Cărți cu și despre fete

 Pentru că încă suntem în luna femeii, cel puțin pentru câteva zile, m-am gândit la câteva cărți de citit de la adolescență până la acel niciodată nu e prea târziu. 

Ce cărți aș  pune în mâna unei fete?

Femei care aleargă cu lupii - Dr. Clarissa Pinkola Estes - una dintre cărțile mele de suflet, despre care cred că ar trebui să fie citită de fiecare femeie. Are un mod original de a ne arăta că nimic nu e ce pare la prima vedere, de a porni de la marile povești ale lumii și de a lega personajele feminine din povești cu femeile din totdeauna și de pretudinteni, cu visurile, cu iubirea și cu înțelepciunea lor. 

Îmi place că poveștile sunt văzute aproape ca un medicament capabil să ne vindece și să ne deschidă porți spre forța noastră interioară, spre cunoașterea de sine,  spre adevărata noastră natură. 

O mie de daruri  de Ann Voskamp - o autoare pe care am avut privilegiul de a o cunoaște, a o vedea și asculta la Cluj. E o carte despre care s-a vorbit foarte mult la un moment dat, despre aflarea bucuriei și a prezenței lui Dumnezeu în lucrurile mărunte din fiecare zi. 

Feminitate pusă deoparte de Leslie Ludy  - e o carte ce se poate încadra la categoria de cărți creștine, ca și precedenta, și  care vorbește despre alegerile personale, intime ale unei femei. Intr-o lume care nu mai crede că feminitatea poate fi modelată de o relație profundă cu divinitatea, unii  consideră cartea destul de radicală. 

Micuțele doamne de Louisa May Alcott - de neratat, atât pentru fetele mici, cât și pentru cele ce se îndreaptă spre statutul de domnișoară. Povestea celor 5 surori pune în evidență valori precum prietenia, dragostea pentru familie, sinceritatea și cultivarea talentelor personale in ciuda greutăților materiale prin care trec. 

Alice în țara minunilor - de Lewis Caroll - o carte pentru fetițe, adolescente și nu numai, care vorbește despre primii pași spre maturizare, despre cât de multă libertate, imaginație, ne poate oferi mintea, dacă o lăsăm să ne ghideze. 

Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac - o carte despre iubire, ură, accepatare, boală (în general) și cancer (în particular), relația părinți-copii, mamă-fiu în cazul de față. E o lectură care nu se uită ușor, metaforică în multe părți ale ei, destul de emoționantă. 

Alegerea de Edith Eger - o carte tulburătoare care vorbește de adevărata traumă și pierdere, depre ce faci cu toată durerea din suflet, despre cum supraviețuiești răului și cum te vineci. Autoarea a trecut prin război și a supraviețuit în lagărul de  la Auschwitz și, în ciuda acestui lucru, a ales să spună povestea, să nu uite trecutul și să nu lase suferințele trăite să o definească și să-i traseze drumul în viață. 

Ducele se îndrăgostește de Loretta Chase - e o carte ușurică, care nu face parte din cărțile fundamentale pentru evoluția noastră :) ,  dar are mult umor și arată cât de frumos poate evolua o relație dacă bărbatul respectă și iubește cu adevărat femeia de lângă el. 
Cele doua vieti ale Lidiei Birde de Josie Slver - Am citit-o de două ori și aș mai citi-o și a treia oară. E o carte profundă, deși autoarea nu pare să aibă pretenții de guru. E o carte răscolitoare. Eu nu am putut să nu rezonez cu sensibilitatea cărții și a personajelor ei. În ciuda subiectului sensibil - pierderea unei persoane dragi și modul în care fiecare dintre noi își trăiește doliul, dar tratat fără dramatisme și fără exagerări inutile, mi-a plăcut mult finalul cărții.  Îl anticipasem de la un moment dat sau cel puțin așa îl văzusem  și eu.

Mândrie și prejudecată de Jane Austin - o poveste clasică de dragoste, care rămâne mereu actuală și  în care fiecare personaj are doza lui de mândrie, dar și de prejudecată. Mesajele despre iubire, respect, căsătoria din dragoste și nu din interesa, cunoașterea de sine, sunt efectiv atemporale. E de citit la orice vârstă, nu doar la aceea a alegerii partenerului de viață. 

