joi, 30 iunie 2011

Ziua învățătorului

„Un profesor influenţează pentru veşnicie;
el nu poate spune niciodată unde se opreşte influenţa sa.”
– Henry Broke Adams

"Un invatator trebuie sa raspandeasca in jur o atmosfera de respect si sa umble plin de sine, ca si cum ar fi uimit de a fi el insusi."
Walter Bagehot

"Invatatorii iti deschid usa, insa numai tu insuti poti trece dincolo de ea."
Proverb chinezesc

Eu am avut trei învățătoare in școala primară.
Am mers la școală în satul bunicilor, un sat situat destul de departe de oraș, unde exista o școală frumoasă, cu opt clase, și in care, la vremea aceea, dar cred că și acum e la fel, erau două învățătoare. Pentru că erau copii puțini, învățătoarele își împărțeau clasele astfel: clasa I și clasa a III-a, clasa a II-a cu clasa a IV-a.
Evident, nu prea puteai să îți alegi învățătoarea, cea care se nimerea aia era. Bineînțeles, dacă totuși insistai pentru o anumită învățătoare puteai să lași copilul nedat un an la școală până venea rândul cui doreai.
Dar nu a fost cazul meu. Eu am mers la 7 ani împliniți la școală și, teoretic, prindeam cea mai bună învățătoare din sat: doamna Grădinaru.
Și astăzi îmi amintesc prima zi de școală, cum stăteam timizi lângă ceilalți elevi mai mari și cum doamna ne-a citit Capra cu trei iezi. A fost o zi memorabilă.
Din nefericire, clasa noastră era destul de mare, eram 19 copii, ceilalți erau și ei destul de mulți, astfel încât a venit o altă doamnă învățătoare doar pentru noi.
Nici nu-mi amintesc cum o chema pe doamna care ne-a învățat în clasa I. Era o tipă tânăra, dar care habar nu avea ce înseamnă didactică, pedagogie, psihologie, nimic. Îmi amintesc de ea că ne bătea mult, ne bătea până își rupea arătătorul de palmele noastre și, de nervi, ne bătea cu penarul de lemn. Horor!
Din fericire clasa I nu a ținut decât un an. Fac și eu haz de necaz, dar asta e, așa a fost atunci.
În clasa a II-a, ne-a luat cealaltă învățătoare din sat, doamna Lupu, care ne-a și dus până am terminat a IV-a.
Pentru mine, adevărata învățătoare a fost ea, când spun învățătoare mă gândesc întotdeauna la doamna Lupu. A fost modelul suprem de dascăl. O femeie deosebită, care a fost mai mult decât învățătoarea noastră. Pentru noi, niște copii sărăcuți dintr-un sat uitat de lume, ea a fost sursa noastră de lumină și cunoaștere. Ne citea atâtea povești, ne învăța atâtea lucruri minunate, ne arăta o lume la care nici nu îndrăzneam să visăm.
Pentru mine, doamna Lupu a fost cea mai bună învățătoare pe care și-o poate dori un copil.
Din nefericire, am aflat că doamna pe care multă vreme am considerat-o un model, a abandonat lupta cu nedreptățile vieții. Pentru mine insă, va rămâne mereu în amintire ca un model de îvățătoare desăvârșită.
La anul voi privi cu emoție la o altă doamnă învățătoare, dintr-o nouă perspectivă, aceea de mămică de învățăcel; de invățăcea, in cazul nostru.
Pentru toți învățătorii mai vechi sau mai noi, de atunci și de acum, un sincer La mulți ani!

P.S.: Vă mă amintiți de primul vostru învățător?

miercuri, 29 iunie 2011

Sărbătoarea de astăzi


Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel îmi este cea mai dragă dintre toate sărbătorile verii. Atât de dragă, că ne-am botezat prima fetiță Paula. Iar ea a știut de dimineață că e ziua ei, nici nu s-a trezit bine că a și decretat să ne îmbrăcăm toate fetele in rochie, să avem toate ținută festivă.
Mulțumim celor care v-ați gândit deja la noi și ne-ați transmis urări frumoase.
Iar tuturor celor din casa și inima voastră care poartă aceste nume, le urăm și noi un călduros La mulți ani și multă sănătate!
Să aveți o zi cu pace și să petreceți frumos!

luni, 27 iunie 2011

din lumea celor care sunt plini de bubuţe

Mama aricioaică îşi îngrijeşte puişorii aşa cum poate şi aşa cum ştie:



