Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul

Astazi este Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul. Zi speciala pentru mine. Si zi de post.
Dintre toate sarbatorile crestinatatii, dupa Craciun, asta mi-e cea mai draga.

furtul nostru cel de toate zilele

Sa nu furi! este una din cele zece porunci pe care Dumnezeu Insusi le-a dat lui Moise sa le aduca poporului. Dar, desi sunt scrise intr-o carte, se pare ca nu au ajuns sa fie citite de cei care fura. Care fura carti, desigur.
Romanii fura de toate, dupa cum am citit aici. Ei fura manuale de stil, diete, carti despte vampiri, arta, jurnale si cam tot ce se poate, in general. Pacat ca nu le pica in mana si o carte din care sa invete sa nu fure.
P.S. Stiu ca articolul e de la inceputul verii, dar nu cred ca intre timp caldura ar fi topit proastele obiceiuri.

Nu sunt o doamna!

Nu sunt o doamna, nici nu vreau, nici nu pot...
Oficial nu sunt o doamna din septembrie anul trecut. Atunci, facand pregatiri pentru ziua sotului meu, eram cu Paula la masa. Ea avea 4 anisori. Si tinea in mana o grisina ca pe o tigara. Si eu o intreb Ce faci, tu, iubita mamei? Si ea imi raspunde cat poate de candid si senin: Fumez! raspuns care m-a bulversat pe moment, pentru ca eu, in naivitatea mea, credeam ca daca eu si sotul meu nu fumam, ba chair avem si o atitudine antitutun, nici bunicii si nici prietenii apropiati care ne vizitea nefiind fumatori, nici ea nu va fi tentata in vecii vecilor sa fumeze, cu atat mai putin la cei 4 ani ai ei. Si chiar daca nu era o tentatie reala ci doar o joaca de copil, tot nu eram pregatita pentru asemenea raspuns. Dar pe cine ai vazut tu fumand? plusez eu ca la poker, sperand in derutarea adversarului si mizand pe faptul ca nimeni din familie nu fumeaza. Doamnele fumeaza! raspunde ea la fel de senin si destul de convingator. Moment in care ar fi trebuit sa tac, cred, nu sunt inca convinsa, cert este ca nu am facut-o. Iubita mea, dar tu ai vazut-o vreodata pe mama fumand? Nu, dar doamnele fumeaza!
Ati priceput, da? Si eu am priceput. Am priceput exact raspunsul corect, cel la care se gandise ea si nu la care va ganditit voi... Asa ca nu, nu m-am apucat de plans, desi pentru cateva secunde m-a cam frapat raspunsul. Nici nu am avut nevoie de terapie. Deoarece pentru ea nu sunt o doamna, ci sunt mama. Iar pentru ea cuvantul doamna are un alt inteles decat cel dat de noi si la care ravnim noi (si nu ma refer la strict femeie casatorita ci la femeie inzestrata cu anumite calitati). Pentru ea doamne sunt toate femeile din afara familiei. Si majoritatea femeilor din afara familiei fumeaza. Asa ca, privita din acest punct de vedere, sa fie clar, nu sunt o doamna.
Iar zilele trecute mi-am reamintit oarecum defectul meu. La sfarsitul saptamanii trecute au fost in Cluj Zilele culturiii maghiare. Au fost expozitii de carte cu vanzare si mai multe evenimente culturale. Am fost si noi si ne-am culturalizat, macar ca nu vorbim o boaba de maghiara, dar am cascat si noi ochii pe acolo, ba chiar si urechile, sotul meu facandu-si si o audiograma cu aceasta ocazie. La un stand al unui muzeu secuiesc din Sfantu Gheorghe copii puteau desena pe niste bucatele rotunde din lemn, care deveneau apoi magneti de frigider. Desi mesterii aveau vreo 6-7 modele pe care le faceau toti copiii, pustoaica mea a fost singura care s-a abatut de la modelele traditionale si a vrut sa deseneze o buburuza, o mamaruta cum ii spune ea.
Dar sa nu ma abat de la subiect prea mult. Am ajuns si in Piata Matei Corvin, unde era un festival folcloric international. Si am vazut, printre multe altele, o domnita de vreo 16 ani, blonda si frumoasa de pica, purtand costum national (ceva sloven, slovac, pe acolo, iertati-mi incultura)) si care avea in mana tigara aprinsa. Poate ca sunt eu de moda veche, dar mi s-a parut un gest nu doar urat, ci chiar degradant nu numai la adresa ei de fata tanara si frumoasa care fuma in public, ci mai ales era o lipsa totala de respect fata de hainele purtate si de ceea ce reprezentau ele.
dar venind acasa si discutand cu o amica mi-a spus ca nu e nimic anormal, nimic care sa ma tulbure. E firesc ca o fata de 16 ani sa fumeze si chiar acum se fumeaza oriunde si oricum, nu e nimic neobisnuit in asta.
Dar mie tot nu mi se pare firesc. Or fi de vina nelinistile mele de mama care vede cum zi de zi se clatina tot mai mult lumea in care crede ca-si poate creste frumos si sanatos copiii? Sau sunt la mijloc doar frustrarile mele de ne-doamna?

