Eu sunt păpădia floare...

Astăzi am avut serbarea de sfârşit de an. Sfârşit de grupa mică, mai precis.

                                                       Eu sunt păpădia floare
                                                       Ruptă din raza de soare...

                                         Eu sunt mica păpădie 
                                         Cu rochiţa aurie

                                         Pretutindeni înfloresc

                                          Şi copiii mă iubesc
                                          Pentru că-i înveselesc.

           Iar aici suntem toate trei fetele

       plus bunica şi Pufi.
       A fost o serbare tare frumoasă. Ea a fost veselă, cuminte, şi-a spus rolul cu plăcere, ceea ce contează foarte mult.
       A fost o zi de vară, uşor caniculară, dar frumoasă!

de sâmbătă şi de tiff

Acum urmărim şi noi, ca mai toată ţara, cu emoţii maxime, meciul din finala de tenis feminin. Hai, Simona!
De dimineaţa am fost, cu o bună prietenă, la film. Noi două doamne matinale, am mers cu dimineaţa în cap la Tiff. Eu, recunosc, anul acesta nu prea mi-am făcut timp de filme, aşa că acesta de astăzi a fost primul din festivalul din acest an.
Am fost la Sunt o babă comunistă. Un film relativ uşor şi relaxant, la finalul căruia au fost prezenţi în sală Regizorul Stere Gulea, producătorul filmului şi actriţa din rolul lui Alice, Ana Ularu.
Deşi acţiunea a fost plasatăă în 2010, mie mi s-a părut decorul puţin exagerat, doar puţin, mai mult de anii 1990. Dar în rest filmul mi-a plăcut tare mult, în special Marian Râlea (pe care nu-l mai văzusem de ani întregi pe ecran şi care mi-a plăcut enorm cum a jucat) şi scena din final, extrem de umană şi de caldă. Mi-a plăcut că, dincolo de nostalgiile unora şi a altora, singurul mare merit al comunismului, e că ne-a făcut pe noi oamenii să ne adaptăm foarte uşor la toate dificultăţile pe care ni le scoate vieţa înainte.

 

Iar ca mamă nu de una, ci de două fete, am privit cu interes sporit cum s-a comportat actriţa principală în rol de mamă soacră.
O sâmbătă plăcută să aveţi!

Jurnalul unei femei simple

                                             ♥ Pentru astăzi...
                                       1 iunie 2014, duminică, ziua copilului.

♥  Afară...

este frig şi destul de întunecat.

♥ Mă gândesc ...

că luna mai s-a sfârşit la fel cum a început, cu ploi, numai că mult mai rece decât la început. Nici iunie nu începe mai bine, deocamdată, dar noi ne bucurăm că vremea asta a scos la plimbare foarte mulţi melci, spre bucuria mezinei.

♥ Sunt recunoscătoare...
pentru bucuria fiecărei zile, iar săptămâna aceasta zilele au adus destule bucurii. Paula a avut primul ei examen la violoncel şi s-a descurcat foarte bine, iar mâine are evaluarea naţională, dar avem încredere că bine va fi.

♥ In bucătarie...

mai mult bunica e stăpână decât eu, aşa că avem destule bunătăţi.

♥ Intenţionez să ...
mai fac o porţie de suc de soc. Am făcut o dată şi ne-a plăcut atât de mult că nu cred că va vedea nici vara bine, darămite să mai prindă iarna.

♥ Citesc...

  câteva cărţi de formare personală.

♥ Astăzi...

 nu am făcut nimic special. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că fetele au pregătit ele felicitări făcute de mânuţa lor pentru toţi membrii familiei şi nu au aşteptat să primească cadouri. Oricum, cea mică nu pricepe ce e cu atâtea zile, că doar ziua ei a fost, aşa că nici noi nu am insistat, mai ales că a fost şi Paştele şi ziua amândurora şi au tot fost răsfăţate cu cadouri. Astăzi ne-am jucat foarte multe jocuri împreună şi ne-am uitat la două filme.

♥ Abia aştept să...

treacă timpul şi să îmi scoată firele şi apoi tubul de dren, să mă pot mişca şi eu în voie.