Unsprezece minute de Paulo Coelho. Da, acele 11minute la care vă gândiți, nu 3, în ciuda bancurilor care se fac pe tema respectivă. :)  Prin urmare, e un roman bine scris  despre curaj și relațiile umane, cu accent pe sexualitate, autorul scriind despre semnificația iubirii și a intimității în viața noastră. La vremea lui, știu că a stârnit multă vâlvă, protagonista fiind o prostituată pe nume Maria.

Scrisori murdare de Vi Keeland și Penelope Ward - despre anxietățile lumii moderne, despre durerea din suflet și despre cum poate iubirea să vindece, dacă o lași, mare parte din ele. Și în plus are o corespondență profundă între doi oameni care se cunosc de când erau copii și și-au scris prima dată ca urmare a unei teme la limba engleză, până au ajuns să se maturizeze. Și, ca bonus, are un personaj masculin de pus pe rană. De mult nu am mai citit o carte cu un personaj masculin atât de complex și atât de dornic să își schimbe întreaga viață și să o armonizeze cu femeia pe care o iubește cu toate ale sale. 

Eleganța ariciului de Muriel Barbery . Mi-a plăcut mult cartea aceasta, deși nu am mai citit nimic de această autoare până acum. E o carte minunat scrisă. În plus, oferă un prilej de a medita la oamenii-comoară care se ascund lângă noi și nu vor să fie văzuți la adevărata lor valoare.

Dar și  Din cer au căzut trei mere, Dragostea n-a murit,  Frânturi  din el - apropo, am văzut că a apărut recent filmul,  Evvie Drake o ia de la capăt, Suntem inevitabili, sau alte cărți cu eroine memorabile, despre care am mai scris. 

Mai mult decât evident, cărțile acestea sunt atât pentru femei, cât și pentru bărbații din viața lor. Nu cred că sunt cărți pentru femei și cărți doar pentru bărbați. Cărțile sunt pentru noi toți, importaant e să le lăsam să ne vorbească, să ne pătrundă în suflet. 

Nu am intenționat să fac o recenzie profundă a lor, că doar să vi le aminesc sau reamintesc, după caz. 

Normal că mai sunt zeci, sute. Eu la astea m-am gândit acum rapid, la o primă strigare. 

Voi ce carte ați pune azi în mâna unei fete? 

Dragostea n-a murit - recenzie

Dragostea n-a murit   

 scrisă de Asley Poston 

Cartea asta e numai bună pentru serile astea lungi de iarnă, deși ea pare mai văratică la prima vedere, deoarece se vorbește în ea, printre altele, de 1000 de flori de câmp, și are și floricele pe copertă. 

În descrierea de pe site-ul editurii Litera și în cea de pe goodreads se spune că Florence Day,  ghostwriter-ul  (termen pe care mărturisesc că nu îl știam până să citesc cartea) uneia dintre cele mai prolifice autoare de romane de dragoste din industria de gen, are o mare problemă: după despărțirea traumatică de iubitul ei, nu mai crede în dragoste. Da, romantismul e ca și mort pentru ea.

Atunci când noul ei redactor, un bărbat înalt, impunător și nemaipomenit de chipeș, refuză să-i prelungească termenul-limită de predare a romanului la care ea tocmai lucrează, Florence se pregătește să-și ia adio de la cariera de scriitoare. Însă apoi un apel telefonic – pe care n-ar fi vrut să-l primească vreodată – o silește să se întoarcă acasă pentru prima oară în zece ani, ca să-și ajute familia să îl înmormânteze pe iubitul ei tată.

Vreme de un deceniu, Florence a stat departe de orășelul natal, în care nu s-a simțit niciodată înțeleasă. Chiar dacă i-au lipsit farmecul nopților calde din Sud, rudele ei excentrice, dar iubitoare, precum și afacerea de pompe funebre a familiei, ea nici acum nu se poate hotărî să rămână în căminul pe care l-a părăsit cândva. Deși tatăl ei s-a dus, atmosfera din trecut a rămas neschimbată, fapt care îi displace profund lui Florence.

