Nu sunt o doamna!

Nu sunt o doamna, nici nu vreau, nici nu pot...
Oficial nu sunt o doamna din septembrie anul trecut. Atunci, facand pregatiri pentru ziua sotului meu, eram cu Paula la masa. Ea avea 4 anisori. Si tinea in mana o grisina ca pe o tigara. Si eu o intreb Ce faci, tu, iubita mamei? Si ea imi raspunde cat poate de candid si senin: Fumez! raspuns care m-a bulversat pe moment, pentru ca eu, in naivitatea mea, credeam ca daca eu si sotul meu nu fumam, ba chair avem si o atitudine antitutun, nici bunicii si nici prietenii apropiati care ne vizitea nefiind fumatori, nici ea nu va fi tentata in vecii vecilor sa fumeze, cu atat mai putin la cei 4 ani ai ei. Si chiar daca nu era o tentatie reala ci doar o joaca de copil, tot nu eram pregatita pentru asemenea raspuns. Dar pe cine ai vazut tu fumand? plusez eu ca la poker, sperand in derutarea adversarului si mizand pe faptul ca nimeni din familie nu fumeaza. Doamnele fumeaza! raspunde ea la fel de senin si destul de convingator. Moment in care ar fi trebuit sa tac, cred, nu sunt inca convinsa, cert este ca nu am facut-o. Iubita mea, dar tu ai vazut-o vreodata pe mama fumand? Nu, dar doamnele fumeaza!
Ati priceput, da? Si eu am priceput. Am priceput exact raspunsul corect, cel la care se gandise ea si nu la care va ganditit voi... Asa ca nu, nu m-am apucat de plans, desi pentru cateva secunde m-a cam frapat raspunsul. Nici nu am avut nevoie de terapie. Deoarece pentru ea nu sunt o doamna, ci sunt mama. Iar pentru ea cuvantul doamna are un alt inteles decat cel dat de noi si la care ravnim noi (si nu ma refer la strict femeie casatorita ci la femeie inzestrata cu anumite calitati). Pentru ea doamne sunt toate femeile din afara familiei. Si majoritatea femeilor din afara familiei fumeaza. Asa ca, privita din acest punct de vedere, sa fie clar, nu sunt o doamna.
Iar zilele trecute mi-am reamintit oarecum defectul meu. La sfarsitul saptamanii trecute au fost in Cluj Zilele culturiii maghiare. Au fost expozitii de carte cu vanzare si mai multe evenimente culturale. Am fost si noi si ne-am culturalizat, macar ca nu vorbim o boaba de maghiara, dar am cascat si noi ochii pe acolo, ba chiar si urechile, sotul meu facandu-si si o audiograma cu aceasta ocazie. La un stand al unui muzeu secuiesc din Sfantu Gheorghe copii puteau desena pe niste bucatele rotunde din lemn, care deveneau apoi magneti de frigider. Desi mesterii aveau vreo 6-7 modele pe care le faceau toti copiii, pustoaica mea a fost singura care s-a abatut de la modelele traditionale si a vrut sa deseneze o buburuza, o mamaruta cum ii spune ea.
Dar sa nu ma abat de la subiect prea mult. Am ajuns si in Piata Matei Corvin, unde era un festival folcloric international. Si am vazut, printre multe altele, o domnita de vreo 16 ani, blonda si frumoasa de pica, purtand costum national (ceva sloven, slovac, pe acolo, iertati-mi incultura)) si care avea in mana tigara aprinsa. Poate ca sunt eu de moda veche, dar mi s-a parut un gest nu doar urat, ci chiar degradant nu numai la adresa ei de fata tanara si frumoasa care fuma in public, ci mai ales era o lipsa totala de respect fata de hainele purtate si de ceea ce reprezentau ele.
dar venind acasa si discutand cu o amica mi-a spus ca nu e nimic anormal, nimic care sa ma tulbure. E firesc ca o fata de 16 ani sa fumeze si chiar acum se fumeaza oriunde si oricum, nu e nimic neobisnuit in asta.
Dar mie tot nu mi se pare firesc. Or fi de vina nelinistile mele de mama care vede cum zi de zi se clatina tot mai mult lumea in care crede ca-si poate creste frumos si sanatos copiii? Sau sunt la mijloc doar frustrarile mele de ne-doamna?