♥ Unul din lucrurile mele nepreferate ...

este să fac sport, dar nu am încotro, trebuie să fac mişcare în fiecare zi. Sunt cam ca fata din fotografie, numai că nu desenez note muzicale pe perete, ci trebuie să urc cu mâna cât mai sus posibil. Iar eu în loc să ridic doar mâna, ridic şi piciorul, numai că invers ca în poză, ridic piciorul din aceeaşi parte cu mâna.

♥ Prin casă...

...e linişte. Deja fetele dorm, iar soţul citeşte. În ultima vreme citeşte mai mult decât mine.

♥ Ascult...

liniştea şi respiraţia copiilor.

♥O imagine pe care vreau să o împărtăşesc...

Mai participă la acest proiect:

Cristina 

Corcodusha (cea de la care a pornit ideea)

Catrinel

Corina

Raluca M.

Anca

Maria

Corina

Iuliana 

şi Niko

O săptămână cât mai frumoasă să aveţi!

un gând...

          Ce împletire de drumuri nebănuite! Cine ne-a purtat paşii? Cine s-a jucat cu noi, cum te joci cu pionii la şah? O coincidenţă, privită din afară, nu e decât "curioasă"; trăită, e năucitoare, te îngheaţă. Ce păianjen nevăzut a ţesut pânza asta, de care mă simt prinsă, de care nu mă pot dezlipi, orice aş face?

(Cella Serghi în Pânza de păianjen, plus alt citat)

