Darurile lui Dumnezeu

Astăzi, la prima oră de religie din clasa I, doamna profesoară le-a spus, printre altele,  să deseneze darurile pe care ei le primesc de la Dumnezeu.
Mica mea școlăriță, Paula, a fost lăudată de doamna că a făcut foarte multe lucruri într-un timp scurt. Ea  a desenat soarele, luna, stelele, un nor, un brăduț, un fluturaș, mere, pere, cireșe, o nectarină și, evident, un îngeraș, o fetiță îngeraș mai precis.
Pe lângă acestea toate, în mijlocul desenului  s-a aflat o fetiță și o inimă mare. Când am întrebat-o ce reprezintă fetița, ea s-a uitat un pic mirată la mine și mi-a răspuns: fetița e Georgia. Ea este darul lui Dumnezeu pentru familia noastră.
Și inima?
Inima e iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii de pe pământ.
Iar ea e un omuleț mic, de doar 7 ani și câteva luni, care știe toate aceste lucruri și încă multe altele în plus.
Cred că dacă aveam de făcut acest desen în anul întâi de facultate, tot nu m-aș fi descurcat mai bine decât a făcut-o ea.
Când îi aud pe tot mai mulți dintre oameni trezindu-se vorbind în clișee despre cât de decăzute sunt generațiile de azi și de cât de răi și fără viitor vor fi toți acești copii, îmi vine să le sar la jugulară, la propriu.
Copiii noștri sunt darurile cele mai de preț pe care noi le-am primit de la Dumnezeu și depinde numai de noi dacă îi creștem pentru mântuire sau pentru plângerea veșnică. Nu copiii sunt marea noastră problemă. Ei sunt perfecți...