Sărbătoarea Naşterii Domnului este foarte aşteptată şi îndrăgită în familia noastră. Ca de altfel în nemumărate familii. Crăciunul are o magie aparte pe care alte sărbători nu o au. Probabil şi datorită iernii şi datorită Moşului şi întregii atmosfere de la sfârşitul anului. Cert e că farmecul Crăciunului e de necontestat. Şi cum pentru noi Crăciun înseamnă sărbătoare în familie, toată pregătirea pentru sărbătoare o facem în linişte, în sânul familiei, implicând cât mai mulţi membri posibil.
Deja avem unele tradiţii ale familie pe care le respectăm şi, din mers, adaptăm şi potrivim pe măsura sufletului nostru şi alte tradiţii şi obiceiuri frumoase.
Fetele mele nu au o mamă prea îndemânatică (tatăl lor, în schimb, compensează acest neajuns) aşa că nu am făcut un calendar de avent. Am cumpărat unul cu Dora (fetiţa din celebrul desen omonim) şi suntem încântate în special pentru ciocolata sa.
Dar nu aşteptăm fiecare zi doar ca să deschidem încă o căsuţă cu bunătăţi, ci ne+am propus ca în fiecare zi să facem tot felul de activităţi care să prelungească magia si farmecul sărbătorii.
Unii sărbătoresc Naşterea Domnului trei zile, alţii chiar una singură, noi ne-am propus să simţim spiritul sărbătorii o lună (măcar!).
În prima zi a lunii am mers la artificii, în formulă completă, să debutăm cum se cuvine. Au fost primele artificii ale Georgiei, care a stat foarte cuminte.
Joi seară, când ne-am întors de la balet am trimis un pacheţel cuiva drag de departe, apoi seara am sunat bunicii să le spunem toate poeziile pentru serbare şi toate colindele învăţate.
Aseară, după ce mai întâi i-am citit surioare mai mari povestea primului Crăciun şi am povestit despre pruncul sfânt, am fost la plimbare prin oraş, la deschiderea oficială a iluminatului festiv.
După ce s-au aprins luminiţele în oraş, a avut loc un spectacol drăguţ cu Ştefania şi Sportacus, care i-au plăcut mult Paulei. Deşi ea a vrut mult să urce pe scenă să il colinde pe Moş şi să beneficieze de cadouţ, am convins-o să plecăm că deja se făcuse târziu, picura şi aveam şi bebeluşa cu noi. A fost o seară foarte frumoasă în care ne+am bucurat de magia ce a cuprins oraşul şi de multă linişte.
Astăzi am ascultat colinde toată dimineata, am făcut turtă dulce de post în forme diferite, spre totala distracţie a puştoaicei şi am încheiat seara la fel de frumos şi paşnic uitându-ne la Albă ca zăpada.
Cam atât despre aceste prime zile de decembrie. Bine, cam atât plus o isterie generală legată de hepatita A, că au fost două cazuri la ea în grupă, nefiind anunţaţi părinţii decât după al doilea caz, fapt pentru care am făcut şi vaccin. Dar astea nu fac parte din suita sărbătorilor (să sperăm şi să ne rugăm pentru asta!!!).
La voi cum a fost?
Foarte frumoasa e asteptarea Craciunului in familie.
RăspundețiȘtergereLa mine aceasta asteptare are dubla semnificatie, dar despre asta am scris mai multe pe blogul meu.
In rest, incerc sa ma autoconving (daca se poate spune asa) ca voi reusi sa le fac pe toate pana in Ajun...si sa le fac si bine. Si aici ma refer la tot ceea ce presupune pregatirile de sarbatori, dar si pentru nastere.
O seara minunata in familie!
PS: Nu stiam ca s-a deschis oficial iluminatul festiv... :D
Trebuie sa merg si eu!!!
La noi ploua,ploua si nu se mai opreste.Ne indeletnicim mai cu o prajitura,mai cu joaca,trece timpul.Asteptam mosul,chiar daca nu intelegem prea bine.Sarbatoare sa fie.Pupam fetele frumoase.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru comentariul lasat pe blogul meu si pentru cuvintele frumoase!
RăspundețiȘtergereAi niste fetite suupeerbe! Sa-ti traiasca!
Sarbatori fericite!
Se spune ca fericirea vine din lucruri marunte.Sarbatorile de iarna au un farmec deosebit tocmai pentru ca ne dau prilejul sa redevenim copii,sa ne bucuram de acele minunatii care ne inconjoara doar in aceasta luna magica-decembrie.Nu toti stiu sa aprecieze aceste mici "prostioare",iar voi,ca o faceti,sunteti binecuvantati.Familiile fericite stiu sa faca sarbatoare din fiecare zi.Va pup!Si sa aveti sarbatori asa cum le visati!
RăspundețiȘtergereCe frumos...Sarbatori fericite! Sa ramaneti mereu asa de curati la suflet si de fericiti!
RăspundețiȘtergere