Din nou acasă

        Astăzi împlinesc o săptămână de la operaţie. Nu că aş contoriza, deşi de când am început chimio, îmi tot împart timpul în răstimpuri de câte 3 săptămâni...
        A decurs totul bine, fără niciun fel de incident. M-am internat marţi dimineaţa foarte devreme, mi-am făcut analizele chiar înainte de internare şi apoi  m-am întâlnit cu medicul pentru o consultaţie rapidă, după m-am dus pe secţie unde am fost luată în primire de o asistentă-sefă şi de mai mulţi medici rezidenţi, plus un medic extrem de drăguţ, care s-a ocupat extrem de mult de mine, de zici că îi eram soră, nu alta.
         La 12 am intrat în operaţie, iar la 13.30, eram deja adusă în salon. Abia mai târziu, discutând cu o prietenă care zicea că ea înainte de operaţie plănuise deja cu soţul ce avea de făcut cu organele ei în cazul în care se impunea acest lucru, mi-am dat seama că eu de fapt am mers spre operţie foarte senină, fără niciun gând negativ, fără nici cea mai mică urmă de rămas-bun, fără să mă gândesc nicio secundă, în timp ce mergeam spre blocul operator împreună cu una dintre infirmiere, că nu m-aş putea întoarce.
        În ziua aceea am dormit mult, nu am avut voie să mă mişc deloc, nici să mănânc nimic.
        A doua zi mi-am revenit foarte bine, am avut un scurt moment în care am ameţit şi am vomat, urmare a anesteziei totale, dar foarte repede am fost pe picioare. Am constatat că aveam două tuburi de dren şi chiar am aruncat o privire fugară spre operaţie, când mi-a fost schimbat pansamentul, deşi doamna asistentă m-a sfătuit să nu mă uit, să nu mi se facă rău. Nu mi s-a făcut, iar după aceea m-am tot uitat. Deocamdată nu m-am privit în oglindă, oricum sunt încă plină de pansamente, nici nu aş avea ce vedea mare lucru, dar aşa, cât am putut vedea de sus în jos, m-am putut privi fără să mă bocesc sau să mă cuprindă jalea şi fiorul.
        Revenind la prima zi de după operaţie, m-am mişcat încă de dimineaţă şi am avut liber la orice. Mă rog, nu chiar la sporturi extreme, dar am putut mânca, merge la baie, plimba şi mişca uşor mâna din a cărei axilă mi-au fost luaţi ganglionii. Asta a fost una dintre fricile mele mari, că nu am să-mi pot mişca mâna, mai ales că e mâna dreaptă şi mai ales că mi se spusese (e adevărat, nu de către medic) că nu am să o simt deloc, că o să trebuiască să o mişc cu cealaltă mână, că ea îmi va fi străină. Dar nu a fost aşa, chiar de la primele momente în care am fost conştientă am observat că pot să-mi mişc degetele şi pumnul. De a doua zi am început gimnastica recuperatorie, cu un set de 12 exerciţii uşoare.
         Duminică mi-a fost scos unul dintre tuburi, în care se colecta mai puţin, iar luni am fost lăsată acasă. Încă am firele, un tub de dren şi trebuie să merg tot la două zile în spital pentru a fi pansată.
         În spital a fost mai mult decât bine. E adevărat că nu sunt prea pretenţioasă din fire, dar nici nu am avut niciun motiv de plâns. A fost curat şi plăcut, iar lucrul cel mai important e că toată lumea ţinea la tine ca şi om, preţuia omul, iar nu clădirea şi pereţii. În sensul în care confortul psihologic al pacientului era pe primul plan, erau lăsaţi aparţinătorii să stea oricând şi oricât cu pacientul şi nu cum se întâmplă în alte părţi (materniate de ex, dar nu numai) unde sunt mai importante hălăţelele, botoşeiii, coridoarele  proaspăt spălate, decât faptul că  bolnavul este singur şi fără niciun sprijin, iar nimănui nu pare a-i păsa de asta.
        Am nimerit într-o cameră răcoroasă, aşezată în dreptul unui copac bătrân, spre grădina botanică, fapt extrem de important în zilele astea călduroase. Am fost doar două doamne în cameră, am avut televizor şi frigider, baie în cameră şi duş. Tot eram întrebată de vizitatori dacă aia e rezervă sau nu. Habar nu am, acolo nimeni nu a pronunţat cuvântul rezervă, doar salon, iar cele trei saloane pe care eu le-am văzut, arătau toate la fel, deşi am auzit că erau saloane şi în care erau 3 persoane.
       Iar apropo de vizitatori, pe lângă familie şi prieteni, am avut surpriza de a primi nici mai mult nici mai puţin de 25 de copii o dată, copii care au fost extrem de drăguţi şi mi-au umplut inima de fericire. Nu doar inima ci şi pervazul, de desene pe care toată lumea care intra în salon le admira. Aveam nişte asitente care de fiecare dată când veneau se uitau să vadă ce desen am  mai primit ( că şi ale mele moţate s-au întrecut în desenat).
       Iar dacă tot le-a venit rândul asistentelor, infirmierelor, femeilor de servici, vreau să spun că eu nu am mai întâlnit nicăieri oameni atât de drăguţi, oameni care să te facă să te simţi în fiecare moment om şi nu orice altceva, cum din păcate se întâmplă în atâtea alte spitale. Aici fiecare în parte a fost fără cusur.
        Acum sunt acasă şi-s bine. Mulţumesc tuturor pentru toate gândurile voastre bune şi pline de iubire şi de grijă. Domnul să vă aibă în pază şi pe voi şi căsuţele voastre!

P.S.: Toată postarea asta lungă cât o zi de post am scris-o cu mâna mea şi mai am, evident, dureri, dar sper să nu fie veşnice. :)

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi (data/ora) - 19 mai, destul de târziu, aproape spre 20, dar am emoţii şi încă nu mă dau dusă la somn.
 Afară ... e plăcut.
 Mă gândesc ... la o mulţime de lucruri. În sfârşit, după toată chimioterapia, a venit şi momentul operaţiei. Dacă totul merge bine, mâine mă voi interna şi tot mâine mă voi opera. Am o mulţime de emoţii şi de gânduri, recunosc, dar doar emoţii, nu îmi este teamă.
 Invăţ ... cum să fac faţă situaţiei şi cum să nu mă las dusă de val. Iau fiecare lucru aşa cum vine, rând pe rând, încerc să nu mă gândesc prea departe. Prima dată sper să fie bine operaţia, apoi mă voi concentra pe recuperare.
 Sunt recunoscătoare pentru ...  că mereu mi se întâmplă şi lucruri bune, deşi la început am fost destul de sceptică...
 Vreau ... să treacă totul cât mai repede şi cât mai bine, să mă refac şi să mă întorc sănătoasă acasă la fete.
 Ce mai mesteresc ...  nimic, doar mi-am pregătit bagajul.
 Ascult ... respiraţia fetelor care dorm
 În casa ... e linişte.
În viitorul apropiat... probabil nu voi putea scrie o vreme aici, pentru că nu îmi voi putea mişca mâna dreaptă, dar mă voi strădui să mai dau câte un semn de viaţă.

