miercuri, 21 noiembrie 2012

Intrarea Maicii Domnului in Biserica

       Astăzi este zi de mare bucurie pentru cei ce se încredințează puterii și ocrotirii Măicuței Domnului.   Pe 21 noiembrie este prăznuită Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Aceasta sărbătoare este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia.
         Tradiția ne spune că în aceasta zi copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ținute în lumină și căldură, înmuguresc și înfloresc și sunt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. După cum bine știți, în colindele românești se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr sau despre măruț mărgăritar. 
           De aceea, dacă doriți să aveți flori  de măr, trebuie să vi le procurați din timp. De ce măr? Pentru că stramoși nostri știau de la bătrânii lor ca acea nuielușă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar daca aceea inflorea până de Nașterea Domnului, înseamna că Sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dăruit crenguța flori dalbe.
        Noi avem în grădina bunicilor un merișor decorativ care, dacă vremea e călduță, înflorește la Crăciun și afară.  De fapt, ceea ce știam noi că e merișor s-a dovedit a fi de fapt un gutui japonez, că anul acesta a făcut și roade.
           Să aveți o zi frumoasă!

4 comentarii:

  1. si noi avem intotdeauna crengute de mar de Craciun, la fel cum de Paste avem grausorul pe masa.

    RăspundețiȘtergere
  2. wow ce fine, exact e in ziua cind mamica mea s-a nascut!!!
    Multumesc pentru impartasire, nu am stiut.

    RăspundețiȘtergere
  3. Raluca, si la noi e cam la fel!


    Liuba, la multi, multi ani mamei tale! sa se bucure de-a asa fata grozava!

    RăspundețiȘtergere
  4. ingerica.blogspot.com m-a surprins in mod placut. Foarte interesant! http://filme-online-hd.eu/ - filme online hd.

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.