În ultima vreme au apărut o mulţime de concursuri, de provocări, de idei minunate pe bloguri, la care aş vrea din tot sufletul să particip, dar cred că mi-ar trebui o clonă să le pot face pe toate. Dar mă străduiesc şi aşa, în exemplar unic cum sunt...
O idee foarte frumoasă pe care am văzut-o la Ingrid se referă la posibilitatea de a avea un
Eu, mă ştiţi, nu sunt exagerat de îndemânatică de felul meu, dar, pentru această provocare, chiar am o idee. Este, mai precis, pentru seara de Crăciun, atunci când merg copiii la colindat.
E vorba despre tradiţionala trăistuţă sau trăistuţe, în cazul nostru. Sunt frumoase, micuţe, utile, tesute şi cusute de mână. Ştiu că nimeni nu mai merge cu trăstuţa, dar mie îmi place foarte mult. Eu fetelor mele le-am făcut trăistuţă, au purtat-o şi anul trecut şi acu doi ani, deja, cum îi şade bine unui obicei românesc, e tradiţie în familia noastră.
Anul trecut Paula era extrem de mândră şi spunea la toată lumea, când era întrebată ce a primit cu colinda, că ea şi-a golit de trei ori trăistuţa. Asta a fost adevărata bucurie. Pentru un copil mic nu contează dacă îi dai un leu sau 50, pentru el rămâne tot o bucăţică de hârtie pe care i-o strânge mama, pentru el bucuria cea mare sunt dulciurile, fructele, colăceii primiţi.
Prin urmare, pentru Crăciunul nostru românesc pregătim şi în acesta an colaci, nuci, mere şi, bineînţeles, trăistuţele.
Imi place materialul, e un stergar, nu?
RăspundețiȘtergereCel dedesubt, da.
RăspundețiȘtergereI-am spui lui Ingrid ca eu nu-s tare talentata in ale cusutului/bricolatului/decoratului, dar tare mi-ar placea sa scriu despre traditiile din zona mea si am s-o fac! Poate ma incumet sa fac si o decoratiune traditionala! :) Spor la cusut! :)
RăspundețiȘtergereSi tie, spor la scris!
RăspundețiȘtergereCe dragute gentute aveti voi! Sa treceti si pe la noi.
RăspundețiȘtergereMi-ai dat o idee buna.. i-am laut si Arei de la Borsa o traistuta dar nu a purtat-o deloc.
Seara linistita.
Noi am avut-o anul trecut, dar ai uitat-o tu. :)
RăspundețiȘtergere