 Aici este o imagine de la balul de sâmbătă la care am fost cu soţul şi cu Paula, fotografia surpizând şi muşcate la fereastră, aşa cum îmi place mie. Pentru amândouă a fost primul bal de acest fel.

 

O săptămână cât mai bună să avem cu toţii!

Noi si Danone

        Mie îmi place laptele. Nu sunt chiar o împătimită, adică nu fac parte chiar din categoria aceea care nu poate trăi o zi fără lapte, dar pot spune că am fost o consumatoare fidelă. De câteva luni, eu personal nu mai consum lapte, nici alte produse de origine animală, dar dacă îmi este sincer dor de ceva, nu de carne mi-e dor, ci de lapte şi de brânză. Fetele însă consumă în continuare lăpticul lor. Pentru ele suntem abonaţi de la o doamnă din apropierea oraşului, care are grijă să ne primim mereu acasă laptele bun şi proaspăt.
        Dar cu toate că ne străduim să procurăm laptele doar de la mama lui de-acasă, recunosc că încă mai avem unele "abateri delicioase". Unele dintre acestea sunt iaurturile Danone, mai precis Danonino,

 pentru care avem o slăbiciune, datorită multelor campanii care mai de care mai atrăgătore. E suficient să arunci o singură privire spre frigider, ca să constaţi cu mare uşurinţă că, în ultimii mulţi ani, nu am ratat nicio campanie în care au fost implicaţi magneţii. Dar cum şi Nutriday-ul a avut recent linguriţe colorate, evident că nici pe acelea nu le-am ratat.
         De ce scriu despre Danone? Pentru că au împlinit nu de mult 15 ani pe piaţa de la noi. Pe danone.ro puteţi intra şi citi despre drumul laptelui, calitatea laptelui, 3 mituri despre iaurt sau orice altă rubrică care vă face cu ochiul. Mie partea cu miturile mi-a plăcut, că la câte poveşti circulă despre câte grozăvii e posibil să fie în iaurt, conştientizezi că s-a indus aşa o frică de a duce la gură o banală linguriţă de iaut şi dintr-un simplu aliment s-a transformat într-o adevărată legendă urbană.
        Dar mai bine îi vizitaţi şi vedeţi că au acum o campanie prin care puteţi câştiga suficiente iaurţele care să vă astâmpere pofta.

La 9 ani

Draga mamei,

            Mă tot uit la tine, de fapt, toată ziua m-am tot uitat la tine şi tot nu-mi vine a crede că ai 9 ani.

            Când au trecut 9 ani?

            Când şi prin ce miracol te-ai transformat din boţul acela mic de carne care încăpea în şi pe burta mea, din “sticla aceea de suc din care se luase un pahar”, în domnişoara aceasta atât de frumoasă, elegantă, deşteaptă şi sensibilă?

             Iubita mea, eşti cel mai bun şi mai cuminte copil pe care îl poate avea un părinte. De când erai doar un ghem de celule tot citesc despre cum vei fi şi cum te vei dezvolta, dar de fiecare dată mi-ai depăşit întregul orizont de aşteptări. În ultima vreme am tot citit despre cât de mult se transformă copiii care au aceeaşi vârstă cu tine, copiii care merg la şcoală şi vin acasă cu tot felul de lucruri nu tocmai demne de o fetiţă (nu vreau să scriu chiar tot, nu de alta, dar nu vreau să-ţi dau idei străine). Aşa că am tot aşteptat, e drept că având inima cât un purice, de la grădiniţă la şcoală, din clasa I în clasa a II-a, să văd cum te vor afecta toate acestea pe tine. Dar, draga mamei, tu te dezvolţi extraordinar de frumos şi eşti acelaşi copil minunat din totdeauna.

