19 octombrie

 Când mă gândesc la dragoste şi la tinereţe nu mă gândesc niciodată la trecut.
Todeauna mă gândesc la timpul prezent.
Prima încă se metamorfozează mereu şi e sinonimă cu viaţa însăşi, a doua... ei bine, a doua nu se dă nici ea dusă cu una cu două.
In inima mea sunt tânără şi iubesc.
Acum si tineretea asta e o chestiue relativa, asa ca depinde de fiecare cu ce compară...
Când am văzut imaginea asta cu indrăgostiţii cu băgăjelele după ei, m-am gândit instantaneu la luna de miere.
Asa eram si noi atunci, fix asa.
Căutam-visam la ceva. Nu a fost să fie. Motiv pentru care am şi rămas fără luna de miere.
Asta e.  Acesta să fie singurul ghinion la vieţii noastre împreună. 
Acum nu as fi vrut să scriu cuvântul asta, dar nu am ce face, macar ca nu sunt superstitioasa. Si chiar daca as fi, tot degeaba ar fi fost, ca timpul trece şi fără să bage în seamă spaimele noastre.
Într-o însorită zi de 19 octombrie, acu câtiva ani, am pornit împreună pe drumul vieţii.

 Şi a fost frumos. Doamne! cat de frumos a fost!
Şi încă mai este. Ca o poveste, ca un basm, pare incredibil şi suprarealist.
Şi eu sper din tot sufletul că va fi la fel de frumos şi în continuare şi vom apuca amândoi bătrâneţile.
Acum  aniversăm 13 ani.  Primii 13 ani împreună.
Suntem la nunta de dantelă. Fină, delicată, pură ca rochia de mireasă. De neuitat.
13 ani!
Nu m-am gândit niciodată la ei în termeni de mult sau puţin. Sunt anii noştri. Ani cu bucurii, ani cu încercări, cu cumpene, ani mai rodnici, ani cu fetiţe şi ani cu aripi de înger, ani...
Ani împreună. 


Niciodată toamna nu fu mai frumoasă....