duminică, 27 februarie 2011

trecerea timpului

Deja iarna e pe sfarsite si primavara e atat de aproape.
Imi place mult primavara. O iubesc pentru toata prospetimea si innoirea ei.
Dar ma apuca un dor nu de iarna, ci de ceea ce am avut pana acum.
Mi-e dor deja de clipe ca acestea:

cand intreaga casa se rotea in jurul bebelusului.
Acum ea se roteste prin toata casa si, foarte curand, stiu ca se va roti in jurul casei.
Primavara ne va aduce primii dinti, primii pasi prin curtea noastra, prima aniversare...
Las ca odata cu iarna sa plece si nostalgiile mele de mama si ma pregatesc sufleteste pentru tot ce e nou.
Iar deocamdata va doresc o duminica frumoasa!
Sa va bucurati mult de tot ce aveti!

sâmbătă, 26 februarie 2011

Cum imbatranesc mamele

Nu stiu cum imbatranesc toate mamele, stiu doar cum m-am consumat eu.
Intamplarile ultimelor zile ar putea fi numite drept povesti despre vizita la spital sau cum am imbatranit 10 ani in 2 zile.
Motivul pentru care am ajuns cu mezina in sectia de chirurgie il tinem deocamdata aici, in sanul familiei noastre, nu de alta, dar nu vreau sa-mi aud reprosuri de genul: mami, tu chiar nu stii sa tii nici un secret?
Dar intamplarea in sine a fost mult prea traumatizanta pentru a fi tinuta sub tacere. Am trecut prin clipe aproape de groaza, de aceea simt nevoia de confesiune, sa mai eliberez si eu macar un pic din tensiunea acumulata. Mi s-a parut ca traiesc asa ca prin vis, ca e un cosmar din care nu pot iesi, ca nu mi se poate intampla mie.
Desi sunt femeie in toata firea si chiar ajunsa proverbiala pentru calmul si rabdarea mea, urasc senzatia de panica incontrolabila care ma domina atunci cand imi sunt copii in primejdie.
Dar zambetul ei permanet, bucuria ei continua, starea ei de binedispunere, faptul ca ea nu a simtit nici o clipa pericolul si, prin urmare, nu a reactionat absolut deloc rau, lipsa celui mai mic semn ca ar fi suparata, toate astea m-au facut sa trec mai usor peste durere. Peste frica paralizanta. Peste sentimentele de vinovatie si neputinta.
Iar cand esti parinte si nu poti nicicum sa iti ajuti copilul bolnav, sentimentul de neputinta e atat de mare, atat de palpabil, ca ai putea sa il tii de mana. Eu si neputinta - surori in acelasi salon.
Ea a trecut foarte simplu peste experienta aceasta. Cred ca a simtit agitatia mea ca a adormit destul de greu, dormea agitata si se tot foia atat de mult in somn ca s-a lovit de cateva ori de tablia patului, in timpul noptii. In rest, nici nu cred ca a constientizat ca e la spital.
Eu, nici nu are importanta ce am simtit sau cum m-am simtit, important e ca acum e bine.
Si desi am fost internate la chirurgie, nu am avut nevoie pana la urma de bisturiu, totul s-a rezolvat natural.
Acum suntem acasa amandoua. Sanatoase.

marți, 22 februarie 2011

Nătăfleața mamei

Mezina mea, dată fiind frageda ei vârstă bebelușească, nu cunoaște expresii ca: mură-n gură, gură-cască sau pară mălăiață în gura lui Nătăfleață. Dar dacă nu ar exista, ea le-ar inventa cu siguranță. De fapt, expresia ei ar suna cam așa: lapte mălăieț în gura unui copilaș isteț. E o expresie pe care o ilustrează și o practică cu foarte mult succes.
Dat fiindcă e pui de român, e inventivă de mică și se adaptează cu ușurință tuturor posibilităților. Așa a descoperit, cum poate să mănânce cu minimum de efort. Ea ar fi bună de exemplu într-un curs despre conservarea energiei.
Desigur, uneori muncește pentru a-și asigura lăpticul cuvenit. Dar alteori, știe să se răsfețe, ca o adevărată domnișoară ce este. Astfel, se poziționează frumos la sân și trage cu putere, după care stă cu gura căscată și așteaptă. Nu are foarte mult de așteptat, deoarece sănuleții, care au crescut două fete, au canalele desfundate și răsdesfundate, astfel că îi curge ca o fântână arteziană.
Iar ea, profitoarea mamei, stă pur și simplu și așteaptă să îi cadă mură în gură. Când jetul, care durează de la câteva zeci de scunde la câteva minute, se termină, repetă operațiunea și își savurează relaxată para ei mălăiață. Iar expresia ei satisfăcută și bunădispoziția ei arată că nu e chiar așa de Nătăfleață.

