Deoarece am alăptat cu succes două minunate puştoaice şi am crescut din două boţuri mici (chiar foarte mici)două măndreţe de fete, am crezut că ştiu totul despre alăptare, ba chiar îmi pot da doctoratul în acest domeniu. Asta până zilele trecute, când, deşi bebeluşa noastră se apropie de 7 luni, am făcut febra laptelui.
Eu nu am făcut niciodată febra laptelui, până acum. Am făcut parte din categoria mămicilor foarte norocoase care, atunci când mi+a venit lactaţia, a venit simplu, fără vestita furie a laptelui, fără ragade mari şi, în general, fără nici un fel de probleme. Şi desi fetiţele mele au fost foarte mici, prima malnutrită, a doua prematură, nu am avut nici un fel de probleme în a le alăpta natural.
Cu Paula am avut mari emoţii, pentru că ea a fost hrănită la început cu furtunaşe şi apoi cu biberonul şi, cu toate că i-am dus lapte de al meu imediat ce am ieşit de la terapie intensivă, am crezut că nu va fi mare amatoare de sănuleţ, că deja se obişnuise cu biberonul. Dar m+am înşelat, a fost dragoste la prima degustare între ea şi sănuleţ si nu l-a mai dat pe nimic altceva. Deşi a fost prima naştere nu m-au durut emorm sănii, am avut şi eu mici dureri, dar nimic de nesuportat.
În maternitate am văzut nişte fete care aveau nişte ragade foarte urâte, care îşi alăptau bebeluşii având laptele indoit cu sânge, cărora li se înnodau lacrimile pe barbă imediat ce îşi puneau la sân micuţii sau apelau la pompele pentru sân. La mine nu a fost aşa. Sincer, văzând prin ce au trecut alte mămici, la mine a fost floare la ureche.
Micuţa a fost hrănită exculiv cu lapte matern până la 6 luni, nici măcar ceai nu a vrut, iar apoi de la 6 luni la 8 luni cu lapte în proporţie de 80-90 la suta, pentru că mai primea şi foarte puţină mancare de bebeluş. Am respectat partea cu exclusiv lapte matern atît de tare, că în dex, la alăpate naturală, ar putea să îmi pună poza, fără discuţie. Când am început diversificarea a fost totul foarte simplu şi uşor, neaşteptat de simplu şi uşor. Nu am întâmpinat nici o problemuţă. A fost o mâncăcioasă. Iar dacă avea o zi cînd nu era atât de păpăcioasă nu mă agitam deloc, deoarece ştiam că avea lăpticul meu la îndemână. Şi l+a avut până la 1 an şi 9 luni. Nici înţărcarea nu a fost prea grea, prin urmare pot afirma că la ea totul a fost ca la carte, să zic aşa.
Nici cu Georgia lucrurile nu au debutat prea diferit. Pe ea am născut+o vineri, de Izvorul Tămăduirii, iar duminica deja mi se pornise lactaţia. Dar pentru că mă aflam încă la terapie în aşteptarea unei noi intervenţii pe coloană (deoarece un medic mult prea îndrăgostit mi-a greşit anestezia), am fost sfătuită (de fapt obligată de asistente şi împrejurări) să îmi arunc bunătate de colostru şi să nu i-l dau. Când în sfârşit am ieşit de la terapie i-am dus lăptic, chiar dacă i l-au dat cu biberonul.
Şi a venit şi momentul mult aşteptat în care mi-a fost adusă la alăptat. Şi ca să fie cu adevărat special mi-a fost adusă la miezul nopţii, aşa ca de vrajă. Of, nu mă luaţi în seamă, fac haz de necaz. Aşa a considerat atunci o doamnă asistentă că ala ar fi momentul optim de pus bebeluşa la săn. Bineînţeles că nu l-a vrut, la ora aia. Ştia şi ea că nu se mai mămâncă după 6 seara, glumesc. Atunci nu îmi ardea de glumit, ci de bocit, mă gândeam intr-una ce mă fac eu dacă nu vrea sânul, că, deşi mai crescusem una, nici nu ştiu măcar să strerilizez un biberon. Dar nici la ea nu a fost cazul de griji suplimentare, că imediat ce ne+am cunoscut la o oră oarecum mai normală, dimineaţa la 5, am devenit prietene de nedespărţit.
Acum, deşi facem peste două zile 7 luni, păpăm tot sănuleţ. Iar pentru distracţie, de vreo două săptămâni, mai gustăm din când în când puţine cereale, pireuţ din fructe şi alte asemenea bunătăţi din gastronomia bebeluşească. Dar astea în cantităţi destul de mici deocamdată, că nu ne grăbim.
Şi tocmai când credeam că imediat am două domnişoare în casă, am făcut furia laptelui, cu canale înfundate, cu noduli dureroşi şi sănul insuportabil la atingere. Eu, în marea mea naivitate, credeam că dacă nu faci atunci imediat după naştere, gata scapi pentru vecii vecilor. Dar nu a fost să fie.
Aşa că acum sufăr şi pentru atunci. După ce un nene doctor mi-a spus că daca nu îmi eliberez până a doua zi sânul fac abces mamar, am intrat în panică. M-am străduit să il eliberez, dar el era tot împietrit si nicicum nu voia să cadă la pace. Bineînţeles că domnul doctor, în mărinimia lui, mi-a strâns atât de tare sânul, că am crezut că mă urc pe un perete de durere, doar ca să îmi demonstreze ceva ce oricum ştiam, că puţin lăptic tot ieşea de acolo, doar că nu tot. Venită acasă, după ce mă speriasem suficient bântuind prin spital, mi-a venit foarte îngrozitor de proasta idee să apelez la o pompă de sân, pe care mi-a împrumutat-o o vecină, când a văzut cât sunt de disperată.
Nu ştiu dacă aţi apelat vreodată la aşa ceva, dar sfatul meu absolut călduros e să nu apelaţi la ea în vecii vecilor. Deşi am născut şi prin urmare alăptat de două ori, nu am folosit aşa ceva până săptămâna asta. Dar mi-am dat repede seama că nu am pierdut nimic. După ce m-a durut de credeam că nu e adevărat, după ce m-a tras cu atâta putere de simţeam că îmi uneşte spatele de piept, nu a curs decât o singură picătură de lapte. Mult mai uşor şi repede aş fi umplut recipientul cu lacrimile mele. Aşa că l-am abandonat pe groaznicul instrument de tortură, care, între noi fie vorba, cred că a fost inventat de un bărbat, şi am apelat la mâna mea magică, care m-a nu m-a dezamagit până acum şi care mi-a golit sânuleţul rapid şi fără dureri monstruoase.
După câteva zile în care a stat împietrit, acum sânul e mai bine, nu mai are noduli dureroşi, dar iar e foarte dureros la atingere, nu ştiu de ce, deşi iniţial durerea dispăruse o dată cu nodulul. Acum a revenit. Sper din tot sufletul să treacă curând...
