marți, 15 februarie 2011

cum sunt eu...

In fiecare zi invat cate ceva despe mine, descopar mereu lucruri pe care nu le stiam sau pe care nu am vrut sa le stiu.
Daca ati intreba oamenii din jurul meu cum sunt eu, probabil ca majoritatea ar spune, fara sa se abata de la adevar, ca sunt o visatoare incurabila.
Da, asta sunt eu. O visatoare, o idealista, o vesnic indragostita, o tipa aeriana cu capul in nori.
Eu cred in valori despre care altii nici nu stiu ca exista. Eu cred in oameni, cred ca ei sunt buni, ca doar in anumite momente de slabiciune facem unele prostii pe care apoi le regeretam in ani buni, cred ca nimeni nu e rau in esenta si nici nu vrea sa faca raul doar de dragul raului.
Eu dau unui om n sanse, chiar daca de fiecare data ma loveste in moalele capului. Dar de fiecare data tot eu sunt aia care ii gaseste scuze. Asa sunt eu, nu ma pot abtine sa fiu altfel.
Chiar zilele trecute, o doamna tare draga mie m-a intrebat daca exista cineva cu care sa nu ma impac. Nu, nu exista. Pentru ca eu ma impac bine cu toata lumea. Si chiar si atunci cand vrei sa stergi cu sufletul meu pe jos, eu nu ripostez. Nu tac. Asta nu pot sa fac chiar de fiecare data, desi uneori imi iese, dar de ripostat nu ripostez. Protestez, imi spun parerea mea de preș, dar doar atat.
Cand ii mai povestesc unei prietene cum ma enervez intr-o anumita situatie, de fiecare data ma intampina cu o spranceana ridicata a neincredere. Chiar? Tu te enervezi? Da, uneori. Dar imi trece repede. Ma supar pe moment si imi trece. Nu tin supararea ani de zile in mine. Pentru ca eu cred ca toti facem greseli, unii mai mult sai mai putin decat altii. Uneori avem curaj sa le asumam, alteori dam bir cu fugitii. Uneori nici nu stim de ce am reactionat asa stupid, dar tocmai pentru ca ne surprindem si pe noi insisne, in loc sa ne cerem iertare, ne adancim si mai mult in a face ceea ce nu ne dorim de fapt.
Poate ca sunt usor naiva sau poate nu. Poate ca sunt naiva de-a binelea, dar eu visez asa cu ochii deschisi la o lume buna.
Iar in materie de vise sunt experta. Cand iti lipsesc unele lucruri esentiale in viata, visele sunt tot ce iti ramane.
Numai ca in viata, desi ma declar visatoare, spuneam ca am renuntat foarte usor la visuri. La o multime dintre ele. Dar am stat si m-am gandit mai bine si am ajuns la concluzi ca nu am renuntat asa pur si simplu la ele. Doar ca, pe parcursul vietii, in drumul meu spre fericire, am inlocuit unele vise cu altele.
Poate ca de fapt, sunt mult mai pragmatica decat as fi crezut vreodata. Ca sa vezi!

4 comentarii:

  1. hey loredana ..frumoase gandurile tale..sa stii ca si mie imi zice sotoiu ca visez cu ochii deschisi si ca sunt naiva, mai ales cand vine vorba sa "citesc " oamenii...dar e bine sa nu renuntam la vise, ce farmec ar mai avea viata atunci ?

    si apropositum ai o leapsa 2 in 1 la mine pe blog...m-as bucura daca ai onora-o :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Loredana,imi place tare mult cum povestesti si mai ales ce.Ma bucur sa vad ca mai exista oameni ca tine pentru ca aveam impresia ca sunt pe cale de disparitie.Iti doresc sa-ti indeplinesti cat se poate de multe vise.

    RăspundețiȘtergere
  3. Loredana imi place visarea ta!Tine de real totusi nu de irealitate, dar putini chiar foarte putini stiu sa viseze in acest fel!
    Domnul sa-ti deie putere!

    RăspundețiȘtergere

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.