duminică, 20 februarie 2011

un sfat practic






Acu ceva vreme am fost la o prietena si ea mi-a cucerit sotul cu o noua minunatie. El, de altfel, nici nu e foarte greu de cucerit cand vine vorba de tehnica.
Dar iarna asta, pentru doar 10 lei, de la Selgros (desi peste tot am vazut ca e cam 35 de lei), si-a achizitionat si el aparatelul minune.
E un foarte simplu curatator de scame.
Dar si Wall E era doar un robotel de curatenie.
Glumesc.
N-as indrazni sa fac asemenea comparatie si nici nu intentionez sa fac reclama gratuita, doar ca pentru noi, micul aparatel, s-a dovedit foarte util.
In poze se vede o bluzita scamosata, apoi cate scame erau pe o suprafata mica si varianta curatata. E ca noua, cu toate ca a fost purtata ceva vreme. Paula a crezut ca i-am cumparat alta, ca in reclama.
Daca vreti sa il incercati va recomand sa fiti prudente: creaza dependenta!

sâmbătă, 19 februarie 2011

ne-am mutat

Locuim acum intr-un loc nou. De fapt, casa a ramas la locul ei, in aceeasi curte veche, s-a schimbat doar denumirea tinutului.
Acum locuim in tinutul in care mancam in fiecare zi o mancare noua.
Nasa lui este, evident, Paula. Ea este cea care i-a dat denumirea aceasta.
Si ca sa ne acomodam cu locul nou, sa devenim bastinasi si sa nu fin considerati venetici, am pregatit pentru azi rondele de rechin. Pe maine avem tarte cu gem de afine.
Poimaine, daca ramanem in pana de inspiratie culinara, poate schimbam denumirea tinutului. Mai vedem.

vineri, 18 februarie 2011

...de dragoste

Pentru ca suntem inca in luna dragostei aclamate, mi-am amintit o poezie superba de dragoste, a lui Rabindranath Tagore, o poezie care imi place tare mult si careia, de fiecare data cand o citesc, ii dau alte sensuri.

“Mi-eşti drag, iubitul meu. Iartă-mi iubirea.
Tu m-ai prins ca pe o pasăre rătăcită.
Inima mi se zbate aşa de tare, încât vălul său a căzut.
Acoper-o cu duioşie, iubitul meu şi iartă-mi iubirea.

Dacă nu mă poţi iubi, dragul meu, iartă-mi durerea.
Nu mă privi de departe cu dispreţ.
Mă voi ghemui în colţişorul meu şi acolo voi sta noaptea întreagă.
Întoarce-ţi ochii de la mine, iubitul meu, şi iartă-mi durerea.

Dacă mă iubeşti, dragul meu, iartă-mi bucuria.
Când inima mea este furată de vârtejul bucuriei,
să nu râzi de primejdioasa mea dăruire.
Când, aşezată pe tronul meu, te stăpânesc cu tirania iubirii mele.
Când, asemenea unei zeiţe, îţi dăruiesc frumuseţile mele,
îndură-mi mândria, iubitul meu, şi iartă-mi bucuria.”


Si un citat al aceluiasi poet indian, care imi place tare mult:

O căsătorie are o mie de înţelesuri şi fiecare viaţă îi dă alt sens.

miercuri, 16 februarie 2011

de ascultat. de neuitat.

Aceeasi melodie divina, aceeasi interpretare de exceptie, in doua spectacole de zile mari.
Bucurati-va!
Belle, the original cast(Garou, Daniel, Patric)