Mama fetiţelor din lumea celor care sunt plini de bubuţe a ajuns la limita puterilor, nu atât de oboseală, cât mai ales de milă şi de neputinţă.
Am intrat în cea de-a treia săptămână de când numai bubiţe vedem peste tot.
Surioara mai mare, deşi a trecut de două săptămâni de când a debutat boala, tot mai poartă pe ea semnele bolii. Mai are o mulţime de cojiţe, care uneori o mai mănâncă, o mai trezeşte noaptea, dar nu se prea plânge că ea e tare cuminte.
Dar jalea cea mare vine de la surioara cea mică, care e tare necăjită. Are o formă tare agresivă, cu bubiţe şi în ochişori, pleoape şi în guriţă, pe limbuţă. Doamna doctor a zis să nu insisit să o hrănesc cu mâncare solidă, doar să o alăptez, că e suficient cât să fie hidratată şi să aibă energie. Bine măcar că sânuleţul îl ia.
În rest, plânge tare mult, e agitată, nu prea doarme noaptea, se trezeşte trăgându-se de cap de puţinul perişor care i-a mai rămas. De fapt, capul, faţa, gâtul şi zona scutecului sunt cele mai afectate.
Mă simt neputincioasă că nu am putut să o feresc. Ştiu că multă lume spune că e mai bine să facă când sunt mici, dar părerea mea e că mici ar fi bine să însemne undeva după patru ani. Atunci altfel te poţi înţelege cu ei şi sunt şi un pic mai rezistenţi. Bebeluşii sunt mult prea fragili ca să mai fie încercaţi suplimenatar. În cazul nostru, dovada că ea suferă mult mai mult, e şi febra foarte mare şi constantă, care nu o slăbeşte deloc, semn al faptului că organismul ei micuţ luptă cu boala cea nemiloasă.
Vă rog să nu mă luaţi în seamă dacă vă par prea patetică, dar de câte ori o văd aşa ca un bureţel spongios de mi-e teamă să o ating, mă cuprinde o jale imensă şi simt nevoia să mă jeluiesc şi eu cuiva. Dar numai aici mă smiorcăi şi eu cât mai pot, că în faţa lor sunt mama care oblojeşte bubiţe şi leagănă copilaşi alintaţi cu zâmbetul pe buze.
Vă doresc din tot sufletul o sptămână mult mai bună ca a noastră, cu multă sănătate şi chef de joacă!

miercuri, 22 iunie 2011

miercurea fără cuvinte

Mezina noastră cea drăgălașă, în două ipostaze, înainte și după tunderea zulufilor blonduți.


Doar puține cuvinte mai adaug, atât cât să vă spun că nici măcar deghizarea în șoricioaică nu ne-a scăpat de varicelă.
Așa că am început episodul 2.

luni, 20 iunie 2011

Ziua cireșelor


Pentru că astăzi a fost o zi răcoroasă și pentru că soțul meu mi-a adus cireșe culese de el cu drag și spor, mi-am dedicat ziua preparării cireșelor.
Într-un exces de zel am făcut compot, dulceață și sirop de cireșe, ba chiar am pus și codițele lor la uscat.
Compot nu mi-a ieșit prea mult, doar vreo 15 borcane, că am folosit borcane mari de 800 gr-1 l, iar mie îmi place să fie multe fructe și le-am umplut cu generozitate, așa că au ieșit puține dar bune, zic eu.
Nici dulceață nu am făcut prea multă, mai mult de laudă și de vreo poftă urgentă. Sper din toată inima să găsim cireșe amare, că preferata mea, pe lângă dulceța de căpșuni, nuci și gutui, e dulceța de cireșe amare. De fapt, toate îmi plac la fel de mult, nu aș putea să fac un top al lor.
Și am mai făcut și o tartă de cireșe, de care era să uit că am făcut-o, de nu venea acu la mine Georgia cu niște bucățele în mânuță.
Cam atât la capitolul bucătărie.
Tot astăzi în emisfera nordică soarele ajunge în zenit și nu mai apune la cercul polar. Această zi marchează solstițiu de vară în emisfera nordică și solstițiu de iarnă în emisfera sudică. Este ziua anului cu lumina zilei cea mai lungă în emisfera nordică, și cea mai scurtă în emisfera sudică.
Deci, dacă nu știați, azi e cea mai lungă zi din an și ziua în care începe Postul Sfinţilor Apostoli (popular, Postul Sîmpetrului), care precede sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie).
Prin ţinerea acestui post, se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime; de aceea, în vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.
Oricum, față de anul trecut când a ținut toată luna iunie, anul acesta e un post mult mai mic și mai ușor de ținut.
Vă doresc post binecuvântat si o săptămână frumosă și ușoară!
Era să uit din nou... vacanță plăcută tuturor celor care au parte de ea!