Asta, până când descoperă o fantomă care o așteaptă în pragul casei funerare, un bărbat la fel de impunător și de scandalos de chipeș ca întotdeauna și care, pe deasupra, e la fel de nedumerit ca și ea în legătură cu motivul prezenței lui acolo.

Da, pentru Florence nu încape îndoială că romantismul e mort și îngropat... dar la fel e și noul ei redactor, iar treburile pe care el n-a reușit să și le ducă la bun sfârșit în viața pământească o vor face să reconsidere tot ceea ce a știut până acum despre poveștile de dragoste.

Și acum propria părere: 

 E o carte  drăguță din care am aflat multe despre industria cărții și dedesubturile lumii ei. 

Recunosc, termenul de ghostwriter, scriitor fantomă, nu îl știam, deși am mai auzit că sunt scriitori care scriu cărți în numele altor scriitori. Mă rog, în numele artiștilor, sportivilor, politicienilor, știu că se practică inclusiv la noi, dar în numele altui scriitor, de asemenea știu că se practică, dar mie mi s-ar părea mai mult decât ciudat și nedrept să nu se știe nicioată că acea carte e scrisă de tine. 

Mi-a plăcut și că fratele lui Florence încerca să afle mereu numele scriitoarei pentru care scria aceasta, ocazie cu care am aflat numele multor autoare contemporane, majoritatea având cărți citite de mine până acum.

Autoarea, Asley Poston,  se joacă, și recunoaște inclusiv naratoarea (că e o carte scrisă la persoana I), se joacă cu termenul ghost, fantomă.  Pentru că da, e o carte despre fantome. 

Nu vă speriați, nu are nimic înfricoșător in ea, ci autoarea tratează subiectul cu naturalețe, umor și tandrețe chiar. 

Mie  mi-a amintit de  Tot acest timp de Mikki Daughtry și Rachael Lippincott, precum și de Dacă aș rămâne, If I stay, de Gayle Forman, cea din urmă având și o ecranizare nemaipomenit  de frumoasă, din 2014. În ambele cărți pomenite, cineva, de regulă o persoană tânără, se află în comă. La fel se întâmplă și aici, cu redactorul fetei, deși noi ca cititori aflăm mult mai târziu acest lucru.  Florence îl vede sub forma unei fantome, eanici nu știe inițial că e în comă, e convinsă că e mort. Interesant e că, deși toate trei cărțile vorbesc despre coma suferită în urma unui accident de mașină, fiecare carte o face în stilul ei. 

E o carte și despre moarte, despre doliu și înmormîntări, subiect care iarăși e tratat  cu naturalețe,  mai ales că familia naratoarei deține o casă de pompe funebre și e obișnuită de mică cu morții, fantomele, discuțiile  despre îmbălsămare, înmormântările și plimbările lungi prin cimitir. 

Și, desigur, e o carte despre iubire. 

Iubirea care te poate rupe. Cea care te face să afirmi că romantismul a murit. 

Și iubirea care te poate vindeca. 

Cea care te face să știi că dragoastea n-a murit. 

Există. 

Sunt convinsă că știți asta, deși să îți reamintești din când în când, citind o carte ușoară, nu are cum să strice. 

Lectură plăcută!

Frânturi din el - recenzie

 De mult nu am mai plâns așa citind o carte. Efectiv, e ca o bombă cu emoții. 

Cartea se numește Frânturi din el și e scrisă de Coleen Hoover. 

Am mai citit de aceeași autoare Ugly love. Despre fața urâtă a iubirii și, deși mi s-a părut un subiect interesant, nu îmi amintesc să fie plâns. 

Dar cartea asta e diferită. O tânără mamă se zbate pentru dreptul de a face parte din viața propriului copil. Dar oare mai este loc pentru ea în viața propriei fiice? 

Descrierea oficială e așa: În urma unei greșeli tragice, Kenna Rowan a petrecut cinci ani în închisoare. După ce a fost eliberată, se întoarce în orașul unde a avut loc evenimentul fatidic și speră să-și vadă fiica, Diem, acum în vârstă de patru ani. Însă e foarte greu să adune laolaltă cioburile existenței sale frânte. 

În primul rând, puțină lume angajează pe cineva care tocmai a ieșit din închisoare. 