Notre Dame de Paris song 19 Belle

achitand facturi

Cine spune ca plata facturilor nu e o activitate placuta, se inseala. Pentru noi a fost. Pentru mine si pentru Paula.
Am luat-o de la gradinita si am mers, doar noi doua, sa ne ocupam de cateva treburi administrative. Pe tati am reusit sa il pacalim sa stea cu mezina, asa ca am avut o dupa-amiaza doar a noastra. Unele fete ar intelege printr-o dupa-amiaza pe placul lor, una la restaurant sau la spa, dar nu a fost cazul nostru.
Ne-am prezentat la ghiseu sa platim factura telefonica.
In fata ghiseului Paula se alinta, asa cum se pricepe ea mai bine: Sunt atat de fericita ca sunt aici. E locul meu preferat.
Doamna din spatele ghiseului astepta sa auda ce imi putea face fiica atat de fericita.
Are si delfin si fluture. E atat de frumos si de romantic.
Doamna a zambit. Nici nu stia ca lucreaza intr-un loc atat de special. Sau poate ca stia. Oricum, a facut-o pe printesa mea un pic mai fericita, daruindu-i un rucsacel. Unul fara fluturas sau delfin, ci cu pinguin.
Evident, a trebui sa il desfac, l-a pus pe Nemo in el si l-a pus in spate. Era super incantata. Cand a aflat ca de acolo mergem si la librarie, mi-a zis: E cea mai frumoasa zi din viata mea! (Are cate o asemenea cea mai frumoasa zi cam in fiecare saptamana)
Povestea asta s-a petrecut vineri. Ieri, cand a aflat ca mergem sa platim bancile, deja topaia de incantare. Ieri a primit placinte cu ravase. Si tot la aceeasi banca are ea o doamna care o serveste intotdeauna cu ciocolata.
Asa ca, pentru noi, plata facturilor nu e o corvoada, ci o indelenicire nu doar placuta, ci chiar romantica, ca sa o citez pe mult prea fericita surioara mai mare.

marți, 15 februarie 2011

ințelepciune de bancheri

Astăzi, fiind ziua in care intra banii in cont, evident că am făcut o vizita băncilor. Asa, ca sa ne luam de-o grijă.
La una dintre banci, am primit placinte cu răvaș.
Le-am deschis cu o oarecare curiozitate, recunosc, ca nu am mai primit pana acum. Eram curioasa ce scrie in răvaș.
Și, ca să nu sporesc suspansul, va împărtășesc și vouă mesajele:
Lucrurile se văd altfel când te simți în al nouălea cer. mai mici.
Ce-i în mână nu mai e pe card.

Niste adevărați Confucius sunt bancherii aștia!

cum sunt eu...

In fiecare zi invat cate ceva despe mine, descopar mereu lucruri pe care nu le stiam sau pe care nu am vrut sa le stiu.
Daca ati intreba oamenii din jurul meu cum sunt eu, probabil ca majoritatea ar spune, fara sa se abata de la adevar, ca sunt o visatoare incurabila.
Da, asta sunt eu. O visatoare, o idealista, o vesnic indragostita, o tipa aeriana cu capul in nori.
Eu cred in valori despre care altii nici nu stiu ca exista. Eu cred in oameni, cred ca ei sunt buni, ca doar in anumite momente de slabiciune facem unele prostii pe care apoi le regeretam in ani buni, cred ca nimeni nu e rau in esenta si nici nu vrea sa faca raul doar de dragul raului.
Eu dau unui om n sanse, chiar daca de fiecare data ma loveste in moalele capului. Dar de fiecare data tot eu sunt aia care ii gaseste scuze. Asa sunt eu, nu ma pot abtine sa fiu altfel.
Chiar zilele trecute, o doamna tare draga mie m-a intrebat daca exista cineva cu care sa nu ma impac. Nu, nu exista. Pentru ca eu ma impac bine cu toata lumea. Si chiar si atunci cand vrei sa stergi cu sufletul meu pe jos, eu nu ripostez. Nu tac. Asta nu pot sa fac chiar de fiecare data, desi uneori imi iese, dar de ripostat nu ripostez. Protestez, imi spun parerea mea de preș, dar doar atat.
Cand ii mai povestesc unei prietene cum ma enervez intr-o anumita situatie, de fiecare data ma intampina cu o spranceana ridicata a neincredere. Chiar? Tu te enervezi? Da, uneori. Dar imi trece repede. Ma supar pe moment si imi trece. Nu tin supararea ani de zile in mine. Pentru ca eu cred ca toti facem greseli, unii mai mult sai mai putin decat altii. Uneori avem curaj sa le asumam, alteori dam bir cu fugitii. Uneori nici nu stim de ce am reactionat asa stupid, dar tocmai pentru ca ne surprindem si pe noi insisne, in loc sa ne cerem iertare, ne adancim si mai mult in a face ceea ce nu ne dorim de fapt.
Poate ca sunt usor naiva sau poate nu. Poate ca sunt naiva de-a binelea, dar eu visez asa cu ochii deschisi la o lume buna.
Iar in materie de vise sunt experta. Cand iti lipsesc unele lucruri esentiale in viata, visele sunt tot ce iti ramane.
Numai ca in viata, desi ma declar visatoare, spuneam ca am renuntat foarte usor la visuri. La o multime dintre ele. Dar am stat si m-am gandit mai bine si am ajuns la concluzi ca nu am renuntat asa pur si simplu la ele. Doar ca, pe parcursul vietii, in drumul meu spre fericire, am inlocuit unele vise cu altele.
Poate ca de fapt, sunt mult mai pragmatica decat as fi crezut vreodata. Ca sa vezi!

duminică, 13 februarie 2011

o noua leapsa

Am primit de la Beatrice o leapsa noua. Poate am mai primit-o si de la alte fete, dar cum calculatorul asta are doua viteze: foarte incet si extrem de incet, nu am apucat sa explorez lumea prietenilor virtuali, prin urmare daca omit pe cineva, rogu-va frumos sa nu va suparati pe mine.

