vineri, 27 decembrie 2013

Casuta din turta dulce

          Georgia si-a dorit de Craciun o casuta de turta dulce. Nu ma intrebati, habar nu am de unde ii vin asemenea idei, dar tot timpul are cate o idee care mai de care mai complicata. De data aceasta a fost casuta de turta dulce.
         Am tot cautat un kit cu o casuta gata facuta, sa trebuiasca doar montata, dar nu am gasit nicaieri. In schimb, bunica a fost cea care a vrut sa indeplineasca dorinta nepoatei sale si i-a facut o minunatie dulce si apetisanta.

 casuta are usa si intare, cum spune proprietara


 
 si multe ferestre in forme diferite, ba chiar si un pic de zapada



si chiar si niste locatari dulci la balcon, care se bucura si ei de priveliste...

          Daca sunteti pofticiosi, va asteptam la o portie!

joi, 26 decembrie 2013

Din seara de Ajun

           Ajunul asta, la fel ca toate celelalte de cand avem fetele, l-am petrecut la bunici. Aici e locul unde petrecem de fiecare data cu prieteni dragi, unde ne sintim minunat, ne cream amintiri extraordinare, si, cel mai important, locul unde stie Mosul sa vina...
           Cu fiecare an care trece am avut tot mai putine pretentii de la batranul mos Craciun. De fiecare data am cerut doar sanatate, ca-i mai buna decat toate. Dar cum anul asta Mosul a lasat asta in grija Iepurasului de Paste, mi-a adus totusi, via amazon, un kindle, asa ca mai toti au dorit sa faca schimb de cadou cu mine...
          Paula a primit si ea un microscop profesional, spre marea ei mirare si incantare, tati o pereche minunata de bocanci, iar Georgia si-a primit papusica dorita si un set de biberoane. De la niste foarte buni prieteni a primit o chitara mica ca si ea, la care canta de parca asta a facut toata viata ei...
         Cam asa a fost la noi seara serilor. Cu Mosul in carne si oase, cu povesti, colinde, prieteni, prajituri, cu gofre belgiene facute de vecina la miezul noptii, cu cantece si veselie, cu multa bucurie in suflete...
           Craciun fericit va doresc din toata inima!

sâmbătă, 21 decembrie 2013

un gând

  • Viaţa este o curgere, este un fluviu, este o mişcare continuă. Dar oamenii au impresia că ei înşişi reprezintă ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este încremenită; viaţa este o continuă schimbare. Cu cât există mai multă schimbare, cu atât viaţa este mai abundentă. Iar o viaţă abundentă aduce cu sine extraordinare schimbări, clipă de clipă. – Osho

  • Jurnalul unei femei simple

    Pentru astăzi (data/ora)... 21 decembrie, după-amiaza, zi cu încărcătură specială pentru cei ce ştiu să îi respecte pe martirii care s-au jertfit pentru libertatea celor mulţi.
    Afară ... e frig. Nu ninge, deşi ştiu că în perioada aceasta toată lumea tânjeşte după puţină zăpadă.
    Mă gândesc ... că abia aştept să mă reîntâlnesc cu prietenii mei dragi de sărbători.
    Din locurile de unde învăţăm ... unii de la alţii, în fiecare zi câte puţin.
    Sunt recunoscătoare pentru ...  fiecare zi minunată şi pentru că sunt răsfăţată aproape în fiecare zi cu câte un dar frumos...
    Cu ce sunt îmbrăcată ... cu o rochie albastră.
    Citesc ...  cărţi pentru copii având ca tematică sărbătorile de iarnă....
    Ceea ce aştept (sper) ... să trecem cu bine peste perioadele mai puţin roz şi să fim sănătoşi cu toţii.
    Ce mai meşteresc ... decoraţiuni pentru Crăciun. Paula face acum felicitări pentru sărbători, iar bradul deja l-am împodobit.
    În casă ... e linişte, doar Georgia împrăştie pinguinii pe care i-a primit în dar.
    Din bucătărie... nu am început să fac nimic din mâncarea festivă. În primul rând, pentru că întotdeauna îmi place, oricât ar fi de obositor, să o fac în ajun, să fie proaspătă. În al doilea rând, pentru că anul ăsta probabil vom fi musafiri de profesie, aşa că voi fi ajutor de bucătar în deplasare.
    Unul dintre lucrurile mele preferate ... să mă pregătesc de sărbătoare.
    Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:

    plus mai mulţi brăduţi
    Idee preluată de la Corcodusa
    Mai participă la acest proiect:
    Un weekend frumos şi spor la pregătiri să aveţi!

    joi, 19 decembrie 2013

    Sunt un inger...