caut un sfat bun

De la voi, care poate, sper sa fie asa, sunteti mai priceputi/pricepute decat mine, intr-o problema de gradinarit, sa-i zicem.
Mi-am cumparat la inceputul anului o orhidee. Una cu trei tije incarcate de flori sanatoase. Si eram bucuroasa ca arata tare bine si am inteles ca sunt mai rare cele cu trei tije, mai obisnuite sunt cu doua sau chiar cu una. si i-a mers bine florii mele o perioada. De la sf. Constantin si Elena si pana la sf. Maria am fost mai mult plecati de acasa. De fapt, doar calatori am fost cu foarte mici reveniri, timp in care floarea mea a fost data spre ingrijire unei vecine, care la randul sau a dus-o la altcineva.
Important e ca zilele astea am intrat in posesia florii, si floarea mea, impropriu numita flaore, planta mea mai bine zis, arata destul de rau. I s-au uscat lujerii de tot si nu mai are nici urma de floare. Eu citisem ca dupa ce i se usuca inflorescenta tre sa tai un pic lujerul sau pur si simplu o lasi asa si ii apar alte flori, dar eu nu am ce taia ca lujerii mei sunt uscati de tot. Definitiv, pana la radacina.
Mentionez (ma simt de parca as scrie o cerere) ca in rest planta arata bine, in conditiiile date, are frunzele destul de carnoase si verzi. sau asa mi se par mie care nu sunt chiar o experta in plante. Si radacinile arata bine, ca am lasat-o asa cum am cumparat-o, nu am mutat-o in alt ghiveci, ca am inteles ca asa trebuie sa o lasi, ca daca ii astupi radacinile cu pamant atunci planta sufera foarte mult, ea fiind in mediul ei natural o iubitoare de lumina, avand radacinile in lunina de pe coaja copacilor.
Acum nu mai are rost sa ma gandesc ce i-a provocat dezastrul asta, ci, mai ales, ce pot eu face sa isi revina. Mai pot face ceva? Este posibil sa ii creasca alte tije in locul celor uscate? A mai trecut cineva prin asa ceva si ma poate ajuta si pe mine cu un sfat?
va rog, daca va pricepeti, va ascult bucuroasa...

mai multe feluri de plans

Astazi fetita mea cea mare a plecat in vizita la o prietena. Da, cea mare are din cand in cand astfel de indeletniciri, cea mica inca nu. Poate la anul.
Cand s-a intors, mi-a adus-o acasa bunica fetitei la care mersese in vizita si mi-a spus ca a adus-o pentru ca incepuse sa planga ca vrea la mama, ca ii e dor de mama ei. Doamna o linistise spunandu-i ca nu trebuie sa planga, doar trebuia sa vina sa ii spuna si gata, se rezolva problema.
Cand am ramas singurele am intrebat-o: "Chiar ai plans pentru mama?"
"Da, dar acum plang de fericire ca sunt acasa!"
Ce mai pot spune eu. Plang si eu de fericire ca e acasa, ca o am acasa. Si mai plang de cate ori deschid televizorul care inca aduce vesti negre pentru unele familii.

