Acum două sau trei ierni am văzut pe facebook bijuteria aceasta
care m-a cucerit instant.
Recunosc că nu am îndrăznit să o cer Moşului. M-am gândit la ea, poate mi-o aduce, poate nu, dar nu am avut curaj să dau voce gândului meu. De văzut, nu am văzut nicăieri de cumpărat, aşa că a rămas doar un vis...
Până vara asta, când, răscolind prin tot felul de nimicuri într-un talcioc german, am găsit ceva asemănător.
Nu e identic, dar seamănă...
E un obiect mai mic, nu cu forme atât de sofisticate şi de elaborate, dar îşi face rolul şi ies biscuiţi buni.
L-am pus la treabă folosind o reţetă simplă pentru fursecuri, pe bază de unt, făină, zahăr... De post nu am încercat, deoarece nu sunt un fan al margarinei, nici nu ştiu dacă ar ieşi fursecuri cu margarină; cu unt şi cu untură am încercat de mai multe ori, dar cu margarină nu. Am auzit că există unt de cocos, dar incă nu l-am găsit prin comerţ, prin urmare nu l-am probat.
Aşa arată varianta noastră în mâinile soţului puse la treabă
Noi l-am dat puţin cu ulei, că altfel se prindea aluatul de el.
În fotografia cealaltă am văzut că au pus făină, dar mie mi se umpleau găurile de la făină
şi nu se mai cunoştea modelul, prin urmare am preferat uleiul.
Şi ajutorul de bucătăreasă, pregătind biscuiţi cu tot felul de forme jucăuşe.
Imaginile acestea cu biscuţi le împachetez frumos şi le trimit cadou. Aş trimite şi aroma şi mireasma şi giugiuleala din bucătărie care însoţeşete de regulă aceste momente atât de râvnite, dar sunt ceva mai dificil de împachetat. Le trimit alături de un gând bun pentru Cristina, mama şi gazda de luna aceasta a Paradei "Virtual Hug", pentru Wish, că a venit sezonul care-i place ei atât de mult, pentru Ana, fără un motiv special, doar de drag.
Seară bună!
Ce imbratisare frumoasa.
RăspundețiȘtergereMultumesc mult, Diana draga! Bine ai venit aici!
ȘtergereCe bine arata sucitorul si ce faini biscuiti ati facut voi,sunt sigura ca au fost si gustosi.Daca nu e un secret,se poate sa ne spui de unde ai facut rost de o asa unealta?Si eu vreau,mi-as face singura un asemenea cadou,ca tot trebuie sa soseasca Mos Nicolae si la noi.Toate cele bune!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereDe la un targ din Munchen, draga Carmen. Din intamplare am dat peste el. La inceput nici nu am stiut ce este.
ȘtergereCe minuantie de domnisoara harnica, si ce biscutiti haiosi si buni! Cred ca miroase minunat la voi in bucatarie:*
RăspundețiȘtergereMiroase, cum sa nu. Nu chiar atat de des pe cat ar vrea ele, dar cand e miroase imbietor.
ȘtergereIti multumesc din suflet pentru surpriza asta dulce! ♥
RăspundețiȘtergereSa folositi sanatosi si cu placere dispozitivul pentru biscuiti, ca dare fain este ♥ Cand o sa vada Mosul asa biscuiti faini, sigur lasa mai multe cadouri :D
Cu mare drag, Cristina!
Ștergerede Mos nu stiu ce sa zic, speram sa-l induplecam, ca avem multe cereri :))))))))))
Ce minunatie de sucitor! Mai exista si stante pentru biscuiti, am vazut la DM un set dragut.
RăspundețiȘtergereAm vazut si eu stante, dar mai demult. Am sa trec pe la DM ca m-ai facut curioasa!
ȘtergereCe frumusete, cred si eu ca ai ramas cu gandul la el! Va doresc cat mai multe astfel de clipe dulci, cu ajutoarele din bucatarie, de umplut sufletul cu ele si de pastrat toata viata in amintire! Va pup, frumosilor!
RăspundețiȘtergereTe pup, draga Mihaela!
ȘtergereCe harnicuti sunteti!
RăspundețiȘtergereMi-ar place si mie asa un ajutor in bucatarie.... ma refer la sucitor:)
eu mia-m cumparat un fel de masinarie din LIDL - ca pe vremea bunicii (acusica ajung si eu) - in care pun aluatul si iti ies biscuiteii in functie de ce forma ai selectat la varf....
Saptamana viitoare il probez... abia astept sa ne vedem si sa probati biscuitii.
Am gasit ulei de cocos... la magazinul naturist... dar e 30 lei/kg si e in stare solida.
Pup la fete frumoase!
Da, stiu formele acelea care se pun la masina de tocat si ies biscuiti.
ȘtergereAvea si mamuta mea.
venim la Craciun sa gustam fursecurile :)
Vai, ce instrument minunat! Nici nu stiam ca exista asa ceva, nu mi-as fi imaginat niciodata. Cred ca e mult mai placut sa folosesti sucitorul de lemn cu model decat formele din plastic. E asa, ca o intoarcere in timp cu parfum de bucataria bunicii :)
RăspundețiȘtergereExact, Iuliana, are un farmec aparte. Noi avem diverse forme, dar fiecare are specificul ei si tocmai de asta ne place sa folosim forme diverse.
Ștergerece minunatii!!! draga mea, imi cer iertare,nu am vazut postarea asta sau ce s-o fiintamplat, iti multumesc deliciosi au fost :) pupici cu scuze multe!
RăspundețiȘtergere