Ochii, oglinda sufletului...

sursă foto: google

            "Frumuseţea exterioară este partea vizibilă a frumuseţii interioare. Şi ea se manifestă prin lumina care iese din ochii fiecăruia. Nu are de a face dacă persoana e prost îmbrăcată, dacă nu respectă canoanele eleganţei sau dacă nici măcar nu se sinchiseşte de părerea celor care îi stau în preajmă. Ochii sunt oglinda sufletului şi reflectă tot ce pare a fi ascuns.
              Dar, dincolo de puterea de a străluci, ochii mai au o virtute: sunt o oglindă.
              Şi reflectă pe cine îi admiră. Astfel, dacă sufletul celui care observă este întunecat, el îşi va vedea întotdeauna propria urâţenie. Deoarece, ca orice oglindă, ochii înapoiază fiecăruia dintre noi imaginea propriului nostru chip.”
                                                               Paulo Coelho, Manuscrisul găsit la Accra.

La inceput de februarie

                   Toată ziua m-a durut capul îngrozitor. Luna aceasta nu am început-o cu dreptul. Am contactat de undeva o viroză tare urâtă, tocmai acum când mă gândeam că gerul a ucis toţi viruşii din lume şi am scăpat iarna asta fără complicaţii majore.  Georgia, care a făcut febră toată noapte trecută, s-a culcuşit lângă mine spunându-mi: Îmi pare rău că te-am îmbolnăvit. Îmi vine s-o mănânc de drag. Am tot încercat să o conving că probabil ne-am îmbolnăvit amândouă în acelaşi timp, doar că ea, fiind mai micuţă, a cedat prima.
                  Aşa că acum sunt ca personajele acelea din desene, cu ochii injectaţi, dar chiar şi aşa tot m-am cocoţat în faţa monitorului, măcar un pic. M-am tot gândit că am lăsat prea mult postarea cu tensiunea şi nu mai vreau să vă ţin pe voi în tensiune, că am primit deja mai multe mesaje şi telefoane de îngrijorare. Vă mulţumesc foarte mult pentru suport şi grija purtată, dar sunt destul de bine. Cumva pe modul de avarie, dar bine.
                  Săptămâna care tocmai am trecut am avut programare la doctoriţa oncolog. Dumneaei mi-a spus că e timpul să mă împrietenesc cu un cardiolog bun şi să rămânem prieteni de cursă lungă. Am tot râs şi am tot glumit eu spunând că sunt o doamnă la menopauză, dar dat fiindcă asta e realitatea, se pare că încep să mă şi comport ca atare. O vreme corpul meu fiind tânăr a rezistat destul de bine bombardamentelor hormonale, dar acum începe să-şi plătească tributul. Doamna oncolog zice că problemele cardiace sunt specifice menopauzei, aşa că... c'est la vie. C'est la vie toujours parchive comme la femme toujours naive.   Dar toate astea sunt daune colaterale, deci, dacă  nu e cancer, e de bine.
                În altă ordine de idei, m-am convins, încă o dată în plus, că există un Dumnezeu al celor leneşi şi care stau să le pice, din ţinutul mai friguroase, şosete mălăieţe în picioare nătăfleţe. 
              De la Valentina am primit nişte minunăţii care au confirmat regula că darul nu e pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine e mai norocos în casă, în cazul nostru, surioara mai mică, care s-a ales cu o pereche superbă de şosete roz şi cu o maimuţică. 
             Aşa arată maimuţica la mama ei acasă:

                                                 şi aşa arăta în entuziasmul primirii

                            acum nu o pot arăta pentru că doarme, se odihneşte, îşi face somnul de frumuseţe,
                                        mâine e ziua dedicată animalelor sălbatice şi merge la grădi.