În al doilea rând, toți cei din jurul fetiței sunt hotărâți s-o țină la distanță, indiferent cât de mult se străduiește tânăra să dovedească faptul că merită să facă parte din viața ei, mai ales că fetița fusese încredințată părinților iubitului ei mort. Și asta pentru că mama Keenei nu a vrut să o ia și astfel să o ajute să o poată vedea. 
Singura persoană care nu o respinge de tot pe mamă este Ledger Ward, proprietarul unui bar din oraș și, totodată, una din puținele verigi care o leagă pe Kenna de fiica ei. El o cunoaște la început sub numele de Nicole, dar iși dă seama chiar de a doua zi că e iubita fostului său prieten. 

Treptat, mai ales la sfatul unui prieten al său, Ledger devine o parte importantă din viața mamei îndurerate și încearcă să privească totul și din perspectiva ei. Îi arată fotografii cu fetița pe care el o vizitează mereu, îi arată filmulețe, îi dă chiar o slujbă în barul lui. Dar dacă acest lucru s-ar afla, amândoi ar risca să se trezească într-o situație extrem de dificilă.
În ciuda presiunilor la care sunt supuși din afară, între cei doi se înfiripă o poveste de iubire. Însă, pe măsură ce relația lor evoluează, cresc și riscurile. Dacă vrea să se vindece sufletește și să-și construiască un viitor plin de speranță, Kenna trebuie să găsească o cale de a fi iertată și de a se ierta pe ea însăși.

Finalul nu e trist, e firesc cumva, e chiar unul la care speri din toată inima și te bucuri în tăcere de înțelepciunea tuturor celor implicați. Dureros de firesc și de normal decurge totul, și totuși nu poți să nu plângi de la început și până la ultima pagină. Bine, atunci poate că lacrima ultimă e de fericire. 

În carte sunt și scrisorile pe care Keena  le scrie iubitului ei mort, cartea începe și se încheie cu o scrisoare. Fiecare dintre ele e una mai emoționantă decât cealaltă. 

Nu e ușor de citit, dar nici nu e ușor de uitat. E o carte care merită. 

Despre cărțile bune

"Cea mai mare parte din ceea ce face o carte "bună" este că o citim la momentul potrivit pentru noi. ” ~ Alain de Botton 📚🌸🌿 De câte ori nu ai auzit întrebarea: care este cartea ta preferată? Eu o aud mereu. Și da, am câte o preferată pentru momente diferite din viață. Sunt cărți care m-au răscolit la un moment dat, dar pe care nu le-aș mai reciti. Sunt cărți care nu mi-au spus mai nimic atunci când le-am citi prima dată, dar care au vorbit eact limba sufletului meu când le-am dat o nouă șansă, când mi-am dat o nouă șansă. Cred că, ca și relațiile cu oamenii, relațiile cu cărțile au un moment al lor. Ideal ar fi să întâlnești cartea potrivită la momentul potrivit. Idealul e mai greu de atins, prin urmare și relațiile noastre cu diferite cărți si diferiti autori sunt complicate. Ai avut vreodată o carte care să stea liniștită pe raftul tău ani de zile, doar ca să o deschizi exact în momentul în care ai nevoie cel mai mult de înțelepciunea ei? 📚✨ #Cărți Ai o carte care încă te așteaptă? Care e?

Evvie Drake o ia de la capă

 Evvie Drake o ia de la capăt

de Linda Holmes

O carte  bună, ușor de citit, apărută la Editura Nemira.

E o carte romantică, cu o poveste de dragoste, dar nu e nici pe departe siropoasă. Nu e o siropoșenie, deși așa pare după descrierea de pe copertă.  Dimpotrivă. 

O carte bună, o carte care vorbește despre toate: căsătorie, doliu, frică, trac, emoții negative și pozitive în căsnicie și în sport, abuz emoțional, presiune, puterea de a cere ajutor, de a te desprinde de trecut și de a o lua de la capăt, sport, mult sport profesionist și de amatori, prietenie statornică, devotament,  părinți buni, părinți toxici, obiceiuri și sărbători americane. Și nici gând să fi epuizat toate temele. Ar mai fi și despre efectele pe care le are social media și media în general asupra oamenilor, despre plăcerea de  a asculta podcasturi și radio, despre cum poate un animăluț (un câine) să îți schimbe starea de spirit, despre bucuria pe care ți-o aduce o pâine de casă bine făcută, despre cum poți încerca să te agăți de ceilalți în drumul tău spre vindecare, dar cum conștientizezi că te poți vindeca doar singur, despre farmecul aparte al orașelor mici, despre puterea de a-ți da încă o șansă.  Un amestec plăcut, ca o shaorma cu de toate, dar bine stăpânite și bine asezonate, ca să zic așa, de arta scriitoarei.

