Din cer au căzut trei mere

 Din cer au căzut trei mere  de Narine Abgarian 

Nu  mai citisem nimic de scriitoarea aceasta, dar am tot văzut cartea și ceva m-a atras la ea ca un magnet. Așa că mi-a adus-o Moșul în dar și mi-a pus-o sub brad. 
Am citit-o în câteva ore, nu atunci de Crăciun, ci un pic mai târziu, duminica trecută, că am tot amânat. Memorabilă!
M-au cucerit, rând pe rând, locul, povestea, personajele, duioșia....
Și merele care au căzut din cer: unul pentru cine a văzut,unul pentru cine a povestit și al treilea pentru cine a ascultat și a crezut în bine.

Blaga spunea într-un vers al său că veșnicia s-a născut la sat. Satul acesta din roman nu seamănă cu imaginea noastră obișnuită despre sat. Maran este un  sat de piatră aflat sub legea credințelor străvechi de pe vârful unui munte armean. Războiul, foametea și dezastrele naturale zdruncină lumea oamenilor de aici. Din păcate, doar câțiva vor supraviețui și vor putea spune povestea unui veac întreg cu toate ororile lui. Printre ei, Anatolia și Vasili, a căror iubire neașteptată aduce speranță într-un sat format din treisprezece bătrâne și opt bătrâni și unde doar poștașul Mamikon urca din când în când. 

Anatolia,  cea care deschide povestea,  cea care supreaviețuise cu cincizeci de ani mai mult decât oricine din familia sa este, în același timp,  la 58 de ani, cea mai tânără locuitoare a satului. Bine, povestea nu începe chiar într-un mod obișnuit, deoarece, ne spune autoarea: „Vineri, imediat la amiază,când soarele, trecând de zenit, se rostogolea ceremonios spre margineade apus a văii, Sevoianț Anatolia s-a întins să moară.”

Nu doar că nu moare, dar ea aduce pe lume, în ciuda vârstei și a destinului crud până atunci, o fetiță. „În al cincizeci și optulea an de viață, după ce supraviețuise ultimelor sale rude cu aproape jumătate de veac, trecuse prin foamete, frig, trădare și război, știind, în ciuda grelelor încercări, să-și păstreze bunătatea și gingășia, fiica cea mică a lui Sevoianț Kapiton și Agulisanț Voske se dovedise a fi însărcinată în luna a cincea.” 

Deși e o carte cu totul specială, minunat scrisă și tradusă, cred totuși că trebuie să ai o anumită dispoziție sufletească și o oarecare experiență de viață ca să rezonezi întru totul cu ea. Nu cred că e potrivită tuturor, nu știu dacă adolescenții și tinerii vor rezona cu ea, dar petru noi ceilaalți ea chiar poatefi un balsam pentru suflet.