             Săptămâna aceasta am fost un îngeraş, adică am avut grija de cineva. În cazul meu, a fost vorba despre o colegă. 
              La sfârşitul săptămânii trecute, fiecare dintre colegii care au vrut, au tras la sorţi o persoană pe care a trebuit să o ocrotească toată săptămâna, să o facă să se simtă bine, să aibă grijă de ea. Eu am avut în grijă o colegă de matematică.
             Bineînţeles, am avut şi eu ingeraşul meu. Toată săptămâna m-a răsfăţat cu dulciuri.  Oricât am vrut, nu am reuşit să îl prind asupra faptului, deci nu am nici cea mai vagă idee cine ar putea fi.
             În seara asta, cum altfel decât la o petrecere, ne deconspirăm şi trebuie să facem un cadou persoanei căreia îi suntem protector. Evident, m-am gândit că nu ar fi rău să îi iau ceva drăguţ şi celui/celei care m-a îndulcit toată săptămâna.
            Mie personal mi-a plăcut teribil toată povestea asta cu îngerul. Dacă ar fi după mine , aş duce-o măcar până în martie...
            Acum să fim sinceri, cui nu i-ar plăcea să aibă pe cineva care să aibă grijă de el? Voi aţi simţit vreo binefacere deosebită săptămâna asta? Aţi fost îngerasul din umbră al cuiva?


    luni, 16 decembrie 2013

    Vremea serbarilor

             Am cam lipsit in ultima vreme, dar nici nu stiu cand a zburat saptamana aceasta. 
             Tot intr-o serbare si intr-un spectacol am dus-o.
             Ultima serbare (a copiilor proprii si personali) am avut-o chiar astazi.
            A fost neasteptat de bine, tinand cont ca  protagonista este in grupa mica si se afla pentru prima data pe scena. Dar a fost foarte cuminte, s-a simtit bine, a dansat, a cantat, a stat lipita de mosul cand acesta a venit, ba chiar i-a facut declaratii de iubire cum numai copiii mici si nevinovati stiu sa ii faca lui Mos Craciun.
             Nu a vrut in nici un fel sa isi tina caciulita de mos pe cap, dar asta e, poate la urmatoarea serbare...
            De acum il asteptam sa vina si acasa!


    marți, 3 decembrie 2013

    Jurnalul plus o îmbrăţişare

    Pentru astăzi (data/ora)... 3 decembrie, seara.

    Afară ... e frig. La sfârşitul săptămînii, la Piatra Fântânele, era zăpada mare. Fetele au făcut îngeraşi în ea.

    Mă gândesc ... că prea puţine putem controla în viaţă.

    Din locurile de unde învăţăm ... unii de la alţii, în fiecare zi câte puţin.

    Sunt recunoscătoare pentru ...  fiecare zi minunată...

    Cu ce sunt îmbrăcată ... cu o rochie neagră.

    Citesc ...  cărţi pentru copii având ca tematică sărbătorile de iarnă....

    Ceea ce aştept (sper) ... să trecem cu bine peste toate hopurile şi să fim sănătoşi cu toţii.

    Ce mai meşteresc ... decoraţiuni pentru Crăciun.

    În casa ... e linişte, doar Georgia împrăştie jucăriile.

    Unul dintre lucrurile mele preferate ... să mă pregătesc de sărbătoare.

    Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:


     


    şi altele de aici, într-o notă la fel de iernatică.
    Idee preluată de la Corcodusa
    Mai participă la acest proiect:
    şi pentru că suntem îndemnaţi de Cristina să ne trimitem o îmbrăţisare virtuală,  vreau să le felicit pe aceste fete care participă mereu la acest jurnal şi să le trimit un gând bun şi o îmbrăţişare caldă.
    O săptămână frumoasă şi liniştită să aveţi!