                       Iar pentru doamna casei era imperios necesar un pic de mov, să se potrivescă cu spiritul ei.  
                 Nu am cuvinte să spun cât de mult m-am bucurat la vederea acestor bijuterii. Mulţumesc din inimă, Valentina! Chiar nu ştiu ce am făcut să merit tot răsfăţul acesta, dar de fiecare dată când ating un obiect primit (şi chiar am adunat câteva asemenea obiecte), care ştiu că a fost făcut cu pasiune şi dăruire pentru mine, îmi tresaltă inima de fericire. Şi nu, nu vă îngrijoraţi, tresărirea asta nu dă tensiune! 
                 O lună numai cu bucurii să avem!

.

inima, de ce tu vrei sa-mbatranesti...

             Aseară soţul meu a fost de serviciu. Aşa spune el, dar nici eu nu m-am lăsat mai prejos. Fetele au avut propria lor petrecere în pijamale, prin urmare era un timp numai bun să petrec şi eu. Dar pentru că nu am ştiut cum să justific faţă de vecini (sau mai mult faţă de vecine) apariţia  la uşa mea la o oră târzie a doi tipi frumoşi, înalţi, unul dintre ei cu un cercel în ureche, costumaţi în uniformă de asistenţi de pe Salvare, care au mai şi adus, pentru autenticitate desigur, o maşină adevărată în poartă, am simulat, în regim de urgenţă, o hipertensiune.
             Da, ştiu, banal, dar altceva mai bun nu mi-a venit în minte. Dar, ştiţi cum se spune: "norocul" ţine cu cei păcătoşi, aşa că la ora când au venit ei, deşi trecuse cam un sfert de oră de când luasem un Aspenter, încă aveam tensiunea 174 cu 110. Nici electrocardiograma nu a ieşit prea bine, dar fiindcă a doua oară, după ce deja luasem un captopril şi nitroglicerină, a ieşit mai bine, mi-au spus că e posibil ca prima dată să nu fi fost bine poziţionat un senzor. Mă rog, doar unul dintre ei mi-a spus, care era aplecat peste mine, că el era mai vorbăreţ, celălalt doar tăcea şi făcea.
               Partea rea în povestea asta e că inima mea îmbătrâneşte. În ultima vreme a tot dat semne de hipertensiune, în vreme ce optimismul din mine spera ca problemele de inimă să apară undeva la 60+.
               Partea bună e că băieţii de pe Salvare au parte de toată admiraţia mea.

mi-e dor şi doare...

 Înfrant nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunțările la vis.” (Radu Gyr)



Pentru un vis ce nu s-a împlinit, la care între timp am fost nevoită să renunţ, dar al cărui dor încă mă mai bântuie câteodată.
Pentru un dor pe care îl ştie numai sufletul meu neostoit.

Nu-i fa copilului palate

        Dacă tot suntem în miezul iernii, e frig şi ger şi suntem nevoiţi să stăm mai mult decât alte dăţi în casă, la gura sobei cum se spune, măcar să tragem şi-un folos din asta. Măcar să citim o poezie care să meargă la suflet.

Nu-i fă copilului palate                                                
De vrei să-l ştii în împlinire,
Învaţă-l despre simplitate,
Despre credinţă şi iubire.

Ajută-l să-şi priceapă rostul,
Trăirea limpede să-şi facă,
Să înţeleagă bine costul
Plătit de-o inimă săracă.

Îndeamnă-l milostiv să crească,
Ca bucuria să-şi împartă,
În bunătate creştinească,
Cu cel ce-a fost lovit de soartă.

De mic deprinde-l să ajute,
Să înţeleagă şi să ierte
Greşelile nepricepute
De conştiinţele inerte.

Să-i spui cum se alină rana,
Din duh pustiul cum se-alungă,
Cum se astâmpără prigoana,
Cum faci puţinul să ajungă.

Încurajează-l să se lupte,
Să nu se sperie de noapte,
Din adevăr să se înfrupte
Mărturisindu-se cu fapte.

