vineri, 30 septembrie 2011

durerea de a fi adult...

Paulei inca nu i-a cazut nici un dintisor, dar ea asteapta cu multa emotie si toata nerabdarea specifica unui copil de 6 ani.
Stie ca ii vor cadea dintisorii de lapte si ii vor creste dintii de adult. Denumirea asta ea le-a dat-o. I-am facut o radiografie si a vazut mugurasii tuturor dintisorilor si a tuturor maselutelor si, cum a trecut cateva luni de atunci, nu intelege de ce dureaza atat de mult pana sa-i cada ce-i vechi si sa-i apara altii.
In ultima vreme a avut o durere destul de suparatoare. I-am explicat, dupa ce am dus-o la stomatolog, ca nu are nimic grav, doar ca ii cresc maselutele noi si e normal sa o doara putin.
Concluzia ei a fost: "Mami, nu stiam ca doare sa devii adult..."
Eu stiam. Doare sa fii adult. Nici nu banuieste ea cat de mult. Uneori atat de puternic, atat de cumplit, pana dincolo de suspine si lacrimi.
Una din marile dureri si marile temeri este ca nu-ti poti feri intotdeauna copilul de suferinta. Oricat de multe eforturi ai face, oricat te-ai da peste cap, intr-o buna zi si el va cunoaste durerea; iar gandul acesta e unul foarte dureros...
Dar eu stiu ca durerea cresterii e estompata de bucuria si farmecul metamorfozei.
Doare sa fii adult. Unii simt mai mult, altii mai putin, in functie de noroc, in functie de soarta, in functie de propriile alegeri. Unii se concentreaza mai mult pe durere, altii pe frumusetea devenirii...
Deocamdata doar am ascultat-o, i-am dat dreptate, dar nu am insistat pe durere, poate si pentru ca stiu ca nu are cum sa o evite.
Deocamdata doar am tinut-o strans in brate...

luni, 26 septembrie 2011

zoo de lângă casă

Citisem și auzisem de ceva vreme de un loc încântător din apropierea Clujului, unde copiii pot vedea și pot să se joace cu o mulțime de animale, dar încă nu ne făcusem timp pentru el. Asta până weekendul trecut, când frumusețea toamnei ne-a scos din casă și am petrecut câteva ore superbe în compania unor animale grozave.
E un fel de zoo-fermă, cum a numit-o Paula, o fermă cu mult spațiu în care proprietarii îi lasă pe copii să se joace, să hrănească animalele, să le călărească, totul la un preț rezonabil.
Sunt iepurași, fazani, curci și curcani, căprioare, cerbi, o maimuță, lame, ponei, păuni, un muflon, oițe, căprițe, veverițe, toate foarte prietenoase, în majoritatea țarcurilor copiii putând intra după bunul lor plac.
Georgia a făcut cunoștință cu mulțime de păsări, printre care și o găină, care totuși nu a fost prea politicoasă cu musafira ei și a ciupit-o de degețel.


Căprioarele au fost ceva mai prietenoase și ne-au lăsat să le hrănim.




La fel de prietenoși și de jucăuși s-au dovedit a fi și iepurașii.



Iar la final nu putea lipsi o plimbare cu poneiul.

Fetele mele au fost mai mult decât încântate și fericite că am descoperit un loc atât de plăcut, unde vom reveni, socotind după entuziasmul lor, destul de curând.

Apoi devii mamă...

Asta e replica care încheie primele două episoade și de la care va porni acțiunea din ultima serie filmată până acum din Anatomia lui Gray.
”Crezi ca dragostea adevărată este singurul lucru care îți poate frânge inima... care îți poate lua viața și o va lumina... sau o va distruge. Însă apoi... Devii mamă”.
La noi Tvr-ul a transmis primele 6 serii, iar vara asta chiar au reluat serialul. Eu nu am avut răbdare să aștept și am văzut seria a 7-a și începutul celei de-a 8-a, la care abia acum au început filmările, pe net.
Nu mă așteptam să alunece serialul și pe panta aceasta, avea suficiente motive de dezbatere, dar, oricum, e de gândit...

vineri, 23 septembrie 2011

toamna cea de roade plina...