    luni, 2 decembrie 2013

    O toamnă de temut

                  Istoria mea personală notează toamna ca un anotimp de care să ţii cont. Pentru că ea, toamna, vine cu bune, cu rele, cu examene, cu rezultate, cu toane, cu un tumult de veşti, cu de toate, cu orice, dar nu trece nicicând indiferentă. Aşa s-a întâmplat, ca pe parcursul vieţii mele, toamna să mi se nască părinţii şi tot toamna să moară, ei, dar şi toţi cei dragi din neamul nostru, toamna m-am căsătorit cu un bărbat născut tot toamna, toamna am aflat de fiecare dată că voi fi mamă, toamna mi-am pierdut puiul pe care nu am apucat să îl ţin niciodată în braţe, toamna am avut reuşitele la şcoală, toamna mi-am început munca, mi-am publicat prima carte şi am primit primul premiu, toamna am iubit şi toamna am plâns mai mult ca oricând. Nu este sărbătoare de toamna, începând de la Naşterea Maicii Domnului, trecând prin Înălţarea Sfintei Cruci, Cuvioasa Parascheva, Sfinţii Arhangheli şi terminând cu Sfântul Andrei, la care să nu îmi fi murit cineva. De fiecare dată când începe toamna am o strângere de inimă, că nu ştiu niciodată la ce să mă aştept de la ea. Toamna se întâmplă întotdeauna ceva ce ştiu că mă va marca.
                 Toamna aceasta a început relativ bine, aranjând lucrurile la muncă destul de frumos şi chiar şi operaţia mezinei a decurs fără nicio problemă. Părea o toamnă care va trece făcând doar frunzele să cadă, nerupând crengi. Şi a venit şi ultima săptămână. Am început de marţi cu o veste pe care încă o mai diger, că nu ştiu precis de unde şi cum să o apuc. Apoi miercuri seara am primit lovitura de graţie, a murit unchiul meu pe care l-am îngropat de Sfântul Andrei.
                 Eu, după moartea mamei, am crescut în casa bunicilor. Mie unchii şi mătuşa mi-au fost mai mult decât simpli unchi: mi-au fost fraţi, mi-au fost prieteni, mi-au fost părinţi. La nunta mea, el a ţinut loc de tată. Iar acum nu mai e. A lăsat 3 copii, doi un pic mai mari, unul de doar trei ani, orfani. Mă dor baierele sufletului de durere. Încă sper să mă trezească cineva. Să fi fost un coşmar de noiembrie. 
                Astăzi Paula m-a întrebat cum e posibil ca moartea unui om să aducă atâta tristeţe pentru aşa de mulţi oameni. Şi tot ea a continuat spunând că poate că îngeraşii sunt veseli că li s-a adăugat cineva de pe pământ. La asta nădăjduim cu toţii, asta ne e singura mângâiere, că poate îngeraşii sunt veseli.
              Aseară, când veneam spre casă, am văzut o stea căzătoare. Cea mai mare şi cea mai apropiată stea căzătoare pe care am văzut-o vreodată. Avea coadă, ca o cometă şi s-a descompus în faţa noastră, deasupra munţilor înalţi.
                Acum a început iarna. Sper să aştearnă un strat mare şi curat peste toată mocirla din suflet!

    sâmbătă, 23 noiembrie 2013

    vineri, 22 noiembrie 2013

    In asteptarea lui Mos Nicolae

               Am auzit, citind povestile Lizei, că Moş Nicolae ar fi cam bolnăvior, dragul de el, şi are nevoie urgentă de poveşti pentru a se pune pe picioare. Cum acest anunţ i l-am citit dis-de-dimineaţă fetiţei mele mai mari, nu a avut timp să compună o poveste, ci doar să încropească o poezie, menită a-i aduce zâmbetul pe buze Moşului. Poezia o puteţi găsi la Claudia, ajutorul de nădejde al Moşului, care ne-a făcut o mare bucurie publicând-o.
              Aici am pregătit un pat pentru Moşul să se odihnească sau pentru voi, dacă sunteţi doritori de odihnă.

            Weekend plăcut!

    marți, 19 noiembrie 2013

    Craciunul nostru romanesc

             În ultima vreme au apărut o mulţime de concursuri, de provocări, de idei minunate pe bloguri, la care aş vrea din tot sufletul să particip, dar cred că mi-ar trebui o clonă să le pot face pe toate. Dar mă străduiesc şi aşa, în exemplar unic cum sunt...
             O idee foarte frumoasă pe care am văzut-o la Ingrid se referă la posibilitatea de a avea un 

             Eu, mă ştiţi, nu sunt exagerat de îndemânatică de felul meu, dar, pentru această provocare, chiar am o idee. Este, mai precis, pentru seara de Crăciun, atunci când merg copiii la colindat. 
           E vorba despre tradiţionala trăistuţă sau trăistuţe, în cazul nostru. Sunt frumoase, micuţe, utile, tesute şi cusute de mână. Ştiu că nimeni nu mai merge cu trăstuţa, dar mie îmi place foarte mult. Eu fetelor mele le-am făcut trăistuţă, au purtat-o şi anul trecut şi acu doi ani, deja, cum îi şade bine unui obicei românesc, e tradiţie în familia noastră.
            Anul trecut Paula era extrem de mândră şi spunea la toată lumea, când era întrebată ce a primit cu colinda, că ea şi-a golit de trei ori trăistuţa. Asta a fost adevărata bucurie. Pentru un copil mic nu contează dacă îi dai un leu sau 50, pentru el rămâne tot o bucăţică de hârtie pe care i-o strânge mama, pentru el bucuria cea mare sunt dulciurile, fructele, colăceii primiţi. 
     
