duminică, 29 septembrie 2013

Cum se inalta lampioanele

          V-am povestit că duminica trecută am fost în Oraşul Lampioanelor şi vă rămăsesem datoare cu pozele.
           Să stiţi că ne vedem şi noi aici, chiar destul de bine. Dar să-mi încep povestea....
          La începutul anului, undeva prin februarie- martie, nu mai ştiu precis, a fost o seară magică la noi în oraş, când s-au înălţat foarte multe lampioane. Era o vineri seara, tocmai ieşisem cu toată familia de la dentist şi am vrut să mergem la o plimbare în centru, dar fiindcă era cumplit de frig, am renunţat la idee. A doua zi tot netul era plin de lampioane şi aveam să aflăm că s-au înălţat imediat ce am plecat noi acasă. Nu vă spun, ne-a cuprins pe toţi o tristeţe iremediabilă, vorba lui Topârceanu.
          Am mai văzut apoi şi la mare lampioane, le-am admirat urcuşul şi zborul, iar dragostea pentru ele  tot creşte.
         Când am aflat că duminica care a trecut aveau să fie lampioane, am zis că nu mai putem rata un asemenea moment. Paula şi-a făcut chiar şi un afiş pe care l-a pus pe dulap, să nu care cumva să uite, dar apoi am luat afişul că a venit la noi bunica şi am vrut să-i face o surpriză din spectacolul lor.
          A fost şi de data asta un pic frig, dar ne-am bucurat că nu a plouat şi am putut să le admirăm, iar atmosfera a fost atât de frumoasă şi entuziasmul atât de mare, încât nici nu a contat vremea.
 
 
          Procedeul în sine este foarte simplu, trebuie doar să aprinzi şi să aştepţi vreo 3-4 minute, până se umple el cu aer cald, înainte de a-i da drumul.
          Nu am înălţat doar unul, ci trei, contribuind şi noi la spectacolul pe care l-a văzut oraşul.
          Pentru noi, a fost o seara de neuitat. În altă ordine de idei, în seara aceasta, la Timaf (Festivalul Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania), cântă Vama. Deci e rost de o altă seară memorabilă.
          O săptămână frumoasă vă doresc!


12 comentarii:

  1. Se vede ca fetele s-au distrat copios :))))

    RăspundețiȘtergere
  2. Aveti parte numai de evenimente frumoase! Ma bucur pentru voi. Ideea ar trebui aplicata in mai multe orase :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar că o seară cu lampioane nu poate fi decât magică. Bine că v-aţi luat revanşa, până la urmă. Frumoase poze şi fete.

    RăspundețiȘtergere
  4. Este, dar la scara mai mica si nu suficient mediatizata. Trebuie indeplinite mai multe conditii si nu e asa usor de organizat. Nu ma refer doar la costul lor, ci la tot felul de avize din partea pompierilor, a aeroportului, etc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, pana la urma se poate spune si asa, Mihaela, ca ne-am luat revansa :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce frumos! La noi s inalta astfel de lampioane in noaptea de Revelion, la 12 noaptea. E ceva...suprainaltator!
    O saptamana frumoasa va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Fotografiile transmit bucuria momentului ! Foarte frumos!
    O săptămână bună tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna dimineata si tie, draga Adriana!

    RăspundețiȘtergere
  9. Vara aceasta am inaltat si noi, noaptea, un lampion in forma de inima.Era rosu. Ca o inima ce arde. A fost magic pentru Ghinduţa.

    RăspundețiȘtergere
  10. Va cred. Stiu exact cum s-a simtit. Am vazut bucuria pe ochii fetelor si stiu cat de entuziasmati pot fi copiii.

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.