Toamna cea de roade plina
A copt fructele-n gradina...

Toamna a intrat in casa
Punand struguri dulci pe masa
Si-n camara prin bidoane,
Patlagele dolofane,
Tot ea ne-a adus alune
Nuci si mere foarte bune,
Mari gutui pentru dulceata
Si-un butoi cu varza creata.

Toamna , spune un-te duci?
Ia, ma duc sa scutur nuci!
Toamna, unde te grabesti?
Ia, ma duc sa caut vesti!
Sus in vie, jos in lunca
Sa dau soarelui porunca
Sa coaca gutuile
Sa-ncalzeasca viile
Spune daca te grabesti
Toamna cand te odihnesti?

La noi e o toamna frumoasa-frumoasa, cu zile rupte parca dintr-o ilustrata.
Ne bucuram cat de mult putem de soarele ei, ne plimbam si profitam de fiecare zi insorita.
La capitolul harnicie nu prea am excelat, am facut un pic de compot de struguri, compot de prune, dulceata de prune si doar doua portii de zacusca cu fasole.
Maine cred ca va fi o zi dedicata gogosarilor. Am vazut la Beatrice (Kabea) pe blog o reteta de gogosari caramelizati care mi-a facut cu ochiul.
Voi cum va bucurati de toamna?

luni, 19 septembrie 2011

in memoriam

A fost, pana azi, regele jazz-ului romanesc.


Drum bun, maestre!
Dumnezeu sa te ierte!

de meditat

„Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei!” (Ps. 127:3-5).

duminică, 18 septembrie 2011

Pentru Carolina

La multi ani, iubita mea prietena!
Sa traiesti mult, sa fii sanatoasa si sa te bucuri mereu de frumoasa ta familie, indiferent unde veti fi!

vineri, 16 septembrie 2011

impresii din Apuseni

In primul an de studentie am fost pentru o jumătate de zi la Poșaga, o mânăstire foarte frumoasă din munții Apuseni. Cam asta a fost contactul meu cu Apusenii până acum, deși suntem la o aruncătură de băț de ei.
La sfârșitul săptămânii trecute am fost, la invitația unei bune prietene, în Apuseni, pe Valea Arieșului. Am trecut prin mai multe sate, inclusiv în cel a lui Horea, deoarece și prietena noastră, la rândul ei, e foarte bogată în rude și prieteni. Prin urmare am colindat un pic și am putut să ne facem o impresie asupra zonei.
Pe mine Apusenii m-au cucerit iremediabil.
Noi suntem obișnuiți cu muntele; vara asta am stat nu mai puțin de o lună la munte în județul Suceava, am străbătut suficiente masive din Carpații noștri seculari, am făcut trasee, am urcat pe jos până la Păltiniș, iar în vara de dinaintea nunții am avut o aventură demnă de un scenariu de film pe Pietrosul Rodnei. Dar Apusenii m-au impresionat cu adevărat.
Când am răspuns plină de entuziasm invitației de a merge la munte, habar nu aveam în ce mă bag. Credeam că dacă am văzut un sat de munte (mă rog, câteva zeci), le-am văzut pe toate. Dar m-am înșelat.
În Apuseni, satele au câteva case înșiruite de-a lungul străzii și altele, foarte multe, împrăștiate pe toți versanții. Iar aceștia nu erau deloc domoli, cum eram noi obișnuiți, ci foarte abrupți. Pentru noi, care mergem și în parc cu mașina, urcușul de acum a fost o aventură în toată regula; mai ales că am urcat până în vârful muntelui cu bagaje, copii, ba chiar și cu broasca țestoasă.
Când în sfîrșit am ajuns sus, după ce am fost resuscitați, peisajul era de-a dreptul fermecător. Mare este măreția lui Dumnezeu care a desenat asemenea locuri! Cuvintele pământenilor sunt realmente sărăcăcioase în comparație cu frumusețea divină a locurilor. Iar acolo te simți la propriu aproape de cer.
Ce m-a încântat peste măsură a fost faptul că acolo, în vârful muntelui, erau multe familii care trăiau într-o armonie aproape ideală, într-o înțelegere aproape palpabilă. Nu știu dacă pot explica, dar am trăit într-o atmosferă straniu de perfectă. Mi-a plăcut dragostea și grija, blândețea și dedicarea oamenilor pe care i-am întâlnit acolo, felul lor special de a avea grijă și de a-și ocroti proprii copii, dar și copiii vecinilor. Muntenii aceia sunt oameni deosebiți și împăcați cu viața pe care o duc.
Numai noi ne-am plâns că ne-a ieșit sufletul după juma de oră de urcuș. Copiii aceia urcau și coborau muntele ca pe un firesc, ca pe un dat. Nu spuneau că nu e greu, dar nici nu se plângeau. Nici nu vreau să mă gândesc cum e să cobori și să urci zilnic un asemenea munte, numai ca să ajungi la școala care era la 6 km de ei, mai ales pe vreme geroasă de iarnă. Ei sunt binecuvântați cu o priveliște dumnezeiească, dar și cu un trai un pic peste puterile fizice ale noastre, orășeni vlăguiți după o zi de stat cu fundul pe scaun în fața calculatorului.
Aici sunt copiii noștri bucurându-se de frumuseșea apusului:



În spatele nostru se vede Muntele Găina.


În drumul nostru am trecut și pe lângă Roșia Montană. Pare greu de crezut, dar și ea face parte din minunile Apusenilor. Nu vreau să intru în nicio polemică sterilă cu nimeni și nici nu vreau să rănesc sentimentele celor care suțin exploatarea minieră a zonei respective, dar oare chiar suntem dispuși să pierdem comoara oferită de natură în schimbul aurului care nici măcar nu ne va rămâne în țară? E o simplă întrebare retorică. Răspunsul probabil că m-ar speria, iar eu vreau să păstrez intactă, în inima mea, măreția Apusenilor.
Mă rog din toată inima să ne ferească Dumnezeu să nu apucăm vremuri în care să scriem despre vizita la munți de steril și lacuri de cianuri.

dimineața la 6...

Dis-de-dimineață sau cu noaptea în cap, mai bine zis, tati a trezit fata cea mare a familiei, a dat-o jos din pătuțul ei și a așteptat-o să se îmbrace.
A avut ceva de așteptat, deoarece la o asemenea oră, când și unii oameni mari abia se întorc de pe o parte pe cealaltă, puiul mic, moțăind în cămășuța de noapte, era cu entuziasmul cam așa:



Aseară m-a întrebat de vreo cinci ori: mami, sâmbătă și duminică putem dormi până când vrem, nu-i așa?
Voi cum stați cu entuziasmul matinal?

joi, 15 septembrie 2011

despre iubire...


„Iubirea adevărată este o taină: este delicată, suavă şi mult prea pură. Este ca un joc curat între doi copii, care se iubesc mereu cu aceeaşi intensitate, exact ca şi în prima zi.

Iubirea mă aruncă în ochii celuilalt, unde mă pierd într-un ocean de iubire. Iubirea mă sufocă, îmi cuprinde inima cu un dor amar şi dulce totodată, mă ridică şi mă coboară în lumea visului şi în prăpastia durerii, dar nu pot trăi fără de ea. Celălalt este sensul meu şi rostul meu în timp şi în veşnicie. Sunt un nimic fără de el, nu am nici un rost fără de el, nu pot gândi ceva coerent şi nu-mi pot imagina o clipă a vieţii mele în care el sau ea să nu apară!

