipit instantaneu de ceva ce ii era cunoscut. Asta nu l-a linistit, asta l-a facut sa urle si mai tare ca ii cunoaste ei pe cei ca mine care isi pun copiii sa fure si ca nu vin eu sa ii dau lectii lui, care are 8 ani de Politie. Mai bine i-ar fi avut pe cei 7 de acasa, parerea mea.... Asadar, feriti-va de cei ca mine si de mine, evident, mai ales daca ma vedeti cumva venind spre voi cu un inger mic cu ochi albastri, ca nu se stie ce v-ar putea lipsi. Sa nu spuneti ca nu v-am avertizat!
Dar nu despre oameni urati voiam sa vorbesc, ci despre vacanta, despre relaxare, despre locuri frumoase si interesante, mai ales ca Mihaela m-a provocat la un The travel tag.
Prin urmare va delectez cu cateva fotografii din calatoria noastra prin Munchen, nu prea multe ca inca nu am aflat toate tainele laptopului astuia, caruia ii lipseste si o tasta, dar sper sa imi intru repede in mana.
Leapsa, pe care o puteti gasi  integral pe blogul Mihaelei, o trimit si eu mai departe catre Gabriela, ca sunt aici in tara ei de adoptie, catre Ana, Anca, Dana, Catrinel, Claudia, Corina si Ioana.
Vacanta cu bucurii!

P.S.: Revin, curand sper, cu poze de la zoo.

marți, 16 iunie 2015

un gand bun


"Pentru un om cu picioarele goale, fericirea e o pereche de pantofi.
Pentru un om care poarta pantofi vechi, fericirea e o pereche de pantofi noi, iar pentru omul care nu are picioare, fericirea este sa meargă desculț.
Măsoară fericirea cu ceea ce ai, nu cu ceea ce-ți lipsește."

sâmbătă, 13 iunie 2015

sfarsitul clasei a VIII-a

             Orice sfârşit poate fi şi este, de cele mai multe ori, un nou început.
             Sfârşitul gimnaziului, cu atât mai mult, e un nou început către  viaţa cea mare...
             Iar pentru ei, copii frumoşi, talentaţi şi extrem de realişti, sfârşitul gimnaziului este terminarea unei perioade din şcoală şi apropierea, cu paşi de uriaş, a examenelor viitoare. Toată lumea numai pe asta se concentrează şi asta vede, examenul inevitabil.
             Deocamdată, au făcut ieri o pauză de la învăţat şi s-au bucurat de ziua absolvirii: cu emoţii, lacrimi, flori, pupături, diplome, fotografii, serbare, promisiuni şi tot tacâmul. A! era să uit, şi fără tocă. {Vă rog, nu săriţi, nu daţi cu pietre, am văzut multe fotografii ieri cu absolvenţi care aveau tocă, săptămâna trecută, când au terminat cei de liceu nici nu mai spun, ştiu că e o modă, o adevărată manie, dar mie mi se pare că e un obiect care nu îşi are rolul. Nu acum, aici, la aceste festivităţi. Am văzut copilaşi de grădiniţă cu tocă (da, da, ştiu că sunt adorabili...), de clasa a IV-a, a VIII-a,  a XII-a şi atunci mă întreb de ce şi-ar mai dori cineva cu ardoare ceremonia de terminare a facultăţii, dacă oricum are de pe acum toate însemnele ei. Mi se pare o cădere în desuet a unui obiect care are o importantă semnificaţie şi e păcat.} 
              Revenind la ale noastre:
                   clasele au fost împodobite de cei din clasa a VII-a cu flori aduse de toţi
                                               elevii din anii mai mici (de gimnaziu)
 
 
     dincolo de flori, dacă vă uitaţi cu atenţie (am avut şi poze mai explicite, dar nu
                           am vrut să se vadă prea tare copiii), veţi vedea că absolvenţii au o
            trăistuţă în vârful unui băţ, simbol al călătoriei, al drumului ce-i aşteaptă;
           trăistuţele arată de fiecare dată altfel, că sunt făcute de cei din clasa a VII-a
                      pentru a VIII-a şi de cei din a XI-a pentru a XII-a, mereu altfel, după
               imaginaţia şi priceperea copiilor şi conţin un creion, un citat motivaţional
                                              şi un bănuţ, o monedă.
                                    şi din nou flori, ale părinţilor pentru puii lor
             Cum la pescari şi la cel ce merge la examen nu se spune: baftă!, să le fie viaţa (de licean, în prima ei fază) frumoasă şi fără de griji!

