8 luni

8 luni de nebanuite bucurii, cu minunea numarul 2.

Da, ati vazut bine, ala din frunte e un cucui. De buna purtare, fireste! Cum nu sta doua secunde in acelasi loc, aparitia cucuiului era oarecum previzibila, amanat pe cat s-a putut de grija protectoare a mamei, dar aparut intr-un final gratie vesnicei rostogoliri a micutei.
Aici e cu surioara mai mare, intr-unul din multele lor momente de tandrete.

Bilant la 8 luni:
Sa le luam pe rand...
E vesela, vioaie si tare zambareata. Eu spun la toata lumea ca mi-am facut-o pe Paula sa ma pupe si pe Georgia sa imi zambeasca. Poate ma va pupa si ea mai tarziu, deocamdata doar ma mesteca si ma umble de bale.
Are peste 8 kg si aproape 70 de cm. Aici nu stiu niciodata precis, astea sunt datele de la ultima vizita la medic. Eu cat am stat cu ea in maternitate, la fel cum am patit si cu prima, atata mi-au fost masurate si cantarite fetitele, din gram in gram, atata m-am bocit pentru fiecare 10 grame puse sau scazute, ca mi-am promis mie ca nu le voi masura acasa. Si m-am tinut de cuvant. La amandoua. Dar vad pe ea cum creste, nu am nevoie de cantar pentru a sti ca ii merge bine.
E stirba, nu are nici un dintisor momentan. Tot ce prinde mesteca, dar nu stiu daca sa-si potoleasca vreo durere ascunsa de gingii, deocamdata nu sunt alte semne ca ar durea-o gingiile, sau pur si simplu asa cunoaste ea lumea, ducand la gurita tot ce prinde. Lumea ei e tare mestecata si morsolita.
E fan sanulet deocamdata si nu da semne serioase ca ar vrea sa treaca la alte sortimente din bucataria familiei. Nu pot spune ca i-am inceput diversificarea propriu-zis, ca inca nu i-am inlocuit nici o masa complet. I-am inlocuit asa cate un sfert, cate o jumatate de masa, ca nu se omoara cu mancatul. Cand nu mai vrea, nu mai inghite, da tot ce are in gurita afara si cam gata masa noastra. Nu e o mare admiratoare a fructelor, spre deosebire de surioara mai mare, dar prefera legumele si mamaliga. Cat inca avem laptic berechet, nici eu nu insist prea tare. Incet si firesc am mers si cu prima si a fost bine, la un an manca singurica cu lingurita din farfuriuta ei. Asa ca nu ne grabim nici acum.
Sta singura in fundulet, dar nu exagerat de mult. Se incordeaza si vrea in picioare. Daca nu raspund rapid sa o ridic, porneste singura in aventura, in sensul ca se deplaseaza pe pat, dar nu mergand de-a busilea (oricum cred ca e devreme sa mearga singura de-a busilea, la capitolul asta nu am nici o experienta, ca Paula a mers intai in picioare si apoi in patru labe, cand mersul de-a busilea nu mai era o necesitate ci doar un rasfat de-al ei), ci se ancoreaza in cap si se deplaseaza impingandu-se.
Stie care ii sunt manutele si stie sa le dea daca le ceri. De asemenea stie sa arate care sunt manutele si piciorusele ursuletilor sau a altor jucarii.
Doarme destul de putin ziua, are un somn mai lung, si mai multe de cate 20-30 de minute. Doarme destul de iepureste. Un pic si apoi e fresh, gata de actiune, spre deosebire totala de mama sa. Noaptea doarme destul de bine, se trezeste de 2-3 ori, dar dupa ce mananca adoarme instant la loc, din nou spre deosebire de sus mentionata mama, care nu adoarme intotdeauna la fel de repede. Oricum, eu sunt destul de multumita, chiar daca se trezeste de multe ori, adoarme repede si nu trebuie sa ma plimb cu ea prin casa, toata noaptea, ca la o experienta anterioara, spre exemplu. Iar in basmul ala cu bebelusi care dorm toata noaptea dintr-un capat in celalalt, eu nu am ajuns sa cred. Mie nu mi s-a intamplat ceva atat de fantastic si suprarealist pana acum. Inca mai cred ca e doar o poveste spusa de unele mamici ca sa ma oftice cand ma vad cu ochii carpiti de nesomn.
Care ochi, oricat ar fi de ingusti, se lumineaza instant la vederea zambetului...