sâmbătă, 18 iunie 2011

Sâmbătă seara

E sâmbătă seara și pot spune că am avut și azi parte de tot amalgamul contradictoriu de agitație, forfotă, relaxare, rutină, noutate, oboseală, joacă; toate elementele care alcătuiesc farmecul zilei de sâmbătă.
E sâmbătă seara, abia ora 9 și un sfert și mi-am adormit fetele. De afară lumina incă mai pătrunde pe lângă perdelele trase, se aud vecinii vorbind în curte și oamenii cum trec grăbiți pe lângă ferestrele noastre. La noi în casă este liniște totală. Le-am biruit. Mă asteaptă o seară întreagă doar pentru mine. Numai și numai pentru mine.
Sunt foarte încântată de realizarea mea. Euforică de-a dreptul. E drept că nu adormim noi foarte târziu, dar nici nu ni se intâmplă prea des să adormim la ora 9. Cu atât mai ales că e vorba de sâmbătă seara.
Mi se pare așa ca o poveste frumoasă seara mea liniștită și răcoroasă de sâmbătă văratică.
Iar vouă, indiferent dacă aveți o seară dedicată doar răsfățului vostru personal sau alergati după niște piciorușe neobosite, vă doresc un weekend pe placul inimii vostre.

vineri, 17 iunie 2011

Pregatiti-va pentru strumfi!

Va mai amintiti din desenele animate ale copilariei noastre de strumfii aceia mici si albastri, deosebit de dragalasi, si care intrau mereu in bucluc?
Vom avea ocazia sa-i revedem. Din trailer reiese putin o asemanare cu Alvin si veveritele. Sau asta a fost impresia noastra. Premiera anuntata in Romania e 2 septembrie 2011. Diferenta va fi 3D-ul.
The Smurfs (2011)

duminică, 12 iunie 2011

De pe frontul varicelei...


De pe frontul varicelei transmitem vesti nu tocmai bune. Dusmanul este destul de aprig si nemilos si ne bombardeaza necontenit cu o multitudine de bube.
Paula, draga de ea, are bubite si vezicule peste tot. Absolut peste tot. Are pe fata, la baza parului, pe gatut, in cap, pana chiar si pe pavilioanele urechiuselor si in urechi. Are pe piept, pe spate, pe maini, pe degete, pe palme, pe picioare si inclusiv pe talpi. Nici un locsor nu a scapat intreg si nebombardat.
Abia mai suporta hainutele pe ea.
Brusc, printesa noastra de vis s-a transformat de zici ca a fost inlocuita cu o micuta salbatica proaspat sosita dintr-un trib mayas.
Eu nu am fost de acord cu vaccinul impotriva varicelei, pe de o parte pentru ca nu am vrut sa o impovarez cu un vaccin suplimentar, nefiind fana vaccinurilor, pe de alta parte pentru ca m-am gandit si am auzit ca si cu vaccin, daca nu il repeti, tot faci la un moment dat si am crezut ca e mai bine sa faca cand e copil si corpul sa lupte natural cu boala. Dar vazand-o cat e de plina de bube, ma cam incearca un regret.
Senzatia de mancarime s-a intensificat si rezista destul de greu. Noaptea am surprins-o scarpinandu-se in cap, unde are mai multe bubite decat speram.
Deocamdata nu are febra si sper eu, optimista, daca nu a facut pana acum nici sa nu mai faca.
Cam asa rezistam noi.
Daca exista doritori si vrea cineva, oferim gratuit.

vineri, 10 iunie 2011

Suntem in carantina

Avem varicela sau, mai popularul, varsat de vant.
Deocamdata doar surioara mai mare este fericita beneficiara a diagnosticului si a bubitelor aferente. Nici nu se putea altfel, dat fiindca jumatate de gradinita a fost contaminata.
Suntem abia in prima zi, nu avem febra, ci doar o multime de vezicule care au pus stapanire peste tot corpul, unele chiar situandu-se in locuri mai putin povestibile.
In prima faza este destul de cuminte, nu se plange, nu se scarpina, ii place sa descopere noile aparitii si sta sa o dau peste tot cu alcool mentolat.
Singurul neajuns e ca nu intelege sa nu se atinga de surioara mai mica, prin urmare suntem pregatiti fizic si psihic pentru aparitia celui de-al doilea pacient.
Dar o vom scoate noi cumva la capat.

