And Just like That ... am ajuns și eu la finalul seriei.
10 episoade, serie scurtă, nici nu a fost cine știe ce drum lung până la final.
Mult așteptatul And Just Like That e continuarea serialului tinerețelor mele: Totul despre sex. Serialul ăsta chiar mi-a plăcut, chiar îmi înveselea serile. Și chiar dacă nu mă potriveam cu filosofia lor de viață, nu a tuturor protagonistelor, asta e clar, acțiunea per total mă făcea să îl aștept de fiecare dată cu drag. Viața a făcut ca atunci să fim mai mereu patru prietene împreună, să ne împărțim diferite roluri, să ne punem în pielea personajelor, să vedem ce subiecte mai discută, să ne dăm nume doar de noi știute. Iar după serial au urmat cele două filme artistice, pe care evident că nu le puteam rata și nicinu le-am ratat. Dimpotrivă, le-am tot revăzut pe parcursul anilor...
Mult așteptatul And Just Like That e continuarea serialului tinerețelor mele: Totul despre sex. Serialul ăsta chiar mi-a plăcut, chiar îmi înveselea serile. Și chiar dacă nu mă potriveam cu filosofia lor de viață, nu a tuturor protagonistelor, asta e clar, acțiunea per total mă făcea să îl aștept de fiecare dată cu drag. Viața a făcut ca atunci să fim mai mereu patru prietene împreună, să ne împărțim diferite roluri, să ne punem în pielea personajelor, să vedem ce subiecte mai discută, să ne dăm nume doar de noi știute. Iar după serial au urmat cele două filme artistice, pe care evident că nu le puteam rata și nicinu le-am ratat. Dimpotrivă, le-am tot revăzut pe parcursul anilor...
Când am auzit că se face continuarea, am așteptat cu oarecare emoție, mai ales că auzisem că e posibil să nu mai fie toate în aceeași formulă, cum s-au consacrat. Am sperat ca de dragul filmului să își lase orgoliile, dar oamenii sunt oameni și Samantha a lipsit. Eu i-am simțit lipsa, îmi plăcea mult energia și dezinvoltura ei.
Mă așteptam să abordeze subiecte incomode, dar parcă prea le-au amestecat pe toate. Nici pimul serial nu a fost digerat de toată lumea, așa că nici al doilea nu avea cum să fie pe placul tuturor.
Primul episod e fost chiar greu de urmărit, a fost departe de așteptări, mult prea ancorat chiar în toate aspectele controversate, un amalgam mult prea mare de ideologii. Mi-a amintit cumva de ce nu mă uit la serialele turcești: prea multă dramă pentru o singură viață de om. E adevărat că uneori ți se pot întâmpla aproape toate relele ție (iar eu sunt un exemplu elocvent), dar chiar și așa, sunt perfect conștientă că nu toate se întâmplă unui singur om și nu într-un timp așa scurt.
Mă rog, revenind la serialul american, nici următoarele episoade nu au fost prea înghițibile, dar cumva a ajuns tolerabil. Sau, dacă mă gândesc mai bine, cred că doar am sperat că va fi mai remediată situația de la episod la episod.
În rest, aceeași pasiune pentru apartamente luxoase, pentru tablouri exclusiviste, pentru pantofi exorbitanți, pentru accesorii moderne, pentru haine de reviste, unele imposibil de purtat la evenimentele vieții cotidiene, altele (inclusiv albe) pe care nici măcar fetele noastre când vor fi mirese nu și le vor putea permite. Dar asta a atras întotdeauna la acest serial, glamourul lui, atmosfera, New-York-ul... Partea bogată a lui, se subînțelege... Și să nu uităm: dacă Cosmopolitan-ul a avut succes (revista, băutura, tot ce vreți), dacă generații întregi de fete au avut abonamente la Vogue, dacă unii (mai precis unele) și-au făcut timp să citească mai mult, să se delecteze cu baletul și cu balerinii ruși, se datorează și acestui serial.
Dar dincolo de toate, prietenia fetelor și felul în care ele au știut să îmbine familia cu prietenia e ceva ce cred că atrage ca un magnet. Asemenea relație, asemenea legătură între prietene nu are cum să te lase rece.
Trei femei peste care anii au trecut și povestea lor de viață.
and just like that
Am vazut si eu "Totul despre sex" demuuult, asa demult ca nici nu mai stiu in ce ani au fost facute episoadele. Am vazut si filmele tot atunci cand au aparut.