             Prin urmare, pentru Crăciunul nostru românesc pregătim şi în acesta an colaci, nuci, mere şi, bineînţeles, trăistuţele.


    duminică, 17 noiembrie 2013

    Vremea curăţeniei

    Un preot ortodox, obosit să asculte tot felul de scuze invocate de unii care nu merg la Biserică, a scris următoarele:

    Câteva motive pentru care nu mă spăl:

    Pentru că mi-a fost impus să mă spăl de mic.
    Pentru că nu am fost învățat din copilărie să mă spăl.
    Cei care se spală sunt niște fățarnici, pentru că se vad mai curați ca alții.
    Nu pot hotărî care săpun e mai bun.
    Cândva mă spălam, dar după aceea m-am săturat.
    Eu mă spăl doar de sărbătorile mari – de Crăciun și Paște.
    Nu am prieteni care să se spele.
    Voi începe să mă spăl cînd voi fi bătrân și murdar.
    Nu am timp să mă spăl.
    Iarna apa e prea rece, iar vara – prea caldă.
    Nu doresc ca pe seama mea să facă bani producătorii de săpun.
    Eu mă spăl în suflet.
    Săpunul a fost inventat de niște șmecheri, pentru că nu există nici murdărie nici curățenie.
    Toate războiale în lume sunt din cauza săpunului.
    Toate felurile de săpun au neajunsurile lor. Eu mă spăl cu trei feluri odată, pentru ca doar așa e corect.
    Știința a demonstrat că nici un fel de săpun nu elimină complet murdăria. De aceea spălatul este curat falsificare și opiu pentru zoioși.
    Orice săpun conține substanțe toxice care dăunează sănătății.
    Copilul nu trebuie învățat de mic să se spele. Când va crește, singur trebuie să hotărască dacă să se spele ori nu, și cu care săpun.

     

     Să aveţi o  săptămână frumosă, în care să vă limpeziţi gândurile!

    sâmbătă, 16 noiembrie 2013

    Jurnalul unei femei simple

    Pentru astazi (data/hora)... 16.11.2013, pe-nserate
    Afară ... unii oameni mai harnici lucrează, cei mai mici şi somnoroşi s-au echipat deja în pijamale.
    Mă gândesc ... la o mulţime de planuri şi nu ştiu dacă le voi rezolva pe toate. Astăzi trebuia să merg la un Simpozion naţional, unde îmi dorisem de multă vreme să ajung şi, pur şi simplu, am uitat. Abia acum mi-am amintit. Uf! şi iar uf!
    Ceea ce astept (sper) ... să se usuce vopseaua decorativă în aceeaşi culoare, să nu se închidă prea mult. Ştiţi că la vopseaua normală, de interior, dai o culoare pe perete şi apoi te rogi să  se deschidă  când se usucă, să nu rămână prea întunecată. La cea decorativă e invers. Când o pui pe perete e perfectă, deschisă, luminoasă, apoi pe măsură ce se usucă se închide la culoare. De aceea nici nu trebuie să o vadă razele soarelui, să nu se oxideze.
    Ce mai meşteresc ... acum a intrat casa la rând!
    Ascult ... respiraţia fetelor. Au adormit!!!
    În casa ... e linişte deplină şi iar stau cu urechile ciulite, că am pierdut-o din nou după dulap pe domnişoara Pufoşilă.
    Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... unul, după cum vă spuneam, l-am ratat.Nu am ratat însă aseară Balul bobocilor. De fapt, nu a fost bal, ci o serbare, un spectacol pregătit de elevii din clasa a XII-a pentru cei din clasa a IX-a. Au avut ca tematică socialismul, comunismul, proletarii, pionierii. Lor, evident, li s-a părut amuzant. Toată ziua de ieri, cei din an terminal au luat uniforme de la teatru şi au mers îmbrăcaţi în pioneri, au cântat pe holurile şcolii şi au făcut paradă. La spectacol le-au pregătit celor din clasa a IX-a (care au purtat şi ei uniforme şi numere matricole) tot felul de probe specifice, de la a recita cu patos poezii patriotice, a cânta cântecele din epoca apusă, inclusiv i-au pus să desfece porumb, iar desfăcătorile erau puse la fundul coşului.   
    Aici este un cântecel pe care m-am gândit să îl împărtășesc cu voi. Dacă vă uitaţi cu atenţie la sfârşitul lui, veţi observa cum prezentatoarea (care-şi intrase perfect în rol), îşi stergea lacrimile de admiraţie faţă de "momentul artistic înălţător"
     
    Eu zic că au prins destul de bine specificul acelor vremuri.