            Nu ştiu câtă vreme vei fi aşa. Gurile rele (sau poate doar realiste) tot spun: aşteaptă să vezi peste 2-3 ani, aşteaptă până la adolescenţă, stai să vezi mai încolo, copii foarte cuminţi când sunt mici cresc rebeli şi adolescenţi de necontrolat. Scumpa mea, nu ştiu cum vei fi când vei fi mare, habar nu am în ce fel de adolescentă sau tânără te vei transforma, dar acum eşti o minunăţie de fetiţă, un copil de excepţie, cum nici în visele cele mai îndrăzneţe nu credeam că vei fi.

            Eşti isteaţă, cuminte şi ascultătoare, teribil de sensibilă, mult prea timidă, deşteaptă şi bună la matematică, eşti un model pentru mulţi copii care te cunosc, dar mai mult decât atât, eşti un model pentru sora ta.

            Îmi place de tine că tot timpul îi respecţi pe toţi, eşti atentă la dorinţele celorlalţi, pui mereu întrebări şi eşti curioasă, iubeşti pe toată lumea cu inima deschisă şi eşti cel mai creativ copil pe care îl cunosc personal. Tot timpul meştereşti câte ceva, ba singură, ba împreună cu tata, faci mereu câte o felicitare celor pe care îi iubeşti, desenezi sau inventezi chestii diferite ca dispozitivul de bătut beţe în pământ sau prototipul maşinii de teleportat obiecte mici făcută din hărtii de la bomboanele schocotof prinse pe un carton cu agrafele cu hello kitty (care, deşi se încăpăţnează încă să nu funcţioneze, sunt convinsă că va merge într-o zi)  cărora le adaugi mereu nota ta personală.

            Singurul lucru care nu-mi place e că în ultima vreme eu nu am putut să fiu mama care aş fi vrut să fiu şi pe care tu o meriţi cu prisosinţă. Am tot strigat la tine, deşi tu chiar nu meriţi, doar că eu nu am răbdarea de a te asculta până la sfârşit sau mă panichez, uneori peste măsură, de lucruri care nu sunt grave, dar care ar fi putut fi. Se pare că sufăr de un tot mai acut sindrom al drobului de sare, al acelui cum ar fi dacă… Dar, scumpa mea, nu ştiu dacă înţelegi acum, dar cu siguranţă vei înţelege când vei fi mare, eu tot pentru o simplă suspiciune, tot pentru nimic în aparenţă, dar probabil mai mult în esenţă, tot pentru dar dacă mai sunt acolo câteva celule, trebuie să îmi scot (sper că nu degeaba) un sân, aşa că sunt extrem de panicoasă şi mă sperie tot soiul de lucruri care nu ar avea în mod obişnuit de ce să mă sperie.

            Bineînţeles la toată situaţia asta contribuie şi multele medicamente hormonale pe care le iau, tot soiul de pilule care dau tot felul de reacţii ciudate, de la iritabilitate până la depresie şi schimbare de personalitate.  Bineînţeles, prietenele mele spun că nu trebuie să îmi fac griji, că oricât de nervoasă m-ar face, la cât sunt eu de calmă, acum de fapt abia devin normală. Dar, draga mamei mică şi cu sufletul fragil, eu nu vreau să fiu normală, eu vreau să fiu mama ta extrem de bună şi nefiresc de calmă pe care o ştii tu dintotdeauna.

            Aseară, în timp ce făceam cu Georgia tortul pentru tine, pentru fiecare lucru pe care îl făcea bine ea spunea: misiune îndeplinită. Ei bine, frumoasa mea, eu încă nu mi-am îndeplinit misiunea nici pentru tine, nici pentru surioara ta mai mică. De asta, deşi am avut perioade în care am trecut prin furcile caudine şi probabil că voi mai avea, nu voi înceta să lupt. Pentru că tu, iubita mea, tu şi surioara ta mică care te adoră, meritaţi o mamă. O mamă care să te crească aşa cu  vrea sufletul ei, o mamă care să se bucure şi să-ţi organizeze şi următoarea ta aniversare, dar şi nunta,  o mamă care să-ţi legene copiii ăia mici şi drăgălaşi la care tot visezi (deşi, crede-mă pe cuvânt, e cam repede pentru asta). O mamă de care nu am de gând (dacă asta va depinde vreodată de mine) să te privez, pentru că vreau zi de zi să mă uit în ochii tăi curaţi, pentru că vreau să vii mereu dimineaţa să te pisiceşti pe lângă mine, pentru că vreau ani mulţi de aici încolo să îţi fac pe 11 mai mici surprize împreună cu tata şi să îţi spunem:

            La mulţi ani, iubita noastră! Să creşti mare! Să fii mereu tu!