joi, 11 iunie 2015

Un must have al camarii mele: dulceata de capsune

           Primăvara-vara asta am fost mai harnică decât de obicei, aşa că deja am făcut două porţii de dulceaţă de căpşune. Cum primăvara trecută nu am făcut, că am fost prinsă cu operaţia, i-am cam dus dorul dulceţii mele, aşa că am recuperat rapid primăvara asta.
            Am cumpărat de două ori. Prima dată, vreo 8 kg, imediat după ploaia cu gheaţă, am luat că erau multe şi le dădeau convenabil, să nu se strice. Dar, deşi au fost autohtone, nu au fost prea dulci, a ieşit un gem dulce acrişor.
            A doua oară am cumpăt doar 5 kg, dar ne-a părut rău că nu am luat mai multă, că au fost însă foarte dulci şi  foarte parfumate.
            La fiecare porţie, am făcut şi sirop de căpşune, că le-am pus de cu seară cu zahăr şi au lăsat o mulţime de sirop, spre incântarea noastră, pe care l-am fiert şi l-am pus spre păstrare. Mă rog, nu chiar pe tot, înţelegeţi voi...
 
                                        Culoarea a fost mult mai frumoasă în realitate
           Reţeta mea nu e foarte complicată, eu aplic la toate fructele (mai puţin la nuci) aceeaşi măsură: la 3 măsuri de fructe pun una de zahăr. Foarte rar pun mai mult, dacă nu sunt destul de dulci fructele, dar cum le aleg bine coapte, de obicei iese dulceaţa mai mult decât  dulce.
           Iar minunea asta bună-bună o trimit  ca şi îmbrăţişare pentru două fete tinere: Ioana şi Liuba în cadrul paradei Virtual Hugs gazduită luna aceasta de Simona.
           Vară gustoasă!

marți, 9 iunie 2015

de vară. una caldă, una rece

Cea rece nu provine de la ploaie, din păcate. Ştiu că în unele regiuni chiar ar trebui şi în alte părţi se fac procesiuni şi slujbe pentru ploaie, dar nici la noi încă nu a venit, deşi aici parcă nu se simte chiar acut lipsa ei.
Dar să revin, recele meu provine de la ceva ce de obicei se asociază, paradoxal,  cu febra şi anume: examenele. Examenul de bac mai precis, care a fost simplu şi nu foarte solicitant, cu elevi bine pregătiţi, dar care mi-a răpit totuşi bucuria de a merge la serbarea mezinei. Mezina care a fost Scufiţa roşie...
Şi acum ceva cald, din seria plăcerilor culinare de vară.
Am mâncat astăzi, pentru prima dată în viaţa mea, o supă de vişine. O supă de vişine făcută cu budincă de vanilie, vin, cuişoare, scorţişoară, piper. Nici nu o pot descrie pe deplin. Demenţială!
Am servit-o caldă, deşi cică e şi mai şi rece, cu îngheţată de vişine în ea. Eu am primit-o ca felul unu, deşi bag de seamă că se poate repede transforma în desert. Dar cum nu am voie îngheţată, revin la cald, că e mai bine.
Bucuraţi-vă de vară, dragilor, că trece! Aşa, cât ne frăsium noi, ba că e prea cald, ba că e rece, trece!

sâmbătă, 6 iunie 2015

Amuzant

La un seminar al femeilor, pe tema "Cum sa traiesti intr-o atmosfera de dragoste cu sotul tau", participantele au fost intrebate daca isi iubesc sotii.
Toate au ridicat mana, aprobator. Atunci au fost intrebate cand le-au spus, ultima data, sotilor, ca ii iubesc.
Unele au raspuns ca azi, altele ca ieri, altele ca nu-si amintesc.
Atunci participantele au fost rugate sa le expedieze sotilor un sms, cu textul "Te iubesc, dragule" iar apoi sa schimbe telefoanele intre ele si sa citeasca raspunsurile primite.
Iata cateva:
1. Cine este?
2. Aaaa, mama copiilor mei, te simti bine?
3. Te iubesc
4. Ce mai e acum? Ceva cu masina?
5. N-am inteles ce ai in vedere
6. Ce-ai mai facut acum? De data asta nu te mai scuz
7. !?!?
8. Nu ma lua pe ocolisuri, spune direct cat vrei
9. Oare visez?!
10. Daca nu-mi spui cui ii este adresat mesajul, fac moarte de om!
11. Te-am mai rugat sa nu bei! Daca simti ca te obosesc, pot sa plec...
12. Raspunsul la ce vrei tu este nu!

vineri, 5 iunie 2015

seara de vineri. seara de vara

            Cu puţin timp în urmă am terminat de  îmbuteliat siropul de căpşune pe care l-am fiert în după-amiaza aceasta. Mi-a ieşit destul de mult, deşi nu a fost preconizat, e doar un bun colateral, un fel de bonus pentru că am fost harnică şi am făcut a doua porţie de gem de căpşune.
             E "pe înserate", cum se spune, e trecut de nouă seara şi fetele citesc afară, pe băncuţa din faţa casei din Regele leu împreună cu fetiţa vecinilor, lângă tufa plină de trandafiri înfloriţi.  Iar ca să le răcoresc, tocmai ce le-am servit cu felii de pepene galben.
             Ador vara!

marți, 2 iunie 2015

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.