Cu durere si cu dragoste pentru parintii greu incercati...

De aseara nu ma uit la nici o stire fara ca lacrimile sa mi se adune in barba. Numai cand ma gandesc mi se strange carnea pe mine. Nu exista cuvinte pentru a descrie tragedia de acolo, durerea pe care o pot simti parintii ai caror copii se aflau atunci in maternitate.
Cred cu tarie ca nu exista pe lumea asta durere mai mare decat aceea de a pierde un copil. De a muri copilul tau inaintea ta. Iar intr-un asemenea moment, imediat dupa nastere, cand bucuria se topeste la propriu, durerea e cu atat mai mare. Sa stii ca au murit dragii de ei in asemenea dureri, iar cei ramasi se zbat intre viata si moarte, mai ales ca ei erau si asa atat de fragili. Eu am avut ambele fetite internate la terapie intensiva, prima nu a fost un prematur propriu-zis ca s-a nascut la termen doar ca era foarte mica, a doua s-a nascut la 8 luni si tot micuta, asa ca stiu ce inseamna fragilitatea acelor ingerasi de acolo. Cum plangi ca mama zi si noapte si te rogi ca puiul tau mic sa invinga si sa reziste, sa creasca un pic sa poti sa il tii si tu in brate. Si asta in conditiile in care micutii veniti in lume cu sanse mai mici decat restul bebelusilor au de infruntat anumite greutati specifice, fara a le se adauga altele suplimentare. Iar arsura e una din cele mai grave... Nici nu vreau sa ma gandesc. Cumplit! Absolut cumplit! Doamne, da-le putere tuturor!
Numai ei stiu cata durere e in sufletele lor, cata disperare, furie, teama, frustrare, neputinta si speranta. Eu nu pot decat sa ma rog sa le dea Dumnezeu putere si tarie atat lor cat si intregilor familii aflate in acest moment de cumpana, dar si medicilor si personalului medical care munceste pentru a-i salva. Sa-i aiba bunul Dumnezeu in paza pe toti!

admirand cerul...

In serile din urma, ne-an petrecut timpul, pana tarziu in noapte, admirand cerul instelat de vara. E atat de frumos si e un moment de ragaz binemeritat dupa agitatia zilei. Paula ne-a convins, a fost ideea ei sa ne uitam la stele toti trei, mai putin bebelusul, care de obicei doarme. Si apoi tot uitandu-ne am depanat amintiri si povesti stiute sau inventate despre stele, constelatii si nemarginirea albastra.
Am vazut stele cazatoare si ne-am pus dorinte, care au ramas secret de familie. Paula a si adormit afara in racoarea noptii, in bratele mele sau a lui tati, pe rand, tot incercand sa numere puzderia de stelute lucitoare.
Paula vorbind despre stele:
"Mami, eu cred ca fiecare stea e un inger!"
"Cerul parca e o bunicuta care coase din lana stele."
"La Cluj, stelele care se misca sunt avioane."
Uneori, traind asemenea momente, mi-as dori sa incremeasca timpul si sa ramanem asa, macar pentru o vreme, bucurandu-ne de clipele astea si de anii acestia atat de frumosi. Voi nu?
So apropo de lucruri frumoase, va ofer tuturor amicilor mei virtuali, un premiu dragut, pe care si eu l-am primit de la Ana (Jurnalul Anei).

Va doresc o zi si o seara de neuitat!

Ca ciupercile dupa ploaie...