           

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi (data/ora) - 9 mai, vineri după amiaza. Ziua Europei, Ziua Independenţei de Stat a României şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial
 Afară ... e soare, frumos şi plăcut. Vreme numai bună de ieşit şi hoinărit.
 Mă gândesc ...că scriu tot mai rar pe blog, deşi iubesc acest lucru şi îmi place mult să mă relaxez aici, dar nu ştiu cum se face că tot din luni în vineri scriu.
 Invăţ ... că fiecare zi ne poate aduce ce nu ni se întâmplă altădată într-un an întreg..
 Sunt recunoscătoare pentru ...  că a fost o săptămână uşoară, în care multe lucruri s-au aranjat de la sine, cum probabil nu aş fi reuşit singură să le fac!
 Din bucătărie ... nimic spectaculos deocamdată. Am pus la dezgheţat un iepuraş, că vreau să fac o mâncărică rece cu ceapă.
 Cu ce sunt îmbrăcată ... în rochiţă neagră cu puţin mov :).
 Citesc ... o carte nouă.
 Vreau ... să avem zile frumoase, un weekend cât mai plăcut cu putinţă.
 Ce mai mesteresc ... eu nimic, doar soţul.
 Ascult ... radioul.
 În casa ... tocmai am făcut puţină ordine.
 Unul dintre lucrurile mele preferate ...  să gătesc pentru cei dragi.

 Aici este o imagine caldă şi domestică pe care m-am gândit să o împărtășesc, cu muşcate la fereastră, aşa cum îmi place mie:

Mai participă la acest proiect:

Cristina 

Corcodusha (cea de la care a pornit ideea)

Catrinel

Corina

Raluca M.

Anca

Maria

Corina

Iuliana 

şi Niko

Un sfârşit de săptămână cât mai agreabil să aveţi!

Jurnalul unei femei simple

Pentru astăzi (data/ora) - luni dimineaţă, plouă şi e urât; o vreme din aia de să nu dai afară din casă nici măcar un câine.
 Afară ... e frig. Ştiu asta deşi am ieşit doar să închid poarta, deocamdată; dar imediat mă pregătesc să merg la lucru.
 Mă gândesc ...că mă aşteaptă o săptămână plină. Oricum, după atâta huzur cu zilele astea libere, mă consolez cu gândul că pentru toată lumea vin zile pline.
 Invăţ ... că fiecare zi ne poate aduce ce nu ni se întâmplă altădată într-un an întreg..
 Sunt recunoscătoare pentru ...  bucuria fetelor mele şi răbdarea soţului!
 Din bucătărie ... pentru fete gătesc separat, pentru mine tot felul de bunătăţi la regim. Zilele astea le-am făcut mere la cuptor, plăcintă cu brânzică, gogoşi în tot felul de forme după preferinţele lor de moment şi o prăjitură grecească după reţeta Laurei Sava; bineînţeles, toate din categoria deserturi, că la categoria fel principal grătarul a fost vedeta incontestabilă.
 Cu ce sunt îmbrăcată ... încă în pijamale.
 Citesc ... câteva cărţi bune, despre care sper să apuc să povestesc într'o zi.
 Vreau ... să am zile liniştite, în care să pot face alegerile cele mai potrivite pentru mine şi familia mea..
 Ce mai mesteresc ... Paula îşi.pregăteşte o pinata. Speră să îi iasă. Evident, noi o încurajăm.
 Ascult ... radioul.
 În casa ... abia a plecat mezina la grădiniţă, cea mare încă e şi ea în pijamale.
 Unul dintre lucrurile mele preferate ... să mă bucur de zilele însorite şi să dorm în cort.

 Aici este o imagine caldă şi domestică pe care m-am gândit să o împărtășesc, cu un pat, dacă tot am vorbit până acum despre pijamele:

Mai participă la acest proiect:

Cristina 

Corcodusha (cea de la care a pornit ideea)

Catrinel

Corina

Raluca M.