Eu sunt cu adevărat eu numai când mă uit în ochii persoanei iubite. Poate că nu am multe să îi spun de fiecare dată, dar prezenţa celuilalt mă arde într-un foc dulce şi răcoritor. Mi-e frică să mă gândesc că ar putea veni clipa pierderii iubirii: nu va mai avea nici un rost viaţa mea! Atingerea mâinii lui mă ridică la ceruri şi mă umple de bucurie. Mă arde până la epuizare şi mă umple de lumina acestui ceresc foc. Cuvântul lui îl sorb cu toată fiinţa mea şi însetez după tăcerea pe care o las să se aştearnă între noi atunci când suntem împreună. Mă simt veşnic doar pentru că iubesc.

Eu nu mai exist decât pentru a iubi. Restul chiar nu contează! Restul nu ţine de mine şi nu are nici o valoare. Vorbesc doar pentru că am a dărui cuvinte de iubire persoanei iubite sau pentru a implora Cerul să mă aşeze şi mai curat în inima iubirii mele. Respir doar între două întâlniri, restul fiind dor, tăcere şi o dulce moarte a aşteptării. Gândurile mele vin doar din iubire şi îşi imaginează o iubire şi mai deplină. Văd persoana iubită în inima mea, în fiecare floare, în fiecare nor, în fiecare chip de copil pe care îl întâlnesc şi o aud în visele cele mai dulci, care nu ar trebuie vreodată să se termine. Paşii mei sunt purtaţi de aceeaşi inimă: a mea şi a persoanei iubite de mine, căci de când ne-am sărutat prima oară nu mai avem două inimi. Atunci am înţeles că exist pentru a iubi. Restul este de domeniul trecutului, undeva ascuns într-un colţ uitat al vieţii mele. Şi mă gândesc cum va fi viaţa alături de iubirea mea, care a fost creată de Dumnezeu exact pentru mine.

Am învăţat să trăiesc de când iubesc, am învăţat ce este veşnicia şi Îi pot mulţumi lui Dumnezeu pentru imensitatea de iubire pe care a revărsat-o în inima mea....

Poate că acestea ar fi câteva dintre gândurile unei iubiri curate, deşi nimeni nu a îndrăznit vreodată să creadă că iubirea poate fi aşternută pe hârtie, că poate fi cuprinsă între săracele noastre cuvinte, care mai mult ascund decât dezvăluie...."

(Părintele Paulin de la Putna – Iubire, spovedanie şi libertate!, Editura Egumeniţa, 2008)

miercuri, 14 septembrie 2011

despre mama


Pentru mine toamna a fost întotdeauna un amalgam de bine și rău, de evenimente memorabile care mi s-au dăruit, dar si de intâmplări care mi-au zguduit sufletul. Iar cele mai mari nenorociri ale vieții mele au venit in zilele de mare sarbatoare ale toamnei. In ambele sarbatori ale lui septembrie, atât de Nasterea Maicii Domnului cât și de Inalțarea Sfintei Cruci, precum și de Sfintii Arhangheli Milail și Gavril, mi-a murit cineva extrem de apropiat sufletului meu.
De când mă stiu, ziua de astăzi a fost una extrem de tristă pentru mine. Pentru că într-o zi de 14 septembrie, pe când eram doar un copiluț, mi-a murit mama.
Astăzi e ziua mea neagră. Astazi se împlinesc 28 de ani de când a murit.
Avea doar 25 de ani. 25 de ani și doi copii micuți. Deja putrezește de mai multi ani câți i-au fost dat să trăiască. Cât de nedreaptă e uneori viata!

