Se afișează postările cu eticheta sarbătoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sarbătoare. Afișați toate postările

duminică, 31 mai 2026

Ultima zi de mai

 Ultima zi de mai, cea din urmă zi a primăverii  coincide anul acesta cu ultima zi a săptămânii. Cumva, mi se pare o încheiere frumoasă.

E duminică si nu orice duminică, e Duminica Mare, Pogorârea Duhului Sfânt.

În multe localități din țară se sărbătoreste în mod special, se merge la cimitir si se onorează toți cei plecați din neam, cam la fel cum se sărbătorete de Înalțare, în alte părți. 

De câțiva ani e liber național de Rusalii, inclusiv ziua de luni, de Sfânta Treime, ceea ce e bine. Asa mai au timp oamenii un răgaz si pentru suflet, iar pauza asta pusă aproape  în mijlocul anului nu are cum să nu prindă bine pentru toată lumea.

În marile orase se fac procesiuni la care participă o bună parte din comunitate. 

Astăzi se sfințete grâul, pentru bunul lui seceris se fac rugăciuni speciale. Desi multă lume primeste la biserică spice de grâu, în unele sate oamenii îsi împobobesc casele si gardurile cu brazde de pământ în care înfig crenguțe de tei, de salvie sau nuc, pentru că forma frunzelor acestor plante redă cel mai bine forma limbilor de foc ce s-au coborât cândva asupra aposstolilor. În zona bunicilor mei se foloseste teiul deoarece, alături de salcâm, e foarte întâlnit în zonă. În plus, e si foarte parfumat si numai bun de pus la icoane.

Sărbători cu bucurie să aveți, indiferent când, cum si unde sărbătoriți!


duminică, 29 martie 2026

În așteptarea Paștelui

 Perioada care precede Paștele are un farmec aparte. 
Așa o văd eu.  
Fiecare face o curățenie profundă fizic și sufletește sau, cel puțin, decorează măcar un pic, după puteri. 
Eu am adopatat deocamdată partea cu decoratul, după cum se vede. De curățenie urmează să mă ocup în vacanță. Sau așa sper. 
Astăzi la prietenii noștri catolici și reformați este ziua de Florii, Duminica Floriilor. 
Noi mai avem o săptămână până atunci, dar tot mi se pare că se apropie cu pași repezi. 
Între timp, astăzi am trecut la ora de vară, și, chiar dacă pe moment ni s-a furat o oră, de acum serile vor fi mai lungi. Să sperăm că vor fi și mai spornice!
Zile senine!


marți, 24 martie 2026

Buna Vestire în picturi celebre

 În ajun de Buna Vestire, sărbătoare care mie îmi place foarte mult și am constatat de-a lungul anilor că rezonez mult cu ea,  am găsit câteva icoane și picturi celebre pe care le-am fotografiat anul tecut când am fost la Florența. Sunt picturi cunoscute în întrega alume, din Galeria dell Academia și Galeria Uffizi. 

M-au fascinat încă  de la început și știu că, deși, cel puțin în Galeria dell Academia, eram cu ochii după David, să nu, feri Doamne, să-l ratez pe David, de parcă ar fi fost posibil așa ceva, tot am remarcat chiar de la prima sală în care am intrat că icoana predominantă în care apărea Maica Domnului era Buna Vestire. 

Acestea sunt din Galeria dell Academia, un muzeu de neratat. Bine, întreaga Florența e de neratat și e un muzeu în aer liber, iar muzeele amenajate pur și simplu sunt printre cele mai impresionante din câte am văzut. Și recunosc că am avut norocul să văd câteva.  

Evident fotografiile îmi aparțin și nu au chiar cea mai bună calitate. Pe site-ul lor cred  că se găsesc mult mai multe  și mai bine fotografiate. :)

Mie însă mi-au plăcut acestea în mod deosebit și m-a impresionat că fiecare artist, din fiecare perioadă, a văzut evenimentul în mod unic. Fiecare și-a imaginat în mod diferit ceea ce a citit în Scriptură, de la imaginea Fecioarei Maria îmbrăcată în haine contemporane pictorilor, până la imaginea îngerului, a florilor de crin sau a contextului spațial. 


Aceasta iarăși m-a impresionat, deoarece Fecioara Maria e văzută cumva ca o călugăriță care își lasă sau iese din haina de călugărie la aflarea veștii și care efectiv se predă. Mi-a adus aminte instant de acel „Fie mie după cuvântul tău!”. Mi s-a părut foarte interesant modul în care pictorul a ales să spună povestea. Și, bineînțeles, nu s-a lăsat oprit de un detaliu mărunt, că nu erau cărți în perioada aceea. 

