În prima luni după Paşte este Paştile Blajinilor.
Este o zi de pomenire a mortilor.
Când eram copil respectam cu sfintenie această sărbătoare. Abia aşteptam să vină să merg cu bunica la mormântul mamei şi, mai apoi, al bunicului. Intotdeauna duceam pască proaspăt făcută, ouţe vopsite special pentru ziua aceasta si multe alte dulciuri care se împărţeam copiilor.
De Paştele Blajinilor nu venea atât de multă lume în cimitir ca de Înalţare, dar tot se adunau destul de mulţi oameni care aşteptau cuminţi să vină părintele pe la mormântul la care mergeau fiecare dintre ei.
Când eram mică mi se părea că asta e datoria mea sacră, că nu trebuie să lipsesc de acolo orice ar fi. Şi nu am lipsit, am fost mereu acolo ani buni unii după alţii, ani foarte mulţi. Condamnam mereu în gândul meu pe cei care nu puteau ajunge şi lăsau mormintele goale. Dar de ani buni nici eu nu am mai ajuns nici la mormântul mamei, nici al tatei, nici al bunicilor. Si chiar daca fac randuielile de departe stiu in inima mea ca nu e la fel. Nu poate fi la fel.
Despre sarbatoarea aceasta, daca sunteti curiosi, am gasit prin Cristina (care are si o fotografie foarte sugestiva) un articol scris de Savatie Bastovoi.
Hristos a inviat!
Si la noi se sarbatoreste Pastile Blajinilor, la mine in tara insa cimitirele sunt pline la Pastile Blaginilor, cind eram mica credeam ca e mai importanta decit Invierea, in postarea ta ma vad pe mine an de an la cimitir la mormintul bunicilor dar de cind a murit tata nu am ajuns niciodata la mormint la el :(
RăspundețiȘtergereDa, si la noi la tara sunt pline. Numai aici in oras am uitat randuielile.
Ștergere