And Just Like That

 And Just like That ... am ajuns și eu la finalul seriei. 

10 episoade, serie scurtă, nici nu a fost cine știe ce drum lung până la final.
Mult așteptatul And Just Like That e continuarea serialului tinerețelor mele: Totul despre sex. Serialul ăsta chiar mi-a plăcut, chiar îmi înveselea serile. Și chiar dacă nu mă potriveam cu filosofia lor de viață, nu a tuturor protagonistelor, asta e clar, acțiunea per total mă făcea să îl aștept de fiecare dată cu drag.  Viața a făcut ca atunci să fim mai mereu patru prietene împreună, să ne împărțim diferite roluri, să ne punem în pielea personajelor, să vedem ce subiecte mai discută, să ne dăm nume doar de noi știute.  Iar după serial au urmat cele două filme artistice, pe care evident că nu le puteam rata și nicinu le-am ratat. Dimpotrivă, le-am tot revăzut pe parcursul anilor... 

Când am auzit că se face continuarea, am așteptat cu oarecare emoție, mai ales că auzisem că e posibil să nu mai fie toate în aceeași formulă, cum s-au consacrat. Am sperat ca de dragul filmului să își lase orgoliile, dar oamenii sunt oameni și Samantha a lipsit. Eu i-am simțit lipsa, îmi plăcea mult energia și dezinvoltura ei.  

Mă așteptam să abordeze subiecte incomode, dar parcă prea le-au amestecat pe toate. Nici pimul serial nu a fost digerat de toată lumea, așa că nici al doilea nu avea cum să fie pe placul tuturor. 

Primul episod  e fost chiar greu de urmărit, a fost departe de așteptări, mult prea ancorat chiar în toate aspectele controversate, un amalgam mult prea mare de ideologii.  Mi-a amintit cumva de ce nu mă uit la serialele turcești: prea multă dramă pentru o singură viață de om. E adevărat că uneori ți se pot întâmpla aproape toate relele ție (iar eu sunt un exemplu elocvent), dar chiar și așa, sunt perfect conștientă că nu toate se întâmplă unui singur om  și nu într-un timp așa scurt. 

Mă rog, revenind la serialul american, nici următoarele episoade nu au fost prea înghițibile, dar cumva a ajuns tolerabil. Sau, dacă mă gândesc mai bine, cred că doar am sperat că va fi mai remediată situația de la episod la episod. 

În rest, aceeași pasiune pentru apartamente luxoase, pentru tablouri exclusiviste, pentru pantofi exorbitanți, pentru accesorii moderne, pentru haine de reviste, unele imposibil de purtat la evenimentele vieții cotidiene, altele (inclusiv albe) pe care nici măcar fetele noastre când vor fi mirese nu și le vor putea permite. Dar asta a atras întotdeauna la acest serial,  glamourul lui, atmosfera, New-York-ul... Partea bogată a lui, se subînțelege...  Și să nu uităm: dacă Cosmopolitan-ul a avut succes (revista, băutura, tot ce vreți), dacă generații întregi de fete au avut abonamente la Vogue, dacă unii (mai precis unele) și-au făcut timp să citească mai  mult, să se delecteze cu baletul și cu balerinii ruși, se datorează și acestui serial. 

Dar dincolo de toate, prietenia fetelor și felul în care ele au știut să îmbine familia  cu prietenia e ceva ce cred că atrage ca un magnet. Asemenea relație, asemenea legătură între prietene nu are cum să te lase rece. 

Trei femei peste care anii au trecut și povestea lor de viață. 

and just like that

Despre sensul vieții

 

Auzisem de carte, normal că auzisem. La câtă reclamă îi fac cei de la bookzone e greu să nu auzi de ea. 

Mihai Morar mi-e drag de la radio și îi cunosc campaniile umanitare. Pe părintele Necula l-am ascultat de nenumărate ori, inclusiv l-am văzut în conferințele pe care le-a susținut de-a lungul anilor la  Cluj. 

Cartea Despre sensul vieții am primit-o cadou de la cumătra mea, Maria, imediat după Crăciun. Când am ajuns acasă m-am apucat de ea. 

Unele paragrafe le știam, le mai văzusem pe net. Precis le-ați văzut și voi, chiar dacă nu le-ați asociat cu cartea.

A fost așa cum mă așteptam să fie: liniștitoare, aducătoare de pace și de răgaz sufletesc. 

Conține și o scrisoare de la părintele: acesta a fost bonusul neu neașteptat. Are, de asemenea, câteva pagini pe care se află doar câte un citat reprezentativ. 

I-am înțeles punctul de plecare: un dialog duhovnicesc și prietenesc între două persoane mature. Pentru mine, faptul că se sare mereu de la o întrebare la alta, dintr-un domeniu de interes în altul, că se revine când nici nu te aștepți la un subiect, pentru ca apoi să se treacă iarăși cu viteză la altceva, faptul că nu e împărțită pe capitole și e un tot unitar, a fost oarecum mai greu de apropiat sufletește 100%. Să zicem că lucrul acesta i-ar știrbi un colț dintr-o steluță virtuală. 

În rest, e o carte de suflet. 

Câteva citate care mi-au plăcut și la care merită să reflectăm : 

 "Nu putem fi toți sfinți, nu? Dar oameni, oameni putem fi?"
"Nu mai e vreme de ură. De mușcat din morminte. Din văzduh, din bunici și părinți. E vremea să căutăm sens vieților noastre."
"Dumnezeu, Care nu are a pierde pe nimeni, știe să ne țină ocupați de partea bună a vieții. Nu există somaj sufletesc." 

„Zgomotul de fond al lumii ne-a făcut să credem că libertatea noastră e-n altă parte! Libertatea noastră se află în noi, nu trebuie să o căutăm mai departe, ea e-n adâncul nostru, în inimă.”

umor de luni dimineața

 El: 

 - Te-ai îngrășat tare mult! 

