Au trecut deja primele 3 luni din anul acesta, primul trimestru. Nu e vreme de bilanț, deși martie chiar a fost o lună semnificativă pentru noi, care m-a provocat un pic să ies din carapacea mea. Nu spun că m-a învățat ceva, deși mi-a descoperit unele lucruri. Dacă mi-e dor de ceva din luna martie, mi-e dor de perioada în care mă trezea lumina naturală. Acu, cu trecerea la ora de vară, incă sunt buimacă dimineața. Zilele astea m-am trezit tare greu. Abia aștept să vină iar zilele în care mă voi trezi natural.
1 aprilie - Ziua păcălelilor, ziua păsărilor, ziua tatălui socru, al bunicului fetelor mele. Prin urmare, la noi în familie ziua aceasta nu trece niciodată neobservată. Și evident, cum lucrez cu copiii, nu prea are cum să treacă neobservată.
Au mai rămas puține zile până la Florii, până la Paște. Mi se pare că încet-încet tot orașul intră în atmosfera aceea unică, de neuitat, plină de taină și de speranță... Ajută mult și că vecinii noșrti maghiari, care nu sunt puțini în orașul nostru, au trecut deja de Florii și sunt mai aproape de sărbătoarea Paștelui.
Ce fac zilele astea?
- mă bucur de primăvară
- primenesc florile
- curățenie - după putere și după cât îmi permite timpul, programul. Mai mult mă aez pe decorat și arnjat casa, dar nu mă pot abiține nici de la o curățenie minimă. Sunt conștientă că atunci când va învia, Domnul nu se va uita la ferestrele mele, și totuși... nu mă pot abține.
- merg cât pot de des la slujbe, la denii.
- caut idei creative - îi place să caut idei diferite din perioada asta pascală, chiar dacă sunt conștientă că nu le pot folosi pe toate.
Și chiar dacă mă inspir doar parțial pe alocuri, îmi place mult să adun idei/ rețete/ ponturi despre:
-ouăle roșii
-rețete de mâncare, în special de drob, ouă umplute, pască. Nu mă satur să citesc tot felul de rețete noi, deși aici a o rețetă de pască fărăr aluat pe care o aplic mereu. Ce aduc nou în unii ani e că fac și mini-păscuțe sau păscuțe-brioșe.
-rețete de prăjituri sau cozonac nu prea caut zilele astea. Pentru mine la Paști doar pasca e importantă, e esențială. De restul prăjiturilor mă pot lipsi.
-prepararea mielului
-aranjarea mesei.
Mă rog, preocupări din astea a zilele astea de început de aprilie.
La voi în casă cum e?

Si la noi luna aprilie este luna sarbatoritilor: mama si fiica isi serbeaza ziua de nastere, iar tata si socrul sunt Gheorghe.
RăspundețiȘtergereAcum este o perioada putin mai aglomerata pentru mine, insa cand am timp, primul lucru pe care il voi face este acela de a rasfoi blogul tau, pentru ca sunt convinsa ca voi gasi detalii despre ceea ce faci impreuna cu copiii.
Iti doresc o luna cu sanatate si plina de bucurii duhonvicesti.
Te imbratisez cu drag Loredana!❤️❤️
Esti asa drăguță, Ioana. ulțumesc că ai incredere in mine că fac activități cu copiii. Din păcate timpul e asa de aiurit cateodata. Eu chiar fac tot timpul cate ceva, dar nu si postez intotdeauna.
ȘtergereLa mulți ani sărbătoriților tăi!
Ești o hărnicuță, chiar dacă zici "alea-alea". 😊 Am zâmbit citind că Isus nu se uită la ferestrele casei - am aceeași părere.
RăspundețiȘtergereCe "lectură" interesantă: rețete de bucate! 😃 Uneori, și eu mai caut rețete, doar că... nu gătesc (nu-mi iese mai nimic, dar e bine să știu)
Îți doresc să aveți parte de liniște - la propriu și la figurat! 💗
Diana, nu sunt atat de harnicuță pe cât as vrea, dar de la o vârstă stiu să dau impresia ca sunt :)))) Liniste si bucurii să ai si tu!
Ștergere