marți, 9 iunie 2015

de vară. una caldă, una rece

Cea rece nu provine de la ploaie, din păcate. Ştiu că în unele regiuni chiar ar trebui şi în alte părţi se fac procesiuni şi slujbe pentru ploaie, dar nici la noi încă nu a venit, deşi aici parcă nu se simte chiar acut lipsa ei.
Dar să revin, recele meu provine de la ceva ce de obicei se asociază, paradoxal,  cu febra şi anume: examenele. Examenul de bac mai precis, care a fost simplu şi nu foarte solicitant, cu elevi bine pregătiţi, dar care mi-a răpit totuşi bucuria de a merge la serbarea mezinei. Mezina care a fost Scufiţa roşie...
Şi acum ceva cald, din seria plăcerilor culinare de vară.
Am mâncat astăzi, pentru prima dată în viaţa mea, o supă de vişine. O supă de vişine făcută cu budincă de vanilie, vin, cuişoare, scorţişoară, piper. Nici nu o pot descrie pe deplin. Demenţială!
Am servit-o caldă, deşi cică e şi mai şi rece, cu îngheţată de vişine în ea. Eu am primit-o ca felul unu, deşi bag de seamă că se poate repede transforma în desert. Dar cum nu am voie îngheţată, revin la cald, că e mai bine.
Bucuraţi-vă de vară, dragilor, că trece! Aşa, cât ne frăsium noi, ba că e prea cald, ba că e rece, trece!

4 comentarii:

  1. Asa e, draga mea, trece....toate trec...si noi la fel! Bucurii la tot pasul sa ai, care sa iti tina inima doar in locul unde-i frumosul!

    De ce ti-a rapit Bac-ul bucuria de a merge la serbarea micutei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru ca serbarea a fost in acelasi timp cu proba orala de la bac, iar eu am fost profesor examinator.

      Ștergere
  2. Mi-ai făcut o poftă...Cred că am să încerc şi eu, draga mea!

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.