marți, 25 septembrie 2012

Cămara de toamnă

Frunzele s-au făcut galbene, roșii sau aurii.
Soarele e puțin palid, obosit după ce a strălucit toată vara. A venit toamna...
Doamna Veveriță strânge prune pentru dulceață. Și-a pus șorțul cel mare. Fructele sunt fierte și zaharisite, apoi sunt turnate în borcanele care sunt bine aliniate pe rafturi.
-Mmm, ce parfum! Cine curăță oala?
-Eu, eu, eu, strigă toți copiii.
Alunița, cea mai mică, a căzut înauntru. Dar e foarte mulțumită, pentru că este o mare mâncăcioasă!

Aceasta e una dintre poveștile pe care le-am citit fetelor serile acestea, dar poate fi ușor convertită în propria noastră poveste.
Doamna aici de față nu și-a pus șorțul cel mare, că nu deține nici măcar unul mic, și nici nu a strâns prune, deși ar fi cazul, că e vremea lor.
În schimb, a primit de la niște prieteni mure și a trecut la fapte de vitejie în bucătărie, transformându-le într-o minunăție de dulceață.
Pe lângă mure, a venit rândul merelor. A avut niște mere foarte parfumate, extrem de delicioase și de dulci, pe care le-a preschimbat în borcane cu peltea și cu compot. Ei bine, trebuie să știți că borcanele ei având capace viu colorate sunt așezate pe rafturi, dar nu tocmai bine aliniate.
Cât despre oală, aceasta a fost curățată în mod obișnuit, fără scene spectaculoase, doar cu apă din belșug.
În timpul evenimentelor mai sus menționate, niciun copil nu a depășit porția zilnică de dulciuri.




4 comentarii:

  1. Tare harnicuta mamica de ingerasi!Mi-ar placea tare mult sa mai simt miros de dulceturi la mine in bucatarie,dar nu-i timp,iar mama din dotare ma salveaza mereu cand vine vorba de pregatit ceva bun de pus in camara.
    Va pup si spor la bucatarit minuni pentru prichindute cuminti!

    RăspundețiȘtergere
  2. am zîmbit și i-am spus mamei povestea
    dacă ar mai fi fost lîngă noi așa ar fi arătat și cămara
    ce minunată-i ziua cînd ai cui povesti..

    fiți binecuvîntate, să aveți parte doar de bucurii

    RăspundețiȘtergere
  3. Corina, o toamna frumoasa sa aveti!

    Oana, pe noi ne salvează bunica cand e vorba de muraturi. Dulceturile si compoturile sunt specialitatea noastra.
    va imbratisam si noi cu drag!

    Cella, noi nu suntem așa buni povestitori ca și tine, dar ai totat dreptate: ziua e mult mai frumoasa cand e incununata cu o poveste.

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.