Ultimele două sunt de la Uffizi și sunt poate cele mai cunoscute dintre picturi. 
Prima e un detaliu dintr-o pictură mai mare de Botticelli, o pictură care are mai bine de 500 de ani și impresionează și acum, iar a doua e din aproximativ aceeași perioadă și  îi aparține lui Leonardo da Vinci, deși inițial a fost atribuită altcuiva. 

Bucurie!


duminică, 15 martie 2026

În așteptarea Paștelui - listă de lecturi

 Astăzi m-a surprins părintele la predică când a zis că deja suntem la mijlocul postului. Nici nu știu când a trecut o jumătate din el, cert e că nu am simțit. Încet-încet toată lumea își primenește casele pentru sărbătoarea Paștelui sau se pregătește într-un fel sau altul, fizic sau spiritual.

Am găsit pe net două liste cu cărți despre această perioadă și m-am gândit instantaneu la cărțile din care citesc sau recitesc în perioada aceasta. Lista găsită pe o pagină de facebook e cu cărți în engleză, dar eu voi face referire la cărțile care îmi plac mie și din care citesc întotdeauna cu bucurie, când vreau să am așa câte un răgaz pentru suflet. 

Evident, cărțile mele sunt religioase și vorbesc despre credință în general, iar unele doar despre Paște, în particular. Nu sunt într-o anumită ordine, ci sunt așa, cum mi le-am reamintit și desigur că ele pot fi citite oricând, nu doar acum. 

  • Cămașa lui Hristos de Lloyd Douglas
  • Învierea de Lev Tolstoi.
  • Nebunul  de Savatie Bastovoi
  • O mie de daruri de AnnVoskamp
  • Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr de C.S. Lewis
  • Despre sensul vietii cu Mihai Morar i părintele Necula
  • Despre îngeri de Andrei Pleșu
  • Sfintele Paști în cultul ortodox de Părintele Teofil Părăîan (conferințe)
  • Dăruind vei dobândi de Nicoale Steinhardt
  • Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer de Virgil Gheorghiu
  • Cum am vrut să mă fac sfânt de Virgil Gheorghiu
  • Sacrificații Dunării de Constantin Virgil Gheorghiu
  • Ultima ispită a lui Hristos de Nikos Kazantzakis
  • Frații Karamazov de F.M. Dostoievski
  • Quo vadis de Henryk Sienkiewicz
  • 6 ore într-o vineri de Max Lucado

Și am  găsit și niște cărticele tare simpatice și pentru cei mici. Fotografia e tot cu titluri în engleză, ca și cea pentru adulți. 

Dintre cărticele de sezon pentru copii, îmi plac în mod deosebit:

  • La Paști de George Topîrceanu
  • Paștele în poezii și tradiții românești
  • Paște fericit, Matei de Brigitte Weninger, Eve Tharlet
  • Biblia pentru copii
Poate că am mai citit și altele, dar atât îmi amintesc în acest moment în care scriu.

Post cu folos!
Lectură cu bucurie!

duminică, 1 februarie 2026

Ca de început de lună

A început și februarie. 
O, Doamne, deja am intrat în a doua lună a anului. 
Trece timpul ăsta ca nebunul.
Religios, azi e începutul Triodului, o perioadă premergătoare postului Paștelui. 
În traducere liberă, mâine-poimâine începe postul și, între două sărbători ale iubirii și un mărțișor, apar deja iepurașii în vitrine și se pregătește Paștele.
Apropo de sărbătorile iubirii, în februarie dragostea e la ea acasă, plutește în aer și nu numai.  ❤️
sursă: Facebook
Iar în ce privește primăvara, ieri am văzut deja primii ghiocei în grădinile de pe aici. Și nu erau puțini deloc. Ei oricum ies așa in mustul zăpăzii și nu in martie neapărat, când vrem noi să apară. Cât desprezăpadă, eu chiar sper să mai fie. 
Știu că se zice că in februarie iarna obosește, dar eu tot vreau să mai ningă puțin. 
Azi, ca de întâi așa, e mare meci mare la Australian Open. Avem ce vedea, indiferent cu cine ținem în finala de la Mellbourne. Eu recunosc, după anii mei așa, îl am favorit pe Nole. 
Novak Djokovic e Novak Djoovic, ca să folosesco tautologie.  
Și nu doar pentru ani și poziția geografică țin cu el, ci și ca spirit, ca sportiv care se repectă și respectă publicul care îl urmărește. Cred că e un privilegiu pentru noi să îl putem vedea jucând, cu atât mai mult cu cât și adversarii lui sunt niște tineri foarte talentați și motivați. 
Februarie începe cu tenisul, dar va continua cu sporturile de iarnă, că foarte curând încep Jocurile Olimpice de iarnă, anul acesta din Italia. 
Și în plus, în februarie avem și vacanța de ski. Asta nu e la fel pentru taoată lumea, e diferită în funcție de județ.
Hai să avem un februarie minunat!

sâmbătă, 2 decembrie 2023

Jurnal de decembrie

 Astăzi... 2 decembrie 2023, la ceas de după-amiază călduță.

