inima, de ce tu vrei sa-mbatranesti...

             Aseară soţul meu a fost de serviciu. Aşa spune el, dar nici eu nu m-am lăsat mai prejos. Fetele au avut propria lor petrecere în pijamale, prin urmare era un timp numai bun să petrec şi eu. Dar pentru că nu am ştiut cum să justific faţă de vecini (sau mai mult faţă de vecine) apariţia  la uşa mea la o oră târzie a doi tipi frumoşi, înalţi, unul dintre ei cu un cercel în ureche, costumaţi în uniformă de asistenţi de pe Salvare, care au mai şi adus, pentru autenticitate desigur, o maşină adevărată în poartă, am simulat, în regim de urgenţă, o hipertensiune.
             Da, ştiu, banal, dar altceva mai bun nu mi-a venit în minte. Dar, ştiţi cum se spune: "norocul" ţine cu cei păcătoşi, aşa că la ora când au venit ei, deşi trecuse cam un sfert de oră de când luasem un Aspenter, încă aveam tensiunea 174 cu 110. Nici electrocardiograma nu a ieşit prea bine, dar fiindcă a doua oară, după ce deja luasem un captopril şi nitroglicerină, a ieşit mai bine, mi-au spus că e posibil ca prima dată să nu fi fost bine poziţionat un senzor. Mă rog, doar unul dintre ei mi-a spus, care era aplecat peste mine, că el era mai vorbăreţ, celălalt doar tăcea şi făcea.
               Partea rea în povestea asta e că inima mea îmbătrâneşte. În ultima vreme a tot dat semne de hipertensiune, în vreme ce optimismul din mine spera ca problemele de inimă să apară undeva la 60+.
               Partea bună e că băieţii de pe Salvare au parte de toată admiraţia mea.