Am avut senzația că poate fi ca o carte pe care o recomandă profesorii elevilor care citesc puțin , dar sunt nevoiți să trateze și să cunoască cât mai multe teme. 

În plus, e o poveste cu final fericit :) 

Suntem inevitabili - recenzie

Suntem inevitabili  - Gayle Forman 

Mereu citesc cărțile pe care mi le recomandă copiii, atât ai mei personali, cât și cei de la școală. Așa am descoperit de-a lungul anilor cărți extrem de interesante și autori faini, pe care nu știu dacă i-aș fi ales eu în librărie.  Și asta ca să-i amintesc rapid pe John Green (Sub aceeași stea, De 19 ori Katherine, Fulgi de iubire), Veronica Roth  (cu seria Divergent) sau Gayle Forman. 

Cum o am pe Paula adolescentă și pe Georgia în prag de adolescență, rămân mereu conectată la cărțile despre tineri, despre  adolescenți, despre frământările lor.

Prin urmare așa am ajuns la Suntem inevitabili , o carte apărută recent, în 2021, și pe care am cumpărat-o în primele zile din ianuarie dintr-o librărie în care am fost împreună cu fetele. 

De aceeași autoare am citit acum câțiva ani Dacă aș rămâne (If i Stay) -după care a apărut și un film foarte cunoscut, și continuarea ei Dacă te-aș găsi.  Ambele cărți din serie mi-au plăcut tare, tare mult și nu doar ca poveste, ci mai ales după modul în care au fost scrise.  Suntem inevitabili are tot povestea unui tânăr în centru, dar pe lângă povestea principală se conturează fragmente din viața altor tineri, ba chiar frânturi de familie. E o carte despre toate: despre pasiunea pentru citit și pentru cărți, despre lupta librăriilor și, în general, a afacerilor mici să supraviețuiască cu atâta concurență online, despre prietenie, despre relația dintre copii și părinți, despre dificultățile persoanelor în scaun cu rotile, despre dependență, despre dragostea la prima vedere, despre dinozauri și despre oamenii care se simt ca niște dinozauri după căderea asteroidului, despre pasiunea pentru viniluri, pentru lemn și cafea.  Cartea conține foarte multe referințe interculturale și trimiteri la alte cărți, unele extrem de cunoscute, altele mai puțin, unele dintre ele pe care le-am citit, altele nu. Mi-a plăcut că în final face o referire la personajele din seria mai sus amintită. Îmi plac cărțile în care se strecoară informații despre personaje din alte cărți, să știi ce mai fac, cum evoluează. Evident, eu mi-am dat seama pentru că citisem cărțile cu pricina, alții poate nu sesizează, e destul de subtil strecurată informația despre solistul  unei trupe faimoase căsătorit cu o celebră violoncelistă care au venit să locuiască tot in orasul lor.   Oricat de nebunesc ar parea, cred ca suntem inevitabili. In sensul bun al cuvantului. - Exista si un sens rau? ma intreaba Chad. - Majoritatea lucrurilor inevitabile sunt rele. Moartea. Disparitia in masa. - Impozitele, adauga Chad. - Intocmai. [...] „De îndată ce l-am auzit, mi-am simțit tot corpul străbătut de o senzație aparte”, obișnuia să-mi povestească ea. „Știu că pare o nebunie, însă l-am perceput ca un mesaj din viitor pentru cea care eram atunci, un mesaj ce-i spunea că, într-un fel, acest bărbat și cu mine nu ne-am întâlnit întâmplător, că, într-un fel, ceva ne unea deja. Părea...Inevitabil” [...] Nu te poți lupta cu inevitabilul. Inevitabilul câștigă întotdeauna. [...] Si atunci mi-am dat seama cat de aproape eram de New Mexico. Cat de aproape eram de ceea ce fugeam, de fapt. Se pare ca, oricat de repede sau de departe mergi, inevitabilul te va prinde intotdeauna din urma. [...] - Si atunci te mai intreb o data: de ce anume vrei sa scapi? insista Ira, indrumandu-mă spre un raspuns pe care il cunoaste deja. Mi-l imaginez pe Chad prabusindu-se de pe stanca, imi imaginez acele trei secunde in care a fost sigur c-o sa moara. E ca si cum as fi ramas suspendat in acele trei secunde inca de cand s-a imbolnavit Sandy. - Vreau sa scap de inevitabil.[...] Poate că e adevărat. Fiindcă oricare ar fi relația mea cu Hannah acum, nu voi înceta nicicând să cred că suntem inevitabili. Nu doar ea și cu mine, ci și Chad și cu mine. Chad și Jax. Ira și Ike. Poate că suntem cu toții inevitabili.