    Mai participă la acest jurnal :
    Un weekend frumos să aveţi!

    vineri, 15 noiembrie 2013

    Perfecţiunea Volvo

               Am văzut o reclamă superbă la o maşină şi mai superbă. 
               E drept că maşina nu îmi trebuie. Nu aş avea ce face cu ea, dar nu am putut să nu remarc talentul, ingeniozitatea şi creativitatea celor care au făcut reclama. Probabil că, pe lângă toate astea, au avut şi un buget generos...
               Prin urmare, dacă vă era dor de Van Damme, aruncaţi o privire:

                 După ce a văzut reclama, Paula a întrebat: O să îl punem şi pe tata să facă asta?
                Ei, pentru o asemenea ispravă, mai-mai că m-ar bate gândul să-mi iau un Volvo. :))))

    Inceputul postului

             Aseară a fost lăsatul secului. Cum îi cade bine unui lăsat de sec, am fost la un bal.
             Balul boboceilor.
              La noi în şcoală se face şi un bal al boboceilor, nu doar al bobocilor, adică al celor din clasa a V-a, ca un fel de urare de bun venit în gimnaziu. Toată săptămâna care a trecut, boboceii au purtat prinsă pe spate o imagine cu un bobocel, iar la picioare au avut desenate picioare de pasăre. Evident, unii au luat-o aşa cum e,  ca un ritual de iniţiere, altora li s-a părut că elevii mari se distrează cam mult pe seama lor. Miercuri, înainte de bal cu o zi, au dansat cu toţii în curtea şcolii, cei de-a V-a cu cei de-a VIII-a. 
              Aseară, când au coborât cei mici din capelă, pe scările liceului, îi aşteptau pe scări profesorii ţinându-se de mînă cu elevii din clasa a VIII-a,  cu toţi cântând. Mi s-a părut o atmosferă foarte drăguţă.
              Probele la care au fost supuşi au avut şi ele legătură cu faptul că sunt puiuţi. Au trebui să ademenească un pui să iasă din ou, să caute cu faţa udă un cadou ascuns pentru ei într-un bol cu făină de porumb, să mute dintr-un bol în altul floricele de porumb având doar un pai, să-l imite pe puiul din videoclip:

              La final, toţi copiii au primit diplome, piuţi din hârtie şi dulciuri.
              De astăzi, gata cu petrecerile,  începe Postul Crăciunului.
             Post cu folos tuturor!

    marți, 12 noiembrie 2013

    Permisul de biblioteca

              După ce am terminat toate cărţile din mica noastră bibliotecă de citit/recitit/răscitit, aseară am mers împreună cu fetiţa mea cea mare să îşi facă permisul de bibliotecă. Ea are un permis la biblioteca şcolii, dar a vrut unul şi la cea judeţeană. 
              La biblioteca judeţeană permisul se face foarte repede, pe loc, e nevoie doar să nu fie copilul singur, ci însoţit de un părinte. Pe lângă asta mai trebuie o fotografie şi 6 lei. 6 lei pentru 5 ani, ăsta e sloganul lor, deşi nu cred că suma îi împiedică pe oameni să îşi facă permis, ci aş paria mai mult pe alte motive. 
               Mie mi-a plăcut că toată lumea de acolo i-a vorbit foarte frumos fetiţei, i-au explicat clar care sunt condiţiile. Au tratat-o minunat. Am stat un pic cu ea acolo cât  a citit 3 cărticele din acelea mici cu mult desen şi puţin scris, apoi am împrumutat două cărţi pentru acasă: Dumbrava minunată şi 24 de poveşti amuzante în aşteptarea lui Moş Crăciun.
               Astăzi am găsit pe pagina celor de la O carte, o imagine tare dragalaşă. Ultima ipostază seamănă cu Lizuca care îl ţinea pe Patrocle lângă ea, culcuşit tot aşa cum face şi pisica.
                Cam aşa a fost şi la noi. Fascinaţie totală. A început aseară, iar azi dimineaţă deja a terminat-o pe prima şi a şi dus-o la şcoală, unde doamna învăţătoare le-a citit, la rândul ei, din ea.
               Deja visează la alte cărţi. Sper din tot sufletul să o ţină pasiunea...
     

    duminică, 3 noiembrie 2013

    Jurnalul unei femei simple

    Pentru astăzi (data/ora)... 3 noiembrie, dimineaţa.



    Afară ... e rece şi ceaţă. 


    Mă gândesc ... că nu îmi mai trece răceala.


    Din locurile de unde învăţăm ... unii de la alţii, în fiecare zi câte puţin.


    Sunt recunoscătoare pentru ...  dragostea şi iubirea celor din jurul meu...


    Din bucătărie ...  am făcut borş cu găină de ţară, salată boef şi pateu de casă. Ultimul am crezut ca va avea mai mult succes in randul domnisoarelor, ca lor le palce pateul, dar observ ca nu se dau in vant după el. Dar am răbdare.


    Cu ce sunt îmbrăcată ...  o fustă neagră şi o bluză colorată.

