Cărțile acestei veri...

Dat fiindcă am o facultate de Litere la activ, zic eu că am citit câteva cărți la vremea mea. Da, am citit, cu timpul pus la timpul trecut.  De ceva vreme însă, citesc mai mult cărți de povești, de fiecare dată aproximativ aceleași cărți cu aceleași povești…  Așa că nu e de mirare că am ajuns să-mi fie dor să citesc o carte bună. Mai ales mi-e dor de perioada aceea senină din tinerețe în care toată vara nu făceam nimic altceva decât mă ascundeam la umbra copacilor și citeam.

Vara asta, cu toate că am fost ocupați cu schimbările făcute în casă, am reușit să citesc chiar mai mult decât în verile precedente. Ceea ce este, evident, un progres. Printre var, mobila, plecatul în vacanță, înțărcat și scăpatul de scutece,  am reușit să strecor câteva cărți, spre bucuria mea sufletească.  De altfel, inconștient le-am strecurat, cu toate că se aglomerau mai multe lucruri de făcut, creierul meu își cerea și el momentul lui de liniște.

Prin urmare, pe lângă nelipsitele povești de seară, dimineață și amiază (să nu credeți că am scăpat cumva de ele) am citit cartea Ioanei Em. Petrescu, Molestarea fluturilor interzisă. Avusesem în facultate un fragment de citit din ea și doar atât s-a legat atunci de mine, acel fragment. La vremea respectivă aveam atâtea cărți de citit că nu am avut curiozitatea să mă abat de la recomandarea primită, plus că în tinerețe credeam că toată viața am timp berechet să citesc tot ce mi-o pofti inima.

Molestarea fluturilor interzisă este o carte de corespondență și dacă aveți înclinare spre acest gen literar merită citită. E scrisă cu mult umor , de fapt scrisorile ce o alcătuiesc sunt scrise admirabil și urmăresc să dezvăluie părinților și prietenilor rămași în România comunistă, experiența trăită în California de cei doi profesori clujeni (ea fiind plecată alături de soțul ei, Liviu Petrescu) de mare excepție intelectuală.

Am recitit, pentru a mai multa oară, Părinții și educarea copiilor, de Sf. Ioan Gură de Aur, de fiecare dată găsind sensuri noi și descoperind lucruri la care nu mă gândisem la prima lectură.

O altă carte recitită a fost și Copilăria de Maxim Gorki. O citisem când eram un copil și o uitasem, dar recitind-o mi-am dat seama de ce am uitat-o. E o carte atât de tristă și cuprinde amintiri atât de dureroase, atât de opusă de seninul Amintirilor lui Creangă (recitite și ele de dragul fetiței mai mari), incât nu poți să-ți doresc decât ca niciun copil să nu mai treacă prin așa ceva.

Dacă de Copilăria lui Gorki am simțit nevoia să scap și să uit repede de ea, ca de propriile amintiri dureroase, nu același lucru îl pot spune de Viața pe un peron de Octavia Paler, pe care am citit-o pe nerăsuflate, nu am lăsat cartea din mână până nu am terminat-o. Din nefericire, se citește foarte repede, în doar câteva ore și rămâi în minte cu un gust de mai vreau ... La fel am pățit și cu o altă carte pe care nu am putut-o lăsa din mână, Arta conversației a Ilenei Vulpescu.

Însă cartea care mi-a plăcut cel mai mult vara asta a fost a Virginiei Satir, Arta de a făuri oameni, pe care am descoperit-o datorită unchiului meu, o carte mult prea utilă pentru a fi citită doar o singură dată și înțeleasă așa cum trebuie. Premisa de la care autoarea pleacă este aceea că dacă părinții ar ști cum sa creeze o viață de familie sănătoasă (explicația pentru ce înseamnă sănătoasă este destul de complexă), lumea ar fi cu totul alta, într-un sens mai bun. Cartea Virginiei Satir conține 26 de teme în jurul cărora se dezvoltă majoritatea problemelor în cadrul unei familii. Sunt date și câteva sugestii de jocuri prin care se pot explora aceste teme, astfel încât părintele să poată capta și atenția copiilor.  Iar ca să înțelegi și, mai ales, să aplici tot ceea ce dezvăluie cartea, ai nevoie, în primul rând, de a doua lectură...

Acum citesc seară de seară, spre deliciul fetiței mai mari, Legendele Olimpului de Alexandru Mitru; iar din colecția Ghidul Părinților mă delectez cu Un elev de nota 10, înțelegeți voi de ce...

Voi ce ați apucat să citiți?