Din cer au căzut trei mere

 Din cer au căzut trei mere  de Narine Abgarian 

Nu  mai citisem nimic de scriitoarea aceasta, dar am tot văzut cartea și ceva m-a atras la ea ca un magnet. Așa că mi-a adus-o Moșul în dar și mi-a pus-o sub brad. 
Am citit-o în câteva ore, nu atunci de Crăciun, ci un pic mai târziu, duminica trecută, că am tot amânat. Memorabilă!
M-au cucerit, rând pe rând, locul, povestea, personajele, duioșia....
Și merele care au căzut din cer: unul pentru cine a văzut,unul pentru cine a povestit și al treilea pentru cine a ascultat și a crezut în bine.

Blaga spunea într-un vers al său că veșnicia s-a născut la sat. Satul acesta din roman nu seamănă cu imaginea noastră obișnuită despre sat. Maran este un  sat de piatră aflat sub legea credințelor străvechi de pe vârful unui munte armean. Războiul, foametea și dezastrele naturale zdruncină lumea oamenilor de aici. Din păcate, doar câțiva vor supraviețui și vor putea spune povestea unui veac întreg cu toate ororile lui. Printre ei, Anatolia și Vasili, a căror iubire neașteptată aduce speranță într-un sat format din treisprezece bătrâne și opt bătrâni și unde doar poștașul Mamikon urca din când în când. 

Anatolia,  cea care deschide povestea,  cea care supreaviețuise cu cincizeci de ani mai mult decât oricine din familia sa este, în același timp,  la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a satului. Bine, povestea nu începe chiar într-un mod obișnuit, deoarece, ne spune autoarea: „Vineri, imediat la amiază,când soarele, trecând de zenit, se rostogolea ceremonios spre margineade apus a văii, Sevoianț Anatolia s-a întins să moară.”

Nu doar că nu moare, dar ea aduce pe lume, în ciuda vârstei și a destinului crud până atunci, o fetiță. „În al cincizeci și optulea an de viață, după ce supraviețuise ultimelor sale rude cu aproape jumătate de veac, trecuse prin foamete, frig, trădare și război, știind, în ciuda grelelor încercări, să-și păstreze bunătatea și gingășia, fiica cea mică a lui Sevoianț Kapiton și Agulisanț Voske se dovedise a fi însărcinată în luna a cincea.” 

Deși e o carte cu totul specială, minunat scrisă și tradusă, cred totuși că trebuie să ai o anumită dispoziție sufletească și o oarecare experiență de viață ca să rezonezi întru totul cu ea. Nu cred că e potrivită tuturor, nu știu dacă adolescenții și tinerii vor rezona cu ea, dar petru noi ceilaalți ea chiar poatefi un balsam pentru suflet. 

Domnul Ibrahim și florile din Coran

 Am citit-o anul trecut și am fost fascinată de ea. M-a atras la ea titlul exotic și trimiterea clară la o altă lume, la o altă cultură, la o altă religie.

Am citit multe cărți de Schmitt. Am trecut chiar printr-o etapă Schmitt. M-a captivat pentru totdeauna când l-am descoperit accidental, citind Copilul lui Noe. Atunci am crezut că nu poate exista carte mai frumoasă, dar pe măsură ce citesc, Schmitt are puetrea de a mă fascina, de a mă surprinde mereu, deși uneori îi surprind efortul de căuta subiecte senzaționale. 