    Citesc ... reviste, bloguri şi mai multe cărţi cu Angelina Balerina pentru mezină....


    Ceea ce aştept (sper) ... să trecem cu bine peste toate hopurile şi să fim sănătoşi cu toţii.


    Ce mai meşteresc ... yilele astea am tot făcut dovlecei şi alte decoraţiuni cu ei.

    Ascult ... cum se ceartă Georgia cu păpuşile şi cum citeşte Paula o poveste Se numeşte Să plecăm o zi la ţară...

    În casa ... e relativ linişte.


    Unul dintre lucrurile mele preferate ... să fiu sănătoasă.


    Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... Am reuşit să merg vineri seară la o conferinţă cu Virgiliu Gheorghe, ieri am participat la ceva ateliere de creaţie cu fetele, iar astăzi ne facem musafiri.

    Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc:  


    şi altele de aici, într-o notă ceva mai tomnatică.



    Idee preluată de la Corcodusa
    Mai participă la acest proiect:








    Un weekend frumos să aveţi!

    joi, 31 octombrie 2013

    Traditionalul dovlecel felinar!

             Ca în fiecare an, anul acesta nu putea fi fără tradiţionala sculptură a dovlecilor. De data asta nu la noi acasă am organizat, ci am fost in vizită, unde ne-am jucat şi ne-am lăsat imaginaţia să zburde liberă.
              Rezultatul nu a fost foarte înspăimântător, ci mai mult amuzant şi jucăuş.
               Ca o chestie inedită, l-am jupuit de coajă, adică i-am decupat-o cu delicateţe pentru cei mai sensibili dintre voi,  iar pe interior l-am subţiat cu ajutorul unei linguri. A căpătat aspect de lampion. Pe alocuri i-am lăsat şi nişte fire curgătoare cu sâmburi, pentru un aspect cavernos. Numai ochii nasul şi gura au fost decupaţi total. Lumânarea i-am pus-o printr-o gaură făcută dedesuptul lui. Pe acolo l-am şi curăţat.

              Nu putea lipsi portocala-zombi, care a fost ideea Georgiei.
             Boo!
            Galeria dovlecilor o puteti vedea aici, aici, aici şi aici.
      Spor la treabă şi vouă!

    luni, 28 octombrie 2013

    Oameni şi vise

             Nu am avut niciodată un caiet de vise. Acu câţiva ani,  o prietenă chiar s-a ţinut de mine să îmi fac, dar tot nu l-am făcut, pe principiul: doar îmi cunosc eu dorinţele, ce rost mai are să le înşir pe hârtie, că oricum le ştiu. La începutul anului acesta, când toată lumea îşi făcea planuri peste planuri, promisiuni peste promisiuni, pentru prima dată mi-am făcut şi eu caietul meu de vise/planuri/dorinţe/aspiraţii. Pentru fiecare lună în parte am scris ce îmi doream să fac. Unele lucruri simple, comune, fireşti, altele mai îndrăzneţe, altele  cu adevărat din sfera visurilor. Le-am coborât din lumea gândurilor şi le-am aşezat pe toate pe hârtie.
               În seara aceasta, tot răsfoind şi rătăcind pe net, am dat peste această poză

    şi atunci mi-am dat seama: asta a fost singura dorinţă pe anul acesta care nu s-a împlinit (bine, ar mai fi una legată de kilograme, dar n-am de gând să-mi stric acum buna dispoziţie). Cu toate că, deşi nu am făcut nimic în sensul acesta, acum câteva săptămâni era cât pe ce să se împlinească. Nu aia cu kilogramele, acolo chiar nu merge cu nefăcutul nimic, ci asta cu excursia. Nu chiar exact în locul cu pricina, dar pe aproape. Sper ca la anul să fac totuşi ceva şi să nu mai rămână doar un vis. Să se împlinească. Ba mai mult, sper să ajung acolo cu două fete tare dragi inimii mele, alături de care am clădit visul la începutul anului.
              Şi ieri şi astăzi am fost la câte o înmormântare, iar în clipele astea, ştiţi voi bine, simţi mai mult ca oricând că nu e timp de amânat visele. Dar ele există acolo în noi, gata oricând să ne facă se ne depăşim starea de inerţie şi latenţă. 
               Şi ştiţi ce e ciudat? Uitându-mă în caiet, mi-am dat seama că dacă nu aş fi scris atunci, la momentul aceala, aceste dorinţe importante, îndrăzneţe, ciudate, dacă nu aş fi revenit în fiecare lună asupra caietului sau nu aş fi alimentat lista şi cu alte dorinţe-nevoi-mofturi-speranţe, probabil că majoritatea dintre ele ar fi fost trecute cu vederea, umbrite de zeci de alte mărunţişuri zilnice, lăsate pentru o viitoare listă...
              Spuneţi şi voi: nu-i ăsta un loc demn de a consuma un vis pe el?

