Se afișează postările cu eticheta cuvioasa xenia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cuvioasa xenia. Afișați toate postările

sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Cuvioasa Xenia

Dacă mi-a plăcut vreodată cu adevărat să am un alt nume, altul decât cel cu care am fost botezată, atunci aş fi vrut să mă cheme Xenia, iar numele acesta, Xenia, se tălmăceşte străina.
Când am citit povestea Cuvioasei Xenia, demult, în anii de liceu, mi s-a lipit  de suflet cum nici o altă poveste din Vieţile Sfinţilor nu a mai reuşit să o facă, şi nu s-a mai dezlipit de acolo, poate si pentru că, în adâncul inimii mele, nu am încetat să mă simt o străină, iar în anii adolescenţei, cu atât mai mult, sentimentul era acutizat.
Nu am avut niciodată tentaţia să-mi schimb numele ce mi s-a dat, cum mai am prietene pe care într-un fel le cheamă în buletin şi într-un cu totul alt fel le ştiu cunoscuţii (şi aşa în privinţa asta încă mai produc confuzie, că am două prenume),  dar numele acesta mi-a rămas lângă inimă.
Când am născut fetele, la fiecare m-am gândit şi la acest nume şi de fiecare dată l-am abandonat din aceleaşi considerente: că este un nume cu o încărcătură prea mare şi că doar sufletul meu rezonează cu această poveste, ele nu au fost şi nu vor fi străine pentru nimeni.
Aşadar astăzi este cuvioasa Xenia din Sankt-Petersburg (oraşul meu de taină, oraşul meu din vise)
Abia astăzi am aflat că, canonizarea Sfintei s-a făcut în anul în care m-am născut.Există pe youtube o filmare foarte veche si emotionanta, daca aveti rabdarea să o vedeţi.
La mulţi ani celor cărora vi s-a dat să purtaţi un nume atât de frumos!
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.