Afară ... este o zi plăcută de început  de iarnă, fără zăpadă şi fără ger. Se simte în aer că se apropie iarna, dar încă nu și-a intrat în drepturi. 

Mă gândesc ... că suntem niște norocoși că suntem cu toții sănătoși. 
  Din locurile de unde învăţăm ... de nicăieri câteodată, că tot persistăm mereu în aceleaşi cercuri vicioase. Însă alteori suntem deschişi şi receptivi la foarte multe lucruri, facem progrese şi ne îmbogăţim mereu cunoştinţele.
Sunt recunoscătoare pentru că...  am apucat să mergem la câteva concerte: la Mihail, La Carlas Dreams, la Ad Libitum Voices, la Zdob si Zdub -Un adevărat regal pentru urechile mele.
Din bucătărie... tot felul de mâncăruri obişnuite. Nu prea am avut timp de bucătărit, chiar dacă mi-ar fi plăcut să prăjituresc puţin weekendul acesta. Am făcut in schimb clătite și o prăjitură simplă cu mere, de post. 
Cu ce sunt îmbrăcată...  cu o rochiță. Eu și iarna tot în rochie sunt. 
Citesc... multe cărți siropoase. 
Ceea ce astept (sper) ... să ne iasă toate micile planuri aşa cum vrem, să ne bucurăm de weekend-ul acesta prelungit, să ne odihnim.
Ce mai meşteresc... Am cusut câteva globuri și cam atât. Am pornit cu un pic de elan, dar s-a cam pierdut undeva între al treilea și al patrulea glob.
Ascult... cum se joacă fetele și tot vorbesc întruna.  
În casă... ne pregătim de mers la cor.
Unul dintre lucrurile mele preferate ... e să mă plimb printre tarabele de turtă dulce.
  Zilele trecute..au fost  destul de încărcate, nici nu ştiu când au trecut. Sunt unele săptămâni care se duc atât de repede, că parcă nici nu apucăm să le trăim. Eun sentiment tare ciudat, dar aşa se mai întâmplă câteodată.
      Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ...sunt legate de odihnă. 
Un citat : România este patria mea, restul sunt doar țări. - Octavian Paler
Mai multe despre ale noastre preocupări puteţi citi pe un tărâm cu vise si visuri.

marți, 27 decembrie 2022

Primiți cu colinda?

 


Sărbători cu bucurie și cu pace în suflete să aveți!

Primiți în dar un colaj de câteva colinde cântate cu drag, în zi de Ajun, de fetele noastre și prietenele lor, înainte de a porni cu colindatul. 

marți, 19 aprilie 2022

Ce sărbătorim în vacanță

Idei de vacanță, pentru activități și discuții cu copiii:

 17 aprilie - Floriile, Intrarea domnului în Ierusalim

                - prima zi de Paște pentru catolici, greco-catolici, reformați, evangheliști, unitarieni...

18 aprilie - Ziua magazinelor de discuri muzicale

19 aprilie - Ziua mondială a usturoiului. Pun pariu că nu știați. :)

20 aprilie - Ziua comemorării jertfelor holocaustului

21 aprilie-Ziua întemeierii Romei

22 aprilie - Ziua descoperirii Braziliei de către portughezul Pedro Cabral, în anul 1500

                - Ziua mondială a Pământului

                -Vinerea mare

23 aprilie - Sfântul Gheorghe. De sărbătorit, se sărbătorește în a doua zi de Paște. 

