Oameni şi vulturi

Am citit zilele astea, pe un site pe care domnul google se incapataneaza acum sa il actualizeze si imi dă doar bloguri cu variaţiuni pe aceeaşi temă, un articol foarte interesant despre vulturi. 

Articolul spune că există o specie de vulturi care trăiește peste 70 de ani, dar pentru asta, la un moment dat al vieții, pe la 30-40 de ani, trebuie să ia o decizie dificilă.

La acea vârstă, considerată vârsta bătrâneţii lor, corpul  începe să își piardă din calitățile lor excepționale de vânători, ciocul și ghearele încep să devină moi, se înconvoaie şi nu mai sunt capabile să ţină prada, penele pierd din rezistență, îi apasă pieptul, îi înfrânează zborul, făcându-l foarte dificil. În acest moment, vulturul are de ales între a muri de foame, deoarece nu mai poate vâna, și un proces de câteva luni, în care să ”renască”.
Această renaștere înseamnă să renunțe la ciocul vechi și moale, la ghearele înmuiate, la penele care nu mai rezistă la adversitățile naturii și să și le smulgă singur printr-un proces extrem de lent și dureros.
 Procesul îi cere vulturului să zboare pe un vârf de munte şi să petreacă acolo câteva luni. În noul cuib, el îşi loveşte continuu ciocul încovoiat de o stâncă până când acesta se rupe. Apoi aşteaptă o perioadă creşterea unui cioc nou cu care îşi smulge unghiile. După ce noile unghii apar, începe să-şi smulgă penele îmbătrânite,  urmând să dea naștere unui nou ”set de accesorii”, care  să îi permită să îşi reia faimosul zbor pentru care a fost creat şi să trăiască mai departe, încă 30-40 de ani.

 

Cât de misterioase sunt căile naturii... O noua viaţă "la înălţime" vine numai dacă accepţi o perioadă de durere cruntă. Durerea e chinuitoare, dar te tranformă. Refuzi durerea şi mori, accepţi durerea şi întinereşti.

 

Pare simplu. Cât de bine ar fi dacă ar putea fi şi la oameni aşa... Dar poate avea omul atâta tărie?