Clujul nostru cel de toate zilele

Eu nu sunt clujeanca. M-am nascut intr-un alt oras frumos al patriei noastre, la Iasi, dar viata m-a purtat in locuri necunoscute, dupa moartea mamei. Nu mi-am dorit niciodata sa vin la Cluj, nu l-am vazut ca pe un centru universitar pe care sa mi-l doresc, intotdeauna mi-am dorit Sibiul sau Bucurestiul. Astea mi se parea orase in care merita sa inveti. Si Iasul, bineinteles, dar in Iasi aveam prea multe amintiri dureroase, asa ca am renuntat la el. Nu de tot, inca imi place la nebunie sa il vizitez, mi se pare nespus de frumos, dar nu sa traiesc acolo.
In Cluj am ajuns intr-o toamna frumoasa, acum 11 ani, printr-o intamplare mult prea complicata pentru a fi povestita pe net, dar in care am simtit pur si simplu cum Dumnezeu imi intoarce drumul si il pune pe un alt fagas. Unul la care nici nu visasem. Si asa am ajuns in Cluj. Intai ca studenta, apoi am ramas sa traiaesc aici.
Si Clujul a ramas orasul meu de suflet, orasul in care am facut atatea nebunii frumoase, unele dintre ele pentru prima data in viata. Aici m-am indragostit prima data, aici mi-am gasit sufletul pereche, mi-am facut prieteni absolut minunati, aici ne-am stabilit si ne-am facut cuibusorul, aici mi-am nascut si imi cresc fetele.
Eu spun mereu ca frumusetea si farmecul unui oras nu e dat de cladiri, ci de oameni. Cladiri frumoase, fascinante, acaparatoare, ziduri reci de caramida poti gasi peste tot, dar oamenii sunt cei care asigura cu adevarat vraja unui loc. Iar Clujul are oameni buni. Si are si locuri frumoase, de poveste, in care nu te saturi sa te plimbi si ai tot vrea sa ramai.
Imi plac catedralele Clujului, absolut toate, de la toate confesiunile. Imi plac statuile sale, unele situate in locuri impozante, altele pe stradute retrase si intime, cum e in special cea cu Sfantul Gheorghe ucigand balautul. Imi place cum se vede Clujul de pe Cetatuie, dar si de pe Feleac, in special noaptea, imi place farmecul lui de burg german, dar si de oras cosmopolit.
Si imi face placere sa il prezint prietenilor veniti de departe, imi place sa il arat asa cum este. As vrea ca toata lumea sa il cunoasca asa cum e el, batranul nostru oras, dar se pare ca nu se poate intotdeauna asa... Desi traim intr-o lume in care nimic nu ar trebui sa ne mai mire, nu pot totusi sa ma intrig cand cineva vine sa vada orasul si duce mai departe o imagine care nu este al lui. La meciul pe care CFR-ul la avut cu F.C. Basel, un jurnalist a publicat un material de toata rusinea in care orasul era aparea ca un loc in care "apa si energia electrica sunt un lux" si in care "copiii se joaca printre masini ruginite si abandonate. Doua fetite curata cu carg un covor, ca sa-l pota vinede. Orasul ar trebui sa se numeasca Mexico City, deoarece cu greu iti poti gasi aici de lucru". Si nu are rost sa mai insist, ca banuiesc ca ati prins ideea.
Evident, ca pentru a-si face mai interesant materialul, s-a dus si a facut poze doveditoare, in groapa de gunoi a orasului. Atat a stiut el, atat l-a dus pe el capul. Nu a nimerit nici in parcul central, nici in gradina botanica, nici in muzeul satului, ci in groapa de gunoi. Se zice ca frumusetea e in ochii privitorului, iar el a privit intr-acolo. Numai ca nu a privit singur, aici e problema, ci si multi alti europeni, care neavand vreodata ocazia sa vina la Cluj, vor ramane cu parerea asta despre noi, ca suntem mai rau decat o suburbie africana.
Acum asta e, printre pacatele de a fi roman, se numara si acesta de a avea groapa de gunoi, in care traiesc unii etnici de-ai nostri mult mediatizati. Mai toate orasele tarii au groapa lor, unele dintre ele mai si ard, ce putem face. Si am convingerea mea ca nu suntem unici pe planeta care avem gropi de gunoi, numai ca atunci cand mergem la Paris sau aiurea prin lume, noi nu ne ducem sa cautam gunoaiele lor, nu scotocim in cartierele sarace dupa poze. Noi cautam frumosul, specataculosul, sau cel putin, asta e parerea mea.
Eu stiu ca adevaratul Cluj nu este cel care se gaseste in Pata Rat, cum nu e nici cel din Andrei Muresanu (cartier alintat micul Beverly Hills). El are ceva din mandria Manasturului, din tineterea Hasdeului, din luxul zonelor rezidentiale si saracia Pata Rat-ului, din snobismul zonelor centrale, din linistea din Grigorescu, din vuietul din Gruia (ca doar avem stadion superb, la standarde europene, sa moara de ciuda invidosii, si de pe care elvetienii au plecat infranti. Macar atata consolare sa avem si noi!).
Asa vad eu Clujul. Asta e Clujul meu. Daca nu ma credeti, veniti sa il vedeti si voi.