Zilele astea, ne-am rasfatat destul de mult, ca tot suntem la final de concediu. Cum a tot plouat seara si a fost foarte cald la amiaza, ne-am gandit ca e numai bine sa purcedem la cules de ciupercute. Asa ca am fost pe munte toata familia, inclusiv bebelusul. In prima zi am mers pe un traseu mai abrupt, chiar periculos pe alocuri, mai ales ca erau multe drumuri facute de apa, pe care pamantul era instabil. A doua zi am ales carari ceva mai line, pante mai putin solicitante, desi a fost o expeditie, cum o numeste Paula, deloc lipasita de peripetii.
Ciupercute erau foarte multe in padure, dar eu nu cunosc prea multe dintre ele. Si cum eram singurul culegator de baza al familiei, am cules doar cele la care ma pricepeam (adica hribi, vinetele, galbiori) si le-am lasat pe celelalte acolo. La intoarcere am aflat ca gasisem mai multe soiuri comestibile, dar cum nu eram sigura de ele am zis ca nu are rost sa risc. Oricum cand intalneam ciuperci despre care stiam precis ca nu sunt bune nu culegeam nici din celelalte pe o anumita raza in jurul lor. Dat fiindca suntem sanatosi si in siguranta dupa ce am mancat din ele, pot spune ca ma pricep. Glumesc...
In fotografii se regasesc si ciupercute bune si mai putin comestibile, cu forme ciudate. Unele erau chiar foarte mari, desi, fiind luate de aproape, nu se evidentiaza asa bine marimea lor.

Din gradina bunicii

Bunica noastră (mama noastră mai precis şi bunica fetiţelor) are o grădină superbă. Primul impuls a fost să scriu frumoasă, dar e mai mult decât frumoasă, e o grădină de vis. Şi asta pentru că bunicii îi plac tare mult florile; are o pasiune pentru ele. Are toate soiurile, începând cu florile de primăvară, de la ghiocei şi până la crizantemele care infloresc pe zăpadă.
Acum grădina e înţesată de flori, timpul e un pic mai târziu decât în alte părţi, aşa că aici sunt flori care în alte zone s-au trecut de mult. Momentan sunt înflorite mai multe feluri de trandafiri, gladiole, gura leului, floarea soarelui, nemţoaice, conduraşi, crăiţe, margarete, crini, ochiul boului, dalii, maci, floarea lunii, regina nopţii, mărită-mă-mamă, romaniţe, flori de pai, trompeta voinicului, panseluţe, năsturei, hortensii şi multe altele. Nici măcar nu am intenţia de a le enumera pe toate. Are inclusiv frezii şi celebrele anemone. Păcat că nu are nimeni dintre noi talentul lui Luchian.
E o nebunie de culori şi o încântare pentru ochi şi suflet. Vă las să vă delectaţi cu câteva imagini din minunăţiile grădinii bunicii.

de genul feminin

Acu ceva vreme eram cu fetiţele mele la o verişoară care are un băieţel. Şi cum stăteam noi aşa în poveşti, mama băieţelului i-a spus acestuia "Ce frumos flacău eşti Andrei!"
Paula a stat un pic şi s-a uitat la ea apoi a spus: "Georgia noastră nu e flăcău, ea e flăcuţă!" Aşa că, dacă poate nu ştiaţi, vă informez eu că avem o flăcuţă. O flăcuţă cu fălcuţe.

Astăzi Paula a anunţat de dimineaţă că azi nu o cheamă Paula, nici măcar X (numele nostru de familie), ci doar Teodora. Si pentru ca azi e Cuvioasa Teodora de la Sihla îi urez Teodorei mele să crească mare şi la fel de frumos să se dezvolte şi în continuare. Iar tuturor celor care purtaţi acest nume frumos vă spun "La mulţi ani!" şi să dea Dumnezeu să vi se împlinească toate urările de bine pe care le primiţi.