La 9 ani

Draga mamei,

            Mă tot uit la tine, de fapt, toată ziua m-am tot uitat la tine şi tot nu-mi vine a crede că ai 9 ani.

            Când au trecut 9 ani?

            Când şi prin ce miracol te-ai transformat din boţul acela mic de carne care încăpea în şi pe burta mea, din “sticla aceea de suc din care se luase un pahar”, în domnişoara aceasta atât de frumoasă, elegantă, deşteaptă şi sensibilă?

             Iubita mea, eşti cel mai bun şi mai cuminte copil pe care îl poate avea un părinte. De când erai doar un ghem de celule tot citesc despre cum vei fi şi cum te vei dezvolta, dar de fiecare dată mi-ai depăşit întregul orizont de aşteptări. În ultima vreme am tot citit despre cât de mult se transformă copiii care au aceeaşi vârstă cu tine, copiii care merg la şcoală şi vin acasă cu tot felul de lucruri nu tocmai demne de o fetiţă (nu vreau să scriu chiar tot, nu de alta, dar nu vreau să-ţi dau idei străine). Aşa că am tot aşteptat, e drept că având inima cât un purice, de la grădiniţă la şcoală, din clasa I în clasa a II-a, să văd cum te vor afecta toate acestea pe tine. Dar, draga mamei, tu te dezvolţi extraordinar de frumos şi eşti acelaşi copil minunat din totdeauna.

            Nu ştiu câtă vreme vei fi aşa. Gurile rele (sau poate doar realiste) tot spun: aşteaptă să vezi peste 2-3 ani, aşteaptă până la adolescenţă, stai să vezi mai încolo, copii foarte cuminţi când sunt mici cresc rebeli şi adolescenţi de necontrolat. Scumpa mea, nu ştiu cum vei fi când vei fi mare, habar nu am în ce fel de adolescentă sau tânără te vei transforma, dar acum eşti o minunăţie de fetiţă, un copil de excepţie, cum nici în visele cele mai îndrăzneţe nu credeam că vei fi.

            Eşti isteaţă, cuminte şi ascultătoare, teribil de sensibilă, mult prea timidă, deşteaptă şi bună la matematică, eşti un model pentru mulţi copii care te cunosc, dar mai mult decât atât, eşti un model pentru sora ta.

            Îmi place de tine că tot timpul îi respecţi pe toţi, eşti atentă la dorinţele celorlalţi, pui mereu întrebări şi eşti curioasă, iubeşti pe toată lumea cu inima deschisă şi eşti cel mai creativ copil pe care îl cunosc personal. Tot timpul meştereşti câte ceva, ba singură, ba împreună cu tata, faci mereu câte o felicitare celor pe care îi iubeşti, desenezi sau inventezi chestii diferite ca dispozitivul de bătut beţe în pământ sau prototipul maşinii de teleportat obiecte mici făcută din hărtii de la bomboanele schocotof prinse pe un carton cu agrafele cu hello kitty (care, deşi se încăpăţnează încă să nu funcţioneze, sunt convinsă că va merge într-o zi)  cărora le adaugi mereu nota ta personală.

            Singurul lucru care nu-mi place e că în ultima vreme eu nu am putut să fiu mama care aş fi vrut să fiu şi pe care tu o meriţi cu prisosinţă. Am tot strigat la tine, deşi tu chiar nu meriţi, doar că eu nu am răbdarea de a te asculta până la sfârşit sau mă panichez, uneori peste măsură, de lucruri care nu sunt grave, dar care ar fi putut fi. Se pare că sufăr de un tot mai acut sindrom al drobului de sare, al acelui cum ar fi dacă… Dar, scumpa mea, nu ştiu dacă înţelegi acum, dar cu siguranţă vei înţelege când vei fi mare, eu tot pentru o simplă suspiciune, tot pentru nimic în aparenţă, dar probabil mai mult în esenţă, tot pentru dar dacă mai sunt acolo câteva celule, trebuie să îmi scot (sper că nu degeaba) un sân, aşa că sunt extrem de panicoasă şi mă sperie tot soiul de lucruri care nu ar avea în mod obişnuit de ce să mă sperie.

            Bineînţeles la toată situaţia asta contribuie şi multele medicamente hormonale pe care le iau, tot soiul de pilule care dau tot felul de reacţii ciudate, de la iritabilitate până la depresie şi schimbare de personalitate.  Bineînţeles, prietenele mele spun că nu trebuie să îmi fac griji, că oricât de nervoasă m-ar face, la cât sunt eu de calmă, acum de fapt abia devin normală. Dar, draga mamei mică şi cu sufletul fragil, eu nu vreau să fiu normală, eu vreau să fiu mama ta extrem de bună şi nefiresc de calmă pe care o ştii tu dintotdeauna.

            Aseară, în timp ce făceam cu Georgia tortul pentru tine, pentru fiecare lucru pe care îl făcea bine ea spunea: misiune îndeplinită. Ei bine, frumoasa mea, eu încă nu mi-am îndeplinit misiunea nici pentru tine, nici pentru surioara ta mai mică. De asta, deşi am avut perioade în care am trecut prin furcile caudine şi probabil că voi mai avea, nu voi înceta să lupt. Pentru că tu, iubita mea, tu şi surioara ta mică care te adoră, meritaţi o mamă. O mamă care să te crească aşa cu  vrea sufletul ei, o mamă care să se bucure şi să-ţi organizeze şi următoarea ta aniversare, dar şi nunta,  o mamă care să-ţi legene copiii ăia mici şi drăgălaşi la care tot visezi (deşi, crede-mă pe cuvânt, e cam repede pentru asta). O mamă de care nu am de gând (dacă asta va depinde vreodată de mine) să te privez, pentru că vreau zi de zi să mă uit în ochii tăi curaţi, pentru că vreau să vii mereu dimineaţa să te pisiceşti pe lângă mine, pentru că vreau ani mulţi de aici încolo să îţi fac pe 11 mai mici surprize împreună cu tata şi să îţi spunem:

            La mulţi ani, iubita noastră! Să creşti mare! Să fii mereu tu!