Despre mama nu vorbesc şi nici nu scriu foarte des.
Pentru că mă dor cuvintele, amintirile, dorul.
Mă dor clipele atât de puţine petrecute împreună.
Şi mai ales mă doare acel fatidic şi neputincios dacă: cum ar fi fost dacă...
Pentru cine are mamă de când se știe e foarte greu de imaginat că va veni o zi în care ea nu va mai fi. Refuzi pur și simplu să crezi că ziua asta va veni odată și-odată. Mamele sunt făcute să fie acolo pentru noi, de câte ori avem nevoie de ele, gata oricând să ne împlinească toate dorințele, urgențele, dar și micile capricii. Pentru mine însă definiția asta a mamei e doar un vis. Un vis dureros.
Eu nu știu cum e să ai o mamă care să facă toate pentru mine. Eu doar mi-am imaginat. Dar oricât de mult m-ar durea, mama mea face parte din mine.
Din trecutul şi din viitorul meu.
A fost o mamă veselă, frumoasă, îndemânatică, elegantă şi bună.
Iubea curăţenia, garoafele roşii, muzica, voia bună, glumele şi, mai ales, îşi iubea familia.
Îmi aducea portocale, stafide şi îl ţinea tot timpul în braţe pe fratele meu.
Aşa se încăpăţânează memoria mea să păstreze.
Am părul, ochii şi zâmbetul ei.
Şi sprâncenele pe care le-am lăsat şi eu moştenire mai departe, laolaltă cu unghia pocită de la degetele cele mici ale picioarelor. Laolaltă cu platfusul.
Regret că nu am cunoscut-o mai bine.
Sunt lucruri pe care nu i le-am spus. Deşi aş fi vrut.
Aş fi vrut să îi fi spus în fiecare zi cât de mult o iubesc.
Să o fi îmbrăţişat mai mult.
Să nu fi făcut niciodată nici o năzbâtie, oricât de mică, să nu o fi necăjit niciodată.
Sunt multe lucruri pe care mi-ar fi plăcut să le fac cu ea.
Dar nu am avut ocazia. Le simt însă mereu.
Ele constituie regretul meu şi frustrările mele. Neînplinirile pe care le duc cu mine.
Mama e omul pe care aş fi vrut să îl am mereu alături. Să mă ocrotească. Să mă susţină.
Să îi spun lucrurile bune pe care le-am făcut. Să râd şi să plâng cu ea. Să mă cunoască.
Să îmi crească fetiţele. Şi să le cânte. Pentru că ea cânta atât de frumos.
Uneori când merg în unele locuri care îmi plac sau când fac unele lucruri deosebite mă surprind gândindu-mă că mi-ar fi plăcut să le vadă şi mama.
Amintirea mea poartă vocea, chipul şi numele ei.
Dincolo de cuvinte, dincolo de ani, dincolo de oamenii care au intrat şi au ieşit din viaţa mea, dragostea pentru mama e o constantă a sufletului meu.
Şi o durere, la fel de constantă.
Eu nu am mamă.
Sunt un om cu adevărat nefericit.
Îmi dau seama că faptul că sunt fără de mamă, că am crescut fără ea, a ajuns să fie un atribut al meu, o caracteristică, un mod de identificare şi încadrare.
Dar acum sunt mamă.
Am două fetițe.
Şi asta îmi dă nesfârșită speranţă.
Le spun în fiecare zi că le iubesc.
Le îmbrăţişez mult. Le învăţ tot ce ştiu şi cred că le-ar putea folosi.
Şi încerc să alung din inimă cea mai mare teamă a sufletului meu: să nu crească şi ele fără mamă.