RăspundețiȘtergereCred ca si pe mine m-a atras, de fapt, prietenia din cele patru femei si-mi placea Carrie, desi nu aveam nimic in comun cu ea, dar imi placea ca, spre deosebire de celelalte prietene, avea bunatate, punea suflet, avea mereu o anumita disponibilitate si chiar o anumita inocenta (daca pot spune asa). Carrie era cea care lega grupul de prietene, fara ea cred ca fiecare ar fi apucat-o pe drumul ei.
Seria care a aparut acum n-am vazut-o.
In ultimii ani m-am schimbat mult, radical in ceea ce priveste vizionarea filmelor, fara ca eu sa-mi doresc acest lucru si fara sa ma straduiesc in vreun fel in sensul asta.
Am schimbat alte aspecte din viata mea (de fapt am fost nevoita sa le schimb pentru ca viata mea e mult diferita acum, schimbata la 90 de grade macar si e bine asa) si automat cred ca a venit si aceasta schimbare.
De exemplu, filmul meu preferat a fost muuuult timp "You've got mail" cu Meg Ryan si Tom Hanks. Am incercat sa ma uit la el acum vreo jumatate de an si n-am mai putut.
La fel am patit cu "Amélie" sau "Fetele Gilmore", sau "The Notebook".
Acum imi par fade, seci si ca ma fac sa pierd timpul. Ce ironic! :)) Si erau preferatele mele!
Dar ma pot uita in continuare si-mi plac mult "Pride and prejudice" (cu Keira Knightley) sau "The Shop Around the Corner" (1940) pe care l-am descoperit datorita unei prietene la un moment dat (si care e de fapt filmul pe care s-a construit fostul meu preferat "You've got mail"), sau "Bridge of Spies" ...
Cred ca acum nu mai suport terfelirea valorilor si uniformizarea lor in filmele comerciale (inainte treceam cu usurinta peste asta chiar daca nu eram de acord) si cred ca acum constientizez mai bine trecerea timpului (si poate si pierderea lui). Simt nevoia ca filmele sa-mi spuna ceva cu adevarat. Nu trebuie sa fie cine stie ce filme psihologice sau complexe, ci doar sa-mi spuna ceva autentic.
Dar adevarul e ca nu stiu care e explicatia schimbarii cu privire la filme, mai mult presupun.
In orice caz, de ce am scris aceasta polologhie.
Pentru ca cred ca e posibil ca si tu sa te fi schimbat intre timp si sa nu-ti fi placut aceasta serie noua tocmai pentru ca ... te-ai schimbat :) Sau cel putin partial, poate fi si aceasta explicatie.
Intr-o lume atat de agitata, prinde bine sa ne deconectam intr-o altfel de atmosfera...!
RăspundețiȘtergereMultumesc Lory!
Împărtășesc această mărturie partenerilor care suferă în relațiile lor, deoarece există o soluție durabilă. Soțul meu ne-a lăsat pe mine și pe cei 2 copii ai noștri pentru o altă femeie timp de 3 ani. Am încercat să fiu puternică doar pentru copiii mei, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuie inima. Am fost rănit și confuz. Aveam nevoie de ajutor, așa că am făcut o cercetare pe internet și am dat peste un site pe care am văzut că Dr. Ediomo, vrăjitor, poate ajuta la recuperarea iubiților. Am contactat-o și a făcut o rugăciune și vrăji speciale pentru mine. Spre surpriza mea, dupa 2 zile, sotul meu s-a intors acasa. Așa ne-am reunit din nou și a fost multă dragoste, bucurie și pace în familie. De asemenea, puteți contacta Dr. Ediomo, un puternic vrăjitor pentru soluții
RăspundețiȘtergere1) Întoarce-te iubitul
2) Reunește soțul sau soția
3) Dacă ai iepe de noapte
4) Leac pentru HIV și Cancer
5) Inel magic puternic
6) Vraja de noroc
7) Ruperea obsesiei
8) Probleme legate de naștere și sarcină Contactați EMAIL:drediomo77@gmail.com De asemenea, puteți să-l Whatsapp +2349132180420
https://saglamproxy.com
RăspundețiȘtergeremetin2 proxy
proxy satın al
knight online proxy
mobil proxy satın al
PWFQT