miercuri, 8 iunie 2011

Mouse-ul la aniversare


Putini stiu ca s-au aniversat 30 de ani de la aparitia primului mouse produs de Xerox Corporation si lansat in 1981. Indispensabil fiind, a suportat diverse transformari, de la marime si forma, la numarul de butoane si rotite de scroll, la forma mufei de conectare sau lipsa ei (wireless). Desi se incearca inlocuirea lui cu TouchPad-ul si TouchScreen-ul, noi suntem inca reticenti, asa ca eu personal am atasat la un laptop de toata frumusetea un mouse cat jumatate de tastatura. Pe al meu il alint "sobolanelul", ca nu arata chiar a mouse, fiind mult mai dolofan.
Cativa din soriceii ce-i avem prin casa vi-i prezint alaturat. Unul dintre ei se ataseaza de deget (cel negru micut), altul nu poate fi cuprins de Paula cu amandoua manile.

Eu il folosesc de obicei pe cel cu bila rosie. Nu va inchipuiti ca mouse-ul din dreapta lui este cel mai mare. Chiar daca pare tatal tuturor "sobolanilor", nu doar al "soarecilor", mai avem o dihanie si mai mare. Momentan este indisponibil, dar voi reveni cu poza lui ulterior.
Voi ce ciudatenii aveti pe langa calculator? Poate facem un top al lor.

miercurea fara cuvinte


Va mai amintiti momentul acesta?

luni, 6 iunie 2011

ce mi-a placut astazi


Rasfoind netul in dimineata asta, ca de fiecare data cand doarme micuta si am si eu un moment de respiro, am dat peste aceasta fotografie care mi-a atras atentia in mod deosebit.
M-a impresionat pentru ca, ca si parinti crestini, suntem responsabili a-i invata pe pruncii nostri sa se roage. Iar ei, de obicei, atunci cand se roaga singuri, imita ce au vazut la parintii lor.
Si nu e chiar lucru usor sa inveti un copil sa se roage singur asa de frumos si linistit, cu atat mai mult atat de profund incat intraga sa lume sa se roage odata cu el.
Mie chiar mi-a placut...

sâmbătă, 4 iunie 2011

Alba ca zapada


Alba Ca zapada
fata din poveste
astazi nu mai este
Alta cum e ea.
Cu a ei blandete
si a ei frumusete
pe toti ne-a-ncantat
si ne-a fascinat
Fata ei e alba
alba ca zapada,
Parul lung si negru
Negru abanos,
Are ochi ca mura
Rosie e gura
Cel mai dulce zambet
Chipul luminos.

Nu are parul abanos si nici ochi ca mura, in schimb compenseaza la capitolul zambet dulce si chip luminos...

joi, 2 iunie 2011

Hristos S-a inaltat!


Praznicul Inaltarii la cer a Domnului, numit in popor si Ispas, se sarbatoreste intotdeauna in Joia saptamanii a sasea dupa Pasti, adica la 40 de zile dupa Inviere, cand Domnul S-a inaltat la cer

