sâmbătă, 27 aprilie 2013

Un borcan cu iubire, vă rog!

          Am văzut zilele astea o imagine care mi-a plăcut tare mult.
          Exact borcane din astea mi-am cumpărat şi eu acu două ierni.
          Îmi place să ţin în ele bomboane, biscuiţi cu forme variate, jeleuri, diferite dulciuri care fac deliciul copiilor. Sunt atentă şi la calitatea lor, la gust, dar şi la formă, să fie cât mai atrăgătoare.Astă toamnă am pus în unul din ele gem de prune. Deşi mi-a plăcut mult cum arăta şi s-a menţinut şi foarte bine, nu m-am îndurat să le folosesc şi pe celelalte tot pentru gemuri şi dulceaţă, ci le-am păstrat pentru desertul nostru, pentru dulciurile care ştiu că sunt destul de râvnite, chiar dacă ne străduim să nu abuzăm de ele. 
           Dat fiindcă capacul nu se deschide foarte uşor, de obicei eu sunt cea care îl desface în timp ce  mânuţe nerăbdătoare, două guriţe lacome şi două perechi de ochi pofticioşi îmi urmăresc cu atenţie fiecare mişcare. De multe ori, mai ales în preajma sărăbătorilor, când şi ambalajul lor e foarte colorat şi sofisticat, am impresia că aceste momente sunt magice.
          Şi totuşi, privind imaginea de mai sus, eu şi dulciurile mele din borcane părem atât de prozaice şi fără nicio urmă de ispiraţie.
         Voi ce ţineţi în borcanele voastre speciale?


5 comentarii:

  1. Eu tin biletele mici si colorate pe care notez in fiecare seara binecuvantarile zilei :)

    RăspundețiȘtergere
  2. La mulţi ani tuturor celor cu nume de floare din familia ta !
    Te îmbrăţişez cu mare drag!
    O zi cât mai frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu prea am borcănașe, dar în cutiuțe îmi țin mărunțișurile mele și anumite "monumente" ale familiei (2 insigne ale străbunicului meu, un semn de carte făcut de mami, etc.).
    O duminică frumoasă!
    Te pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bombonici colorate şi pliculeţe de ceai. Vă pup drăguţelor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte bun. Cea ce am rasfoit pe website-ul dvs. despre Blogger: Un îngeraş de fată - Trimiteti un comentariu m-a surprins placut. Te felicit pentru conceperea ingerica.blogspot.com, care e un site care merita citita.

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.