ia te uită, toţi grămadă, 'nalţă omul de zăpadă...
Din aceeaşi serie a dulciurilor de Crăciun care a implicat munca întregii familii, se numără şi omuleţul de zăpadă, el fiind oarecum frate cu tortul căsuţă. A fost proiectat iniţial clopoţel, dar providenţa a vrut ca el să fie om de zăpadă, că de! oricum de altul nu am avut parte de sărbători, că ninsoarea a venit mult mai târziu pe meleagurile noastre.
Omul dulce de zăpadă a fost făcut din blat de tort şi umplut cu o
cremă de unt. Pentru că am avut doritori care au cerut informaţii
suplimentare privitoare la crema cu unt şi nucă care a fost folosită la tortul căsuţă, vin acum cu detalii. 2-3 linguri de zahăr se amestecă cu 2 linguri de cacao, apoi se adugă 1 pahar de lapte, se omogenizează bine şi compozia rezultată se pune la foc mic. Când începe să fiarbă se adaugă 1 pachet de unt până la dizolvarea lui totală când se adaugă o tabletă ciocolată de menaj. Se ţine pe foc amestecând mereu până ciocolata se topeşte complet şi se adaugă nucă măcinată cât cuprinde. Pentru aromă se poate pune şi esenţă de rom. Pentru omul de zăpadă, crema a cuprins şi bucăţelele de la blat care au rămas după tăierea formei şi a ieşit mai mult decât delicioasă.
Aşa a arătat tortuleţul simplu, învelit în cremă şi ornat cu frişcă
şi aşa a arătat după ce a fost gătit în strai de sărbătoare.
Reţeta aceasta o dedic
Carolinei, cu regretul că nu am apucat să ne înfruptăm din tortul ei şi cu promisiunea că tot venim noi la unul, mai ales că acum şi-a făcut curajul de a reveni după o pauză de blog. Iar această postare o înscriu (în ceasul al doisprezecelea, la propriu) în
provocarea "Virtual hug", gazduita luna aceasta de Maria -
Zambetania ♥
Multumesc mult, Loredana!Frumos tare omuletul vostru!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult, Maria! Ma bucur ca iti place!
ȘtergereCe frumos omuletul de zapada! Parca chiar seamana cu un clopotel, fara decoratiuni :)
RăspundețiȘtergereTe pup!
Seamana, seamna, ca asa a fost conceput initial, dar apoi a fost adaptat din mers pentru cerintele pietei :)
ȘtergereDelicios omul de zapada cu papion, fost clopotel :)
RăspundețiȘtergereSa stii, Iuliana, ca delicios a fost!
ȘtergereChiar ieri vorbeam cu Alin ca as face un tort , insa nu stiu ce crema sa folosesc ! Multumesc pentru reteta ! E tare frumos la voi ! Te imbratisez cu mare drag , suflete !
RăspundețiȘtergereMultumesc, draga mea! Si eu te imbratisez cu tot dragul!
ȘtergereTableta de ciocolata de menaj e cam cat doua tablete de ciocolată impachetata? Cam 200g? As încerca si eu crema la un tort ca e ziua sotului mâine, dar de la ciocolata de menaj mi- a fost foarte rău in sarcină si încă imi e teama sa o gust/ miros de asta as folosi ciocolata la pachet.
ȘtergereMulțumesc frumos!
Imi place mult cum arata tortuletul. Am o slabiciune pentru dulciurile adresate copiilor in mod special si pentru intreaga bucatarie care are copiii in centru . Mi se pare mult mai creativa, mai jucausa, mai ingenioasa.
RăspundețiȘtergereVa trimit salutari din Satu-Mare.
Sorina.
Sorina, draga mea, la noi ai sansa sa gasesti mai multe asemenea bunatati! Stai aproape!
ȘtergereTare drăgălaș e omul vostru de zăpadă!
RăspundețiȘtergereMultumim mult!
ȘtergereDraga mea draga,
RăspundețiȘtergereCe m-as face fara prietenia ta! Multumesc mult ca ne porti in gandurile tale... Chiar imi pare rau ca nu ati ajuns in acea seara la mine.. dar sper sa mai fie ocazii. doar odata-i Craciunul!, nu? :) cat despre blog... la cate site-uri cu dulciuri sunt... m-a cam dezarmat... scriu sincer pentru a nu uita retetele.
crema ta de la acest tortulet simpatic o faceam si eu cand eram la liceu. ce vremuri! Daca ati fi in Botosani te-as invita la un cheesecacke cu dulceata de portocale :)
Te imbratisez cu mult drag,
Eu zic sa nu te dezarmezi. Este intotdeauna loc pentru fiecare,iar tu chiar ai atuurile tale.
ȘtergereCat despre cheesecackeul cu dulceata de portocale, va uram pofta mare!
Foarte frumos si, cu singuranta, delicios omuletul vostru!
RăspundețiȘtergereIti doresc si eu, cu intarziere, un an frumos, cu pace si bucurie! E un an important, daca nu ma insel:) veti avea si voi o bobocita in toamna, nu? Te imbratisez!