Anca

Maria

Corina

Iuliana

O săptămână uşoară şi frumoasă să aveţi!

1 mai nemuncitoresc

        Imaginea asta împleteşte mai multe fantezii de-ale mele legate de zilele astea libere, chiar dacă niciodată nu am fost de 1 mai la mare, dar asta nu împiedică gândurile mele să zburde libere şi nestingherite spre orizonturi însorite.

        Din păcate, la noi vremea a fost destul de capricioasă. Astă-noapte a plouat, dimineaţă la fel, abia acum a ieşit soarele şi pe strada noastră.
        Fetele şi-au dorit tare mult să mergem cu cortul, dar pământul e încă ud şi rece, aşa că mai amânăm un pic ideea, deşi ne-ar fi plăcut şi nouă nu numai lor; dar ne adaptăm din mers...
       Zile frumoase să aveţi şi un weekend (prelungit) cât mai interesant!

Aniversarea de la 4 ani

        Miercuri am avut o zi plină. Pe lângă petrecerea de la grădiniţă, unde s-a sărbătorit cu ai ei colegi, am avut încă o petrecere, unde am sărbătorit-o cu naşii şi cu prietenii. Deşi am avut marţi a 7-a cură de citostatice, bunul Dumnezeu a avut grijă de noi şi am putut fi în picioare să mă ocup de tot ce a fost necesar, cu toate că eu doar de partea gastronomică m-am ocupat,  decorul şi atmosfera revenind în grija soţului şi a surioarei mai mari.

          Sărbătorita, aici în variantă de soricuţă, s-a jucat cu unul din cadourile primite, un set de vase, pe care l-a împrăştiat peste tot, spre marea ei încântare.

         şi s-a alintat cu unchiuleţul, bucurându-se de pălăria veselă de clovn...

 

de artificii

       

şi de tortuleţ...

 

              Iar după atâta  distracţie şi pozat

          a urmat şi binemeritata savurare a bunătăţilor.

         Cam aşa a fost anul ăsta.
         Multumim tare mult pentru toate urările voastre frumoase şi gândurile bune!

Georgia la 4 ani - petrecerea de la grădiniţă

        Ieri a fost ziua mezinei. Berbecuţa mea cea mică a împlinit 4 ani. 4 ani de nespuse bucurii şi zâmbete aduse familiei.
        S-a trezit extrem de binedispusă, am avut o minidiscotecă de dimineaţă când am cântat de cât de multe ori s-a putut melodia celor de la 3 Sud Est De ziua ta, apoi am mers la grădiniţă unde a continuat să împartă, generoasă, zâmbetele ei calde.

        Apoi a fost în centrul atenţiei colegilor  şi a doamnei educatoare şi cu toţii s-au bucurat.

           Iar vedeta a fost, pe lângă sărbătorită, tortuleţul. A fost un tortuleţ cu ciocolată, despre care am auzit doar că a fost mai mult decât delicios, dar pe care nu l-am gustat pentru a confirma. Am ales cu Albă ca Zapada şi cu steluţe pentru că are legătură cu viaţa ei de fetiţă cu rochiţă care merge la grădiniţă.
          La mulţi ani, iubita noastră! Să creşti mare!

Coşuleţe de Paşte şi alte crafturi de sezon

         Pentru că se apropie Sărbătoarea Paştelui cu paşi de uriaş şi pentru că tot visăm toată ziua la ouă roşii, cruciuliţe, iepuraşi şi mieluţi, vreau să vă arăt ultimele creaţii făcute de fete, că tot meşteresc ele toată ziua câte ceva.
        Iar aceste coşuleţe făcute la biserică şi care stau cuminţi în aşteptarea ouălelor cu care vor fi umplute, le înscriem la claca Iepuraşul vesel găzduită, deja pentru al doilea an consecutiv, de Beatrice. 

 

         Aceasta e o găinuţă făcută de Paula şi fixată pe televizor de către creatoare. Ea singură a găsit modelul, l-a decupat şi a lipit apoi fiecare ou în parte.

          Iar în final un tort omletă cu un decor de sezon pentru mesele noastre vesele.

     O săptămână cu bucurii să aveţi!