marți, 6 ianuarie 2026

Început de ianuarie

 Orice-nceput se vrea fecund.

Risipei se dedă florarul...

spune Blaga. Noi am spune că și omul de rând se dădă risipei atât la finalul anului, dar și la începutul lui. Risipei de bani, risipei de mâncare, risipei de cadouri, risipei de planuri, de rezoluții, de visuri...

Încă nu am apucat să ne facem planuri și rezoluții pentru anul acesta. 

Am apucat deja să îl începem la părinți, vizitând rude și prieteni pe care nu îi văzusem de mai multă vreme, luându-ne câte un mic răgaz, câte o mică împărtășire de gând  cu fiecare. 

Când am ajuns acasî am găsit zăpadă și un pic din gerul Bobotezei.  

În rest, ne mai bucurăm de zilele astea libere de la începutul anului și de albul curat pus în fața noastră. Pășim cu grijă...

Bucurie să aveți!

Păstrez ceva din filozofia salcâmului, înfloresc doar atunci când sunt sigur că e primăvară. (Valeriu Butulescu)
Fiica este imaginea mamei! (proverb grecesc) Iar eu am două...
"Cei născuţi de noi ne sunt dragi nu numai pentru virtutea lor, ci şi dintr-o necesitate naturală." Sf. Ioan Gură de Aur.