Vivaldi Şi Gala Timaf

          Săptămâna trecută a fost, pentru mine şi familiuţa, una culturală, prin excelenţă.
          Duminica trecută, adică un pic mai trecută decât ieri :), ne-am pornit la pădure, să facem  o grămadă uriaşă din frunze şi să sărim în ea. Când eram încă în oraş, la un semafor, absolut întâmplător ne-am întâlnit cu un prieten şi cumătru în acelaşi timp care ne-a spus că seara, la 18.30, băiatul lui joacă în ceva piesă, într-o finală. Nu am promis nimic, dar am zis că dacă ne permite timpul poate trecem.
         La pădure a fost superb, o feerie de toamnă. La întoarcere, deja se făcuse 6 seara, soţul a vrut să mă lase direct la Casa de cultură a studenţilor, dar am insistat să mergem întâi acasă, cu riscul de a întârzia. 
          Bineînţeles, până ce m-am modit eu şi fiica mea mai mare, că doar noi două am mers (mezina adormise între timp), trecuse de mult ora indicată. Era 19.15 când am ajuns noi acolo. Când colo ce să vezi: covor roşu, fete frumoase la intare, oaspeţi unul şi unul, poze la panou, ce mai, nebunie în toată regula.  Vă daţi seama că printre toţi oamenii aceia, fotografii, personalităţile (domnul Boc şi domnul Uioreanu), vedetele (Robert Turcescu), tot ce lipsea eram eu cu frunze-n păr. Norocul meu că am fost inspirată să merg acasă, altfel, mai mult ca sigur, ajungeam prin ceva ziar.
           Iniţial am crezut că am întârziat atât de mult încât s-a terminat evenimentul pentru care am venit şi a început un altul, dar am păşit totuşi surâzătoare pe covorul roşu. Aveam să aflu că era Gala Timaf, că participau  în finală mai multe trupe şi că noi, cei prezenţi, aveam datoria să ii votăm. Ceea ce am şi făcut, normal, iar băiatul cu pricina a fost în trupa căştigătoare.
         Iar dacă am început săptămâna la gală, luni am fost cu copiii la bibliotecă, am zis că n-ar fi rău să o terminăm la fel, aşa că vineri seara am fost la o seară magică de balet, Anotimpurile de Vivaldi în cadrul Festivalului cetăţii.  În partea I: miniaturi coregrafice pe muzică de Karl Maria von Weber, Cesare Pugni, Frederich Chopin, Aram Haciaturian; Dumitru Fărcaş, iar în partea a II-a: Anotimpurile de Antonio Vivaldi. Spectacolul a fost cu adevărat superb. Am venit acasă plutind...
         Cam aşa  a fost pentru noi săptămâna trecută. 
         Şi tot din domeniul artelor, vreau să vă arăt două fotografii, pe care le-am furat de pe pagina domnului primar, să vedeţi şi voi cât e de minunată toamna la Cluj.

 

       O săptămână uşoară să aveţi!