7 lucruri pe care nu le stiati despre mine.

Sincer, habar nu am cu ce as putea incepe. Daca stau bine sa ma gandesc si sa analizez profund, filosofic si psihanalitic, nici eu nu stiu totul despre mine. Oricum, si acu vreo doi ani parca a mai circulat o leapsa din asta cu 7 lucruri adevarate, 7 false, si chiar si cu alte ocazii mi-am pus sufletul la vedere.
Dar sa ma apuc de scris pana nu mi se trezeste mezina.
*cand eram copil si in adolescenta am visat mereu sa ma fac doctorita, dar in clasa a XII-a am facut schimbarea de planuri;
*desi am doar doi copii, mereu am visat la 12, da, sa nu radeti, dar am renuntat si la visul acesta;
*dupa cum se poate observa, renunt usor la visuri atunci cand ma izbeste viata in fata, dar nu capitulez de tot, am invatat sa ma bucur de tot ce am si sa traiesc cat mai frumos fiecare zi.
*am citit scriitorii rusi(Gogol, Dostoievski, Cehov, Esenin, Bulgagov, Tolstoi, Turgheniev) si pe Cioran in intregime, asta inainte de a implini 18 ani.
*in adolescenta mi-am petrecut tineretea in interiorul unui triunghi (casa, scoala, biserica) din care nu am iesit aproape deloc.
*nu beau, nu fumez, nu beau cafea si, in general, nu am vicii costisitoare.
*mi-ar placea sa imi permit sa trimit asa, fara nici un motiv special, buchete frumoase de flori, macar o data in an, tuturor femeilor extraordinare pe care viata mi le-a scos in cale.
*si mi-ar mai placea sa vad Parisul.
Si ar cam trebui sa ma opresc ca am depasit deja numarul, stiti voi, vorba lui Cosbuc: "sunt greu batranii de pornit, dar de-i pornesti, sunt greu de-oprit..."

sâmbătă, 12 februarie 2011

...de dragoste


o poezie:

Atat de mult eu o iubeam pe ea
ca insusi cerul se curba
albastru.
(N. Stanescu)


si o melodie
(dupa parerea mea, una dintre cele mai frumoase melodii de dragoste din cate exista):

miercuri, 9 februarie 2011

Al doilea ingeras

La aniversarea a 10 luni.

Sa-mi cresti mare, ingerica mea frumoasa!

replica memorabila

Cand privesc desenele animate alaturi de fetita mea, de multe ori am senzatia ca unele dintre ele sunt scrise pentru adulti si ca asa, adiacent, se uita la ele si copiii. Sunt posturi intregi care trasmit desene care au actiune dura, grafica urata si dialoguri care depasesc cu mult nivelul de intelegere al copiilor.
Din minunata intelepciune a desenelor animate, am auzit aseara o noua replica memorabila.

Ea apartine celebrului ratoi Duffy Duck:
"elevii nostri merg la scoli unde sunt dascaliti de profesori, profesori pe care ii rasplatim cu discursuri inflacarate si salarii minime".
Nu-i vorba, replica, din cate se poate cu usurinta observa, exprima un adevar general valabil si e corecta. Pot confirma acuratetea afirmatiei deoarece fac parte din categoria platita cu salariu minim. Minim minus 25 la suta chiar.
Ca si multe alte adevaruri, prefer ca si pe acesta sa il afle mai tarziu, cat mai tarziucu putinta si, daca se poate, nu pe propria piele.
Chiar nu mi se pare ca fiind necesar sa afirmi asa ceva in fata unor copii de 4-8 ani. Mi se pare ca introducerea unor asemenea replici, chiar daca sunt reale si moralizatoare, este doar o malitiozitate gratuita, tinand seama de publicul tinta ales. Daca la ele s-ar uita ministrul sau deputatii, da, as intelege, ar fi o alta poveste. Dar asa, mi se pare destul de periculos sa inoculezi in mintea copiilor asemenea idei.
Asa ca mi-am reamintit rapid de ce scosesem din grila noastra programele respective si am revenit la mult mai blandele Minimax si JimJam.
La cat se uita ea la desene e suficient si atat. Ea este destul de copilaroasa si dezvoltata specific varstei sale, lucru de care sunt multumita, nu imi doresc sa se maturizeze peste noapte.
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.