"Întrebarea se pune - acum după ce şi ştim şi nu ştim despre Înălţare, după ce ştim că e taină - care e calea înălţării noastre? Cred că la unii v-a şi venit în minte: calea înălţării noastre e smerenia. Sf. Apostol Pavel zice că L-a înălţat Dumnezeu pe Fiul Său - se înţelege, după firea omenească, pentru că dumnezeirea a fost totdeauna înălţată - pentru că S-a pogorât, S-a deşertat pe Sine, a trăit o viaţă de deşertare. Ce înseamnă de deşertare? O viaţă în care nu şi-a afirmat dumnezeirea Sa decât în mod întâmplător şi foarte reţinut. Asta înseamnă deşertare. Nu S-a manifestat cu toată dumnezeirea, cu toată capacitatea Lui aici pe pământ. A făcut minuni, le-a spus la oameni să nu spună nimănui, toate le-a făcut în smerenie. Pentru că condiţia vieţii creştine este smerenia. Fără smerenie nu există înaintare. Dar să ştiţi că smerenia nu e ostentativă, că eu sunt cel păcătos, eu sunt cel mai nu ştiu ce, aceasta e o modă. Dacă nu simţi tu în sufletul tău smerenie, nu numai în înţelesul că ai făcut păcate, căci smerenia e de mai multe feluri. Există o smerenie a omului păcătos, o smerenie a vameşului care-şi recunoştea păcatele, o smerenie a femeii păcătoase care recunoştea că a făcut păcate şi cerea ajutor de la Dumnezeu. De fapt aceasta nu e atât smerenie, cât conştiinţa păcătuirii. Domnul Hristos nu a avut o astfel de smerenie, că nu a putut-o avea. Fiul lui Dumnezeu nu avea păcate. A afirmat El însuşi lucrul acesta când a zis: "Cine mă va vădi pe Mine de păcat?" (Ioan 8, 46). Deci nu putea avea o astfel de smerenie, dar şi o smerenie care înseamnă conştiinţa păcătoşeniei este o smerenie care înalţă, pentru că te angajează să nu mai fii păcătos. Dacă eşti păcătos să nu mai fi. Când îţi recunoşti păcatul e un semn bun. Şi mai există o altă smerenie, smerenia sfinţilor. Smerenia aceasta a avut-o de exemplu Maica Domnului, care a zis "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău" (Luca 1, 38). Care s-a supus şi a zis: "a căutat spre smerenia roabei Sale" (Luca 1, 48). O astfel de smerenie a avut Sf. Ioan Botezătorul care a zis că el e prietenul mirelui şi se bucură de mire şi că "Acela - adică Domnul Hristos - trebuie să crească, iar eu să mă micşorez" (Ioan 3, 30).
Sf. Isaac Sirul zice că smerenia adevărată are cel care a trecut prin conacele tuturor virtuţilor. Deci cel care şi-a agonisit virtutea, acela trebuie să fie smerit, cu o smerenie pe care o apreciază cumva Sf. Petru Damaschin spunând că omul când face binele este colaborator al lui Dumnezeu, şi cu cât faci mai mult bine, cu atât trebuie să fii mai smerit, gândindu-te că Dumnezeu te-a ales ca să fii angajat al Lui, să fii colaborator al Lui la împlinirea binelui. Orice virtute pe care o realizăm în suflet ne deschide calea spre înălţare. Dar o cale spre înălţare lămurită de Sf. Apostol Pavel este în Epistola către Coloseni cap. 3, unde zice el, descrie el: "Cugetaţi cele de sus nu cele de pe pământ, unde Hristos este de-a dreapta lui Dumnezeu. Că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Deci lepădaţi şi voi toate acestea, omorâţi mădularele voastre cele de pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi zgârcenia care este o închinare la idoli, lepădaţi şi voi toate acestea, mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră, nu vă minţiţi unii pe alţii". Desfiinţarea păcatului este cale către înălţare. Şi apoi adăugarea virtuţilor: "Îmbrăcaţi-vă ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi cu milostivirile îndurărilor, cu bunătatea, cu blândeţea, cu smerenia, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii, iertând unul altuia şi peste toate îmbrăcaţi-vă cu dragostea care este legătura desăvârşirii şi pacea lui Hristos care covârşeşte toată mintea, să stăpânească în inimile voastre" (Coloseni 3, 2-15). Asta-i calea înălţării.
E bine să avem în vedere încă ceva, şi anume că pe acelaşi munte în care Domul Hristos a suferit în grădina Ghetsimani, S-a smerit înaintea lui Dumnezeu, de pe acelaşi munte S-a înălţat la cer. Pentru că există o legătură între smerenie şi înălţare. Vrea cineva să se înalţe cu Domnul Hristos? Trebuie să fie smerit. După puterea lui. Bineînţeles că Domnul Hristos nu va cere de la noi lucruri pe care nu le putem avea, dar în orice caz să le avem în vedere. Şi în măsura în care mergem pe calea înălţării noastre, unită cu Înălţarea Domnului Hristos, vom cunoaşte mai bine şi mai curând, vom cunoaşte mai mult din taina Înălţării. În orice caz, oricât am cunoaşte, taina Înălţării rămâne taină. Şi dacă mărturisim, dacă dăm mărturie despre Înălţarea Domnului Hristos, să ştiţi că altă mărturie mai bună nu putem avea decât aceea întru smerenie. "Cel ce se smereşte pe sine se va înălţa" (Luca 18, 14). Îl va înălţa Domnul Hristos. Aşa se întâmplă cu cei care se gândesc la taina Înălţării, care au în vedere taina Înălţării Domnului Hristos, care se uimesc de Înălţarea Domnului Hristos, dar care ştiu totodată că taina rămâne taină. Dumnezeu să ne lumineze!"
Parintele Teofil Paraian

miercuri, 1 iunie 2011

1 iunie fericit!

Pentru copilul din voi,
pentru copilul de langa voi,
pentru copilul din inima voastra,
pentru copilul din gandul vostru,
pentru copilul din visul vostru,
pentru copilul din casa voastra,
va doresc din inima La multi ani si sa fiti fericiti!
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.