Ea: 

 - Mai știe cineva că ai venit la mine?

:)

-Iubita mea, o să te fac să îți pierzi mințile!

-Lasă mințile, că nu le mai am de mult. Cu kilogramele poți să faci ceva? 

:)

Sărac (adjectiv) - când ți-a rămas prea multă lună la sfârșitul banilor. 

:) 

Profesorul: 

-De ce vedeți fulgerul înainte să auziți tunetul?

Bulă: 

-Pentru că ochii sunt mai în față decât urechile.

:)

Astăzi trebuia să bat covoarele, dar cum sunt foarte obosită, numai le-am certat. 

:) 

-Ia ascultă, nevastă! Când vecinul nostru și-a luat mașină nouă, a trebuit să o schimbăm și noi pe a noastră. Când și-a luat frigider nou, ai insistat să ne luăm și noi unul la fel. Tot așa când și-a luat aspirator, televizor, telefon mobil. În vara când și-a schimbat tapetul, a trebuit să-l schimb și eu pe al nostru. Acum că s-a recăsătorit, eu cum procedez?

Mai multe gânduri de-ale mele din această perioadă găsiți   aici, pe blogul nou, dar  și   aici  sau  aici. 

Suntem inevitabili - recenzie

Suntem inevitabili  - Gayle Forman 

Mereu citesc cărțile pe care mi le recomandă copiii, atât ai mei personali, cât și cei de la școală. Așa am descoperit de-a lungul anilor cărți extrem de interesante și autori faini, pe care nu știu dacă i-aș fi ales eu în librărie.  Și asta ca să-i amintesc rapid pe John Green (Sub aceeași stea, De 19 ori Katherine, Fulgi de iubire), Veronica Roth  (cu seria Divergent) sau Gayle Forman. 

Cum o am pe Paula adolescentă și pe Georgia în prag de adolescență, rămân mereu conectată la cărțile despre tineri, despre  adolescenți, despre frământările lor.

Prin urmare așa am ajuns la Suntem inevitabili , o carte apărută recent, în 2021, și pe care am cumpărat-o în primele zile din ianuarie dintr-o librărie în care am fost împreună cu fetele. 

De aceeași autoare am citit acum câțiva ani Dacă aș rămâne (If i Stay) -după care a apărut și un film foarte cunoscut, și continuarea ei Dacă te-aș găsi.  Ambele cărți din serie mi-au plăcut tare, tare mult și nu doar ca poveste, ci mai ales după modul în care au fost scrise.  Suntem inevitabili are tot povestea unui tânăr în centru, dar pe lângă povestea principală se conturează fragmente din viața altor tineri, ba chiar frânturi de familie. E o carte despre toate: despre pasiunea pentru citit și pentru cărți, despre lupta librăriilor și, în general, a afacerilor mici să supraviețuiască cu atâta concurență online, despre prietenie, despre relația dintre copii și părinți, despre dificultățile persoanelor în scaun cu rotile, despre dependență, despre dragostea la prima vedere, despre dinozauri și despre oamenii care se simt ca niște dinozauri după căderea asteroidului, despre pasiunea pentru viniluri, pentru lemn și cafea.  Cartea conține foarte multe referințe interculturale și trimiteri la alte cărți, unele extrem de cunoscute, altele mai puțin, unele dintre ele pe care le-am citit, altele nu. Mi-a plăcut că în final face o referire la personajele din seria mai sus amintită. Îmi plac cărțile în care se strecoară informații despre personaje din alte cărți, să știi ce mai fac, cum evoluează. Evident, eu mi-am dat seama pentru că citisem cărțile cu pricina, alții poate nu sesizează, e destul de subtil strecurată informația despre solistul  unei trupe faimoase căsătorit cu o celebră violoncelistă care au venit să locuiască tot in orasul lor.   Oricat de nebunesc ar parea, cred ca suntem inevitabili. In sensul bun al cuvantului. - Exista si un sens rau? ma intreaba Chad. - Majoritatea lucrurilor inevitabile sunt rele. Moartea. Disparitia in masa. - Impozitele, adauga Chad. - Intocmai. [...] „De îndată ce l-am auzit, mi-am simțit tot corpul străbătut de o senzație aparte”, obișnuia să-mi povestească ea. „Știu că pare o nebunie, însă l-am perceput ca un mesaj din viitor pentru cea care eram atunci, un mesaj ce-i spunea că, într-un fel, acest bărbat și cu mine nu ne-am întâlnit întâmplător, că, într-un fel, ceva ne unea deja. Părea...Inevitabil” [...] Nu te poți lupta cu inevitabilul. Inevitabilul câștigă întotdeauna. [...] Si atunci mi-am dat seama cat de aproape eram de New Mexico. Cat de aproape eram de ceea ce fugeam, de fapt. Se pare ca, oricat de repede sau de departe mergi, inevitabilul te va prinde intotdeauna din urma. [...] - Si atunci te mai intreb o data: de ce anume vrei sa scapi? insista Ira, indrumandu-mă spre un raspuns pe care il cunoaste deja. Mi-l imaginez pe Chad prabusindu-se de pe stanca, imi imaginez acele trei secunde in care a fost sigur c-o sa moara. E ca si cum as fi ramas suspendat in acele trei secunde inca de cand s-a imbolnavit Sandy. - Vreau sa scap de inevitabil.[...] Poate că e adevărat. Fiindcă oricare ar fi relația mea cu Hannah acum, nu voi înceta nicicând să cred că suntem inevitabili. Nu doar ea și cu mine, ci și Chad și cu mine. Chad și Jax. Ira și Ike. Poate că suntem cu toții inevitabili.