                -Ziua Șanselor -asumării unui risc

                -Ziua copilului în Turcia

                -Ziua iubitului (referitor la iubire, la acțiune)

                -Ziua luării fiilor și fiicelor la locul de muncă

                - Ziua limbii engleze

                -Ziua mondială a cărții și a drepturilor de autor

                -Ziua Internațională a Bibliotecilor și a bibliotecarilor

                -Ziua ferțelor terestre

24 aprilie  - Paștele Ordodox

                - Ziua Mondilă a imunizării

                 -Ziua mondială a Protecției Animalelor de Laborator

                 -Ziua poemului de buzunar

                -Ziua internațională a Solidarității Tineretului

25 aprilie - Paștele Ortodox

26 aprilie - Paștele Ortodox

                -Ziua Mondială a proprietății intelectuale

27 aprilie - Ziua drapelului in Republica Moldova

28 aprilie-Ziua Internațională pentru Sănătate și securitate la locul de muncă

29 aprilie - Izvorul Tămăduirii

                -Ziua internațională a dansului

                -Ziua veteranilor de război

30 aprilie - Ziua Victoriei ăn Vietman

1 mai - Ziua Internațională a Muncii

            -Duminica Tomii

Sper să vă placă ideile astea, dacă mai știți și alte motive de sărbătoare și de sărbătorire, nu ezitați să spuneți. 

O vreme am fost tristă că blogul nou nu a mers, nu a putut fi accesat, dar cred că era doar o perioadă de lucru, de verificare, ceva...

Zile de vacanță minunată!



duminică, 30 ianuarie 2022

Sfinții trei ierarhi

TSfinții Trei Ierarhi sau  Trisfetitele, cum se mai spune în popor. 
    Trisfetitele („tri sventitelĭ” – trei preoți) sunt o sărbătoare creștină ortodoxă, care se sărbătorește la 30 ianuarie, dedicată Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Prin tradiție, acești mari ierarhi și cărturari, sunt patronii spirituali ai învățământului teologic românesc, ai tuturor facultăților, seminarelor, colegiilor și liceelor cu specific creștin ortodox.
La noi în țară, cea mai cunoscută ctitorie cu acest hram se află la Iași, nu departe de Mitropolie, îi aparține domnitorului Vasile Lupu și a fost sfințită de mitropolitul Varlaam: Biserica Trisfetitelor sau Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, monument de arhitectură a cărui frumusețe îți taie respirația.

Miniatură publicată de Muzeul Tăranului Român cu „Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur și Sfântul Ipolit” din manuscrisul „Stihos adecă viers”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1842-1850 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur
Sărbătoarea de azi este și prilej de triplă onomastică. Aproape in fiecare familie se află câte un Vasile, un Grigore sau un Ion. Chiar dacă Vasile și Ioan s-au mai sărbătorit o dată luna aceasta, unul chiar la începutul lunii și al anului, celălalt după Bobotează, un prilej în plus de chef și voie bună nu refuză nimeni. Acum cu pandemia e mai mult un prilej de a primi urări decât de a chefui, dar tot e bine.

Vasile vine din greacă, de la „basileus” (rege), Grigore din grecescul „gregoros” care înseamnă „în gardă/ vigilent/ păzitor”, iar Ion derivă din ebraicul „Yocha-nan” – în grația lui Dumnezeu. Tuturor acestora să le trăiască prenumele și ei pe lângă prenume.
La mulți ani cu bucurie tuturor!

vineri, 17 decembrie 2021

Coronițe...

 Câteva coronițe  (via google, via facebook) care mi-au plăcut mult și care mi-au colorat planurile și ideile. 

 








Mai multe gânduri de-ale mele din perioada Crăciunului  găsiți   aici, pe blogul nou, dar  și   aici  sau  aici. 


luni, 4 ianuarie 2021

Sorcova-vesela

Sorcova, vesela, 

Să trăiți, că trebuiți, 

Ca un măr, 

Ca un păr,

Ca un fir de trandafir, 

Tare ca piatra, 

Iute ca sageata,

Tare ca fierul, 

Iute ca oțelul.

Să fiți veseli și voioși, 

Credincioși și sănătoși,

Bucuroși și generoși, 

Iar la pungă cât mai groși, 

Să aveți tot anul spor

Și în casă și-n ogor, 

S-aveți viața cât mai bună: 

Totul să vă meargă strună!

La anul și la mulți ani!




miercuri, 16 decembrie 2020

Tu...

 Bradul de Crăciun ești tu...

când reziști împotriva vânturilor și greutăților vieții. 

Globurile pomului de Crăciun ești tu...

când îți colorezi viața cu cele mai frumoase calități. 

Luminițele de Crăciun ești tu...

când luminezi drumul celorlalți cu bunătate, veselie, răbdare și generozitate.

Urarea de Crăciun ești tu...

când  ierți și restabilești pacea și atunci când suferi...

