miercuri, 5 august 2015

Paula si rochita facuta de ea

           De când a început să priceapă şi să perceapă mai bine lumea din jurul ei, Paula a mers la diferite cursuri care i-au plăcut şi care au fascinat-o la momentul respectiv, bineînţeles pe lângă cele pe care le făcea deja la grădiniţă: cursuri de engleză,  dans modern, şah...
           Aşa se face că a mers de-a lungul anilor la balet, teatru de păpuşi, pictură, dansuri populare. Toate aceste cursuri au ajutat-o în moduri diferite, de la buna relaţionare cu alţi copii de vârsta ei, la postură dreaptă, gestionarea emoţiilor, cunoaşterea propriei persoane, dobândirea disciplinei, încrederea în ea şi în partenerul de scenă, scăparea (parţială) de timiditate, trac şi emoţii. Pe toate le-a făcut atâta vreme cât a simţit atracţie şi disponibilitate sufletească pentru ele.
            În ultimul an a renunţat la dansuri populare, că era prea obosită şi a considerat că violoncelul îi ocupă suficient timp încât nu a mai simţit nevoia de nimic suplimentar. Dar de la începutul semestrului II, de când a auzit de un curs de design vestimentar, m-a rugat să o las să meargă.
         Cursul l-a făcut săptămânal şi a aprins în ea foarte multă pasiune. A avut profesoare nişte fete foarte tinere şi foarte talentate, care crează pentru un cunoscut magazin din mall şi care le-a învăţat pe fetiţe să-şi facă singure tutu-uri, ii, broşe, huse pentru telefoane. Ceea ce mi-a plăcut la ele e că le lăsau pe fete să-şi manifeste întreaga creativitate, fără nicio oprire şi fără nicio limită la material, culoare sau accesorii.
          Rochiţa pe care a creat-o la aceste ateliere, ca şi ia făcută, a fost croită de ea după un şablon, a fost însăilată de ea, iar la final profesoara a cusut-o la maşină, deşi între timp Paula a învăţat să coase şi ea la maşină şi chiar se descurcă foarte bine.
              Aceasta este ultima creaţie din acest an şcolar, o rochiţă înflorată de vară, purtată de însăşi creatoarea ei:
 
 
                Pentru prima ei rochiţă, eu zic că nu e deloc rău şi că are potenţial, nu-i aşa?

10 comentarii:

  1. Foarte frumoasa rochita si purtatoarea ei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ohooo...si ce mai potential. Bravo, draga de ea, sa faca ce vrea, cate vrea si ii plac. Talentat copil, sa va traiasca! Foarte frumoasa rochita si material vesel!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Materialul l/am cautat un pic, ca am vrut sa fie si elastic si cu floricele.

      Ștergere
  3. Bravo Paula. Cand termini cu modelingul poti sa creezi tu o linie. Croiesti si cosi mai bine decat multi adulti (inclusiv eu). Super:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai mai observat :))), ca orice domnisorica are o inclinatie si spre modeling.

      Ștergere
  4. Wowww! Felicitari Laula! De ai sti cat de mult m-a bucurat aceasta postare. Ma bucur mult sa stiu ca un copil poate crea astfel de lucruri. Apreciez mult ca voi ca si parinti o lasati sa faca ce ii place. Felicitari si voua! Sigur poate sa devina un bun designer hehehe Happy hugs si pupici voua! Liuba x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai are de lucrat pana sa se perfectioneze, dar e pe drumul cel bun :)

      Ștergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.