vineri, 27 noiembrie 2009

fara bloguri culinare


Desi nu am pasiunea fotografiatului in bucatarie pentru a-mi putea ilustra spusele, raman totusi o bucatareasa din partea de sus a partii de mijloc a unei ierarhii, sa spun asa. E drept ca in ultimele doua luni nu am intrat in bucatarie decat in trecere si absolut ocazional in parte din cauza mirosului care ma omoara , in parte din cauza bucatariei care a fost in renovare si a aragazului demontat. Recunoasc ca abia ieri dupa foarte mult timp m-a lovit dorul gatitului si am facut chiar si desert, o delicioasa tarta cu dovleac.
Dar destul despre mine, v-am avertizat ca am calitati culinare destul de modeste.
Sunt convinsa ca ati intrat de nenumarate ori pe blogurile culinare. Eu in ultima vreme nu am avut timp sa intru nici pe al meu nicidecum pe altele, dar ieri am zabovit un pic. Rau am facut. Rea si neinspirata decizie de a vizita asa ceva. Daca te uiti mai atent la toate fotografiile alea cu bunatati e imposibil sa nu te apuce o stare de lesin.
Fetele alea sunt grozave. Ele sunt gospodinele din parea de sus a partii de sus a ierarhiei bucatareselor. Nu doar ca au fost inzestrate cu imaginatie cu carul dar au si o indemanare fantastica, ca si eu nu duc lipsa la capitolul imaginatie dar mi se impleticesc degetele doar la gandul ca ar trebui sa ma apuc sa fac asa ceva.
Fetele astea, si nu sunt putine la numar, au un talent fenomenal, multa daruire si pasiune, iar ce ieise din mainile lor te vace sa salivezi in fata monitorului. Stiu eu ce spun.
Deoarece nu doresc sa imi trimit sotul sa alerge bezmetic in cautarea lor prin Oradea, Bucuresti, Sibiu sau prin miezul altor localitati unde isi duc ele veacul (asta pentru a ma limita la meleaguri autohtone, desi am vazut pe un blog al unei romane de=a noastre dar instrainate o sepie la care mi-a ramas gandul) pentru a le cere tot felul de bunatati, m-am hotarat, decis, autoimpus ca pe perioada sarcinii, din motive de siguranta (am constata ca devin tot mai pofticioasa desi cu Paula nu am avut nici macar o singura pofta) sa nu ma uit, salivez, casc ochii si pierd ore intregi pe blogurile culinare.

miercuri, 25 noiembrie 2009

starea de rau

Aproape ca imi e rusine sa o spun, dar dupa doua luni ma simt la fel ca la inceput adica groaznic. Imi este foarte rau, acum si obosesc foarte mult, cica de la o anemie crunta mi s-ar trage. Deja m-am obisnuit cu starea asta, mi se pare ca un ritual firesc. Bagajul pentru spital e mereu in stare perfecta la usa, gata de plecare.
Mi se pare atat de ciudat ca medicina a evoluat atat de mult in ultimii ani, se fac transplanturi foarte sofisticate, se recolteaza celule stem, se cloneaza oameni, iar pentru mine nu se poate gasi un leac pentru voma si pentru greata asta care ma chinuie asa de mult.
Stiu ca voi ati fost foarte draguti cu mine, dar eu abia stau in picioare, nu mai reusesc sa stau la calculator, spre marea disperare a prietenilor si a unei parti din familie cu care comunicam mai mult prin intermediul tehnicii moderne.
Multumesc tare mult pentru gandurile voastre calde.
Sper ca de acum sa pot sta cat mai mult pe blog, mai ales ca se apropie o perioada atat de draga sufletului meu, aceea a sarbatorilor de iarna.
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.