joi, 15 octombrie 2026

File de octombrie

 Cumva, în tumultul timpului care se tot rostogolește cu noi și peste noi, am ajuns deja la mijlocul toamnei calendaristice. E deja mijloc de octombrie. 
Până acum a fost o toamnă blândă cu noi. Așa am simțit-o. 
Metaforic vorbind, poate că ne-a mai luat o parte din frunze și frumusețea, dar ni le-a colorat pe altele și, cel mai important, avem toate fructele și crengile la locul lor. 

Raport  de toamnă: 
♥ Am început școala
Pentru mine ăsta e un semn al toamnei pe care chiar nu îl pot ignora.  :) 
Momentan e bine și uite că ne apropiem de sfârșitul primului modul, deci nu a fost chiar așa de rău. 

♥ Am admirat natura
De mai multe ori, ori de câte ori am putut. 
Am privit-o ca pe un tablou, ca pe un dar, ca pe un dat, ca pe o oază de frumusețe pe care Dumnezeu ne-o pune mereu în față. Am fost și la munte, să o vedem în toată splendoarea, dar ne bucurăm și de copacii pe care-i vedem de la fereastră cum  se ănroșesc pentru noi cu fiecare zi ce trece.
Am și pozat-o, dar îi păstrăm discreția. :)

♥ Castanele
Nu am făcut încă tradiționala inimă de castane și nici la activitățile cu copiii nu am făcut jucăriile noastre din castane, dar ne-am bucurat de ele. Georgia îmi aduce în fiecare zi câte una. când vine de la școală, iar pentru mine asta e suficient. ♥ Pe lista cu lucruri încă de dorit toamna asta: aș vrea să facem și niște castane coapte. Îmi place mult gustul lor. 

♥ Ciupercile
Am fost la munte și am cules ciuperci. Pot spune că mi-am ostoit dorul, i-am făcut pofta. Nu am găsit foarte multe, dar suficiente. Personal nu am găsit niciun picior de hrib, dar alte doamne din grupul nostru au fost mai norocoase. Eu am găsit gălbiori, creasta cocoșului, câțiva râșcovi și multe vinețele. Și, evident, multe altele pe care neștiindu-le bine le-am lăsat acolo. 

♥ Lumânările
Toamna e pentru mine timpul în care ard lumânări. De fapt, timpul în care încep, că oțin așa, tot arzând zeci de lumânări care îmi plac și aduc arome, lumină și căldură în casă,  până în aprilie. Am cu ele cam aceeași relație pe care o am cu 
♥ ceaiul. 

♥Dovlecii
I-am adus în casă  de la finalul lui august și momentan îî ținem de decor. Sunt verzi, galbeni, portocalii și înveselesc camera de zi și balconul. Îmi plac tare mult. Recunosc că i-am ales pentru culoarea lor. 

♥Decor de toamnă
Dovlecei, castane, ghinde, câteva nuci, un coș cu mere și pere. Gutui încă nu, deși le ador. O pătură ținută la îndemână, pe canapea, o pernă în culorile toamnei. Lumânări când se lasă seara. Crizanteme în vaze. Și crăițe. Nimic ostentativ, doar atât cât să conștientizăm și să ne bucurăm de tot ce ne oferă sezonul.
Știu că în magazine a început deja febra Crăciunului, dar la mine în casă încă e toamnă. 

♥Cântările cerului
Poate cel mai important eveniment al acestui început de octombrie a fost Cântările cerului, desfășurat aici, la Cluj, pe BT Arena, și la care au participat peste 7000 de copii și tineri din toată țara și nu numai. 
Pentru noi a fost a patra participare consecutivă. Am participat la fiecare ediție de până acum. 
Corul bisericii noastre a avut peste 32 de membri și ne-a luat ceva timp și implicare. Câteva după-amieze de sâmbătă din toamna asta le-am dedicat special, să putem să ne armonizăm corect și frumos cu toată lumea. 
Fotografiile de mai jos sunt de pe pagina Mitropoliei Clujului. Ne vedem în ambele, chiar dacă în prima mici de tot, iar în cea de-a doua cântând din tot sufletul. E un sentiment aparte să știi că ești așa de mic, dar ai importanța ta. ♥

♥Toamnă cu folos să avem cu toții!♥

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.