Domnul Ibrahim și florile din Coran

 Am citit-o anul trecut și am fost fascinată de ea. M-a atras la ea titlul exotic și trimiterea clară la o altă lume, la o altă cultură, la o altă religie.

Am citit multe cărți de Schmitt. Am trecut chiar printr-o etapă Schmitt. M-a captivat pentru totdeauna când l-am descoperit accidental, citind Copilul lui Noe. Atunci am crezut că nu poate exista carte mai frumoasă, dar pe măsură ce citesc, Schmitt are puetrea de a mă fascina, de a mă surprinde mereu, deși uneori îi surprind efortul de căuta subiecte senzaționale. 

Oscar și tanti roz a fost o carte pe care am dăruit-o, într-o vreme, oricui se sărbătorea. Mi se părea un cadou cum nu se poate mai potrivit, deși nu e nici pe departe o carte ușoară. 

Ultima citită a fost Felix și izvorul invizibil. Cred că aici am simțit prima dată efortul, forțarea, căutarea, goana după subiectul despre care nu s-a mai scris. Dar asta am simți eu, nu e obligatoriu să simtă și altcineva. Altfel, cartea e plină de fraze frumoase, inclusiv se termină cu una, cum ar fi: „De ce-și iau păsările zborul? Oamenii serioși îți vor spune că pentru a se deplasa, a-și căuta de mâncare, a explora cerul, pe scrut, chestii utile. Ce oribil! Nu, păsările zboară tot așa cum cântă, de plăcere, pentru frumusețea gestului, pentru euforia clipei”. 

Revenind la Domnul Ibrahim și florile din Coran, deși e foarte scurtă, nici 100 de pagini,  cartea e pur și simplu fascinantă prin ușurința cu care intră în subiect șiprin felul în care umanizează o lume confruntată cu multe, multe probleme. Iar Domnul Ibrahim e unic, ce să mai vorbim...

Există inclusiv un film cu același nume, din 2003. Filmul pierde puțin din înțelepciunea cărții, dar compensează prin distribuție. Domnul Ibrahim, vecinul arab de un farmec memorabil, este nimeni altul decât Omar Sharif. Dacă încă nu ați văzut filmul, merită pe deplin să o faceți, cum merită să citiți și cartea. Asta desigur, dacă nu ați citit-o deja, pentru că e o carte mai veche, apărută în 2013, la Humanitas, dacă nu a fost și reeditată. Dar cum nu citim fiecare carte chiar în anul în care apare, niciodată nu e prea târziu să te bucuri de ea.   

Omului căruia Dumnezeu nu i-a revelat viaţa în mod nemijlocit, nu cărţile au să i-o reveleze.

Mai multe gânduri de-ale mele  găsiți   aici,  aici si  aici