Fetița noastră cea mare nu doar crede în îngeri, dar are o relație specială cu îngerul ei păzitor. I se roagă mereu, îl pomenește tot timpul în conversații, îi vorbește, e conștientă că el este cu ea întotdeauna.
Dacă o întreb: - Ai venit singură acasă? se uită la mine mirată și-mi spune: - Cum singură? Nu știi că nu sunt niciodată singură. A venit și îngerașul cu mine.
Veneam odată cu ea de la școală și eram foarte bucuroasă că găsisem deschisă o poartă care de obicei e închisă și nu se intră pe ea. - Ce noroc am avut că e poarta deschisă! zic eu. - Eu cred că un îngeraș ne-a deschis poarta, să nu mai înconjurăm. Bineînțeles că-i dau dreptate. Ea știe mai bine. E la vârsta la care credința e atât de curată și privirea atât de limpede. Plus că e normal să îi ”vadă”, doar îi are peste tot. Seara adoarme totdeauna în brațe cu un îngeraș albastru, pe care dacă îl apeși spune Tatăl nostru. Iar de curând nu am rezistat să nu le cumpăr o iconiță pe placul amândurora.
Astăzi, în cadrul săptămânii ”Să știi mai multe, să fii mai bun”, adică aceeași Săptămână Altfel rebotezată, a mers cu toată clasa la Biblioteca Județeană. Deoarece a picurat ușor la noi, i-am dat umbrela cu ea. Când am mers să o iau, în mod nu extrem de surprinzător, nu mai avea umbrela. A zis că a uitat-o pe o bancă de lângă bibliotecă. Asta e, am zis eu, încă o umbrelă pierdută. Cu siguranță, nu ultima. Dar ea nu,că nu e pierdută, să mergem să o căutăm. Am zis că nu se poate, e mult prea departe și apoi, șansa să o găsim e aproape inexistentă. Dacă era în bibliotecă poate mai aveam o șansă, dar afară nici nu se punea problema, mai ales că astăzi cred că o jumătate de oraș a mers la Bibliotecă.
Dar după ce le-am adus acasă pe amândouă, cea mare a continuat smiorcăitul. Că era umbrela ei preferată, că avea pisicuțe, că era de la nașă... Așa că am cedat și am luat calea bibliotecii, m-am gândit că ar fi o mică posibilitate ca totuși cineva să o fi găsit și să o fi dus înăuntru.
Când am ajuns la locul cu pricina am găsit-o. Da, afară, pe o bancă de lângă bibliotecă, într-un loc foarte circulat, într-o zi în care jumătate dintre preșcolarii și școlarii mici ai orașului s-au perindat pe acolo. Stătea cuminte exact în locul unde zisese că o lăsase și aștepta.
Când am venit acasă i-am spus: - Ai avut noroc de data asta! Ea a sărit în sus și a spus: - Te iubesc, îngerașule, că ai păzit-o!
Asta e povestea noastră, cu îngerașul care astăzi a avut grijă de umbreluța cu pisici. La voi cum e: vă (mai) iubiți îngerașul?
Cat de frumos ai povestit si ce episod special ati trait!
RăspundețiȘtergereCât de frumos! Vă pup cu mult drag!
RăspundețiȘtergerece frumooooooooooooooos!!!!!!!!!!!! Pup-o din partea mea,neapart si pe mezina! Hmm,eu cu ingerul,chiar am cam uitat de el.dar e bine ca ne a amintit Paula! :XXX
RăspundețiȘtergereE emotionanta dezvaluirea ta.Fetita ta e o scumpa, sa ramana mereu cu aceasta credinta,caci ingerii sunt mereu langa noi doar ca nu mai stim sa-i apreciem ca in anii copilariei!
RăspundețiȘtergereCe frumos e la voi, mi se bucura inima sa stiu ca aveti copii atit de dragi si cu inima deschisa...
RăspundețiȘtergereFie ca mereu sa fie pazita de Ingerii ei si mereu sa se simpta in preajma lor :)
Cu mult drag,
Liuba
xxx
Da.... Cum să nu?!:) Și domnișorica asta credincioasă trebuie să fie foarte fericită pentru încrederea pe care o are! Noi așteptăm să mai treacă timpul și să ne mai spună cineva din casă: "Niciodată nu sunt singur: sunt mereu cu Îngerașul meu!"
RăspundețiȘtergereVă doresc o săptămână minunată!
Aveti niste fetite minunate,felicitari pentru educatia pe care o primesc,si voi sunteti oameni minunati.
RăspundețiȘtergereCe frumos e la voi acolo, constiente de ingerasii mereu prin preajma.
RăspundețiȘtergereIconita aia cu trei ingerasi eu o am sub forma de goblen, daruita de o prietena draga. Chiar mi-ai dat o idee sa-i fac o poza :) Si am ingerasi prin toata casa sub o forma sau alta, o candela ingeras, un ingeras de lemn agatat de un raft, unul lumanare pe care nu ma indur sa-l aprind, unul din argint pe care il port la gat si tot asa.
Am si eu o intrebare, ridici vreodata tonul la copiii tai, ca eu da, mi se pare ca sunt cam crizata si nu prea am rabdare. Ce i drept, si ele sunt cam obraznicute dar cred ca pe undeva gresesc si eu.
RăspundețiȘtergereCat de sensibil ai scris!
RăspundețiȘtergereLaura, noi traim multe asemenea episoade, daor ca le tinem aici, pentru noi, in casuta noastra.
RăspundețiȘtergereCatrinel, si noi te pupam.
Nicol, multumesc. ea chiar are un suflet tare curat.
RăspundețiȘtergereAna, si noi te pupam cu drag.
Liuba, sa dea Dumnezeu sa fie mereu pazita!
Maria, imediat cresc si juniorii vostri.
Gabriela, multumim tare mult. Ne straduim cat putem si noi.
Iuliana, noi o avem pictata pe sticla. Trebuie sa fie superb si goblenul.
RăspundețiȘtergereAnonim, sa stii ca eu nu sunt chiar un inger, desi voresc despre ei. Sunt mama. Uneori obosita, alteori speriata, panicata sau chiar ingrozita ca ar putea sa faca ceva cu urmari grave, asa ca mai ridic si eu tonul. Dar imediat ce le-am captat atentia, imi si reglez vocea si le vorbesc pe cel mai domol ton cu putinta. sau cel putin ma straduiesc :)
Ghinda, multumesc.
M-ai emotionat.
RăspundețiȘtergereCe dulce e Paula! Are mare dreptate cu îngerașul! Să dea Domnul să aibă mereu înger păzitor la drum!
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta!
RăspundețiȘtergere