vineri, 5 aprilie 2013

Gorunii vALLuntari

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?

Vă mai amintiți poezia aceasta? Eu m-am gândit destul de mult astăzi la ea, când m-au sunat cei de la Romsilva să-mi spună că mi-au sosit copăceii câștigați în cadrul campaniei vALLuntar.  Am primit doi goruni. Mă rog, eu calculasem că ar fi trebuit să fie trei, dar e bine și așa. Cu ocazia aceasta vreau să vă mulțumesc din toată inima că m-ați ajutat să-i primesc. Nu aș fi reușit fără voi și, evident, fără cei de la All care au făcut posibilă această campanie.
Acum am doi goruni. Cât de frumos sună: gorun.
Cei de la Romsilva au fost foarte promți, cum au spus că vin, cum au și sosit și domnul care i-a adus a fost foarte drăguț. Prin urmare au o bilă albă de la mine. Foarte albă, imaculată chiar :)
Nu avem deocamdată poze. Încă nu i-am dus în marginea lor de codru...

8 comentarii:

  1. Doi goruni, ce frumos! Felicitări, Loredana. Ai câte un gorun pentru fiecare prinţesă, e perfect! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Iuliana M. are dreptate! Fiecare gorun va reprezenta câte una din cele două păpușele! Cred că sunt fericite, la fel ca tine, Loredana, de altfel!
    Un weekend plăcut îți doresc!
    Te pup cu drag,
    MARIA

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitări! Eu am un carpen!:)
    Weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari, Loredana!Si eu abia astept sa vina copacul sau copacii...inca nu stiu sigur daca vor fi 2.a doua recenzie am publicat- o mai tarziu si am strans pe muchie 16 comentarii, pe 25 martie.Dar abia astept sa vina!Spor la plantat!

    RăspundețiȘtergere
  5. Oau, înseamnă că vei planta doi unchi de-ai mei. Adică, stejarul,ghindele şi gorunii nu sunt neamuri? Mai ales Ghindele...

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt neamuri, cu siguranta. Cand vor creste, va asteptam in vizita pe toti sa ne bem ceaiul la umbra lor.

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.