Cartea se numește Frânturi din el și e scrisă de Coleen Hoover.
Am mai citit de aceeași autoare Ugly love. Despre fața urâtă a iubirii și, deși mi s-a părut un subiect interesant, nu îmi amintesc să fie plâns.
Dar cartea asta e diferită. O tânără mamă se zbate pentru dreptul de a face parte din viața propriului copil. Dar oare mai este loc pentru ea în viața propriei fiice?
Descrierea oficială e așa: În urma unei greșeli tragice, Kenna Rowan a petrecut cinci ani în închisoare. După ce a fost eliberată, se întoarce în orașul unde a avut loc evenimentul fatidic și speră să-și vadă fiica, Diem, acum în vârstă de patru ani. Însă e foarte greu să adune laolaltă cioburile existenței sale frânte.
În primul rând, puțină lume angajează pe cineva care tocmai a ieșit din închisoare.
În al doilea rând, toți cei din jurul fetiței sunt hotărâți s-o țină la distanță, indiferent cât de mult se străduiește tânăra să dovedească faptul că merită să facă parte din viața ei, mai ales că fetița fusese încredințată părinților iubitului ei mort. Și asta pentru că mama Keenei nu a vrut să o ia și astfel să o ajute să o poată vedea.
Singura persoană care nu o respinge de tot pe mamă este Ledger Ward, proprietarul unui bar din oraș și, totodată, una din puținele verigi care o leagă pe Kenna de fiica ei. El o cunoaște la început sub numele de Nicole, dar iși dă seama chiar de a doua zi că e iubita fostului său prieten.
Treptat, mai ales la sfatul unui prieten al său, Ledger devine o parte importantă din viața mamei îndurerate și încearcă să privească totul și din perspectiva ei. Îi arată fotografii cu fetița pe care el o vizitează mereu, îi arată filmulețe, îi dă chiar o slujbă în barul lui. Dar dacă acest lucru s-ar afla, amândoi ar risca să se trezească într-o situație extrem de dificilă.
În ciuda presiunilor la care sunt supuși din afară, între cei doi se înfiripă o poveste de iubire. Însă, pe măsură ce relația lor evoluează, cresc și riscurile. Dacă vrea să se vindece sufletește și să-și construiască un viitor plin de speranță, Kenna trebuie să găsească o cale de a fi iertată și de a se ierta pe ea însăși.
Finalul nu e trist, e firesc cumva, e chiar unul la care speri din toată inima și te bucuri în tăcere de înțelepciunea tuturor celor implicați. Dureros de firesc și de normal decurge totul, și totuși nu poți să nu plângi de la început și până la ultima pagină. Bine, atunci poate că lacrima ultimă e de fericire.
În carte sunt și scrisorile pe care Keena le scrie iubitului ei mort, cartea începe și se încheie cu o scrisoare. Fiecare dintre ele e una mai emoționantă decât cealaltă.
Nu e ușor de citit, dar nici nu e ușor de uitat. E o carte care merită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu