...inca un inger.

            

                Mă aflam în secţia de pediatrie a spitalului Oncologic. Pe hol era forfotă, ca întotdeauna. Erau copii care se jucau, chiar dacă unii mergeau cu perfuzoarele după ei, erau mame care nu-i scăpau din ochi, prieteni, asistente, vizitatori. Erau râsete, priviri admirative şi încurajatoare, zâmbete, vorbe bune. Era viaţă, o filă din viaţa unor copii care o trăiau din plin. 
              Dintr-odată holul s-a golit. Un grup mare de medici a trecut de-a lungul coridorului şi în urma lui s-a făcut linişte. Toate mamele au fost sfătuite discret să-şi introducă puii în camere, toţi musafirii au fost îndemnaţi să-şi amâne puţin vizita,  toate infirmierele s-au mobilizat şi în câteva minute întreaga secţie era pustie.
             Plutea un aer nefiresc.  De fapt, cred că doar eu l-am simţit aşa, pentru toţi cei de acolo era doar o zi de muncă.
             Am aflat că totul s-a făcut pentru protecţia celor prezenţi, pentru că urmau imagini cu un profund impact emoţional. Evident că m-am conformat, am respectat sugestia celor de acolo şi am plecat.
            Când uşile liftului s-au deschis şi am văzut targa goala, am ştiut instantaneu că în clipa aceea s-au deschis odată cu ele şi braţele Domnului pentru a primi în ele încă un înger.