Papa Francisc. 



marți, 15 decembrie 2020

poem



 Noapte liniştită, noapte desfătată, 

Naşti în toată vremea ce-ai rodit odată. 
Steaua călătoare, leneşă’n amiezi, 
Din genunea clipei ritmic o’ntrupezi 
Şi mi-o urci în tindă, lumea s’o cuprindă
Ca o nestemată prinsă pe oglindă. 
Cine te citeşte, cine mi te-arată,
Noapte liniştită, noapte desfătată?
Fluier cu ciobanii, cânt cu ei din flaut 
Şi pe la’nceputul cronicii te caut,
Mintea să mi-o stâmpăr, cum de încăpuşi 
În măsura vremii dintre doi ţăruşi?
Umblu’n cartea toată, eşti mereu în carte. 
Foaia te desparte, faţa nu te’mparte. 
Îmi surâzi din slova paginii deschise 
Şi din tot cuprinsul filelor nescrise, 
Zilnic dăruindu-mi viaţa pintenoagă, 
Ca o rugaciune scrisă pe zăloagă. 
Şi cantări de leagăn cânţi ca şi-a altădată,
Tot atât de vie şi adevărată, 
Limpede’n vecie, limpede’n clipită, 

                             Noapte minunată, noapte liniştită!
                                        (de Bartolomeu Valeriu Anania)

marți, 8 decembrie 2020

Numărătoare inversă


                                        Foto: 2 Roses Handmade Jewelry & Fun

Mai multe gânduri în ton cu sărbătorile găsiți   aici,  aici si  aici 

duminică, 11 decembrie 2016

asteptare...

Cu pasi repezi si vioi, intam in linie dreapta...
Pentru cei mai multi dintre noi, numaratoarea inversa a inceput.


Despre toate cate vom face zilele astea, va asteptam pe platforma noua unde ne-am mutat.
Mai multe despre noi puteti citi  aici.

sâmbătă, 13 februarie 2016

sarbatorind dragostea


sursă foto: facebook
         ༺♡༻༺♡༻༺♡༻༺♡༻༺♡༻༺♡༻༺♡༻

             Dragostea, sărbătorită cu sau fără fast, cu sau fără zeci de inimioare colorate, cu sau fără declaraţii publice, face parte din fiecare zi a vieţii noastre...
            Dragostea nu vine numai în februarie...
            Ne place să credem că 14 februarie e încă o zi, una dintre multele, în care ne iubim...


 
... Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt adânc,
Iar, când nu e cu tine si te doare,
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.
... Şi, poate, că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea,
Încât să vezi la fel cu celălalt ...

                              Adrian Păunescu

joi, 31 decembrie 2015

Rezolutia mea

                  Dragii mei, la cumpana dintre ani fiecare dintre noi ne punem cel putin o dorinta sau mai multe, mai multe pe care le recunoastem, mai multe pe care nu le recunoastem.
                  Celor care va doriti sanatate, va doresc sa o dobanditi cat de curand.
                   Celor care va doriti liniste, va doresc sa o aflati.
                  Celor care va doriti iubire, va doresc sa fiti iubiti si sa iubiti din toata inima.
                  Celor care va doriti noroc, sa il aveti cu carul.
                  Celor care va doriti bani, va urez sa ii aveti si sa dati si la altii.
                  Celor care va doriti copii, va doresc sa aveti o barza prietenoasa si generoasa.
                  Celor care va doriti sa invatati lucruri noi, va doresc sa intalniti invatatori rabdatori si intelepti.
                  Celor care va doriti mult prea multe lucruri, va doresc sa aveti un destin cumpatat care sa faca el alegerile potrivite pentru voi.
                 Celor care inca nu stiti ce va doriti, va doresc sa va bucurati de tot ce e frumos in toate clipele anului ce ne bate la usa.
                  Mie nu imi plac in mod deosebit rezolutiile de inceput de an, dar :
            La multi ani!!!!!

sâmbătă, 26 decembrie 2015

Craciun 2015

Craciun cu bucurie va doresc din inima!
Sa va bucurati din toata inima de toti cei dragi care va calca pragul in aceste zile de sarbatoare!
Sa aveti tot ceea ce conteaza cu adevarat: credinta, sanatate, familie, prieteni, iubire!
Craciun fericit!
Si nu uitati nicio clipa adevaratul motiv al sarbatorii:
             Căci un Copil ni s-a născut,
                               un Fiu ni s-a dat,       
                                                    iar autoritatea va sta pe umerii Săi!
                                                                         Va fi numit: «Sfetnic minunat,    
                                                                                            Dumnezeu puternic, 
                                                                                                                Tată veşnic, Prinţ al păcii.»

marți, 1 decembrie 2015

Georgia si tricolorul nostru românesc

Trei culori si-o singura iubire
Romaneasca,    


 Trei culori si-o singura vorbire
Romaneasca! 













Trei culori si-o singura credinta
Romaneasca,





 Trei culori si-o singura fiinta
Romaneasca!


Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.