Şi sfat să-i dai că dacă greul
Îl va simţi că îl răpune,
Să-şi cheme-n suflet Dumnezeul
Zicând senin o rugăciune.

Versuri Casian Balabasciuc

E așa de important...

“E așa de important să lași anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înțeleagă că nimeni nu trișează, uneori câștigăm, alteori pierdem.

Nu aștepta să ți se dea ceva înapoi, nu aștepta să ți se recunoască efortul, să ți se descopere geniul, să ți se înțeleagă iubirea. Încheie niște etape. Nu din orgoliu, din neputință sau mândrie, ci pur și simplu pentru că acel lucru nu se mai potrivește cu viața ta.

Închide ușa, schimbă discul, fă curat în casă, șterge praful. Încetează să mai fii cine erai și transformă-te în cine ești!“

Paulo Coelho,
 Zahir (o carte ce prezintă o poveste sensibilă pe care am citit-o pe nerăsuflate într-o iarnă şi mi-a plăcut mult)

Omul de zapada - 2

 

sursa: facebook

 

 

În gradină, lângă stradă,
Şade omul de zăpadă.
L-am făcut cu mâna mea
Din covorul alb de nea.

Chiar de ninge, chiar de-i ger,
Eu mă jos frumos cu el.
Însă, când afară-i soare,
E topit de supărare.

Omul dulce de zapada

    ia te uită, toţi grămadă, 'nalţă omul de zăpadă...
           Din aceeaşi serie a dulciurilor de Crăciun care a implicat munca întregii familii, se numără şi omuleţul de zăpadă, el fiind oarecum frate cu tortul căsuţă. A fost proiectat iniţial clopoţel, dar providenţa a vrut ca el să fie om de zăpadă, că de! oricum de altul nu am avut parte de sărbători, că ninsoarea a venit mult mai târziu pe meleagurile noastre.

        

                Omul dulce de zăpadă a fost făcut din blat de tort şi umplut cu o cremă de unt. Pentru că am avut doritori care au cerut informaţii suplimentare privitoare la crema cu unt şi nucă care a fost folosită la tortul căsuţă, vin acum cu detalii. 2-3 linguri de zahăr se amestecă cu 2 linguri de cacao, apoi se adugă 1 pahar de lapte, se omogenizează bine şi compozia rezultată se pune la foc mic. Când începe să fiarbă se adaugă 1 pachet de unt până la dizolvarea lui totală când se adaugă o tabletă ciocolată de menaj. Se ţine pe foc amestecând mereu până ciocolata se topeşte complet şi se adaugă nucă măcinată cât cuprinde. Pentru aromă se poate pune şi esenţă de rom. Pentru omul de zăpadă, crema a cuprins şi bucăţelele de la blat care au rămas după tăierea formei şi a ieşit mai mult decât delicioasă.
                Aşa a arătat tortuleţul simplu, învelit în cremă şi ornat cu frişcă

                                   şi aşa a arătat după ce a fost gătit în strai de sărbătoare. 

                        Reţeta aceasta o dedic Carolinei, cu regretul că nu am apucat să ne înfruptăm din tortul ei şi cu promisiunea că tot venim noi la unul, mai ales că acum şi-a făcut curajul de a reveni după o pauză de blog. Iar  această postare o înscriu (în ceasul al doisprezecelea, la propriu) în provocarea "Virtual hug", gazduita luna aceasta de Maria - Zambetania ♥

Harry Potter indoliat

 Astazi a fost o zi sub semnul tristetii.
Inca un om deosebit, un actor extrem de talentat, care a jucat in roluri memorabile, a murit. A murit la 69 de ani in timp ce lupta cu un cancer.
Cuvintele sunt de prisos!
Dumnezeu sa-l ierte!

