Frumuseţi miniaturale

Mă uit în ultima vreme destul de des la televizor. Încep să cred că iubiţii noştri conducători au, care va să zică, dreptate cand spun ca noi mamele nu facem nimic toată ziua, decât stăm cu ochii în telenovele şi, evident, tocăm banii statului. Mă deprofesionalizez, ca să citez un termen auzit azi. Nu tu Shopenhauer, nu tu Tolkien sau Dostoievski, nici măcar Minulescu sau Cătărescu, cum au auzit că se cultivă oficialităţile. Eu, nimic din toate astea. Banale cărţi de puericultură, de gastrononie, psihologie şi educaţie bebeluşească. Prostioare... cum ar spune unii inţelegători cu delăsarea şi chiar regresul intelectual al mamelor. Si bineinţeles, mă delectez, spre deliciul denigratorilor, cu tv-ul.

O emisiune la care am reuşit să mă uit de câteva ori cap-coadă, şi la care nu încetez a mă minuna, este Frumuseţi miniaturale, in traducerea noastră, titlul ei fiind Toddlers&tiaras. Pentru cei care nu ştiu, sunt concursuri de frumuseţe pentru fetiţe, pentru copii de fapt, că sunt şi băieţei pe acolo rătăciţi. Iar unii au o vârstă foarte mică, am văzut şi fetiţe de doi ani participând la concurs. Şi concursul de minimiss e altfel decât pentru adulţi, în sensul că fetiţele trebuie să fie cât mai nenaturale posibil. Nici nu ştiu dacă te primesc acolo nemachiată şi necoafată. Nici nu mai seamănă cu ele insele, sunt ca nişte păpuşele. Frumoase de pică, dar păpuşi, nu fetiţe.
M-am uitat de câteva ori şi de fiecare dată sunt la fel de mirată. Încerc să fac abstracţie de mamele care de cele mai multe ori au în jur de 120 de kg şi care recunosc că sunt dependente de concurs, ele şi nu copii; de fetiţele care plâng şi spun că nu vor să fie îmbrăcate sau care pur şi simplu se tăvălesc pe jos uneori, în timp ce părinţii afirmă că e doar o toană de vedetă, că ele ar fi ahtiate de fapt după concursuri; de jucăriile de pluş ţinute pe canapea nu pentru joacă ci pe post de membri ai juriului. Poate că la mijloc nu sunt frustrările şi dorinţa enormă a unor părinţi de a ieşi în evidenţă, uneori cu eforturi financiare serioase. Poate chiar primează interesul acelor fetiţe si părinţii lor ştiu ce e mai bine pentru ele, chiar dacă le privează de la joacă şi le silesc la repetiţii chiar şi câteva luni, după cum spuneau în reportaj, până le iese perfect anumite figuri.
Evident, uneori mult prea evident, la fiecare două fraze, absolut fiecare mămică ţine să spună cât de mult se distrează copilul ei pregătindu-se pentru concurs, cum totul e o minunată joacă şi cât de frumos şi armonios i se dezvoltă personalitatea de când participă la asftel de concursuri.
Şi mă tot întreb dacă părinţii aceia nu au aflat că există şi altă metodă de a distra copii de 4-5 ani şi a le forma o personalitate puternică, altfel decât silindu-i să poarte machiaje sofisticate, peruci, dinţi falşi (că doar sunt la vârsta la care dinţişorii lor reali sunt culeşi de Zâna Măseluţă) şi bronz artificial.



Aşa arată aceste frumuseţi. Pozele le-am găsit pe net. În emisiune pot spune că sunt chiar şi mai frumoase unele dintre ele. Adevărate frumuseţi în miniatură.
Văzându-le, nu e greu de înţeles de ce şi-ar dori un părinte să se mândrescă cu ele, de ce ar vrea ca şi fetiţa lui să arate aşa.
Şi totuşi, de câte ori mă uit la ele, ştiu exact cum nu vor arăta fetiţele mele.