marți, 13 septembrie 2011

bucurii simple

"Mi-am petrecut viața citind, analizând, scriind (sau încercând să scriu) și bucurându-mă. Aceasta din urmă, mi-am dat seama, e cea mai importantă dintre toate.“ (Jorge Luis Borges)
In ultima vreme citesc tot mai rar, analizez si mai rar, scriu când apuc, dar mă bucur. Mă bucur din plin.
Dimineață, când leneveam între cearșafuri, cineva s-a trezit zâmbind și alintându-se lângă mine. Aceeași cineva care și-a întins apoi mânuțele și le-a încolăcit în jurul gâtului meu intr-o îmbrățișare caldă. Și Doamne, cât de dulce și de tandră poate fi când mă îmbrățișează!
Așa că mă bucur. De tot ce pot și de tot ce mi-e dat. În weekend ne-am desfătat cu frumusețea Apusenilor, ieri m-am bucurat de emoția începutului grupei pregătitoare dar și de roadele toamnei din care am făcut compot și încă o porție de dulceață, aseară ne-am veselit la aniversarea celei mai bune prietene a fetiței mele mari.
Bucurii simple și nepretențioase, bucuriile vieții de zi cu zi.
Voi cum mai sunteti? Ce motive de bucurie aveti zilele astea?

miercuri, 7 septembrie 2011

Fetița cu pălărie

De câte ori privesc fotografia asta îmi amintesc versurile cântate de Angela Similia:
În ochii tăi se vede marea,
Se vede cerul și pământul...



Iar azi am mai găsit o poezie superbă care mi-a plăcut mult și care cred că i se potriveste:
lumea toată,
dintr-o dată,
nu-i încape-n ochişori -
rând pe rând, i se arată
vechi minuni
în noi culori
tot ce vrei
şi ce nu vrei
strânge-n căpuşorul ei -
şi sortează şi preface
şi aruncă
ce nu-i place
până când,
foarte curând,
va-mpărţi din bucurii
din tristeţi şi din mirări
cu toţi ceilalţi copii

(Sursa: http://www.sarcina-nasterea.ro/poezii-pentru-copii/fetita-mea.)

In gradina bunicilor

La sfarsitul saptamanii trecute am fost din nou in gradina buniclor, micul nostru coltisor de rai in care ne-am petrecut o jumatate din vara.
Gradina a fost plina toata vara nu doar de flori ci si de zmeura, fragute, mure si alte bunatati care ne ademeneau sa zburdam prin ea.

Ne bucuram asa cum trebuie de fiecare floare:

si ne alintam in fata aparatului

iar la final ne leganam la umbra unui mar varatic

Cam asa a fost rasfatul nostru la bunici acum la inceputul toamnei.
Singurul care nu s-a rasfatat a fost tati, ca pe el l-a pacalit bunicul sa izoleze un perete al casei si a fost putin cam ocupat; dar mai mergem noi la bunici si-si va lua atunci revansa...

marți, 6 septembrie 2011

Porti Deschide la Cluj Arena sau ce evenimente mai avem prin oras

Nu numai capitala se lauda cat poate cu un stadion nou. Si noi ne laudam cu noul nostru stadion. Noi ca oras, desigur.
Din cate am aflat, pe 1 octombrie va avea loc evenimentul Porti Deschide la Cluj Arena, iar doritorii vor putea vizita viitorul stadion intre orele 14.00 si 24.00. Incepand cu data de 8 octombrie se va da start la sirul de concerte.
Programul evenimentelor de pe Cluj Arena din luna octombrie arata cam asa:
- 1 Octombrie 2011 orele 14:00 – 24:00
Deschiderea oficiala ~ PORTI DESCHISE !
- 8 Octombrie 2011 Voltaj, Compact, Semnal M, The Scorpions.
- 9 Octombrie 2011 Dumitru Fărcaş, Aurel Tămaş si Sava Negreanu. (intrare libera)
- 10 Octombrie 2011 Smiley, Loredana & Agurida, Pasarea Colibri, Smokie.
- 11 Octombrie 2011 ‘U’ Cluj – Kuban Krasnodar.
- 15 Octombrie 2011 ‘U’ Cluj – F.C. Brasov.
Se pare ca va fi un octombrie mai mult muzical decat fotbalistic pentru noua noastra arena.
Sa aveti un inceput de toamna frumos!
Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.