Visand la iarna mea...

foto: facebook

               Astăzi am văzut o doamnă cu ghiocei de vânzare. Stătea lângă piaţa din centrul oraşului, cu micile bucheţele în mână şi îmbia lumea să-i cumpere. Erau din cei mici, delicaţi, de pădure, cu albul şi verdele acela crud împletindu-se deopotrivă. Erau atât de plăpânzi, înveşmântaţi în micuţele lor frunzuliţe-pelerine, încât abia se vedeau din căuşul palmei ce-i ţinea.
              Ghiocei. Ghiocei în ianuarie. Nu că nu aş fi văzut ghiocei şi în decembrie, dar totuşi eu încă visez la iarnă. Încă o aştept să vină. Am apucat abia să o zăresc preţ de câteva fulguieli trecătoare, plus un ger zdravăn şi-un gheţuş, dar încă îmi e dor de ea.
            Nu am apucat să fac măcar un om mic de zăpadă, nici să dau fetele cu sania şi nici îngeri în zăpadă nu am făcut.  Regret, dar între două călătorii şi-o despachetare de bagaje, a trecut pe lângă noi mai repede ca rapidul într-o haltă veche. Am rămas doar cu amintirea unei seri mirifice, a unei seri de poveste, chiar dacă năzdrăvana cea mare se mai plânge şi acum că o doare fundul de la căzătura pe gheaţă; am rămas cu amintirea şi cu visele.
            Îngeri de zăpadă... numai când mă gândesc  îmi sclipesc ochii de bucurie. Îngeri de zăpadă...
             Ah, şi-aş mai vrea o iarnă din aceea în care făceam tuneluri prin zăpadă sau ne lipeam degetele de portiţă din cauza gerului, iar băieţii din sat îşi mai lipeau şi limba uneori de stâlpii de la gard.
             Ştiu că fetele abia aşteaptă primăvară, că e preferata lor, deh! doar e ziua lor atunci, cum să nu o aştepte?! Dar eu încă mai aştept iarna, iarna cea adevărată, autentică,  nu doar calendaristică! Eu încă mai aştept zăpada.
              Zăpada are darul ei de a învălui şi-a dezvălui un oraş, un sat, un peisaj...
              Să ningă peste noi  cu vise!

           

Casuta din turta dulce se intoarce

                Crăciunul are multe arome, multe mirosuri, multe culori, multe texturi. Ele sunt diferite, mereu altele, mereu schimbătoare de la om la om. Crăciunul are la noi musai miros de portocale, de cozonac, de sarmale, de colăcei, de vin fiert, de turtă dulce. De căsuță de turtă dulce mai precis.

             Tradiționala căsuță din turtă dulce.
             Și anul acesta fetele au vrut neapărat să avem o căsuță din turtă dulce. E visul lor de copil. E una din puținele pretenții culinare pe care le emit la sărbători și, poate tocmai de aceea, este respectată de noi adulții familiei și se ține cont de ea.
          În marile lanțuri de magazine din lume sunt deja celebre kiturile pentru o asemenea căsuță. Ele se cumpără, se montează cu grijă respectând instrucțiunile și sunt gata într-un timp mai scurt sau mai lung, în funcție de îndemânarea fiecăruia.
Noi nu am avut un asemenea kit, deși ne propunem de ceva vreme să achiziționăm unul,  așa că a trebuit să fim noi și arhitecții și meșterii zidari, fapt ce a complicat semnificativ lucrurile, dar le-a făcut și de poveste.

           În cazul nostru, meșterul principal a fost bunica, care a lucrat sub stricta supraveghere a beneficiarului de drept, care a fost totodată și șef de șantier, nepoțica cea mică.
            Inițial, primul proiect înaintat spre aprobare prevedea o decupare în formă de căsuță a blatului, lucru ce nu a fost pe placul beneficiarului, care a cerut în mod strict ca structura să fie rezistentă și să stea în picioare.
             Ca urmare a unei cerințe atât de ferme, bunica a reanalizat situația, a făcut noi studii geodezice și a debutat construcția făcând o temelie rezistentă din chec și cremă de mascarpone.
               Evident, fiind o construcție de o asemenea amploare au apărut rapid câțiva muncitori necalificați, care și-au oferit serviciile, dar fiindcă au fost prinși furând din materialele de construcție, au fost rapid alungați din bucătărie.