Oscar și tanti roz a fost o carte pe care am dăruit-o, într-o vreme, oricui se sărbătorea. Mi se părea un cadou cum nu se poate mai potrivit, deși nu e nici pe departe o carte ușoară. 

Ultima citită a fost Felix și izvorul invizibil. Cred că aici am simțit prima dată efortul, forțarea, căutarea, goana după subiectul despre care nu s-a mai scris. Dar asta am simți eu, nu e obligatoriu să simtă și altcineva. Altfel, cartea e plină de fraze frumoase, inclusiv se termină cu una, cum ar fi: „De ce-și iau păsările zborul? Oamenii serioși îți vor spune că pentru a se deplasa, a-și căuta de mâncare, a explora cerul, pe scrut, chestii utile. Ce oribil! Nu, păsările zboară tot așa cum cântă, de plăcere, pentru frumusețea gestului, pentru euforia clipei”. 

Revenind la Domnul Ibrahim și florile din Coran, deși e foarte scurtă, nici 100 de pagini,  cartea e pur și simplu fascinantă prin ușurința cu care intră în subiect șiprin felul în care umanizează o lume confruntată cu multe, multe probleme. Iar Domnul Ibrahim e unic, ce să mai vorbim...

Există inclusiv un film cu același nume, din 2003. Filmul pierde puțin din înțelepciunea cărții, dar compensează prin distribuție. Domnul Ibrahim, vecinul arab de un farmec memorabil, este nimeni altul decât Omar Sharif. Dacă încă nu ați văzut filmul, merită pe deplin să o faceți, cum merită să citiți și cartea. Asta desigur, dacă nu ați citit-o deja, pentru că e o carte mai veche, apărută în 2013, la Humanitas, dacă nu a fost și reeditată. Dar cum nu citim fiecare carte chiar în anul în care apare, niciodată nu e prea târziu să te bucuri de ea.   

Omului căruia Dumnezeu nu i-a revelat viaţa în mod nemijlocit, nu cărţile au să i-o reveleze.

Mai multe gânduri de-ale mele  găsiți   aici,  aici si  aici 

Jurnalul unei femei simple

 

Pentru astăzi (data/ora)... vineri, 6 februarie 2015.

Afară ... este frig şi fulgii dansează în aer fără a se aşeza... Nu am mai văzut soarele de câteva zile.

Mă gândesc ... că vacanţa a trecut atât de repede şi eu tot răcită sunt.

Din locurile de unde invatam ... câteodată din propria viaţă, numai să vrem să deschidem ochii. De obicei, vedem mult mai bine când vine vorba de viaţa altora şi mai puţin când e vorba de-a noastră.

Sunt recunoscătoare pentru ...  că doctoriţa s-a înşelat. Chiar dacă am tras o spaimă enormă de eram să mor de inimă zilele astea, măcar am rămas cu atât şi cu nişte dureri neelucidate şi nu am metastaze osoase, cum a crezut iniţial doamna doctor.

Din bucătărie ...  am făcut plăcinte cu de toate şi varianta cu brânză şi cu mere şi prune confiate pentru mine. E venită mama soacră la mine, că altfel nu vedea bucătăria mea asemenea bunătăţi :).

Cu ce sunt îmbracată ...  o rochiţă neagră.

Citesc ... Gary Chapman, Iubirea ca un mod de viaţă.

Ceea ce astept (sper) ... să înceapă cu bine noul semestru.

Ce mai meşteresc ... fetele au meşterit la o gentuţă portocală, poate reuşesc să o pun zilele astea pe aici.

Ascult ... nimic, doar linişte deplină...

În casa ... e un moment de tihnă.

Unul dintre lucrurile mele preferate ... să vorbesc cu oamenii.

Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... sunt legate de mai multe aniversări.

Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

 cu jurnalul meu real, nu doar virtual, in care scriu de ceva vreme

 

 

 

 si cu un semn de carte care îmi place tare mult

 

că tot mă ţin să le postez, dar nu le mai vine rândul.

iar mai multe despre ale noastre puteti vedea pe un taram cu vise si visuri.

Idee preluată de la Corcodusa. 

                                                  Un weekend frumos să aveţi!