    luni, 21 octombrie 2013

    Vivaldi Şi Gala Timaf

              Săptămâna trecută a fost, pentru mine şi familiuţa, una culturală, prin excelenţă.
              Duminica trecută, adică un pic mai trecută decât ieri :), ne-am pornit la pădure, să facem  o grămadă uriaşă din frunze şi să sărim în ea. Când eram încă în oraş, la un semafor, absolut întâmplător ne-am întâlnit cu un prieten şi cumătru în acelaşi timp care ne-a spus că seara, la 18.30, băiatul lui joacă în ceva piesă, într-o finală. Nu am promis nimic, dar am zis că dacă ne permite timpul poate trecem.
             La pădure a fost superb, o feerie de toamnă. La întoarcere, deja se făcuse 6 seara, soţul a vrut să mă lase direct la Casa de cultură a studenţilor, dar am insistat să mergem întâi acasă, cu riscul de a întârzia. 
              Bineînţeles, până ce m-am modit eu şi fiica mea mai mare, că doar noi două am mers (mezina adormise între timp), trecuse de mult ora indicată. Era 19.15 când am ajuns noi acolo. Când colo ce să vezi: covor roşu, fete frumoase la intare, oaspeţi unul şi unul, poze la panou, ce mai, nebunie în toată regula.  Vă daţi seama că printre toţi oamenii aceia, fotografii, personalităţile (domnul Boc şi domnul Uioreanu), vedetele (Robert Turcescu), tot ce lipsea eram eu cu frunze-n păr. Norocul meu că am fost inspirată să merg acasă, altfel, mai mult ca sigur, ajungeam prin ceva ziar.
               Iniţial am crezut că am întârziat atât de mult încât s-a terminat evenimentul pentru care am venit şi a început un altul, dar am păşit totuşi surâzătoare pe covorul roşu. Aveam să aflu că era Gala Timaf, că participau  în finală mai multe trupe şi că noi, cei prezenţi, aveam datoria să ii votăm. Ceea ce am şi făcut, normal, iar băiatul cu pricina a fost în trupa căştigătoare.
             Iar dacă am început săptămâna la gală, luni am fost cu copiii la bibliotecă, am zis că n-ar fi rău să o terminăm la fel, aşa că vineri seara am fost la o seară magică de balet, Anotimpurile de Vivaldi în cadrul Festivalului cetăţii.  În partea I: miniaturi coregrafice pe muzică de Karl Maria von Weber, Cesare Pugni, Frederich Chopin, Aram Haciaturian; Dumitru Fărcaş, iar în partea a II-a: Anotimpurile de Antonio Vivaldi. Spectacolul a fost cu adevărat superb. Am venit acasă plutind...
             Cam aşa  a fost pentru noi săptămâna trecută. 
             Şi tot din domeniul artelor, vreau să vă arăt două fotografii, pe care le-am furat de pe pagina domnului primar, să vedeţi şi voi cât e de minunată toamna la Cluj.
     

           O săptămână uşoară să aveţi!


    vineri, 18 octombrie 2013

    despre Zana Maseluta

    Mă gândesc că Zâna Măseluţă a îmbătrânit.
    Astă noapte a venit.
    A pus bănuţii sub pernă, dar a uitat să ia dinţişorul. Tocmai primul dinţişor căzut de bună voie, după spusele ex-proprietarei.
     Bineînţeles că i-am găsit o scuză: o fi auzit un zgomot şi a plecat repede-repede.
    Dar eu tot cred că îmbătrâneşte...

    Orice boală are leacul ei!

    Ieri Georgia s-a îmbolnăvit. Grav.
    O doare cotul. 
    Nu râdeţi! Chiar o doare. La propriu.
    Ca urmare a unui asemenea fapt, a venit medicul (a se citi surioara mai mare) să o consulte.
    Diagnosticul: Gripă de grifon.
    Avem şi indicaţia medicală cu remediul potrivit: Medicul recomandă odihnă şi un norofen de două ori pe zi şi, neapărat, trebuie să facă mama brioşe adevărate.
    Bineînţeles, am ascultat-respectat-aplicat sfatul medicului.
    Acum avem două fete sănătoase. Ceea ce vă dorim şi vouă.
    Şi, nu uitaţi: staţi departe de gripa de grifon-sezon-de orice fel de gripă!

    sâmbătă, 12 octombrie 2013

    De ce imi plac sarbatorile altora?

