Cum se inalta lampioanele

          V-am povestit că duminica trecută am fost în Oraşul Lampioanelor şi vă rămăsesem datoare cu pozele.

           Să stiţi că ne vedem şi noi aici, chiar destul de bine. Dar să-mi încep povestea....
          La începutul anului, undeva prin februarie- martie, nu mai ştiu precis, a fost o seară magică la noi în oraş, când s-au înălţat foarte multe lampioane. Era o vineri seara, tocmai ieşisem cu toată familia de la dentist şi am vrut să mergem la o plimbare în centru, dar fiindcă era cumplit de frig, am renunţat la idee. A doua zi tot netul era plin de lampioane şi aveam să aflăm că s-au înălţat imediat ce am plecat noi acasă. Nu vă spun, ne-a cuprins pe toţi o tristeţe iremediabilă, vorba lui Topârceanu.
          Am mai văzut apoi şi la mare lampioane, le-am admirat urcuşul şi zborul, iar dragostea pentru ele  tot creşte.
         Când am aflat că duminica care a trecut aveau să fie lampioane, am zis că nu mai putem rata un asemenea moment. Paula şi-a făcut chiar şi un afiş pe care l-a pus pe dulap, să nu care cumva să uite, dar apoi am luat afişul că a venit la noi bunica şi am vrut să-i face o surpriză din spectacolul lor.
          A fost şi de data asta un pic frig, dar ne-am bucurat că nu a plouat şi am putut să le admirăm, iar atmosfera a fost atât de frumoasă şi entuziasmul atât de mare, încât nici nu a contat vremea.

 

 

          Procedeul în sine este foarte simplu, trebuie doar să aprinzi şi să aştepţi vreo 3-4 minute, până se umple el cu aer cald, înainte de a-i da drumul.
          Nu am înălţat doar unul, ci trei, contribuind şi noi la spectacolul pe care l-a văzut oraşul.

          Pentru noi, a fost o seara de neuitat. În altă ordine de idei, în seara aceasta, la Timaf (Festivalul Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania), cântă Vama. Deci e rost de o altă seară memorabilă.
          O săptămână frumoasă vă doresc!