          Pentru construcția etajului s-a folosit blat de tort  și cremă de unt cu nucă, fapt ce a convenit noilor norme impuse de papilele gustative ale proprietarei..
        Tencuiala a fost asigurată din cremă de patiserie, iar zăpada de pe casă din frișcă.
          Ca orice căsuță care se respectă a avut uși, ferestre, și horn de cea mai delicioasă calitate.
           Dacă vă grăbiți tare de tot, vă mai putem servi cu o felie!

P.S.: Căsuța de acum doi ani a avut și ea un succes fenomenal și o puteți vedea aici.

~Jurnalul unei femei simple~

  Astăzi... 2 ianuarie, 2016, la ceas de seară.

Afară ... este o zi rece de iarnă, o zi geroasă de-a dreptul. In casă, în schimb,  e cald și bine, numai potrivită vreme pentru a începe primul jurnal al acestui an.

Mă gândesc ... că suntem niște norocoși că suntem cu toții sănătoși, împreună, cu mulți prieteni în jurul nostru și cu toți cei dragi alături.

  Din locurile de unde învăţăm ... din diferitele experiențe pe care ni le scoate viața înainte.
Sunt recunoscătoare pentru că...  am avut zile liniştite, cu oameni veseli și puși pe distracție, cu mult chef și voie bună. Iar un alt motiv pentru care merită să fiu recunoscătoare este că, iată, conform statisticilor date de google,  îmi sunteți langă mine de mai bine de 1000 de postări. Ceea ce este absolut minunat și mă bucură enorm!

Din bucătărie... tot felul de bunătăți. 

Unul dintre lucrurile importante legate de bucătărie, care s-a petrecut vacanța aceasta, a fost că am făcut toate sarmalele împreună cu Paula.Ea m-a mai ajutat și altădată, dar acum a stat alături de mine și a făcut cot la cot sarmalele împrenă cu mine de la început pană la sfarșit.

Cu ce sunt îmbrăcată...  cu pijamale.
Citesc... Ce mult te-am iubit, de Zaharia Stancu.

Ceea ce astept (sper) ... să ne iasă toate micile planuri aşa cum vrem, să ne bucurăm de weekend-ul acesta și de vacanță, să ne odihnim.

Ce mai meşteresc... nu multe, mai mult mă odihnesc.   

Ascult... cum se joacă fetele și tot vorbesc.

  În casă... este încă o atmosferă de sărbătoare.

Unul dintre lucrurile mele preferate ... e să privesc cum ninge, dar de după perdea, dacă se poate, ceea ce și fac, deși nu ninge încă propriu-zis, doar dansează cativa fulgi timid prin lumină.

  Zilele trecute... au fost cu multe bucurii, destul de încărcate, cu multe vizite, daruri, povești între prieteni, petreceri în pijamale, plimbări, mașinute, unghiuțe date cu ojă, etc..

  Serile trecute... le-am petrecut frumos. În fiecare seară ne-am culcat mult mai tarziu decat de obicei, dar așa e în vacanță, ne facem de cap cat nu putem în timpul scolii.

  Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... le facem din mers.

Aici e o dorință amuzantă pentru noul an  pe care doresc să  o împărtășesc cu voi, deoarece am o bănuială că nu sunt singura care gandește așa:

                Obiectivele mele din 2016:

                             sunt aceleași din 2015,

                                           care trebuiau realizate în 2014,

                                                       promise din 2013,

                                                        programate încă din 2012, 

                                                              visate în 2011, 

                asta după ce în 2010 nu mi-am propus nimic deoarece am zis: am timp mai tarziu!