    De la începutul şi până la sfârşitul anului avem o mulţime de sărbători mai noi sau mai vechi care să ne asalteze zilele, gândurile, buzunarele... Ca şi când nu aveam şi noi ale noastre suficiente zile de sărbă(u)torit, de câţiva ani încoace importăm pe bandă rulantă tot soiul de sărbători, îm marea lor parte venind de peste ocean, dar nu ne dăm în lături nici de la sărbătorile venind de pe bătrânul nostru continent sau de la chinezi, indieni, japonezi, orice... Dacă e chef, chef să fie...
    Recunosc, eu sunt din fire mai tradiţionalistă şi mai conservatoare, dar îmi place să admir sincer şi sărbătorile celorlalţi, în limitele decenţei şi ale bunului gust şi simţ.
    Dintre toate perioadele anului, cea de la sfârşit e mai plină de sărbători şi evenimente frumoase. Unele ale noastre, cu hramuri şi sărbători, altele, cum spuneam, importate. Observ, că mai ales din punct de vedere comercial, celor importate li se dă o pondere mai amplă. Acum, în octombrie, e nebunie mare cu Halloween-ul.
    Ca şi creştin nu ai cum să sărbătoreşti aşa ceva, iese din orice discuţie, deşi cei mici, dar şi cei mari, sunt deseori ataşi de recuzita de care se înconjoară.
    Întotdeauna am crezut că în orice sărbătoare, om sau loc, poţi să găseşti şi părţile bune, frumoase, folositoare... Mie personal îmi place la Halloween frenezia asta a dovlecilor. La noi în familie aşa o vedem sau vrem să o vedem, doar o sărbătoare a dovlecilor.
    De mic copil, încă de acu 30 de ani, când nu se ştia la noi nici de picior de Halloween, toamna venea, printre foarte multe altele, cu bucuria de face felinare din bostan (aşa îi spuneam, că felinarele se fac din dovleac din ăla furajer, care se dă de mâncare la animale), de a decora casa cu tărtăcuţe (dovlecei din aceia mici decorativi) şi de a mânca plăcintă cu dovleac, preferata mea.  De atunci şi până acum nu cred că a fost vreo toamnă în care să nu facem plăcintă cu dovleac sau să nu facem din dovleac regele neîncoronat al bucătăriei autumnale. 
    De aceea, sunt oarecum fascinată de bucătăria altor popoare, care de acum şi până la ziua recunoştinţei,  ne asaltează cu tot felul de bunătăţi, care de care mai fanteziste, mai delicioase şi mai apetisante.
    Îmi place să admir fantezia şi imaginaţia culinară a altora, chiar dacă nu sunt sărbătorile noastre. 
    Şi, trebuie să recunoaştem, când e vorba de răsfăţ (şi dezmăţ) în bucătărie, avem ce admira:
     
     

     
     
     
     
     

    Şi nu doar admira, ci şi inspira, proba, încerca, fascina propriile familii...
                                                       (sursa foto: google)
    O toamnă delicioasă şi plină de arome vă doresc!

    vineri, 11 octombrie 2013

    Jurnalul unei femei simple

    Pentru astăzi (data/ora)... 11 octombrie, dimineaţa.
    Afară ... e rece şi ceaţă. Tocmai am condus-o pe Paula la şcoală, iar la întoarcere m-am întâlnit cu o doamnă care avea părul negru abanos, aşa ca Albă ca Zăpada, şi cum a stat probabil mai mult afară, i se vedeau fire de promoroacă prinse în păr. Mi-a plăcut imaginea asta.
    Mă gândesc ... că nu ar strica să fim mai buni unii cu alţii.
    Din locurile de unde învăţăm ... unii de la alţii, în fiecare zi câte puţin.
    Sunt recunoscătoare pentru ...  dragostea şi iubirea celor din jurul meu...
    Din bucătărie ...  borş cu fasolele.
    Cu ce sunt îmbrăcată ...  o fustă lungă cu trandafiri mari şi roşii.
    Citesc ...  cărţi, reviste, bloguri....
    Ceea ce aştept (sper) ... să trecem cu bine peste toate hopurile şi să fim sănătoşi cu toţii.
    Ce mai meşteresc ... nu prea multe zilele astea, că nici nu ştiu când trec orele cu viteză, mai nimic nu apuc să fac.
    Ascult ... un post de radio la care tocmai se aude Voltaj cu Sunt un pic pic îndrăgostit...
    În casa ... e linişte, toată lumea e plecată.
    Unul dintre lucrurile mele preferate ... să mă plimb cât mai mult, dar pe vreme plăcută.
    Unele planuri pentru sfârșitul săptămânii ... încă nedefinitivate, poate o aniversare, mai vedem.
    Aici este o imagine pe care am gândit să o împărtășesc: să vă veseliţi şi voi de dimineaţă.
      
    şi altele de aici, într-o notă ceva mai tomnatică.
    Idee preluată de la Corcodusa
    Mai participă la acest proiect:
    Un weekend frumos să aveţi!
    Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
    Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
    "Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.