La inceput de februarie

                   Toată ziua m-a durut capul îngrozitor. Luna aceasta nu am început-o cu dreptul. Am contactat de undeva o viroză tare urâtă, tocmai acum când mă gândeam că gerul a ucis toţi viruşii din lume şi am scăpat iarna asta fără complicaţii majore.  Georgia, care a făcut febră toată noapte trecută, s-a culcuşit lângă mine spunându-mi: Îmi pare rău că te-am îmbolnăvit. Îmi vine s-o mănânc de drag. Am tot încercat să o conving că probabil ne-am îmbolnăvit amândouă în acelaşi timp, doar că ea, fiind mai micuţă, a cedat prima.
                  Aşa că acum sunt ca personajele acelea din desene, cu ochii injectaţi, dar chiar şi aşa tot m-am cocoţat în faţa monitorului, măcar un pic. M-am tot gândit că am lăsat prea mult postarea cu tensiunea şi nu mai vreau să vă ţin pe voi în tensiune, că am primit deja mai multe mesaje şi telefoane de îngrijorare. Vă mulţumesc foarte mult pentru suport şi grija purtată, dar sunt destul de bine. Cumva pe modul de avarie, dar bine.
                  Săptămâna care tocmai am trecut am avut programare la doctoriţa oncolog. Dumneaei mi-a spus că e timpul să mă împrietenesc cu un cardiolog bun şi să rămânem prieteni de cursă lungă. Am tot râs şi am tot glumit eu spunând că sunt o doamnă la menopauză, dar dat fiindcă asta e realitatea, se pare că încep să mă şi comport ca atare. O vreme corpul meu fiind tânăr a rezistat destul de bine bombardamentelor hormonale, dar acum începe să-şi plătească tributul. Doamna oncolog zice că problemele cardiace sunt specifice menopauzei, aşa că... c'est la vie. C'est la vie toujours parchive comme la femme toujours naive.   Dar toate astea sunt daune colaterale, deci, dacă  nu e cancer, e de bine.
                În altă ordine de idei, m-am convins, încă o dată în plus, că există un Dumnezeu al celor leneşi şi care stau să le pice, din ţinutul mai friguroase, şosete mălăieţe în picioare nătăfleţe. 
              De la Valentina am primit nişte minunăţii care au confirmat regula că darul nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine e mai norocos în casă, în cazul nostru, surioara mai mică, care s-a ales cu o pereche superbă de şosete roz şi cu o maimuţică. 
             Aşa arată maimuţica la mama ei acasă:

                                                 şi aşa arăta în entuziasmul primirii

                            acum nu o pot arăta pentru că doarme, se odihneşte, îşi face somnul de frumuseţe,
                                        mâine e ziua dedicată animalelor sălbatice şi merge la grădi.

                       Iar pentru doamna casei era imperios necesar un pic de mov, să se potrivescă cu spiritul ei.  
                 Nu am cuvinte să spun cât de mult m-am bucurat la vederea acestor bijuterii. Mulţumesc din inimă, Valentina! Chiar nu ştiu ce am făcut să merit tot răsfăţul acesta, dar de fiecare dată când ating un obiect primit (şi chiar am adunat câteva asemenea obiecte), care ştiu că a fost făcut cu pasiune şi dăruire pentru mine, îmi tresaltă inima de fericire. Şi nu, nu vă îngrijoraţi, tresărirea asta nu dă tensiune! 
                 O lună numai cu bucurii să avem!

.