       Un citat... demn de luat aminte, acum la început de an:
            “Destinul are doua modalitati de a ne zdrobi. Prima, aceea de a ne refuza indeplinirea dorintelor; a doua, aceea de a face ca toate dorintele sa se implineasca.”
                                                                                 Henri-Frederic Amiel, scriitor si filosof elvetian.

Mai multe despre ale noastre preocupări puteţi citi pe un tărâm cu vise si visuri.

Mai participă la acest proiect al jurnalului:

Cristina , Corcodusha (cea de la care a pornit ideea)

Catrinel        Corina  Claudia   Anca  Maria

Corina      Iuliana   Dana  Gabriela

Un weekend plăcut şi relaxant să aveţi și puterea de a începe anul cum se cuvine!

Rezolutia mea

                  Dragii mei, la cumpana dintre ani fiecare dintre noi ne punem cel putin o dorinta sau mai multe, mai multe pe care le recunoastem, mai multe pe care nu le recunoastem.
                  Celor care va doriti sanatate, va doresc sa o dobanditi cat de curand.
                   Celor care va doriti liniste, va doresc sa o aflati.
                  Celor care va doriti iubire, va doresc sa fiti iubiti si sa iubiti din toata inima.
                  Celor care va doriti noroc, sa il aveti cu carul.
                  Celor care va doriti bani, va urez sa ii aveti si sa dati si la altii.
                  Celor care va doriti copii, va doresc sa aveti o barza prietenoasa si generoasa.
                  Celor care va doriti sa invatati lucruri noi, va doresc sa intalniti invatatori rabdatori si intelepti.
                  Celor care va doriti mult prea multe lucruri, va doresc sa aveti un destin cumpatat care sa faca el alegerile potrivite pentru voi.
                 Celor care inca nu stiti ce va doriti, va doresc sa va bucurati de tot ce e frumos in toate clipele anului ce ne bate la usa.
                  Mie nu imi plac in mod deosebit rezolutiile de inceput de an, dar :

            La multi ani!!!!!

Toane

           Zilele acestea de Craciun au fost zile calduroase, insorite, zile care nu semanau deloc cu unele de iarna, asa cum ar trebui sa fie. In foarte putine locuri din tara a cazut zapada. In cele mai multe totul arata ca o toamna tarzie sau ca o primavara timpurie.  De aici au inceput sa curga tot felul de glume mai bune sau mai nesarate privind vremea acestei perioade. Pe facebook, acolo unde lumea e foarte curajoasa, critica si de-a dreptul virulenta uneori, au si inceput sa apara tot soiul de materiale care iau in deradere vremea. Am vazut oameni din noroi si nu din zapada, derdelus din noroi si alte asemenea ironii mai mult sau mai putin subtile, mai mult sau mai putin cumpatate. Abia astept sa ninga mult si sustinut macar patru zile. Sunt convinsa ca jumatate de tara va fi paralizata, iar cealalta jumatate va fi, in mod cu totul evident, luata prin surprindere, ca doar iarna a venit, cum altfel, decat pe neasteptate. Iar de va mai continua sa ninga inca alte patru zile, iar va fi netul plin de glume cum am mai vazut si in alte dati, ca doar nu e acum prima data. Deh! toane de-ale oamenilor. Cine sa le inteleaga pe toate...

Craciun 2015

Craciun cu bucurie va doresc din inima!
Sa va bucurati din toata inima de toti cei dragi care va calca pragul in aceste zile de sarbatoare!

Sa aveti tot ceea ce conteaza cu adevarat: credinta, sanatate, familie, prieteni, iubire!
Craciun fericit!
Si nu uitati nicio clipa adevaratul motiv al sarbatorii:
             Căci un Copil ni s-a născut,
                               un Fiu ni s-a dat,       
                                                    iar autoritatea va sta pe umerii Săi!
                                                                         Va fi numit: «Sfetnic minunat,    
                                                                                            Dumnezeu puternic, 
                                                                                                                Tată veşnic, Prinţ al păcii.»